Obligația de a face. Decizia 422/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 422/2008
Ședința publică de la 14 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară VicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtele, -, împotriva deciziei civile nr. 107/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta pârâtă, personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-au depus prin serviciul registratură: la data de 05.11.2008 răspuns la întâmpinare formulată de către recurentele pârâte (cu acte anexe în susținere), la data de 7.11.2008 memoriu formulat de către intimații reclamanți și.
Recurenta pârâtă depune la dosarul cauzei extras CF nr. 655/19.01.1992 în original, adresă B, copie după răspunsul la întâmpinare și concluzii scrise. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta pârâtă, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și conform motivelor expuse și prin concluziile scrise, învederând că în fapt s-a solicitat OCPI un răspuns cu privire la situația de CF, însă datele acestora nu corespund cu datele din documentele pe care recurentele le dețin, condiții în care extrasul CF nu privește adevărații moștenitori din 1982, acest drept de servitute fiind abuziv și neputându-se moșteni, iar oricât s-a încercat o cale normală de rezolvare, inițiativele recurentelor le-au fost ridiculizate, iar cauza nu s-a vrut a fi rezolvată pe cale legală.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de recurenta pârâtă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 97/2008 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar civil nr- au fost respinse excepțiile lipsei de interes a acțiunii și lipsei de obiect invocate de pârâtele, - și.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și, domiciliați în B-, jud. A împotriva pârâtelor, - și, domiciliate în B,-, jud.
Au fost obligate pârâtele să respecte dreptul de servitute de trecere cu piciorul și cu carul al reclamanților, în calitate de proprietari ai fondului dominant, înscris în CF 839 B oraș nr. top. 484/2/5/1, servitute stabilită asupra fondului aservit, proprietatea pârâtelor, înscris în CF 655 B oraș, nr. top 484/2/5/2.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul, ce face parte din prezenta sentință.
Servitutea se va exercita pe suprafața delimitată cu linie albastră în planul de situație scara 1:200, anexă la raportul de expertiză.
Au fost obligate pârâtele să predea reclamanților chei de la poarta de acces la terenul pe care se va exercita servitutea, în caz contrar reclamanții sunt autorizați să înlocuiască pe cheltuiala pârâtelor încuietoarea și să predea acestora trei rânduri de chei.
Au fost obligate pârâtele să se abțină pe viitor de la orice act prin care s-ar împiedica sau îngreuna exercitarea servituții.
A fost respinsă în rest acțiunea principală.
Au fost respinse capetele de cerere reconvențională.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Din extrasul de carte funciară, depus în extenso la filele 50-54, rezultă că prin încheierea nr. 96/6.02.1960, topograficul cu nr. 484/2/5, proprietatea numiților și căsătorită, s-a dezmembrat în parcele cu nr. 484/2/5/2 și 484/2/5/1. Această din urmă parcelă s-a transcris în cartea funciară 839 B oraș, în favoarea cumpărătorilor și soția ia, parcela cu nr. top 484/2/5/2 reînscriindu-se în cartea funciară 655 B oraș în favoarea proprietarilor de până atunci, și.
Tot atunci, în baza punctului 5 din contractul de vânzarea cumpărare intervenit între persoanele mai sus menționate, în CF 655 B se întabulează dreptul de servitute de trecere cu piciorul și carul, pe o adâncime de 4 metri, conform unei schițe anexe la contract, în favoarea proprietarilor de totdeauna ai imobilului înscris în CF 839 B oraș.
Pe baza acestei înscrieri se poate reține că proprietarii topograficului 484/2/5/2 au acceptat o îngrădire a dreptului de proprietate, constituind prin convenție, pentru totdeauna și fără alte obligații pentru viitor în sarcina proprietarilor topograficului 484/2/5/1, un drept de servitute de trecere cu piciorul și carul.
Prin contractul autentificat sub nr. 1240/1961, imobilul cu numărul topografic 484/2/5/2 a fost vândut cumpărătorilor și.
Aceștia din urmă au dobândit imobilul în starea în care se afla la momentul încheierii actului, adică cu situația juridică de fond aservit topograficului nr. 484/2/5/1, conform principiului "nimeni nu poate da mai mult decât are" și avându-se în vedere respectarea dispozițiilor referitoare la publicitate, dreptul de servitute fiind anterior întabulat în cartea funciară.
Prin testamentul autentificat sub nr. 3682/1981, pârâtele și -, au devenit proprietarele imobilului înscris în CF 655 nr. top. 484/2/5/2, alături de pârâta.
În ceea ce privește imobilul înscris în CF 839 B oraș, acesta a fost înstrăinat de către G și, ce l-au dobândit prin moștenirea proprietarilor și l ia, reclamanților și, prin contractul autentificat sub nr. 1076/2005, împreună cu dreptul de servitute de trecere, constituit asupra fondului aservit, proprietatea pârâtelor.
Dreptul de servitute, mai sus menționat, este un drept real, opozabil tuturor, pentru care nu se poate reține că ar fi intervenit un caz de stingere și care beneficiază de protecție juridică prin intermediul acțiunii confesorii, acțiune promovată de reclamanți în prezenta cauză.
Fiind o servitute instituită prin convenție, fără încălcarea ordinii publice, servitutea de trecere în litigiu nu este condiționată de calificarea fondului dominant ca fiind un loc înfundat, astfel încât, practicarea de către reclamanți a unei uși de acces direct din stradă în una din încăperi nu conduce la stingerea dreptului de servitute.
Din declarația martorei, audiată la propunerea reclamanților, precum și din atitudinea pârâtelor, exprimată în scris în tot cursul procesului, instanța reține existența unei împiedicări în exercitarea dreptului de servitute, contrară art. 634 Cod civil, ce se cere a fi curmată.
dreptul de servitute și dovedind împiedicarea, reclamanții își justifică interesul în promovarea acțiunii, care își păstrează obiectul, motiv pentru care cele două excepții invocate de către pârâte urmează a fi respinse.
Celelalte capete din acțiunea principală se dovedesc neîntemeiate, urmând a fi respinse.
S-a solicitat eliberarea terenului destinat trecerii de orice lucrare sau opreliște și autorizarea reclamanților să aducă la îndeplinire în caz de refuz obligația, fără să se dovedească existența unor lucrări pe teren sau a altor opreliști în afara porții de acces.
S-a solicitat apoi dezdăunări pentru neexecutare și autorizarea reclamanților să aducă la îndeplinire obligațiile pârâtelor, or cele două petite se exclud reciproc.
O obligație de a face se preschimbă în dezdăunări doar dacă poate fi executată doar de către debitor.
Ori de câte ori executarea obligației este posibilă de către creditor pe cheltuiala debitorului, cererea privind acordarea de daune nu poate fi primită.
În cauză nu se pune problema stabilirii unor obligații cu caracter intuituu personae în sarcina pârâtelor.
Nu s-a indicat în concret ce alte mijloace necesare exercitării servituții, în afara cheilor de la poarta de acces, se solicită.
Pretenția privind autorizarea în sensul delimitării prin gard despărțitor a terenului pe care se va exercita servitutea și edificarea unei porți de acces stradal pe terenul astfel delimitat, este apreciată de instanță ca neîncadrându-se în categoria lucrărilor necesare pentru exercitarea servituții în sensul art. 630 Cod civil.
Interzicerea accesului pârâtelor pe acest culoar reprezintă o îngrădire nejustificată a dreptului de proprietate al acestora, iar în situația în care pârâtele ar avea acces în acest spațiu, îngrădirea terenului în scopul evitării unor incidente neplăcute (cum au motivat reclamanții) devine inutilă.
În ceea ce privește solicitările pârâtelor prin repetatele întâmpinări depuse la dosar, solicitări care pot forma obiectul unei cereri reconvenționale se va dispune respingerea.
Pârâtele solicită când anularea actelor din dosar, când constatarea nulității acestora, fără a distinge între actele întocmite de autorități și actele încheiate de diverse persoane.
Nu s-au conformat dispoziției instanței încă de la primul termen de judecată în sensul formulării cererii reconvenționale cu respectarea dispozițiilor art. 112 Cod procedură civilă, astfel încât cadrul procesual pentru aceste solicitări este inform.
Pârâtele nu pot solicita anularea unor acte juridice încheiate între terțe persoane, față de care nu sunt avânzi cauză, iar motivele de nulitate absolută invocate nu sunt incidente, neexistând nici cele mai mici indicii nici că ar fi fost falsificate înscrisuri.
Reclamanții și-au dovedit deplinul drept de proprietate asupra imobilului cu numărul topografic 484/2/5/1, față de care pârâtele nu justifică nici un drept de proprietate sau de folosință, astfel încât, cererea acestora vizând evacuarea reclamanților și remiterea către pârâte a cheilor imobilului, este neîntemeiată.
Proprietari ai imobilului, reclamanții nu pot fi obligați la zidirea ușii practicate într-unul din zidurile acestuia, fără justificarea unei vătămări.
Pârâtele nu sunt îndreptățite nici la daune materiale sau morale din partea reclamanților, nefiindu-le antrenată acestora răspunderea contractuală sau delictuală, aceasta din urmă nici măcar pentru abuz de drept.
În ceea ce privește cererea vizând ridicarea sechestrului instanța reține că nu sunt aplicabile dispozițiile din materia sechestrului ca măsură asiguratorie și nici cele vizând sechestrul judiciar.
Procesul verbal depus la dosar constituie un act de executare întocmit de executorul judecătoresc cu ocazia executării unor dispoziții dintr-o sentință civile (ordonanță președințială) conținând obligații de a face stabilite în sarcina pârâtelor.
Procesul verbal, chiar dacă a fost întocmit pe un formulat intitulat proces verbal de sechestru definitiv, nu conține o astfel de măsură.
Executorul judecătoresc menționează executarea obligației de a face și identifică bunurile ce ar putea fi urmărite pentru recuperarea cheltuielilor de executare.
Chiar dacă ar fi calificat proces verbal de sechestru, iar cererea pârâtelor, contestație la executare (făcând abstracție de termenul în care putea fi formulată) motivul de nulitate invocat - nelegaliatea sentinței puse în executare, nu poate fi reținut decât cu încălcarea dispozițiilor art.399 alin 3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește cererea pârâtelor vizând anularea sentinței civile nr. 625/2007 ca urmare a caracterului vremelnic, este de reținut că încetarea efectelor acesteia la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunțate pe calea dreptului comun se produce de drept, nefiind necesară o dispoziție în acest sens.
Desființarea unei hotărâri, chiar și dată în procedura ordonanței președințiale nu se poate dispune decât într-o cale de atac.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele, - și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii acțiunii reconvenționale cu următoarele consecințe:
- constatarea cauzei false
- constatarea nulității tuturor actelor intimaților (contract, încheiere nr. 1571/2005) și confirmarea acțiunii lipsei de obiect.
- anularea actelor intimaților pe motiv de incapacitate juridică ca efect al constatării nulităților.
- admiterea daunelor morale pentru cauză falsă.
In motivarea apelului se susțin următoarele:
Obiectul acțiunii este impropriu cu actele depuse și acestea nu pot obliga apelantele de a face ceva, aceste acte fiind fără putere juridică prin efectul legii asupra lor. Pe acest considerent, apelantele critică sentința atacată ca fiind nelegală și inadmisibilă.
O altă critică vizează omologarea raportului de expertiză de către instanța de fond cu privire la care apelantele susțin că nu este atributul instanței ci a persoanelor autorizate din cadrul OCPI.
Se critică și neaplicarea Legii 499/2004, referitor la care prima instanță a reținut că este un drept vechi; or, aplicarea legii nu este la latitudinea instanței, iar neaplicarea ei duce la imposibilitatea folosirii expertizei, care, de altfel nu este necesară cauzei.
Apelantele susțin că intimații nu au acte legal întocmite și nici un drept de proprietate ci o aparență de drept, iar acțiunea nu are obiect din acest motiv, dreptul intimaților fiind, de fapt, un abuz de drept obținut pe niște acte nule, dar instanța nu a făcut distincție între anulare și constatarea nulității actelor.
Este criticată, de asemenea, motivarea instanței de fond potrivit căreia intimații nu ar putea fi obligați să zidească ușa; se susține, în acest cadru, că modificarea clădirii este un atribut exclusiv al proprietății, iar actele intimaților sunt nule de drept și nu-i împuternicesc la așa ceva.
Se critică, apoi, executarea ordonanței președințiale pentru executarea în baza unor acte nelegale și pe un formulat de proces verbal de sechestru definitiv, care greșit prima instanță ar fi reținut că este altceva decât scrie pe el.
Apelantele critică și reținerea instanței de fond potrivit căreia acestea s-ar face vinovate de generarea acestui proces, susținând că ale nu sunt vinovate dacă împotriva lor s-au deschis două procese civile și unul penal și nici faptul că nu s-a respectat Legea 58/1974 iar prin hotărâri judecătorești au fost obligate la a face ceva împotriva unor legi imperative.
Ulterior, printr-o cerere separată, apelantele au solicitat constituirea de către intimați a unor garanții personale pentru plata daunelor morale pe care le solicită apelantele, în cuantum de 30.000 lei pentru fiecare apelantă.
Prin cererea de aderare la apelul pârâtelor, cerere formulată de reclamanții și, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale astfel cum a fost formulată cu obligarea apelantelor principale la plata cheltuielilor de judecată.
S-a solicitat, de asemenea, respingerea apelului pârâtelor.
Prin decizia civilă nr. 107/ Tribunalul Albaa respins apelul declarat de pârâtele, - și împotriva sentinței civile nr. - pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar civil nr-.
S-a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanții și împotriva aceleiași sentințe și, în consecință:
S-a schimbat în parte sentința apelată numai în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la efectuarea lucrărilor necesare pentru exercitarea servituții de trecere și delimitarea acesteia, în sensul că admite și acest capăt de cerere și, în consecință:
Au fost autorizați reclamanții să efectueze gard despărțitor pentru delimitarea servituții de terenul neafectat de servitute.
S-au menținut neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Soluția este legală și temeinică pentru că în mod corect instanța a reținut că din înscrisurile existente la dosar rezultă că imobilul proprietatea reclamanților, ca fond dominant, beneficiază de un drept de trecere cu piciorul sau carul, imobilul proprietatea pârâtelor fiind afectat de acest drept ca fond aservit; pârâtele apelante au dobândit dreptul de proprietatea asupra imobilului în condițiile existenței dreptului de servitute, iar această servitute a fost constituită prin convenție legală iar reclamanții sunt împiedicați în exercitarea dreptului lor prin manifestările pârâtelor.
Cu privire la cererile pârâtelor, acestea în mod corect au fost respinse de către instanță, raportat la natura actelor materiale și juridice și la calitatea pârâtelor față de acestea, la faptul că nu au făcut nici o probă care să susțină pretențiile lor.
Au fost încălcate de către instanță, prin respingerea capetelor de cerere, dispozițiile art. 630 cod civil și ale art. 44 alin.7 din Constituție, care reglementează limitele exercitării dreptului de proprietate privată.
din partea pârâtelor în exercitarea dreptului de trecere sunt de natură materială- nu se permite accesul prin închiderea porților de acces (portița și poarta mare) refuzul de predare a cheilor de la porțile de acces, aspecte onstatate de către instanță și care parțial au fost rezolvate prin pronunțarea hotărârii, numai că impiedimentele sunt și de natură nematerială și care se concretizează în atitudinea jignitoare a pârâtelor care atunci când se apropie de imobil, adresează cuvinte jignitoare și fac gesturi insultătoare, fie sunt singuri, fie sunt însoțiți de alte persoane.
Prin urmare, critica vizând nelegalitatea sentinței este nefondată, precum și aceea privind obiectul impropriu al acțiunii.
In altă ordine de idei, o hotărâre judecătorească nu poate fi inadmisibilă, astfel cum susțin apelantele.
Dispoziția primei instanțe privind omologarea raportului de expertiză nu are nici o influență asupra soluției pronunțate de instanța de fond, iar expertiza este necesară, utilă, pertinență și concludentă în cauză.
In privința aplicării sau neaplicării legii, critica nu paote fi primită, întrucât în mod corect prima instanță a reținut și a aplicat legea în speță, în deplină concordanță cu principiile aplicării legii civile în timp.
Corect s-a reținut și faptul că reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului, nu pot fi obligați la zidirea ușii practicate într-unul din zidurile acesteia, întrucât nu s-a justificat nici o vătămare a pârâtelor prin aceasta, iar pârâții se bucură de exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate prev. de art. 480 Cod civil.
Neîntemeiată este și critica vizând executarea ordonanței președințiale, deoarece corect a motivat prima instanță respingerea acestei apărări sau cereri a pârâtelor, în principal pentru că nu în cadrul acestei acțiuni poate fi formulată o astfel de cerere, ci, eventual, pe calea unei contestații la executare.
Fiind admisă acțiunea principală și respinsă acțiunea reconvențională și apărările pârâtelor, corect a reținut instanța de fond faptul că pârâtele se fac vinovate, în sensul prev. art. 274 Cpc, respectiv ca parte căzută în pretenții, pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Asupra cererii de constituire de garanții personale, instanța de apel s-a pronunțat prin încheierea din data de 13.05.2008.
De asemenea nu se justifică daunele morale pentru apelante.
Sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, doar în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la autorizarea reclamanților de a efectua lucrările necesare pentru exercitarea servituții și delimitarea acesteia de terenul neafectat de servitute.
In privința aceasta se rețin următoarele:
Cererea este legală și nu aduce atingere dreptului de proprietate al pârâtelor. Chiar dacă ar exista o atingere a acestui drept, aceasta nu se compară cu prejudiciul pe care îl înregistrează intimații prin imposibilitatea de a avea acces la imobilul lor de mai mulți ani, iar atingerea adusă este direct imputabilă pârâtelor care poartă întreaga răspundere și deci trebuie să suporte consecințele propriilor fapte prejudiciabile.
Dreptul de proprietate are anumite limite pentru a asigura echilibrul sociale și este necesară această intervenție pentru a pune capăt conflictelor și a asigura echilibrul social.
In privința dezdăunărilor solicitate de reclamanți, corect prima instanță a reținut că dacă se autorizează reclamanții să aducă la îndeplinire obligațiile pârâtelor, nu se mai pot acorda dezdăunări, întrucât cele două capete de cerere se exclud reciproc.
Obligația de a face se preschimbă în dezdăunări, doar dacă nu poate fi adusă la îndeplinire de către creditor pe cheltuiala debitorului, deci, dacă este o obligațieintuituu personae, ceea ce nu este în cazul de față.
In privința apelului incident, s-au aplicat prev. art. 293 Cpc, în baza cărora raportat la art. 296 Cpc, a fost admis, iar sentința apelată schimbată în parte, în limitele mai sus arătate, fiind menținute neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
In temeiul art. 296 Cpc apelul pârâtelor a fost respins ca nefondat.
Întrucât în apel nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către apelanții incidentali, acestea nu s-au acordat.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâtele - reclamante reconvenționale, - și, fără a fi motivat în drept.
În expunerea criticilor se arată în esență că:
- actele de proprietate ale intimaților nu sunt valide, contratul de vânzare-cumpărare din 2005 este nul absolut;
- actele se bazează pe existența unei servituți false;
- deși în anul 1982 s-a schimbat proprietarul imobilului, pentru dreptul de servitute a lipsit consimțământul;
- încheierea din 1971 nu reflectă dreptul de servitute, astfel nu a fost cumpărat, în consecință nu se putea moșteni.
Odată cu schimbarea proprietarului, acest drept a dispărut și trebuia radiat din cartea funciară.
- expertiza de la dosar nu este avizată conform Legii 499/2004;
- o servitute cumpărată nu acordă drepturi. Instanța nu poate forța voința părților întrucât consimțământul are nevoie de liberate în exprimare pentru a fi valabil, astfel că cele două hotărâri sunt lovite de nulitate.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că motivele invocate privind stare de fapt reținută de către instanțele de fond vizează interpretarea probatoriului și se încadrează motivelor prevăzute de art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, astfel că nu pot fi examinate în condițiile în care acest punct a fost abrogat.
Chiar dacă, așa cum se pretinde pe calea recursului, statuările de fapt ale instanțelor de fond sunt greșite, eventuala eroare sub acest aspect nu se constituie caz de recurs după abrogarea punctului 11 al art. 304 Cod procedură civilă prin OUG138/2000.
Deși nu se indică motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă posibilitatea încadrării acestora în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, fiind astfel incidente prevederile art. 306 alin 2 Cod procedură civilă.
Analizând recursul din prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele:
Potrivit codului nostru civil, dreptul de servitute este un drept real principal, derivat, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui imobil, numit fond aservit sau dominat, pentru uzul și utilitatea altui imobil, numit fond dominant, imobile care aparțin la proprietari diferiți ( art. 576 - 643 Cod civil).
Prin urmare, unul din caracterele dreptului de servitute este că acest drept este perpetuu, adică se menține atâta timp cât există cele două imobile și situația care a determinat constituirea ei.
Astfel, susținerea recurentelor în sensul că dreptul de servitute s-a stins la moartea proprietarului fondului aservit și nu s-a transmis prin moștenire, nu poate fi primită.
Nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că recurentele nu și-au dat acordul la constituirea servituții, întrucât dreptul de servitute se menține atâta timp cât există cele două imobile.
Acest drept de servitute poate fi limitat sau stins numai prin convenția proprietarilor celor două fonduri, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Prin urmare, instanțele de fond în mod corect au aplicat dispozițiile legale incidente referitoare la dreptul de servitute.
În mod corect s-au aplicat și dispozițiile art. 630, 634 Cod civil privitoare la exercitarea dreptului de servitute de trecere.
Susținerile recurentelor referitoare la actele de proprietate ale intimaților nu pot fi primite. În cauză nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, contrar art. 1169 Cod civil.
De asemenea, nici critica vizând raportul de expertiză nu poate fi primită față de dispozițiile art. 212 Cod procedură civilă, dispoziții care impuneau părții invocarea eventualelor neregularități la primul termen după depunerea lucrării la instanța de fond și nu direct în fața instanțelor de control judiciar.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat prezentul recurs.
(continuare decizia nr. 422/2008 din dosar nr-)
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantele reconvenționale, - și împotriva Deciziei Civile nr. 107/A/20 mai 2008 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 2008.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 2 ex
20 2008
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean
