Anulare act. Decizia 424/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 424/2008
Ședința publică de la 14 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 111/A/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți - și G, având ca obiect anulare act.
La a doua strigare a cauzei, făcută în ședința publică se prezintă recurenta pârâtă, personal și asistată de avocat cu delegație și în reprezentarea recurentei pârâte (fila 8) și avocat, cu împuternicire avocațială în reprezentarea intimaților reclamanți - și G, lipsind aceștia și celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Mandatarele părților declară, pe rând, că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii tribunalului și a sentinței instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii reclamanților, arătând că a fost invocată, atât la fond, cât și în apel lipsa calității procesuale active a reclamanților, lipsa de interes și prescripția acțiunii, și deși intimații au apreciat că primele două excepții se suprapun, instanțele au judecat distinct lipsa calității procesuale active. În primul rând se susține că s-a solicitat a se constata nulitatea declarației de renunțare la succesiune, în fapt succesorii lui fiind soțul și fiica acestuia, în speță nefiind vorba de terțe persoane care să invoce o atare nulitate. Mai mult, lipsa calității procesuale active rezultă chiar din lipsa de interes a acestora, fiind dovedită și de faptul că nu au înțeles să atace o atare declarație, excepțiile invocate fiind întemeiate, cu atât mai mult cu cât succesiunea dezbătută în dosarul notarial 174/1996 cu privire la bunurile aparținând mamei intimaților și lui viza terenuri care nu intră sub incidența legii fondului funciar, însă intră în masa succesorală, iar din motivarea dată de intimați acțiunii nu se justifică un interes în promovarea acesteia. Din alt punct de vedere, acțiunea este prescrisă, fiind inițiată la peste 10 ani de la declarația în cauză, din considerentele motivării instanței de apel deducându-se o cauză falsă a declarației de renunțare la succesiune, considerându-se că la momentul întocmirii acesteia exista reprezentarea consecințelor juridice ale acestei declarații, demonstrate și prin încheierea finală de eliberare a certificatului de moștenitor, la fond apreciindu-se că prin probațiunea testimonială administrată nu s-a creat convingerea că actele era făcute în calitate de succesor, cert fiind că numita a plecat din imobil. În concluzie, se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și susținut și de motivele expuse în scris prin răspunsul la întâmpinare pe care-l depune la dosar, cu cheltuieli de judecată la instanța de fond și apel.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Susține că din înscrisuri și probațiunea administrată rezultăcă întreg terenul aparține lui, ai cărei succesori la dreptul de proprietate sunt cei doi copii, și. Se mai susține că la decesul numitei, în anul 1978, toți martorii au declarat că ambii copii au acceptat succesiunea în termen, au arătat că lucrau grădina și culegeau fructele, iar acea casă aparținea ambilor copii, sens în care, conform Legii 18/1991 și deciziei ÎCCJ nr. 1/1992, moștenitorii acceptanți sunt repuși în termenul a cere restituirea imobilelor în baza susnumitei legi, existând cerere de restituire promovată de ambele părți. Mai arată, cu privire la situația declarației de renunțare, că aceasta a fost întocmită în 1991, când s-a formulat cererea de restituire pe legea fondului funciar, sens în care moștenitoarele își împart între ele folosința terenului, iar intimata renunță la din casă în favoarea nepoatelor sale, existând și un act de partaj, această renunțare referindu-se doar la construcție, nu la teren. Recurenții de astăzi declară ulterior că nu există nici un drept de proprietate cu privire la teren, lucru neadevărat atât timp cât există dovezi, chiar și în dosarele acvirate, că s-a solicitat reconsiderarea cererii de partaj, încheierea notarială neavând nici o relevanță în acest sens. În concluzie, față de cele susținute, solicită respingerea recursului de față.
Avocat, solicitând cuvântul în replică, învederează că interesul în cauză trebuia să fie al reclamanților din moment ce au invocat modalitatea de partaj, neexistând înțelegere cu privire la aceasta și varianta aleasă fiind în defavoarea recurenților.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de mandatarele părților, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 885/2007 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosar nr- a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții - și G împotriva pârâților și, constatându-se nulitatea absolută a declarației de renunțare la succesiune dată de autentificată sub nr. 1783/1996 de Biroul Notarului Public din Orăștie.
