Obligația de a face. Decizia 219/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 219
Ședința publică de la 05 Martie 2008
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamanții, prin procurator, domiciliați în Tg. J, b- - -,. 1 ). 5),. 1,. 1, județul G și de pârâții, domiciliați în comuna, sat, județul G, împotriva deciziei civile nr. 354 A din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile 2735 din 13 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns procurator, pentru recurentul reclamant, recurentul pârât, personal și avocat, recurenta pârâtă, reprezentată de același avocat, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței depunerea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jar elațiilor solicitate de instanță la termenul anterior, precum și de către recurenții reclamanți de copii după plângerile formulate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. J, după care;
Procurator, pentru recurentul reclamant, a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea plângerii formulate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.
Avocat, pentru recurenții pârâți, a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că nu se impune suspendarea cauzei, întrucât plângerea formulată nu are legătură cu prezenta cauză.
Instanța a respins cererea de suspendare a cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă, formulată de procurator, pentru recurentul reclamant, având în vedere că plângerile penale sunt numai în faza de cercetare, neexistând un proces penal pe rol care să justifice aplicarea dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă.
Interpelat de instanță, procurator, pentru recurentul reclamant, a precizat că în litigiu este suprafața de 900mp de la pct. 1 din certificatul de moștenitor și că în afară de certificatul de moștenitor nr. 1002 din 26.10.1987 nu mai are alte acte din care să rezulte că suprafața de teren de 900. face parte din terenul de 3700. solicitat prin acțiune.
Avocat, pentru recurenții pârâți, a depus la dosar acte de stare civilă privind pe defuncta și copii după adresa din 13.03.2001, emisă de Primăria comunei și după registrul agricol, eliberată de Arhivele Statului Tg. J, cu nr. 4509/09.12.1992.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Procurator, pentru recurentul reclamant, a depus concluzii scrise, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Cu privire la recursul formulat de recurenții pârâți și, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat, pentru recurenții pârâți, a pus concluzii de respingerea recursului formulat de recurenții reclamanți ca nefondat, apreciind că aceștia nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate. Certificatul de moștenitor de care se prevalează recurenții reclamanți atestă că autorul lor a fost proprietarul a 900, însă aceștia dețin în prezent 1199 În motivele de recurs se susține că autorul lor nu s-ar fi înregistrat în registrul agricol cu tot terenul deținut, împrejurare irelevantă pentru dovedirea dreptului de proprietate.
A depus concluzii scrise, solicitând admiterea recursului formulat de recurenții pârâți pe care-i reprezintă în cauză, modificarea deciziei civile recurate în sensul de a fi reduse cheltuielile de judecată, apreciind că dacă pretențiile au fost admise numai în parte, instanța va acorda celui care câștigă procesul, cheltuieli de judecată numai în parte.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. J, sub nr. 14907/2004, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâți și, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună grănițuirea terenului de casă, proprietatea lor indiviză în suprafață de circa 3700 mp, situat în intravilanul satului, comuna, jud. G, cu o lățime de circa 34 ml la șoseaua comunală și care crește până la lățimea maximă de circa 46 ml, teren care se învecinează la cu șoseaua comunală, la cu terenul proprietatea pârâtului și, la cu proprietatea, iar la cu proprietatea, de terenul de casă proprietatea pârâtului, în suprafață de circa 1000 mp cu lățimea la șoseaua comunală de circa 12 ml; obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de circa 2550 mp. pe care o ocupă din terenul precizat mai sus, terenul ocupat având forma literei L, cu lățimea de circa 6,5 ml la șoseaua comunală pe o lungime de circa 40 ml, după care pârâții ocupă întreaga lățime a terenului care se învecinează la cu șoseaua comunală și restul proprietate reclamanți, la cu terenul proprietatea pârâtului și, la cu proprietatea, iar la cu proprietatea, valoarea terenului revendicat fiind de 5.000.000 lei ROL.
Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților să desființeze, pe cheltuiala lor, construcțiile și plantațiile executate cu rea credință pe terenul proprietatea lor, precum și obligarea acestora în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii în indiviziune ai terenului de casă precizat mai sus, dobândit prin moștenire legală de la bunicul lor patern, decedat la data de 9.03.1987, în baza certificatului de moștenitor nr.1002 din 26.10.1987, eliberat de notariatul de Stat Județean G, în dosarul succesoral nr.1154/1987, terenul figurând înscris la punctul 1,cu vecinătățile corecte, iar suprafața de 900 mp este cu mult inferioară celei reale, întrucât autorul nu a avut înscrisă la poziția sa de rol întreaga suprafață a terenului din punctul în litigiu.
Reclamanții au mai arătat că pârâții au ocupat în mai multe rânduri și în mod progresiv din teren prin mutarea gardului despărțitor dintre cele două proprietăți, profitând de faptul că nu au locuit și nu locuiesc în localitate, incluzând în curtea lor un, un nuc și fântâna, astfel încât în prezent terenul ocupat de pârâți este de 2550 mp, pe care refuză să-l lase liber, în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților.
Au mai precizat că pârâtul a dobândit, prin moștenire legală, de la mama sa, un teren de casă în suprafață de 1000 mp cu lățimea de 12 ml la șoseaua comunală, teren limitrof cu terenul proprietatea lor a cărui grănițuire se solicită a fi făcută față de terenul reclamanților.
În cauză, pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, arătând că, potrivit art.584 Cod civil, grănițuirea este admisibilă numai atunci când nu există hotar, semn de hotar, ori atunci când nu s-a stabilit prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească; întrucât este o acțiune petitorie implicând și o revendicare, se cere ca reclamantul să-și dovedească dreptul de proprietate; reclamanții nu au avut niciodată în proprietate suprafața revendicată, atât timp cât din certificatul de moștenitor nr. 1002/1987 s-a recunoscut suprafața de 900.; hotarul dintre proprietăți nu s-a modificat, fiind la fel ca acum 100 de ani, iar în anul 1988 pârâții au înlocuit gardul vechi din scânduri necontestat cu un gard din plasă de sârmă, fără ca mama reclamanților să aibă obiecțiuni; cireșul ce are o vârstă de peste 60 de ani, nucul, de peste 40 de ani, sunt pe proprietatea pârâților și fântâna a fost edificată pe hotar după cum era obiceiul locului; nu sunt reale afirmațiile reclamanților, în sensul că ar fi pătruns în casa și curtea autorului reclamanților, iar cauza degradării construcției este starea de paragină și mizerie.
Pârâții au mai arătat că proprietatea lor s-a extins prin actul de vânzare-cumpărare de terenuri situate în partea opusă vecinului, respectiv spre și prin moștenire de la părinții pârâtei, respectiv și, astfel că nu ocupă terenul reclamanților care i-au mai chemat o dată în judecată în anul 1997, ocazie cu care au revendicat o J de metru.
Prin nr. 6502/27.0.2005, pronunțată de Judecătoria Tg. J, a fost respinsă acțiunea civilă de față și obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, recurs soluționat prin decizia civilă nr. 28/11.01.2006, pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul admiterii, casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că instanța în mod greșit nu a pus în discuția părților repunerea pe rol, precum și cererea de suspendare formulată de reclamanți, dispunând decăderea din probă a reclamanților privind expertiza pe care o încuviințase, soluționând cauza pe fond.
Cu prilejul rejudecării, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 2735/13.04.2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților și.
S-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe amplasamentul actualului gard din plasă de sârmă delimitat de punctele 2-23-24-25-26-27-18 din schița depusă la fila 155, anexă la raportul de expertiză, întocmit de ing. și, terenul reclamanților având la drumul comunal lățimea de 27,50, iar al pârâților de 14,52, terenul reclamanților continuând cu următoarele lățimi: de 28,58, în punctul 23( în apropierea și la 15,74 de la punctul 2 ce reprezintă colțul de N - E al proprietății reclamantului), de 27,88 la 16,14, distanța de la punctul 23; lățimea de 25,14, în punctul 15 și de 17,55 între punctele 26 - 18.
Au fost obligați pârâții să ridice de pe terenul reclamanților stâlpul din țeavă izolat, amplasat în colțul de N - E al proprietății reclamanților (materializat în schițele depuse la filele 154 și 155), precum și bordura de ciment de pe distanța de 0,46, amplasate de pârâți pe proprietatea reclamanților între acest stâlp și gardul actual, iar în caz de refuz au fost abilitați reclamanții să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților.
A fost respins capătul de cerere privind revendicarea.
Pârâții au fost obligați, către reclamanți, la cheltuieli de judecată în cuantum de 2100 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că pârâții nu au ocupat din terenul reclamanților, iar actuala linie de hotar ce desparte proprietățile părților în proces este corectă, linia de hotar dintre proprietățile părților fiind stabilită pe amplasamentul actualului gard din plasă de sârmă, delimitat de punctele 2 - 23 - 24 -25 - 26 - 27 - 18 din schița depusă ca anexă a raportului de expertiză, terenul reclamanților având la drumul comunal lățimea de 27,50, iar al pârâților lățimea de 14,52.
S-a avut în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1075 Cod civ. fiind obligați pârâții să ridice de pe terenul reclamanților stâlpul din țeavă amplasat în colțul de N-E al proprietății reclamanților, precum și bordura de ciment de pe distanța de 0,46, amplasată de pârâți pe proprietatea reclamanților între acest stâlp și gardul actual.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele lor de apel, reclamanții au arătat că greșit instanța de fond a respins acțiunea în revendicare și grănițuire, precizând totodată că, deși experții au constatat realitatea la fața locului, au pus concluzii eronate.
Au susținut apelanții că instanța de fond nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, apreciind că eronat au fost înlăturate depozițiile martorilor pe care i-au propus și nu a admis cererea lor privind efectuarea unei cercetări locale la fața locului.
În motivele lor de apel pârâții și, după ce au arătat că instanța de fond a stabilit corect linia de hotar dintre cele două proprietăți, au susținut că eronat instanța de fond i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși se impunea reducerea acordării acestor cheltuieli.
Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 354 din 14.09.2007, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și pârâți împotriva sentinței civile nr.2735/13.04.2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul nr-.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Motivele de apel invocate de reclamanți nu sunt întemeiate.
Față de primul motiv de apel invocat, tribunalul a apreciat că terenul în litigiu, în suprafață de 2550. având ca vecinii la - drumul comunal, la S- și, la V- teren deținut de reclamanți și și la E- teren deținut de pârâți, este împrejmuit pe laturile de vest, nord și sud.
Susținerea reclamanților nu este întemeiată avându-se în vedere că din măsurătorile efectuate s-a constatat că aceștia dețin o suprafață de 1199. față de 1177. cât exista în registrele cadastrale din 1986, rezultând o suprafață cu 299. mai mare decât suprafața înscrisă în certificatul de moștenitor nr.1002/2006, iar terenul proprietatea pârâților în suprafață de 3426. păstrează configurația realizată prin aerofotogramele realizate în anul 1986.
Prin raportul de expertiză s-a concluzionat că este corectă actuala linie de hotar ce desparte cele două proprietăți și anume gardul din plasă de sârmă delimitat de punctele 2-23-24-25-26-27-18 din schițele anexe la raportul de expertiză, grănițuirea reprezentând o operație de delimitare prin semne exterioare a liniilor dintre cele două proprietăți învecinate, astfel că instanța de fond a reținut corect că o asemenea cerere este admisibilă chiar și atunci când între proprietăți există semne exterioare de delimitare, ori de câte ori acestea nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească
Cât privește celălalt aspect invocat de către reclamanți, prin care au arătat că au fost înlăturate depozițiile martorilor pe care i-au propus nu este întemeiată, instanța de fond a soluționat cauza având în vedere atât declarațiile martorilor audiați cât și concluziile raportului de expertiză.
Cu privire la aspectul invocat de reclamanți privind refuzul instanței de a efectua cercetarea locală, s-a apreciat că nici acesta nu este întemeiat, avându-se în vedere dispoz.art.215 Cod pr. civ. în care se arată că cercetarea locală se va dispune numai atunci când instanța va socoti de trebuință pentru a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt.
Nici celălalt aspect invocat de reclamanți, prin care au arătat că certificatul de moștenitor pe care l-au prezentat face dovada calității lor de proprietari nu este întemeiat, certificatul de moștenitor nu face dovada proprietății asupra terenului, ci doar face dovada asupra calității de moștenitor pe care o au reclamanții.
Cu privire la apelul declarat de pârâți, s-a constatat că și acesta este neîntemeiat, deoarece la obligarea pârâților să achite reclamanților cheltuielile de judecată s-a avut în vedere disp.art.274 și 277 Cod pr. civ.
În termen legal, au declarat recurs reclamanții, prin procurator și pârâții, criticând hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții au considerat că în mod eronat a fost respinsă acțiunea în grănițuire și revendicare, atât timp cât pârâții au fost obligați să ridice de pe proprietatea lor stâlpul și bordura de ciment, montate abuziv de către aceștia; instanța nu a cerut pârâților să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul litigiului, situație în care au fost încălcate dispoz. art. 129 alin.5 Cod pr. civ. în ceea ce privește obligația de rol activ al judecătorului; în mod greșit nu s-a administrat proba cu cercetarea locală, probă necesară pentru stabilirea realității, având în vedere că zona în care este situat terenul în litigiu era necooperativizată; certificatul de moștenitor constituie un act de proprietar și nu de proprietate, iar autorul reclamanților nu a trecut întreaga suprafață la registrul agricol, deoarece nu avea posibilități materiale de achitare a taxelor.
Pârâții au invocat în susținerea recursului că există contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței civile, având în vedere că, reținându-se corectitudinea liniei de hotar deja existentă, se impunea respingerea acțiunii în grănițuire și nu admiterea acesteia; art. 584 cod civil stabilește că în situația în care există semne de hotar clare, nu mai este necesară grănițuirea; au fost încălcate dispoz. art. 584 Cod civil și 274 Cod pr. civ. cu privire la cheltuielile de judecată pe care trebuie să le suporte fiecare parte în aceste acțiuni; nu s-a motivat de instanța de apel d e ce nu au fost acordate cheltuielile de judecată.
Atât reclamanții și cât și pârâții au formulat întâmpinări prin care au combătut motivele de recurs formulate de fiecare, s-a depus la dosar de către recurenții reclamanți: Ordonanța din 10.01.2008, în dosarul nr. 4564/P/2007, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. J, copii de pe plângerile penale împotriva martorilor, împotriva unor persoanelor care au întocmit documentația cadastrală, împotriva experților tehnici care au efectuat raportul de expertiză în dosar, copii de pe declarațiile de învinuiți luate celor doi martori, iar pârâții au depus acte care se aflau deja în dosar, respectiv înregistrarea în registrele agricole a terenurilor proprietatea lor.
Criticile formulate în ambele recursuri nu sunt întemeiate.
Așa cum rezultă din inserarea motivelor de recurs, ambele recursuri se referă în primul rând la modul în care a fost soluționat capătul de acțiune în grănițuire formulat de reclamanți.
Recurenții reclamanți sunt în eroare când afirmă că nu a fost admisă acțiunea în grănițuire, deoarece, așa cum rezultă chiar din motivele de recurs formulate de pârâți și din sentința pronunțată în cauză, acest capăt de cerere a fost soluționat prin admiterea lui și stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți.
Faptul că linia de hotar nu a fost stabilită în modul în care au solicitat reclamanții nu echivalează cu o nepronunțare a instanței de fond asupra acestui capăt de cerere.
Art. 584 Cod civil stabilește că, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, dispoziții legale care sunt aplicabile în speța de față.
Chiar dacă instanța de fond a stabilit linia de hotar pe amplasamentul deja existent, avea obligația de a se pronunța prin admitere asupra acestui capăt de cerere. Introducerea acestei acțiuni de către reclamanți demonstrează că există un litigiu cu privire la linia de hotar existentă, iar faptul că au existat semne de hotar pe teren, față de care instanța s-a putut orienta, a determinat pronunțarea soluției, în sensul stabilirii liniei de hotar raportat la aceste semne.
