Obligația de a face. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.80/
Ședința publică din 09 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.3572/PI/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, Consiliul Județean T, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Municipiul T prin Primar, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții apelanți și, avocata, personal se prezintă intervenienta, pentru pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului și Municipiul T prin Primar, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienții și.
Intervenienta solicită admiterea cererii de intervenție.
Reprezentanta reclamanților apelanți, avocata având cuvântul cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienții și solicită respingerea acesteia.
Reprezentanta pârâților intimați consilier juridic solicită încuviințarea în principiu a cererii de intervenție accesorie.
Instanța în deliberare, încuviințează în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienții și .
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei de apel.
Reprezentanta reclamanților apelanți, avocata, pe fondul cauzei solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, care a respins greșit acțiunea reclamantelor ca inadmisibilă.
Reprezentanta pârâților intimați, consilier juridic solicită respingerea apelului declarat de reclamanții apelanți și.
Intervenienta solicită respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de către reclamanții apelanți și admiterea in principiu a cererii de intervenție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș, sub nr. dosar -, la data de 29.05.2008, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat de Consiliul Local al municipiului T și de Ministerul Economiei și Finanțelor, B, precum și Consiliul Județean T, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâtul 1 să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în f nr. 2189 T, nr. top. 2100, constând în teren în suprafață de 7632 mp, situat în T,-, să dispună radierea dreptului de proprietate al Statului Român și intabularea dreptului lor în nr. 2189 T, cu titlu de restabilire a situației anterioare, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că reclamanții au dobândit imobilul descris anterior în anul 1973, cu titlul de cumpărare, odată cu imobilul cu nr. top. 2101 înscris în aceeași carte funciară. In 21.01.1981, ca urmare a plecării lor din țară, imobilul a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 223/1974, în aplicarea căruia s-a emis decizia nr. 2708/22.12.1980 a fostului Consiliu Popular al Județului Prin această decizie, s-au stabilit despăgubiri în sumă de 2.815 lei pentru construcții, iar terenul a fost preluat de către stat fără plata vreunei despăgubiri.
Construcțiile înscrise pe parcela cu nr. top. 2101 au fost cumpărate de numiții și, în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul lor fiind intabulat în cartea funciară la 24.07.2003. Prin urmare, în prezent, în cartea funciară figurează ca proprietari ai casei sus-numiții cumpărători, iar ca proprietar al terenului, Statul Român. În acest context, înțeleg să revendice imobilul cu nr. top. 2100, constând în terenul de 7.632 mp, care excede suprafeței aferente construcțiilor vândute de stat. Având în vedere că titlul lor și titlul statului nu provin de la același autor, se impune compararea lor și stabilirea titlului preferabil.
Cu privire la titlul Statului Român, reclamanții arată că Decretul nr. 223/1974 constituie un act normativ neconstituțional raportat la prevederile Constituției din 1965 ( art. 12 și 34), în vigoare la acea dată. Totodată, era contrar angajamentelor internaționale de la acea vreme ale României în materia drepturilor omului - Acordul de la din 1975, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948. Decretul nr. 223/1974 contravenea și art. 481. civ. text care nu a fost niciodată modificat ori abrogat și care, ca dispoziție de lege organică, nu putea fi înlăturat printr-un simplu decret. De altfel, terenul în suprafață de 7.632 mp a fost preluat fără plată.
Trebuie avut în vedere și faptul că preluarea imobilului în condițiile Decretului nr. 223/1974 are caracterul unei deposedări abuzive a reclamanților, în contextul în care nu li s-a creat alternativa păstrării imobilului la momentul plecării din țară și în condițiile în care au fost obligați să predea terenul cu titlu gratuit.
De asemenea, în practică s-a stabilit că acest decret, fiind neconstituțional, nu poate constitui titlu valabil de preluare pentru că s-a emis cu încălcarea legilor mai sus enumerate. In consecință, deși pe baza lui s-a dat decizia administrativă, nu poate fi preferabil titlului lor.
În ceea ce privește titlul lor, art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, text aplicabil prin analogie, stabilește că în privința imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, se consideră că dreptul de proprietate nu s-a transmis niciodată din patrimoniul proprietarului din momentul preluării. Așadar, calitatea lor de proprietari ai imobilului în discuție s-a păstrat neîntrerupt până în prezent.
Se mai arată că terenul în cauză are o întindere care depășește cu mult suprafața aferentă construcției. Astfel, parcela cu nr. top 2100 este de 7.632 mp, ea constituind un imobil distinct de cel compus din casă și curte în suprafață de 566 mp, eu nr. top. 2101.
Ca atare, este fondată acțiunea lor în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod Civil, în contextul în care dețin un titlu preferabil, provenit de la un adevărat proprietar al imobilului, și este justificată și cererea de radiere a dreptului de proprietate al statului și de înscriere a dreptului lor în cartea funciară, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr.7/1996 republicată.
