Obligația de a face. Decizia 4302/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2363/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4302/
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă SC MEDIA COM SRL, împotriva sentinței civile nr.7885 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 32494/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimata reclamantă, personal, lipsind recurenta pârâtă SC Media Com SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 02.06.2009.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata reclamantă, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7885/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Media Com SRL.
În consecință, s-a constatat existența raporturilor de muncă dintre părți în intervalul 01.02.2008-01.08.2008, salariul fiind de 3000 RON lunar net.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat și bugetele speciale a contribuțiilor datorate de reclamantă aferente salariilor pentru perioada sus amintită.
Totodată, s-a dispus anularea măsurii concedierii în fapt a reclamantei și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsită începând cu data concedierii (01.08.2008) și până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- greșit a fost admisă acțiunea;
- pârâta nu este de acord cu afirmațiile reclamantei în sensul că aceasta a fost salariata societății în perioada menționată în acțiune;
- au existat doar relații de colaborare cu reclamanta, probele depuse de aceasta fiind insuficiente și neconcludente;
- nu a existat la acel moment și nici mai târziu intenția de încheiere a unui contract individual de muncă;
- instanța a recunoscut reclamantei un statut pe care nu l-a avut niciodată;
- reclamanta susține că pârâta i-a propus transferul de la o societate unde a lucrat anterior, dar nu susține această afirmație cu nicio dovadă scrisă;
- totodată, arată că pârâta și-ar fi încălcat obligația de informare prevăzută de art. 17 din Codul Muncii;
- însă, această obligație nu există câtă vreme nu a fost vorba de încheierea unui contract individual de muncă, iar reclamanta cunoștea acest lucru;
- reclamanta mai susține că nu ar fi plecat de la vechiul angajator dacă ar fi știut că nu va fi angajată cu contract individual de muncă, dar orice persoană cu o minimă diligență ar fi semnat întâi un contract cu noul angajator, înainte de a da preavizul vechiului angajator;
- reclamanta încearcă să opună propria turpitudine, afirmând că a solicitat o copie a contractului după 5 luni de la începerea activității;
- totuși, nu putea solicita o copie de pe un act pe care nu l-a încheiat niciodată și mai ales după atât de mult timp;
- este adevărat că art. 16 din Codul Muncii spune că obligația încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, dar acest aspect nu o îndreptățește pe reclamantă să "creadă" că s-a încheiat un astfel de contract în formă scrisă, fără ca ea să-l semneze și oricum această operațiune trebuia făcută "anterior începerii raporturilor de muncă".
- probele depuse de reclamantă nu sunt pertinente și utile cauzei;
- pozele pe care le-a depus nu sunt în incinta sediului social sau al punctelor de lucru ale firmei și nu dovedesc existența vreunei legături între părțile în proces;
- cât privește "printul" de pe pagina web ejobs.ro, în acesta nu scrie că oferta pârâtei include încheierea unui contract de muncă pentru postul de PR Manager;
- pârâta nu faptul că a avut o colaborare cu reclamanta, dar raporturile dintre părți nu au fost unele de subordonare, de tipul angajator-angajat;
- și cel de-al doilea capăt de cerere trebuie respins, tocmai pentru că se impune respingerea primului capăt de cerere al acțiunii, întrucât dacă nu au existat raporturi salariale, nu se poate concepe existența îndatoririi pârâtei de plată către bugetul de stat și bugetele speciale a contribuțiilor datorate de reclamantă aferente salariilor;
- aceeași soluție și în cazul celui de-al treilea capăt de cerere, tot ca urmare a faptului că între reclamantă și pârâtă nu au existat raporturi de muncă;
- la fel și în ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât reclamanta însăși se contrazice în afirmații, susținând că i se cuvin despăgubiri pentru o perioadă extinsă față de cea menționată în primele două capete de cerere;
- depozițiile martorelor audiate în cauză nu sunt concludente și chiar conduc în parte la cele susținute de pârâtă în sensul că reclamanta se ocupa de târgurile organizate de societate;
- cât privește afirmația uneia din martore referitoare la alte două persoane din firmă care s-ar afla în aceeași presupusă situație cu reclamanta, aceasta nu aduce lămurire cauzei și este absolut nefondată;
- în altă ordine de idei, la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, însăși reclamanta recunoaște că nu a existat nicio ofertă scrisă de angajare, ceea ce vine și confirmă afirmațiile pârâtei;
- reclamanta recunoaște și faptul că între părți nu s-a semnat nici un contract de muncă, deși cunoaște prevederile Codului Muncii referitoare la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă;
- de asemenea, recunoaște că nu a existat nici un document de predare-primire care să confirme că ar fi înmânat pârâtei copii ale actelor personale în vederea angajării, ceea ce confirmă că nu s-a avut în vedere încheierea unui contract.
Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect admițând pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul sentinței recurate.
Toate aspectele prezentate în motivarea recursului reprezintă o reluare și reproducere fidelă a conținutului întâmpinării formulate în cursul judecății în fond - filele 42-45 dosar Tribunal - și, mai ales, a concluziilor scrise aflate la filele 54-58 din același dosar.
Rezultă că în motivarea recursului nu se exprimă critici sau nemulțumiri concrete în legătură cu hotărârea judecătorească atacată, din care să reiasă în ce constă nelegalitatea sau netemeinicia acesteia ori care au fost greșelile de judecată săvârșite de prima instanță. Câtă vreme susținerile recurentei-pârâte nu se referă la considerentele hotărârii instanței de fond, în care se arată motivele de fapt și de drept ce au format convingerea ce a stat la baza soluționării pricinii deduse judecății, înseamnă că acestea au un caracter pur formal și nu pot fi luate în considerare tocmai datorită acestei împrejurări.
Această soluție se impune deoarece pe calea recursului trebuie invocate aspecte de nelegalitate sau netemeinicie care privesc hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a exercitat calea de atac (sens în care sunt dispozițiile art. 302/1 lit. c) proced. civ.) dintre cele la care face referire art. 304. proced. civ. Or, reluarea și reproducerea întocmai în recurs a susținerilor cuprinse în motivarea întâmpinării ori a concluziilor scrise, așa cum a procedat recurenta în prezenta speță, constituie un procedeu care nu poate fi acceptat, întrucât nu răspunde cerințelor legale decurgând din coroborarea textelor precitate.
Doar împrejurarea că în cauză sunt incidente prevederile art. 304/1 proced. civ. ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de control judiciar, împiedică a se face aplicațiunea sancțiunii stabilite de art. 306 alineatul 1. proced. civ.
Sub acest aspect al aplicării disp. art. 304/1, trebuie arătat că pe baza elementelor de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cursul judecății în fond (înscrisuri, interogatoriul reclamantei, depozițiile martorilor și ia ), concluzia care se impune este aceea că în perioada 01.02.2008-01.08.2008, între părțile în proces au existat raporturi juridice de muncă.
Probele de care a înțeles să se folosească intimata-reclamantă, în special declarațiile martorilor, confirmă faptul că a aceasta a avut calitatea de manager relații publice în cadrul recurentei-reclamante, prestând efectiv în favoarea Media Com SRL diverse activități specifice acestei funcții. De altfel, recurenta nu existența unor relații cu intimata-persoană fizică, însă pretinde că acestea au îmbrăcat forma unei colaborări și nu a unor raporturi juridice de muncă, raporturi caracterizate prin existența unei relații de subordonare între angajator și salariat.
Însă, conform art. 287 din Codul Muncii, angajatorului îi revine sarcina probei în procese precum cel de față, iar potrivit art. 16 din același cod, obligația perfectării în formă scrisă a contractului de muncă aparține tot angajatorului.
Dat fiind conținutul acestor texte legale, recurenta-pârâtă trebuia să administreze dovezi concludente, pe baza cărora să demonstreze că raporturile dintre părți nu au avut caracterul unora de muncă, ci au avut natura juridică a unei colaborări, adică a unei convenții civile. Câtă vreme susține existența unei asemenea situații de fapt și de drept, recurenta trebuia să prezinte înscrisuri care să ateste încheierea convenției de colaborare ori să administreze alte dovezi (eventual martori) în același sens. Or, în afara probei cu interogatoriu - care nu poate fi valorificată în nici un fel în favoarea recurentei, răspunsurile intimatei-reclamante venind în sprijinul tezei susținute de aceasta, anume că între părți au existat raporturi de muncă - ea nu a administrat nicio altă dovadă.
Ca atare, apărările și susținerile sale nu au nicio bază probatorie, în timp ce afirmațiile intimatei-persoană fizică au un astfel de sprijin, context în care soluția primei instanțe de admitere a primului și principalului capăt de cerere al acțiunii, apare ca fiind legală și temeinică.
Pe cale de consecință, este justă și admiterea celorlalte pretenții deduse judecății, având în vedere caracterul accesoriu al acestora față de primul capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Media Com SRL, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7885/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./08.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
