Obligația de a face. Decizia 919/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 919
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
JUDECĂTOR 3: Adriana Maria
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții și, ambii domiciliați în com. sat jud. P, împotriva deciziei civile nr. 336 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în B. nr. 3-15 -.4.73 sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți și, ambii reprezentați de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 119/10 octombrie 2008 și intimații- reclamanți și, ambii reprezentați de avocat din același barou, conform împuternicirii avocațiale nr. 317/3 octombrie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu chitanța nr. - din 15 octombrie 2008 în valoare de 10,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune împuternicirea avocațială, concluzii scrise și înscrisuri, respectiv: anexele 3 și 4 Judecătoria Vălenii d Munte dosar -, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 769 din 24 aprilie 2000 de Biroul Notarului Public, plan de amplasare și delimitare a bunului imobil, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 780 din 26 aprilie 2000 de Biroul Notarului Public, alt plan de amplasare și delimitare a bunului imobil și fișa bunului imobil, acte ce au fost comunicate și recurenților, din care o parte există deja la dosar. Arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în fond.
Avocat arată că i s-au comunicat actele depuse de intimați, alte cereri de mai are de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar arătând în esență că primul motiv privește faptul că instanțele de fond și de apel au acordat ce nu s-a cerut, față de împrejurarea că în primul capăt al acțiunii se solicita obligarea pârâților de a monta jgheaburi și burlane, iar acestea au dispus reducerea streșinii cu 25 cm, fără ca între timp să se fi formulat o precizare sau modificare a acțiunii.
Al doilea motiv de recurs se referă la pretinsele ferestre de vedere, care în realitate sunt situate la o înălțime mare de la sol, au dimensiuni reduse și geamuri, astfel că nu poate fi vorba de nerespectarea dispozițiilor art.611 - 614 Cod civil, cum au reținut instanțele.
Într-un ultim motiv de recurs se critică hotărârile pentru că nu s-a ținut cont că la dosar nu existau acte care să dovedească că proprietățile părților se învecinează, abia azi fiind depus contractul de vânzare-cumpărare din care rezultă acest lucru.
În principal solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului pârâților și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și acordarea de cheltuieli de judecată. Arată că în cauză nu este vorba despre acordarea a ceva ce nu s-a solicitat întrucât primul capă al acțiunii viza respectarea dispozițiilor art. 615 cod civil și urmare expertizei efectuate în cauză, s-a impus concluzia că streașina depășește cu 25 cm. proprietatea recurenților și de aici soluția pronunțată. Precizează că la momentul promovării acțiunii nu existau jgheaburi și burlane, acestea fiind montate ulterior, cum au și recunoscut recurenții, astfel că nu se putea ști atunci unde va cădea picătura, pe proprietatea reclamanților sau a pârâților. Instanțele au considerat corect, urmare raportului de expertiză, că se impune obligarea recurenților să se conformeze lucrării întocmit de expert, deci nu a acordat mai mult decât s-a cerut. Și critica cu privire la ferestre este neîntemeiată, deoarece recurenții la fel ca și în precedent, după introducerea acțiunii au montat geamuri opace, dar asta nu înseamnă că s-au conformat dispozițiilor legale. Expertul a concluzionat că acestea sunt ferestre de vedere și nu de aerisire și astfel a stabilit că se impune montarea de cărămidă Nevada în locul acestora. Mai arată că recurenții nu au contestat niciodată faptul că proprietățile părților se învecinează, astfel că și această critică este nefondată și nu se impune rejudecarea cauzei pentru că s-au administrat toate probele care au arătat adevărata situație din teren.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de fata, retine următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la Judecătoria Vălenii d Munte sub nr. - reclamanții si au chemat in judecată pe pârâții si, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paratilor sa monteze burlane, jghiaburi la proprietatea acestora din satul cu care se învecinează, sa astupe șanțul care colectează deșeurile si se varsă pe proprietatea lor, sa zidească ferestrele poziționate la o distanta mai decât ca legala, montate pe latura Sud- Vest sau să monteze geamuri opace, astfel încât sa nu se poată deschide si sa nu permită vizibilitatea spre imobilul lor, obligarea pârâților la daune cominatorii de 100 RON/zi pana la remedierea situației.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat ca prin contractul de vânzare- cumpărare aut. la nr. 729/2000 au cumpărat terenul in suprafața de 1636 mp. situat in Com. sat, jud. precum si casa C1 si anexa C2 situate pe acesta.
Au susținut ca proprietatea pârâților cu care se învecinează le afectează proprietatea lor înspre care au o fereastră deschisa sub limita legala, un șanț de colectare dejecțiilor, astfel încât apele pluviale se revarsă pe terenul proprietatea lor, creându-le mari prejudicii.
Au precizat ca nereușind rezolvarea litigiului pe cale amiabila, in cursul anului 2006 i-au notificat pe pârâți prin executorul judecătoresc însa nu au primit nici un răspuns si nici o confirmare modificărilor prejudiciilor cauzate.
La data de 19.04.2007 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, întrucât au montat atât jghiaburi cat si burlane după ce au fost acționați in judecata, au astupat șanțul, iar la ferestrele dinspre proprietatea reclamanților au montat geamuri, astfel ca acțiunea a rămas fără obiect.
In urma analizării probatoriilor administrate in cauza, Judecătoria Vălenii d Munte prin sentința civila nr. 292/06.02.2008 a admis in parte acțiunea, obligând pe pârâții sa reducă lățimea streșinii la 25 cm. de la acoperișul construcției lor, conform schiței de plan nr. 3 anexa la expertiza, si sa astupe golurile de ferestre orientate către proprietatea reclamanților cu cărămida de sticla tip Nevada.
Pentru hotărî astfel, instanța de fond apreciat mențiunile din raportul de expertiza întocmit de ing., in raport de dispozițiile art. 611, 614 cod civil privitoare la servitutea de vedere si picătura streșinilor.
Împotriva sentinței civile anterior menționate au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, arătând ca deși reclamanții au solicitat obligarea lor la montarea de jgheaburi si burlane la acoperișul construcției, prima instanța a dispus obligarea pârâților la reducerea lățimii streșinii la 25 cm. încălcând astfel prevederile art. 129 alin.6 cod pr. civila.
Apelanții au arătat ca, nelegal instanța de fond i-a obligat sa astupe golurile de ferestre orientate spre proprietatea reclamanților cu cărămida de sticla tip Nevada, întrucât acestea nu sunt ferestre de vedere, ci deschideri de aer si lumina, care nu intra sub incidenta art. 611 - 614 cod civil.
Au mai arătat apelanții faptul ca instanța de fond a reținut situații si împrejurări de fapt care nu corespund probelor dosarului, respectiv ca locuința reclamanților se învecinează cu anexa pârâților in baza contractului de vânzare - cumpărare nr.769/2000 si respectiv ca martorii propuși de apelanți au declarat ca aceștia au ferestre de vedere către proprietatea reclamanților.
Prin decizia civilă nr. 336 din 5 iunie 2008, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de pârâți, obligându-i și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei către reclamanți.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Nefondata este susținerea apelanților in sensul ca hotărârea pronunțata de judecătorul fondului a fost data cu încălcarea disp. art. 129 alin.6 cod pr. civila, conform cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusa judecații, deoarece primul capăt al cererii reclamanților privește picătura streșinilor si are ca fundament dispozițiile art. 615 din codul civil.
Finalitatea respectării acestor dispoziții legale poate avea loc prin mai multe moduri, așa încât tribunalul a constatat ca nu sunt fondate susținerile apelanților, deoarece instanța nu a făcut altceva decât sa analizeze probatoriile administrate in cauza, in raport de dispozițiile legale anterior menționate. A rezultat din analiza acestora ca montarea jgheaburilor si burlanelor avut loc pe parcursul judecății cauzei de fata, așa încât configurația acoperișului s-a modificat, astfel ca in prezent este necesara așa cum au solicitat reclamanții doar reducerea lățimii streșinii la 25 cm. de la acoperișul construcției pârâților.
In ceea ce privește cea de a doua critica a apelanților privind servitutea de vedere, tribunalul a constatat ca in mod corect prima instanța, preluând constatările din raportul de expertiza, a stabilit ca ferestrele sunt poziționate spre exterior cu vederea la proprietatea reclamanților si ca, in atare condiții, trebuie obturate prin aplicarea de cărămida tip Nevada.
Sunt nefondate si susținerile apelanților privind greșita reținere de către instanța de fond altor aspecte decât cele relatate de martorii audiați in cauza, întrucât din verificările efectuate de instanța de apel, nu a rezultat ca exista neconcordanta intre probele administrate de instanța si cele reținute de judecătorul fondului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Se arată că prin decizia recurată s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, atrăgând nulitatea prevăzută de art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de apel a menținut soluția fondului prin care recurenții au fost obligați să reducă la 25 cm lățimea streșinii de la casă fără să dispună nimic în ceea ce privește montarea de jgheaburi și burlane, acțiunea inițială nefiind modificată pe parcurs.
Chiar dacă au fost montate jgheaburi și burlane după promovarea acțiunii în judecată, această împrejurare nu este de natură a justifica schimbarea de către instanțele de judecată al primului capăt de cerere al acțiunii reclamanților.