Totodată s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 3/9.01.1997 eliberat de același birou notarial în dosarul succesoral nr. 174/1996.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, din probele administrate în cauză, că numita a acceptat tacit, în termenul legal de opțiune succesorală moștenirea după ambii părinți, că aceasta a fost repusă în termenul de opțiune succesorală prin cererea la Legea nr. 18/1991, astfel că această opțiune este irevocabilă, privește moștenirea în întregul său, astfel că orice renunțare este lovită de nulitate. S-a apreciat că reclamanții au calitate procesuală activă în cauză și interes în promovarea acțiunii excepțiile invocate de pârâte sub aceste aspecte fiind respinse ca neîntemeiate.
Față de obiectul acțiunii, care vizează constatarea nulității absolute, având caracter imprescriptibil, s-a respins ca neîntemeiată și excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Prin decizia civilă nr. 111/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtele și împotriva acestei sentințe.
În considerentele deciziei s-a reținut că respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii ca și aceea a lipsei calității procesuale active s-a făcut legal de către instanța de fond deoarece interesul este evident în promovarea acțiunii, urmărind fructificarea drepturilor la Legea nr. 18/1991 ce revin reclamanților după autoarea lor. Aceștia au vocație legală de moștenitori ai acesteia și pot uza de cererile și acțiunile fără caracter procesual de care poate uza și autoarea lor.
Și pe fondul cauza soluția primei instanțe a fost apreciată ca fiind corectă reținându-se că renunțarea făcută de după expirarea termenului de opțiune succesorală, la succesiunea părinților săi, prin declarația din 1996 este nulă absolut în condițiile în care s-a dovedit acceptarea tacită a succesiunii în perioada imediat următoare decesului părinților. În plus de acest temei de nulitate s-a reținut și cauza falsă a declarației de renunțare în condițiile în care intenția numitei nu a fost aceea de renunțare la succesiunea părinților ci de a da curs unui mod de partajare asupra imobilului casă părintească, partajare prin care ea nu pretindea parte din acest imobil. Calitatea de moștenitoare acceptantă a numitei a fost consolidată de faptul că aceasta a formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele și solicitând în baza art. 312 alin 1 și 3 Cod procedură civilă și a art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă modificarea acesteia și a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea motivelor de recurs se arată că în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a precizat că dacă renunțătorul a decedat, ulterior renunțării, succesorii săi nu pot ataca renunțarea deoarece ei nu pot moșteni decât acele drepturi care se află în patrimoniul luide cuiusla data decesului și nu și pe acelea care nu se regăsesc în patrimoniu chiar și din cauza renunțării.
În categoria persoanelor interesate în atacarea renunțării la moștenire nu pot fi incluși succesibilii renunțătorului deoarece aceștia nu au nici un drept actual asupra patrimoniului acestuia. În speță interesul acțiunii este o chestiune prealabilă și nu motivul pretinderii unui drept asupra unei succesiuni nedeschise care este deja o chestiune de fond ce implică calitatea procesuală activă a reclamantului, asupra acestei excepții instanțele nepronunțându-se.
Precizează că până la deces numita nu a înțeles să invoce nulitatea absolută a declarației sale.
Apreciază că în speță interesul nu subzistă și pentru faptul că declarația de renunțare vizează imobilul casă situat în nu și imobilele vizate de convenția din 01.02.1997 privind partajarea imobilelor înscrise în titlul de proprietate precum și a terenurilor care nu erau menționate în titlul de proprietate.
Mai arată că prin motivele de apel a fost invocată și inadmisibilitatea acțiunii raportat la împrejurarea că certificatul de moștenitor a fost emis în baza unei încheieri finale din dosarul notarial care nu a fost contestată.
Sub aspectul fondului cauzei se arată că nu corespunde adevărului că numita a efectuat în cadrul termenului legal de opțiune succesorală acte de acceptare tacită a succesiunii defunctei, deoarece la momentul decesului locuia într-o altă localitate de o perioadă mare de timp. Se precizează că acțiunea este promovată la peste 10 ani de la momentul întocmirii declarației de renunțare în formă autentică.