Era firesc ca instanța să în acest mod litigiul cu privire la grănițuirea celor două proprietăți, prin stabilirea liniei de hotar raportat la semne de hotar reținute, deoarece o altfel de soluție, respectiv cea de respingere a acestui capăt de cerere, invocată de pârâții recurenți, ar fi dus la perpetuarea conflictului existent între părți.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare, se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 480 Cod civil.
Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, constituind un mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate.
Reclamantul, în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară, trebuie să probeze că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, deoarece în favoarea pârâtului operează o prezumție relativă de proprietate desprinsă din faptul posesiunii bunului. Proba dreptului de proprietate se face prin titlul de proprietate care poate să fie un act translativ sau declarativ și revine această obligație reclamantului, conform art. 1169 Cod civil, potrivit căruia, cel care face propunerea înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În speța de față reclamanții au invocat că sunt proprietarii unei suprafețe de 3700mp, din care pârâții au cotropit suprafața de 2250mp. Cu toate că li s-a pus în vedere să prezinte acte de proprietate asupra terenului, aceștia au depus la dosar numai un certificat de moștenitor din 26.10.1987, eliberat de pe urma defunctului, decedat la 9.03.1987.
Este adevărat că certificatul de moștenitor constituie o dovadă deplină numai în ceea ce privește calitatea de moștenitor și cotele de moștenire ce revin moștenitorilor, nu și a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce formează masa succesorală.
Cu toate că recurenții reclamanți invocă în apărarea lor în motivele de recurs această situație juridică a certificatului de moștenitor, trebuie menționat că nu au depus nici un fel de alt act sau început de dovadă scrisă din care să rezulte întinderea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren situată în V satului, comuna.
Certificatul de moștenitor a fost eliberat la 26.10.1987, dată la care era în vigoare Lg. 59/1974, lege prin care se stabilea că proprietatea asupra terenurilor nu se poate transmite decât prin succesiune. Așa cum se precizează în acest certificat de moștenitor, menționarea suprafețelor de teren ce intrau în succesiunea defunctului era necesară în mod expres, deoarece numai ca urmare a acestei mențiuni moștenitorii puteau intra în posesia terenurilor agricole, în condițiile speciale impuse de Lg. 59/1974.
Cum nu există nici un alt act sau alte mențiuni cu privire la suprafața de teren deținută de defunctul, autorul reclamanților recurenți, în V satului, comuna, în mod temeinic instanța de fond s-a raportat la această suprafață de teren de 900mp, ca fiind cea asupra căreia reclamanții justifică existența unui drept de proprietate transmis prin succesiune.
De altfel, chiar prin motivele de recurs (pct. 10) se face mențiunea expresă că terenurile nu au fost trecute în registrul agricol, situație în care reclamanții nu au putut efectua nicio altă probă cu privire la întinderea dreptului de proprietate.
Raportat la întinderea dreptului de proprietate demonstrat de reclamanți, se constată că atât în raportul de expertiză întocmit de expertul cât și în raportul de expertiză întocmit de și, s-a constatat că reclamanții dețin în fapt o suprafață de teren de 1199mp, deci cu un plus de 229mp față de suprafața de 900mp justificată, iar configurația terenului deținută de părți în prezent se păstrează aceeași cu cea rezultată din analiza planului cadastral al zonei în litigiu, realizat prin aerofotogrametie, în anul 1986, deci cu un an anterior eliberării certificatului de moștenitor.
De asemenea din constatările experților de la fața locului rezultă că între gardul de la fațadă al reclamanților și pârâților există o diferență de nivel, în sensul că cel al reclamanților este mai sus decât cel al pârâților. Această diferență de nivel este vizibilă și în fotografia depusă la dosar, la fila 100, (datând din 1972) și este vizibilă și în fotografia depusă la fila 81, în ambele fotografii pe această diferență de nivel aflându-se de fapt gardul despărțitor între cele două proprietăți.
Având în vedere că în primul rând reclamanților le revenea obligația de a dovedi existența dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, nu are relevanță juridică în cauză faptul că pârâții nu au depus acte prin care să justifice în totalitate dreptul de proprietate asupra terenului deținut în fapt. Așa cum s-a arătat mai sus, faptul posesiei constituie o prezumție de proprietate în favoarea pârâților, atât timp cât reclamanții nu își demonstrează propriul drept de proprietate, iar potrivit rapoartelor de expertiză rezultă că toate părțile dețin suprafețe mai mari decât cele existente în acte.
