Obligația de a face. Decizia 488/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 488/R-CM

Ședința publică din 16 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 3: Georgiana

Judecător: -

Grefier:

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, sector 1,--30, împotriva sentinței civile nr.44 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și, intimata-reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V- pentru și intimații-pârâți Consiliul Local al Comunei și Școala cu Clasele I-VIII " ".

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lor.

CURTEA,

Asupra recursurilor civile de față:

Constată că, rin p. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28.11.2008, reclamanta, reprezentată de Uniunea Sindicatelor Învățământ V, a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T, Consiliul Local al Comunei, județul V și Școala cu clasele I-VIII " ", județul V, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, respectiv pentru perioada 01 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, iar unitatea școlară-pârâtă să fie obligată la rectificarea carnetelor de muncă.

S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata diferenței dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data de 01 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art.50, de la data îndeplinirii condițiilor de vechime, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 și conform art.50 alin.1 beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.

de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicație și asupra vechimii efective.

În privința calității procesuale a pârâților, toate instituțiile chemate în judecată au atribuții fie în elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie în finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborate.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.6 alin.2 și art.283 din Legea nr.53/2003, art.63 din Legea nr.168/1999, art.28 din Legea nr.54/2003, art.7 din Legea nr.388/2007, art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996 și art.1 lit.b din nr.OG11/2007.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vas olicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât, potrivit art.7 din Legea nr.184/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare, semnate de inspectorul școlar general.

În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a statelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ potrivit art.23 din Regulamentul de aplicare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar.

Începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în conformitate cu dispozițiile art.13 din nr.OUG13/2001.

De asemenea, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vai nvocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - noiembrie 2005, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.166 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Mai arată că termenul de prescripție prevăzut la aliniatul 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului, iar Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru întreg personalul didactic și ordonanța invocate de reclamantă nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față.

Pe fondul cauzei, acest pârât a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată întrucât în toate actele normative invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute de art.50 alin.(2) din Legea nr.128/1997.

Potrivit dispozițiilor art.5 alin.(2) din nr.OG18/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 de ani și peste 45 de ani în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A susținut că nu este angajatorul reclamantei și că nu are obligații cu privire la calcularea și plata salariului acesteia.

A invocat dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001, potrivit cărora din anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

A reiterat motivele arătate mai sus cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pârâtul Consiliul Local al comunei nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.44/16.01.2009, Tribunalul Vâlceaa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și

A admis acțiunea și a obligat pe pârâți să acorde și să plătească reclamantei drepturile salariale constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți pentru perioada 01.10.2001 - 31.12.2007, sume ce vor fi reactualizate în raport de coeficientul de inflație.

A obligat unitatea școlară - Școala cu clasele I-VIII " " să rectifice carnetul de muncă al reclamantei în mod corespunzător.

A obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut în esență că, otrivit p. dispozițiilor art.45 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, inspectoratele școlare județene prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr.3 și 4 și le transmit consiliului național pentru finanțarea învățământului preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.

Față de împrejurarea că prin lege au fost prevăzute competențe exprese ale inspectoratelor școlare județene privind raportarea execuției bugetare, tribunalul a considerat că Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă, situație față de care a respins excepția pe care acest pârât a invocat-

Cât privește pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, tribunalul a reținut că prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005, s-a convenit plata debitelor datorate personalului didactic, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, acordul fiind semnat inclusiv de reprezentanți ai acestui minister.

În acest context, s-a reținut că și acest pârât are calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 între comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, cât și prin nr.OUG17/2006 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ reprezentând diferențe salariale cuvenite din calcularea greșită a salariilor, ceea ce conduce la concluzia că recunoașterea menționată a întrerupt cursul prescripției, astfel că după data de 28 noiembrie 2005, respectiv 28 februarie 2006 (când s-a publicat în Monitorul Oficial nr.OUG17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.

Acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28 noiembrie 2008, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data înregistrării acesteia.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Statuând în primul alineat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alin.2 al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.

Se stipulează, astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin acest aliniat 2 legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de coeficient de ierarhizare sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, coeficient de multiplicare.

În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997, arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a guvernului.

În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime.

La produsul astfel rezultat, se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.

Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.

În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30, 35 ani personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu, pentru profesor cu grad didactic I de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.

Potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până în momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008 și din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare ca vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat printr-un calcul matematic simplu mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30, 35 ani cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.

La data de 01 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr.82 fost publicată nr.OG15/2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație se cuvine menționat faptul că acest act normativ nu face trimitere în niciun fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.

Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime, sunt cuprinse și creșterile de 1/25, din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute de art.50 alin.2 din statut.

Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.

Prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.

Acest lucru nu înseamnă că prin art.50 alin.2 din nr.OG15/2008, a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25.

Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008 în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 care nu a fost abrogată sau modificată în niciun fel.

Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și.

Inspectoratul Școlar Județean a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinice, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, astfel:

1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean V, față de cererea de plată a drepturilor salariale pretins neacordate.