O altă critică vizează greșita aplicare a legii nulitate prevăzută de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că nelegal instanța i-a obligat pe recurenți să astupe golurile de ferestre dinspre gospodăria reclamanților cu cărămidă de tip Nevada, aceste ferestre nu sunt de vedere ci deschideri de aer și lumină care nu intră sub incidența art. 611 - 614 Cod civil.
Instanța de apel deși a considerat că această critică este nefondată a motivat sumar soluția care nu se sprijină pe argumente convingătoare din care să rezulte că era necesară obligarea la montarea respectivelor cărămizi de sticlă.
O altă critică vizează faptul că reclamanții n u au făcut dovada că sunt proprietarii terenului care se învecinează cu casa recurenților astfel că în mod greșit aceștia și-au întemeiat acțiunea în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 769/2000, tribunalul apreciind eronat că nu există neconcordanță între probele administrate și cele reținute de judecătorul fondului, ceea ce a dus la încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Se solicită pentru motivele invocate admiterea recursului, modificarea în tot a celor două hotărâri în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Intimații - reclamanți au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat răspunzând punctual criticilor invocate.
Curtea examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate actelor și lucrărilor dosarului dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună obligarea acestora să monteze burlane și jgheaburi la proprietatea lor, să astupe șanțul care colectează deșeurile și se varsă pe proprietatea reclamanților, să zidească fereastra poziționată la o distanță mai mică decât cea legală, sau montarea de geamuri opace care să n u se poată deschide și să nu permită vizibilitatea pe latura S - E, cerere admisă în parte de instanța de fond, soluție menținută în apel, hotărâri pe care curtea le apreciază ca legale și temeinice.
Este nefondată critica recurenților - pârâți potrivit căreia instanța de fond ar fi acordat reclamanților ceea ce nu s-a cerut, încălcându-se dispozițiile art. 129 alin.6 Cod procedură civilă deoarece prin întâmpinarea de la fila 11 dosar fond intimații - pârâți au învederat instanței că au montat jgheaburi și burlane imediat după ce au fost acționați în judecată, a fost astupat șanțul de scurgere a apelor pluviale și au montat geamuri la ferestre, iar instanța de fond față de aceste precizări, a admis în parte acțiunea reclamanților, chiar dacă concluziile apărătorului lor au fost în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 129 alin.6 Cod procedură civilă judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar în cauza de față instanța de fond așa a și procedat, de v reme ce o parte din solicitările făcute de reclamanți fuseseră rezolvate pe parcursul soluționării procesului, a admis în parte acțiunea dispunându-se pentru ceea ce nu se rezolvase.
Aliniatul 2 al articolului m ai sus invocat arată că judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor din proces și va stărui în toate fazele procesuale pentru soluționarea amiabilă a cauzei (în totalitate sau a unor capete de cerere) așa cum s-a și procedat la instanța de fond.
Concluzia la care a ajuns instanța de fond s-a făcut pe baza probelor administrate, poziția intimaților - pârâți exprimată în întâmpinare dar și constatărilor făcute de către expertul de specialitate, ori expertul a arătat că cea mai bună soluție tehnică este reducerea lățimii streșinii la 25 cm de la acoperișul proprietatea părților și astuparea golurilor de la ferestre cu cărămidă de sticlă Nevada, fiind respectate astfel dispozițiile art. 615 Cod civil.
Nefondată este și critica potrivit căreia reclamanții nu ar fi făcut dovada că sunt proprietarii terenului care se învecinează cu casa pârâților, deoarece aceștia au depus actele de proprietate cu privire la imobil, respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr. 769/24.04.2000, schițele de plan anexă la acest contract, care nu a fost contestat pe parcursul soluționării cauzei, se fac astfel de aprecieri doar în instanța de recurs.
De altfel din cuprinsul expertizei efectuată la instanța de fond (filele 35 - 38 dosar ) rezultă că reclamanții au cumpărat teren în continuarea celui existent în contractul nr. 769/24.04.2000, printr-un alt contract de vânzare-cumpărare nr. 780/2000 și care a fost prezentat expertului la momentul identificării terenului.
Pentru toate considerentele mai sus expuse curtea apreciază că recursul părților este nefondat urmând să fie respins ca atare, în baza disp.art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimaților - reclamanți 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâții și, ambii domiciliați în com. sat jud. P, împotriva deciziei civile nr. 336 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în B. nr. 3-15 -.4.73 sector 2.
Obligă recurenții-pârâți să plătească intimaților-reclamanți 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 octombrie 2008.
Președinte, Judecători,
C
Grefier,
Red. CP
Tehnored.CN
2 expl./29.10.2008
nr.- Judec.V de
nr. - Trib.
;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Elena Costea, Adriana Maria