Raportând speța la dispozițiile legale menționate, la principiile de drept de asemenea reținute, se constată că nu prezintă relevanță juridică faptul că doi dintre martori, respectiv și au fost sancționați prin aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ pentru mărturie mincinoasă în acest dosar. Declarațiile celor doi martorii au fost contradictorii în ceea ce privește relatarea unor dimensiuni a terenurilor părților, or, așa cum s-a menționat mai sus, dovada dreptului de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare se face cu un titlu de proprietate declarativ sau constitutiv și nu pe baza declarațiilor de martori.
În speță, s-a invocat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate succesiunea, un mod originar de dobândire a acestui drept, dar reclamanții nu au dovedit că autorul lor le-a transmis prin succesiune o suprafață de teren în intravilan mai mare decât cea menționată în certificatul de moștenitor, respectiv de 900mp. Oricum declarațiile celor doi martori nu aveau caracter determinant în pronunțarea soluției, deoarece aceasta trebuia să se întemeieze pe întreg ansamblu probatoriu, așa cum s-a și procedat de altfel.
De altfel, și în ședința publică de astăzi, procuratoarea reclamanților (mama acestora) a precizat că în afară de certificatul de moștenitor nr. 1002/1987 nu mai deține alte acte din care să rezulte că suprafața de teren provenită de la socrul său era mai mare de 900mp decât a fost menționată în certificatul de moștenitor.
S-a susținut de către recurenți că pe terenul ce face obiectul litigiului s-a aflat casa bunicului lor care a fost demolată și că experții au constatat că această casă se află în terenul revendicat. Într-adevăr, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor pe terenul de 900mp a existat o casă cu 3 camere, însă, așa cum reiese din schițele întocmite pentru individualizarea terenului ocupat de reclamanți și terenului ocupat de pârâți pe terenul ocupat de reclamanți există o fundație de casă, demolată în prezent, (fila 148 dosar fond). Faptul demolării acestei construcții sau a autoruinării ei nu este de natură a demonstra în vreun fel dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul litigiului, așa cum susțin reclamanții prin motivele de recurs (pct. 7).
Nu se impunea efectuarea unei cercetări locale de instanțe atât timp cât s-au efectuat expertize topometrice pe baza actelor deja existente în dosar, având în vedere că și instanța de judecată nu putea să constate o altă situație de fapt în afara actelor de proprietate existente în dosar. Instanța a avut rol activ în stabilirea stării de fapt, conform art. 129 Cod pr. civ. fiind administrat un amplu probatoriu atât testimonial cât și prin expertize tehnice de specialitate și acte.
În ceea ce privește respingerea acțiunii în revendicare raportat la faptul că pârâții au fost obligați să ridice un stâlp și o bordură de ciment, se constată că soluția este legală, având în vedere că terenul pe care se află acest stâlp și bordură de ciment se află în posesia efectivă a reclamanților, situație în care în mod legal instanța a obligat pârâții să ridice aceste lucrări pentru a nu tulbura în vreun fel proprietatea reclamanților, făcând aplicarea dispoz. art. 1075 Cod civil.
Este reală susținerea pârâților recurenți că, potrivit dispoz. art. 274 Cod pr. civ. cheltuielile de judecată în caz de grănițuire se suportă de proprietari în mod egal, însă, în speță, instanța a avut în vedere această dispoziție legală, onorariile de expertiză fiind stabilite de la început în cotă proporțională pentru toate părțile, iar cheltuielile de judecată acordate s-au raportat la capetele de acțiune admise și la onorariile de avocat achitate.
Urmează ca, în considerarea celor expuse și aplicând art. 312, alin.1 Cod pr. civ. să se respingă ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, prin procurator, domiciliați în Tg. J, B- - -,. 1 ). 5),. 1,. 1, județul G și de pârâții, domiciliați în comuna, sat, județul G, împotriva deciziei civile nr. 354 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- și a sentinței civile 2735 din 13 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./20.03.2008
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