Consideră că probațiunea testimonială efectuată în cauză nu este suficient de concludentă pentru a crea convingerea că vizitele efectuate la casa părintească reprezentau manifestări de voință în sensul acceptării tacite a succesiunii.
Motivarea acceptării tacite a succesiunii de către numita prin invocarea cererii formulate în baza Legii nr. 18/1999 nu este incidentă în cauză în condițiile în care acceptarea succesiunii trebuie raportată la termenul de opțiune succesorală având în vedere data decesului numitei (11.04.1978). mai susțin că dispozițiile Legii nr. 18/1991 au dispus repunerea în termen doar cu privire la imobilele care cad sub incidența acestei legi nefiind incidentă în speță. consideră, deasemenea, că invocarea tranzacției care a fost depusă în dosar nr. 523/1997 al Judecătoriei Orăștie nu poate produce efecte juridice în condițiile în care dosarul respectiv a fost suspendat și apoi constatat perimat, respectiv înțelegerea nefăcând referire la toate imobilele cuprinse în titlurile de proprietate.
Precizează că nici invocarea declarației recurentelor din data de 18.10.1996 nu justifică o acceptare tacită a succesiunii de către în termenul de opțiune succesorală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații - și G au solicitat respingerea recursului solicitând înlăturarea motivelor de netemeinicie și invocând lipsa corespondenței între motivarea în fapt și în drept a recursului. Pe fond arată că invocă o nulitate absolută, justificându-și interesul, că renunțarea la moștenire din 1996 este lovită de nulitate absolută și nu mai poate produce efecte juridice după formularea în 1991 a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și că modul de apreciere a probelor de către instanța de apel nu reprezintă un motiv de nelegalitate ci unui de netemeinicie.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
Împrejurarea că instanța de fond și cea de apel nu au analizat pe larg toate argumentele aduse de pârâte în susținerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes nu poate echivala cu o nemotivare în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă atâta timp cât s-au pronunțat cu privire la excepțiile respective.
În privința celor două excepții, Curtea apreciază că instanțele în mod corect au procedat la respingerea lor.
Acțiunea promovată de reclamanți vizează constatarea nulității absolute care poate fi invocată de orice persoană interesată. Interesul reclamanților văzut ca folosul practic material și moral pe care aceștia îl urmăresc prin promovarea acțiunii este evident și constă în recunoașterea în justiție a calității antecesoarei lor de moștenitoare acceptantă și, pe cale de consecință, a vocației lor la sistarea stării de indiviziune asupra terenurilor înscrise în titlurile de proprietate atacate de pârâte în cadrul unei acțiuni distincte.
Interesul există și se consideră actual din momentul încălcării unui anumit drept subiectiv. În speță acest moment coincide cu data de 11.10.2006 la care pârâții, prin acțiunea formulată în dosar nr- a Judecătoriei Orăștie, au solicitate excluderea numitei, antecesoarea reclamanților, de pe titlurile de proprietate emise pentru suprafețele ce au aparținut numitei, invocând tocmai faptul renunțării la succesiune.
Pe de altă parte, se impune a se reține că de regulă calitatea procesuală a părților trebuie verificată din perspectiva faptului că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Ori, în cauză este evident că reclamanții ar dobândi vocație la succesiunea la care antecesoarea lor a renunțat prin actele a căror nulitate se solicită a se constata, acest fapt fiind suficient pentru a justifica sub aspect procesual calitatea acestora de reclamanți.
Nici argumentul potrivit căruia dacă renunțătorul a decedat ulterior renunțării, succesorii său nu pot ataca renunțarea deoarece ei nu pot moșteni decât acele drepturi care se află în patrimoniul luide cuiusla data decesului nu poate conduce la soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale active deoarece în speță, la data decesului renunțătoarei (2001), terenurile reconstituite în temeiul Legii nr. 18/1991 se aflau în patrimoniul acesteia fapt atestat de cele trei titluri de proprietate la care s-a făcut referire mai sus.
Aflându-se astfel în patrimoniul antecesoarei, reclamanții au calitate procesuală activă pentru a solicita constatarea nulității renunțării și pentru a-și valorifica drepturile la Legea nr. 18/1991 după numita.