Prin sentința civilă nr. 3572/PI/30.10.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții și, împotriva pârâților Statul Român, prin Consiliul Local al Mun. T, și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de DGFP T, Municipiul T, și Consiliul Județean
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut - în esență - că excepția inadmisibilității prezentei acțiuni este întemeiată, astfel că a fost admisă, cu prioritate și în consecință a fost respinsă acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, constatând că nu se mai impune analizarea celorlalte excepții invocate și nici considerentelor privind fondul pricinii.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel în termen legal, reclamanții și, solicitând desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, invocând în drept art. 297 alin.1 Cod procedură civilă și motivând în esență că în mod greșit, prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, întrucât procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, are caracter preponderent administrativ și reprezintă o alternativă la acțiunea de față, de drept comun, formulată ca o acțiune în revendicare prin comparare de titluri.
Intimații -Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Consiliul Județean T și Satul Român prin Consiliul Local al municipiului T- au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului reclamanților, ( fila 16-18, 26-27 și respectiv 28-33), iar numiții și ( prin avocat) au formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâților Statul Român - prin Consiliul Local al municipiului T, Ministerul Finanțelor și Consiliul Județean T, solicitând respingerea ca nefondat a apelului reclamanților, arătând în motivare că ei sunt proprietarii casei situate în T-, dobândind imobilul prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, acesta fiind înscris alături de terenul revendicat în cartea funciară nr. 2189 T, nr. cadastral 2100, 2101( fila 12-14).
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel și în raport de probele de la dosar administrate la prima instanță, coroborate cu dispozițiile art. 282 raportat la art. 295 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că se impune în temeiul dispozițiilor art. 297 alin.1 Cod procedură civilă admiterea prezentului apel declarat de reclamanții de mai sus și desființarea acestei sentințe civile, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, care va proceda la soluționarea acțiunii reclamanților, pe fond, sub toate petitele ei, în raport cu incidența textelor legale în vigoare și în limitele dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, în mod greșit cauza fiind soluționată de către prima instanță pe excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, deși ea trebuia cercetată pe fond și ca atare respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților echivalează în materia respectării dreptului de proprietate, cu un blocaj la accesul în justiție, ceea ce este contrar jurisprudenței CEDO, care trebuie să aibă prioritate în speță acestei materii, nefiind îngăduit o ingerință în dreptul de acces la o instanță.
Într-adevăr, procedura specială pre văzută de Legea nr. 10/2001, nu poate constitui o limitare a protecției juridice a dreptului de proprietate al reclamanților și accesul acestora la justiție, prima instanță interpretând greșit prevederile art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001, contrar doctrinei și jurisprudenței instanțelor naționale și contrar dispozițiilor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și jurisprudenței CEDO, în materie de respectarea dreptului la proprietate privată, căci lipsa unei reacții prompte și coeerente din partea Statului Român, în ce privește restituirea imobilelor preluate abuziv, echivalează cu o neîndeplinire a obligației Statului de a asigura exercițiul efectiv al dreptului de proprietate garantat, atât de prevederile art.480 și 481 Cod civil, cât și de art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, prin care se stabilește un nou cadru juridic în această materie, iar prin respingerea acțiunii reclamanților pe excepția inadmisibilității ei fiind încălcat și dreptul reclamanților la un proces echitabil, consfințit de art. 6 alin.1 din CEDO căci art. 22 alin.5 din Legea nr.10/2001, nu asigură un just echilibru între interesul victimelor preluărilor abuzive și interesul general și prin aceasta se încalcă principiul proporționalității, care trebuie respectat în materia limitărilor aduse drepturilor fundamentale, câtă vreme în cazul existenței unei nrconcordanțe între dreptul intern și prevederile CEDO, Convenția se aplică cu prioritate.
Excepția inadmisibilității reținută de către prima instanță, este însă greșită și pentru că potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanța de judecată era abilitată să verifice valabilitatea titlului Statului, de preluare, prin comparație cu titlul reclamanților asupra imobilului în discuție, în condițiile în care acesta a trecut fără o justă și echitabilă plată, în proprietatea Statului Român, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 223/1974, coroborat cu art.13 alin.3 din Legea nr.59/1974, urmând a fi verificată respectarea Constituției, a legilor în vigoare și angajamentele internaționale la care Statul Român era parte la acea vreme, respectiv Constituția din 1965, art.481 Cod civil, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, Acordul de la din 1975, Primul Protocol Adițional la Convenție, ratificat de România în 1994, toate aceste dispoziții legale reglementând ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate al reclamanților, la data preluării imobilului de către Statul Român.
Prima instanță, urmează să aprecieze dacă reclamanții au un drept de proprietate recunoscut de Convenție, față de obiectul cererii lor și prin compararea titlurilor de proprietate, prin prisma dispozițiilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, față de dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil, prin raportarea acestor texte legale la art. 1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenție ceea ce n-a făcut și deci prin aceasta nu a soluționat fondul pricinii, ci a rezolvat - greșit - procesul pe excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, fiind astfel cazul admiterii apelului acestora, în sensul desființării hotărârii apelate și trimiterii cauzei la același Tribunal T, în vederea rejudecării ei, pe fond.
Această soluție se impune în speță, deoarece, privitor la modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii reclamanților, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, întrucât valorifică raportul dintre legea specială și legea generală, în mod greșit, făcându-se abstracție de starea de fapt specifică pricinii și particularităților ei concrete, axându-se pe principiul " specialis generalibus derogant" și apreciază inadmisibilitatea acțiunii în revendicare prevăzută de dreptul comun, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/ 2001, deși, în cauză, nu se pune problema alegerii legii aplicabile, în raport cu temeiul juridic al acțiunii, fixat de reclamanți, în baza principiului disponibilității, potrivit dispozițiilor legale precitate, tranșând litigiul pe cale de excepție, deși procesul trebuia evaluat, în concret, pe fondul situației juridice cu care prima instanță a fost investită.
Așa fiind, întrucât în cauză au fost încălcate dispozițiile art.129 și 130 Cod procedură civilă, art.6 din CEDO, art.20 alin.2 din Constituție, art.6 din Legea nr.213/1998, ca și art.137 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art.297 Cod procedură civilă va admite apelul de față al reclamanților și va desființa hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, care va proceda la soluționarea acțiunii reclamanților în fond sub toate petitele sale, în raport de temeiurile juridice invocate și în limitele art.129 alin.6 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, art.6 din CEDO, garantează fiecărei persoane dreptul de a avea acces la o instanță și la un proces echitabil, referitor la drepturile și obligațiile cu caracter civil, iar eventualele limitări admise ale dreptului la acces la justiție, trebuie să urmărească respectarea câtorva principii printre care ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului de proprietate, fiind necesară și asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul și mijloacele alese, însă prin hotărârea judecătorească supusă prezentului apel nu au fost respectate aceste principii ale limitării exercitării dreptului la acces la justiție, deși prin Convenție sunt apărate drepturi și libertăți concrete și efective ale omului, iar nu teoretice și iluzorii.
Așadar, dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat în abstract, ci doar în lumina împrejurărilor specifice ale fiecărui caz, în cadrul recurgerii la jurisdicția europeană putându-se antama și fondul cauzei, adică modul echitabil de soluționare a problemei de fond.
Or, prima instanță a respins acțiunea reclamanților pe excepția inadmisibilității ei, fără a mai intra în cercetarea fondului, deși reclamanții au formulat o acțiune complexă în revendicare - radiere a dreptului de proprietate, specifică sistemului de publicitate imobiliară prin cărțile funciare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 481 Cod civil, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art.1 din Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO, Decr. Nr.223/1974 (considerat abuziv), prin raportare la art.20 și 44 din Constituția Românie, a cărei finalitate este dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, o asemenea acțiune în revendicare imobiliară trebuind a fi cercetată pe fond, iar nu respinsă pe excepția inadmisibilității ei.
În concluzie, rezultă că în dosar există o neconcordanță între dispozițiile legii speciale și Convenția Europeană a Drepturilor Omului care neconcordanță trebuie rezolvată prin aplicarea cu prioritate a Convenției, cu prilejul rejudecării pricinii pe fond, instanța de trimitere va cerceta dreptul de proprietate dedus prezentei judecăți, prin prisma art.1 din citatul Protocol Adițional nr.1, care reglementează materia privării de un bun și de folosință acestuia, în acord deplin și cu dispozițiile Deciziei nr.33 din 9.06.2008, dată în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se stabilește aplicarea cu precădere a legii speciale, în concurs cu legea generală precum și că o neconcordanță dintre legea specială și Convenția Europeană se rezolvă prin prioritatea Convenției, dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată chiar pe dreptul comun, o asemenea acțiune neputând fi respinsă ca inadmisibilă, ci ea trebuie evident cercetată pe fond, prin verificarea aspectului dacă prin admiterea ei nu s-ar aduce atingere unui alt drept de prioritate ori securității și stabilității raporturilor juridice civile.
În raport de modul soluționării acestui apel al reclamanților, în sensul arătat și pentru toate considerentele ce preced, Curtea va respinge și cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâților sus-menționați: Statul Român - prin Consiliul Local al municipiului T, Ministerul Finanțelor B și Consiliul Județean T, formulată de intervenienții și, de vreme ce, instanța de fond va trebui, cu ocazia rejudecării, să analizeze pricina de față, prin prisma tuturor argumentelor ce vizează fondul cauzei, pentru a nu fi îngrădit în dosar accesul reclamanților la actul de justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 3572/PI/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr. -, pe care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași primă instanță, respectiv Tribunalul Timiș - secția civilă -.
Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul pârâților Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T, Ministerul Finanțelor B și Consiliul Județean formulată de intervenienții și.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 24.04.2009
Dact NF/ 24.04.2009
Ex.2
Tribunalul Președinte .
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița
