Obligația de a face. Decizia 3119/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 204/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3119R
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comsa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta Societatea " 2000", împotriva sentinței civile nr.5922 din 26.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44210/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta, prin administrator G, și intimatul, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că s-au comunicat motivele de recurs intimatului.
Curtea procedează la legitimarea a intimatului.
Reprezentantul recurentei arată că nu are delegație de reprezentare dar este asociatul unic al societății recurentei, calitatea sa fiind recunoscută de intimat.
Recurenta, prin administrator, solicită încuviințarea probei cu expertiză.
Intimatul arată că se opune, această cerere duce la tergiversarea cauzei.
Curtea, deliberând asupra probei cu expertiză, solicitată de recurentă prin administrator, o respinge ca inadmisibilă având în vedere disp.art.305 pr.civ.
Intimatul depune la dosar înscrisuri, comunică recurentei, prin administrator.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin administrator solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5922 din 26.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44210/3/LM/2007, a fost admisă, în parte, acțiunea precizată privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC 2000 SRL, a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.11.2007- 10.12.2007, a fost anulată decizia de concediere nr.3/11.12.2007, emisă de pârâta, și a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere (10.12. 2007) până la data pronunțării hotărârii (26.09. 2008).
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta la completarea și restituirea carnetului de muncă al reclamantului și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că eclamantul a fost salariatul pârâtei SC 2000 SRL, în baza contractului individual de muncă nr.3680/22.10.2007.
La data de 11.12.2007, angajatorul emite decizia cu nr.3 prin care dispune concedierea reclamantului, începând cu data de 10.12.2007, în baza dispozițiilor art.61 lit.a Codul muncii.
Analizând decizia sus-menționată prin prisma cerințelor obligatorii de conținut prevăzut de art.268 al2Codul muncii, instanța a apreciat că aceasta încalcă dispozițiile cuprinse la litera b ale acestui articol, fapt ce atrage nulitatea a deciziei de concediere.
Potrivit dispozițiilor art.268 al2lit.b Codul muncii decizia de sancționare trebuie să cuprindă obligatoriu precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
În lipsa acestor mențiuni, instanța nu poate verifica dacă fapta reținută în sarcina reclamantului constituie sau nu o abatere disciplinară, astfel cum este definită de disp.art.263 al2Codul muncii "fapta în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici".
De asemenea și sub aspectul cercetării disciplinare, instanța constată că angajatorul a încălcat procedura obligatorie prevăzută.
Astfel, prevederile alin.2 ale acestui articol, dispun că salariatul trebuie convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Or, din adresa cu nr.371/03.12.2007, comunicată de angajator salariatului nu rezultă că scopul invitației la sediul firmei era efectuarea unei cercetări disciplinare, iar această convocare nu are indicată data și ora întrevederii.
În consecință, instanța a apreciat că cercetarea disciplinară efectuată în lipsa reclamantului a fost făcută cu încălcarea dreptului la apărare al salariatului, fapt ce atrage nulitatea deciziei de concediere.
Referitor la cererea privind plata salariului, instanța de fond a reținut că, începând cu data de 12.11.2007, reclamantul a fost împiedicat să se prezinte la serviciu, fapt care este de presupus pornind de la împrejurarea că în cursul lunii noiembrie 2000 acesta s-a angajat la o altă societate, pe aproape J din salariul avut la societatea pârâtă iar nu în condiții mai avantajoase, pentru a putea să-și întrețină familia.
În legătură cu același aspect, instanța a apreciat că foaia colectivă de prezență pentru luna noiembrie 2007 fost întocmită pro causa, întrucât nu poartă semnătura celui care a întocmit-
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC 2000 SRL.
În motivarea recursului, s-a a arătat că este eronată concluzia instanței de fond, referitoare la caracterul pro causa al foii de prezența pentru luna noiembrie 2007, aceasta nefiind depusă ca proba la dosar cu semnătura cuiva din motive de organizare interna a societății ( pe care daca este nevoie le detaliem) si nu pentru ca s-ar fi dorit inducerea in eroare sau dezinformarea instanței.
De asemenea a fost criticat faptul că instanța de fond presupune că dacă un angajat părăsește un loc de munca, automat de vina este angajatorul, fără a lua in considerație și alți factori care ar ține de angajat.
Recurenta a mai susținut că intimatul-reclamant a obținut fraudulos locul de munca ca subinginer topograf, înșelând buna credința a angajatorului, întrucât după încheierea contractului de muncă angajatorul a constatat, când angajatul a adus cartea de munca, că de fapt cei 3 ani jumate de vechime ca ing. topograf, erau de fapt 2 ani și pe posturi de gestionar, subinginer topograf, tehnician șantier, nicidecum de inginer topograf. Neavând o pregătire pe măsura cerințelor, intimatul-reclamant nu și-a putut îndeplini sarcinile de serviciu, fapt care a generat tensiuni intre conducerea societății recurente-parate si intimatul-reclamant, tensiuni in urma cărora conducerea societății i-a comunicat că a dispus începerea procedurii de evaluare profesionala și apoi, daca aceasta ii va permite, ii va înainta intimatului-reclamant preavizul pentru desfacerea contractului de munca cu nr. articolului din codul muncii corespunzător lipsei de pregătire profesionala.
Aceasta comunicare a fost făcuta in jurul datei de 5 - 6 noiembrie 2007, iar din data de 09.11.2007 intimatul-reclamant nu s-a mai prezentat la serviciu.
Instanța motivează sentința data prin faptul ca societatea recurenta-parata nu a mai permis intimatului-reclamant sa lucreze, deși la dosar se găsește înștiințarea trimisa intimatului-reclamant in data de 03.12.2007, prin care era invitat la sediul societății pentru a clarifica situația sa si motivul absentelor de la serviciu, această probă nefiind luată în considerare.
Recurenta a depus la dosar foaia colectivă de prezență pentru luna noiembrie 2007, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de reprezentantul societății.
Intimatul a depus la dosar copia adresei nr.221.361/2003, emisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Este fondat motivul de recurs referitor la faptul că, în mod greșit, instanța de fond și-a întemeiat admiterea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale pentru perioada 12 noiembrie 2007-30 noiembrie 2007, pe o prezumție, aceea că reclamantul nu se putea angaja la o altă societate, în condiții de salarizare mai puțin avantajoase, decât datorită faptului că a fost împiedicat să se prezinte la serviciu de către pârâtă, prin reprezentantul său.
Această prezumție simplă nu se bazează pe nici o probă directă administrată în cauză, ci dimpotrivă, este contrazisă de atât de mențiunile din foaia colectivă de prezență pentru luna noiembrie 2007, înscris care a fost certificat pentru conformitate cu originalul de reprezentantul societății, în recurs, cât și de înștiințarea trimisa intimatului-reclamant în data de 03.12.2007, cu confirmare de primire din data de 07.12.2007 (filele 8, 9 și 10 dosar fond) prin care acesta era invitat la sediul societății pentru a clarifica situația sa șimotivul absențelor de la serviciu, această probă nefiind luată în considerare de prima instanță.
În condițiile în care intimatul -reclamant nu a administrat nici o probă sub acest aspect, renunțând în ședința publică din data de 26.09.2008 la proba cu interogatoriul pârâtei și la proba testimonială, nu se poate presupune că absența acestuia de la serviciu, consemnată în foaia colectivă de prezență pentru luna noiembrie 2007, s-a datorat culpei recurentei-pârâte.
Față de cele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul va modifica, în parte, sentința în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea salariului cuvenit și neachitat aferent perioadei 12 noiembrie - 30 noiembrie 2007.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, având în vedere faptul că anularea deciziei de concediere s-a întemeiat pe faptul că aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii, prevăzute de art 268 alin. 2 litb din Codul muncii sub sancțiunea nulității, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
De asemenea, așa cum rezultă și din susținerile recurentei, măsura încetării raporturilor de muncă din inițiativa angajatorului, deși întemeiată formal pe dispozițiile art.61 lit.a din Codul muncii și pe absențele nemotivate ale acestui, a avut în vedere și aspecte, care exced acestei încadrări juridice.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art 312 Cod pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Societatea " 2000", împotriva sentinței civile nr.5922 din 26.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44210/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică, în parte, sentința în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea salariului cuvenit și neachitat aferent perioadei 12 noiembrie 2007- 30 noiembrie 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
02.06.2009
Jud. recurs: Dalina;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comsa Carmen Georgiana