Instanța de fond a considerat a fi aplicabile în cauză prevederile nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, cu toate că județul V nu este nominalizat printre județele pilot menționate în această hotărâre, cu privire la care se va aplica noul sistem de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din anul 2001 din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în acest sens fiind prevederile art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, dispozițiile nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, precum și dispozițiile art.167 alin.1 din Legea învățământului nr.84/1995.

Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite în privința cheltuielilor de personal din învățământ este primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale din al cărei buget se suportă acestea.

Directorul unității de învățământ este ordonator terțiar de credite, iar cea care întocmește statele de plată este unitatea de învățământ preuniversitar de stat în care funcționează cadrele didactice.

Inspectoratul Școlar Județean nu are atribuții cu privire la salarizarea cadrelor didactice și nici calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

2. În mod greșit s-a reținut întreruperea prescripției dreptului la acțiune prin încheierea Acordului de la 28 noiembrie 2005 privind plata unor diferențe de drepturi salariale.

Acordul menționat nu constituie o recunoaștere a dreptului pretins prin acțiune deoarece are în vedere diferențele salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa-zis în cascadă.

3. Pe fond, soluția instanței este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale.

În baza prevederilor art.48 și 50 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, Guvernul României a emis în fiecare an acte normative prin care au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământ și valoarea acestor coeficienți.

În toate actele normative prin care au fost determinate aceste elemente ale salariului, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50 alin.(2) din lege.

Un exemplu în acest sens sunt dispozițiile art.5 alin.(2) din nr.OG15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.

1. Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Educației Cercetării și este acela potrivit căruia în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți.

Nici Acordul, nici nr.OUG17/2006 avute în vedere în motivarea soluției nu au ca obiect plata tranșelor suplimentare prevăzute de art.50 din Legea nr.128/1997.

OUG nr.17/2006 se referă la diferențele salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.

Litigiile care au fost urmate de încheierea Acordului din 28.11.2005 nu se refereau la tranșele de vechime, ci la sporurile care intră în salariile de bază și formează baza de calcul pentru alte drepturi salariale.

Calitatea procesuală pasivă nu derivă din simpla semnare a acestui acord de către comisia de negociere a Guvernului României.

Pe de altă parte, se susține, cheltuielile cu salariile cadrelor didactice nu se regăsesc în bugetul Ministerului Educației Cercetării și, care nici nu asigură și nu monitorizează aceste cheltuieli.

2. Cea de-a doua critică se referă la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune și este întemeiată pe aceleași motive arătate mai sus.

3. Pe fond, se susține că prima instanță ar fi interpretat în mod greșit prevederile art.50 din Legea nr.128/1997.

de vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ nu au un coeficient de ierarhizare diferit la care se aplică 1/25, ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară.

Mai susține recurentul că datorită indexărilor succesive care au operat pe parcursul anilor s-a ajuns în prezent la creșteri ale coeficienților de multiplicare pentru cele trei tranșe suplimentare de peste 1/25 față de coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare.

În art.5 alin.(2) din nr.OG15/2008 cu modificările și completările ulterioare se precizează expres că în anexele acestei ordonanțe sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute în art.50 din Legea nr.128/1997.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce vor fi redate grupat, pe categorii de critici aduse hotărârii, de către ambii recurenți.

1. Astfel, critica vizând soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean este fondată.

Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată - plata drepturilor salariale prevăzute de lege pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar la împlinirea tranșelor suplimentare de vechime - aceasta poate fi îndreptată împotriva instituțiilor cărora legea le stabilește atribuții în salarizarea acestei categorii de personal bugetar.

Din anul 2001, în baza art.XIII alin.(1) din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, cu modificările ulterioare, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

excepție de la această regulă anumite cheltuieli enumerate la lit.a)-f) de la acest alineat, nu însă și cheltuielile de personal.

Finanțarea de la bugetele locale a cheltuielilor de personal rezultă și din prevederile art.167 alin.3 din Legea învățământului nr.84/1995.

Potrivit art.19 și următoarele din nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, autoritatea administrației publice locale, consiliul local, examinează propunerile de cheltuieli ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și va cuprinde cu prioritate în bugetul local fondurile necesare pentru finanțarea acestora.

Atribuții strict legate de execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat au însă ordonatorul principal de credite al bugetului local - primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale despre al cărui buget este vorba - instituția de învățământ la care sunt arondate alte unități de învățământ și, în fine, instituția de învățământ cu personalitate juridică.

situațiilor privind execuția bugetară în scopul monitorizării aplicării principiului finanțării proporționale cu numărul de elevi pentru cheltuielile de personal nu presupune implicarea efectivă a inspectoratului școlar județean în efectuarea plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice.

Prin urmare, greșit s-a reținut existența calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean V și incidența dispozițiilor art.45 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se referă la centralizarea situațiilor privind execuția bugetară pe unități de învățământ.

2. Tot astfel, este fondată critica legată de greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Educației Cercetării și.

Din interpretarea per a contrario a prevederilor art.2 din nr.HG538/2001 rezultă că drepturile salariale ale cadrelor didactice din învățământul de stat preuniversitar nu sunt finanțate din bugetul de stat prin Ministerul Educației Cercetării și.

Atribuțiile stabilite prin acte normative acestui minister în materia finanțării drepturilor salariale ale cadrelor didactice vizează numai fundamentarea finanțării proporționale prin aprobarea standardelor și criteriilor pentru determinarea costurilor medii anuale orientative pe elev/preșcolar, pe niveluri și profiluri de instruire.

Acordul la care s-a făcut trimitere în considerentele sentinței a fost încheiat pentru plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a calculului greșit al drepturilor salariale, nu ca urmare a neacordării drepturilor cuvenite.

Recuperarea acestor prejudicii a fost negociată cu reprezentanți ai administrației, în speță ai Ministerului Educației Cercetării și, în virtutea prevederilor art.48 alin.(2) din Legea nr.128/1997 privind statutul cadrelor didactice.

Elaborarea de norme metodologice în aplicarea dispozițiilor din statut privitoare la salarizarea cadrelor didactice nu echivalează cu implicarea efectivă a acestui minister în efectuarea plăților cu acest titlu.

3. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, s-a reținut greșit în cauză că ar fi operat, prin încheierea Acordului din 28 noiembrie 2005 urmată de adoptarea nr.OUG17/2006, recunoașterea dreptului pretins prin acțiune.

Așa cum s-a reținut anterior, Acordul vizează prejudicii cauzate prin calculul greșit al drepturilor salariale, nu neacordarea unor drepturi determinate suficient de clar prin lege, cum sunt tranșele suplimentare de vechime.

Prin urmare, nu operează în cauză prevederile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ci prevederile art.1 din decret coroborate cu art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în baza cărora dreptul la acțiune pentru perioada 2001 - 27.11.2005 s-a prescris.

4. În sfârșit, sunt nefondate criticile vizând fondul cauzei.

Din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor art.50 din Legea nr.128/1997 rezultă că personalul didactic din învățământ beneficiază atât de tranșe suplimentare de vechime la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, față de reglementările anterioare acestei legi prin care ultima tranșă de vechime era cea de peste 25 de ani, cât și de un spor sau o creștere a coeficientului de ierarhizare prevăzut prin lege pentru tranșa suplimentară de vechime cu 1/25 din coeficientul pentru tranșa anterioară de vechime.

Raționamentul construit de recurentul Ministerul Economiei Cercetării și potrivit căruia tranșa suplimentară de vechime se constituie din tranșa anterioară de vechime, mai bine spus din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime la care se adaugă 1/25 din acest coeficient, nu este confirmat de mărimea, a nu se înțelege valoarea, coeficienților de multiplicare din anexele legii.

Astfel, în anexa nr.2 a Legii nr.128/1997 forma în vigoare din 20.07.2007 coeficientul de multiplicare pentru un profesor din învățământul preuniversitar cu gradul didactic I și vechimea în învățământ de peste 40 de ani este de 7,315.

Pentru tranșa anterioară de vechime de 35-40 ani, același profesor beneficiază de un coeficient de multiplicare de 6,965.

La împlinirea vechimii de 40 de ani în învățământ ar trebui să beneficieze conform raționamentului recurentului-pârât de un coeficient de multiplicare de 6,965 + 1/25 x 6,965 = 7,243.

Altfel spus, acest profesor ar trebui să beneficieze de o tranșă suplimentară de vechime de peste 40 de ani cu coeficient de multiplicare de 7,243.

Legea prevede însă la această tranșă suplimentară de vechime un alt coeficient, pe cel de 7,315, care nu poate fi constituit din 6,965 + 6,965 x 1/25.

Pe de altă parte, pretinsa includere a sporului de 1/25 din coeficientul pentru tranșa anterioară de vechime în tranșa suplimentară prevăzută expres prin dispozițiile art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 nu este incidentă în speță deoarece drepturile salariale au fost stabilite prin sentință pentru perioada anterioară datei de 01.01.2008, iar actul normativ în discuție a intrat în vigoare abia în februarie 2008.

O aplicare retroactivă a acestor prevederi este interzisă de dispozițiile art.1 din Codul civil care consacră principiul neretroactivității legii.

Față de cele reținute mai sus, Curtea va admite recursurile, iar în baza art.312 Cod procedură civilă va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pe pârâți, cu excepția Inspectoratului Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și la plata diferențelor dintre drepturile suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare reclamant, dar nu mai înainte de data de 28.11.2005 și până la 31.12.2007.

Va respinge acțiunea față de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și.

Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, sector 1,--30, împotriva sentinței civile nr.44 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, reprezentată de Uniunea Sindicatelor Învățământ V și pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul V și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", județul

Modifică în parte sentința, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pe pârâți, cu excepția Inspectoratului Școlar Județean și Ministerului Educației, Cercetării și, la plata diferențelor dintre drepturile salariale reprezentând tranșe suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare reclamant, dar nu mai înainte de 28.11.2005 și până la 31.12.2007.

Respinge acțiunea față de pârâții Inspectoratul Școlar Județean și Ministerului Educației, Cercetării și.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored./4 ex./23.03.2009/

Jud.fond: /

Președinte:Paula Andrada Coțovanu
Judecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 488/2009. Curtea de Apel Pitesti