Împrejurarea că succesorii defunctei au solicitat constatarea nulității declarației după 10 ani de la întocmire cât și faptul că renunțătoarea nu a înțeles până la deces să invoce nulitatea absolută a acesteia sunt lipsite de relevanță deoarece, pe de o parte, acțiunea este imprescriptibilă vizând o nulitate absolută. Pe de altă parte, nu exista un interes actual și legitim în promovarea unei atari acțiuni până la data contestării de către pârâți a titlurilor de proprietate și a calității numitei de coproprietară asupra terenurilor cuprinse în acestea.
Chiar dacă declarația de renunțare cât și certificatul de moștenitor atacate vizează doar imobilul casă situat în nu și imobilele la care face referire tranzacția din 01.02.1997, interesul reclamanților subzistă în condițiile în care, invocându-se această declarație de renunțare (deși nu vizează terenurile la Legea nr. 18/1991) se solicită excluderea numitei de pe titlurile de proprietate atacate în dosar nr- al Judecătoriei Orăștie.
Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995 cei care se consideră vătămați în drepturilor lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor conform legii. Nu rezultă din textul enunțat că cenzurarea certificatului de moștenitor este condiționată de contestarea încheierii finale din dosarul succesoral în care s-a pronunțat certificatul de moștenitor. Prin urmare, nu se poate susține cu temei inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că actul final din 09.01.1997 nu a fost atacat odată cu certificatul de moștenitor.
Critica referitoare la reținerea de către instanțele fondului a faptului că numita a efectuat în cadrul termenului legal de opțiune succesorală acte de acceptare tacită a succesiunii defunctei, vizează modul în care judecătoria și tribunalul au interpretat probele cauzei și au apreciat asupra concludenței și utilității acestora.
Analizarea acesteia implică practic reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie care nu intră în atribuțiile instanței de recurs și care excede limitelor presupuse de art. 304 Cod procedură civilă în condițiile în care punctele 10 și 11 ale acestui articol au fost demult abrogate.
Ca atare, Curtea apreciază inadmisibilă examinarea în cadrul prezentului recurs a tuturor susținerilor recurentelor care vizează modul în care a fost stabilită starea de fapt de către instanțele fondului.
Reținând ca atare starea de fapt conturată în fața instanțelor fondului și a apelului, Curtea nu poate decât să constate că în mod corect aceste instanțe au făcut aplicarea textelor de lege incidente în raport de situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în condițiile în care renunțarea la moștenire este valabilă și produce efecte numai dacă succesibilul nu și-a exercitat anterior dreptul de opțiune prin acceptare (tacită, forțată ori sub beneficiu de inventar). C care a acceptat moștenirea nu mai poate reveni asupra acceptării care este irevocabilă. Dacă a acceptat moștenirea renunțarea la succesiune rămâne lipsită de orice efect juridic asupra actului inițial de acceptare. Mai trebuie precizat că dreptul de opțiune (în speță acceptarea tacită) este act juridic indivizibil, el vizând în mod unitar dreptul succesoral al succesibilului care îl exercită.
Deasemenea, se impune a se observa că, într-adevăr, esențială în cauză este constatarea acceptării tacite a succesiunii de către în termenul de opțiune succesorală având în vedere data decesului numitei în raport de care se justifică constatarea nulității renunțării ulterioare iar nu acceptarea succesiunii prin invocarea cererii formulate în baza Legii nr. 18/1991. Cu toate acestea, faptul că instanțele au avut în vedere și această împrejurare atunci când au opinat asupra acceptării tacite a succesiunii nu este de natură a schimba pe fond soluția tribunalului și nici nu se încadrează în vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Cauza falsă a declarației de renunțare se constituie într-un argument suplimentar invocat de instanța de apel în susținerea nulității absolute a actului de renunțare nefiind însă motivul principal care să conducă la soluția pronunțată, astfel că nu se poate reține ca fondat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Față de toate considerentele reținute, constatând că în cauză nu poate fi reținut ca fondat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va decide în sensul respingerii recursului de față.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele și împotriva Deciziei Civile nr. 111/A/24 aprilie 2008 a Tribunalului Hunedoara, pronuțată în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. L/2 ex/10.12.2008
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean
