Obligație de a face. Decizia 1069/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1069/2009

Ședința publică din26 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție

- - - - Curții de Apel

- - JUDECĂTOR 2: Petrașcu Adriana Preșdintele Doriani

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Tribunalul Sibiu împotriva sentinței civile nr.357/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru pârâta intimată Casa Județeană de Pensii Sibiu,lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei depune la dosar delegația și nota de cheltuieli de judecată.

Nemaifiind alte cererii de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul pârâtei intimate solicită admiterea recursului și menținerea sentinței atacate față de pârâta intimată. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr-, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Sibiu și Tribunalul Sibiu, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul Tribunalul Sibiu să-i elibereze adeverința de venituri, conform formularului prevăzut în anexa la HG nr.1275/2005, în care să fie evidențiate indemnizați brută lunară și toate sporurile cu caracter permanent, respectiv vechimea în muncă, sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de toxicitate de 15%, sporul de periculozitate de 15%, de care beneficiază un judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței;

- să fie obligată pârâta Sibiu ca pe baza adeverinței menționate să recalculeze reclamantei pensia de serviciu începând cu data de 1.10.2004 la zi, precum și în continuare;

- în caz, de refuz a solicitat obligarea pârâților la plata de daune cominatorii, în sumă de 50 lei pe zi.

În motivarea contestației, a arătat că a îndeplinit funcția de judecător la Tribunalul Sibiu de unde s-a pensionat la 1.09.2000, conform deciziei de pensionare nr.90721/2000 emisă de pârâta Sibiu, având o vechime în magistratură de 35 ani și 8 luni.

A mai arătat că de la data pensionării sale, pensia de serviciu i-a fost recalculată de mai multe ori, ultima dată la 20.10.2008, conform deciziei nr.90721/2008, și că baza de calcul avută în vedere în această decizie, a fost cea din adeverința eliberată de pârâtul de ordinul1 la acea dată și care nu cuprindea sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică deși prin Decizia nr. XXI/10.03.2008, - Secțiile Unite a constatat dreptul judecătorilor și procurorilor și personalului auxiliar precum și al magistraților asistenți de a beneficia de acest spor.

Prin urmare, față de această stare de fapt și văzând prevederile art.85 și 82 din Legea nr.303/2004, cu modificările aduse prin nr.OUG100/2007, pârâta trebuia să ia în calcul, la reactualizarea pensiei sale, și acest spor.

În drept, a invocat art.82-85 din Legea nr.303/2004 și Legea nr.92/1992, art.23/1 din Legea nr.126/2000 și art.1073 Cod civil.

Pârâta Sibiu, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală.

Astfel a arătat că solicitările reclamantei nu pot fi primite întrucât aceasta beneficiază de pensie de serviciu începând cu 1.09.2000, în baza Deciziei de pensie nr.90721/6.02.2001, cuantumul acesteia fiind determinat conform adeverinței nr.2041/41A/25.09.2000 eliberată de pârâtul Tribunalul Sibiu.

Ulterior aceasta a beneficiat de actualizarea pensiei de serviciu, în mai multe rânduri, potrivit art.23 din nr.HG263/2005 și art.18 din nr.HG1275/2005, ultima fiind cea din 20.10.2008, emisă conform Legii nr.303/2004.

Solicitările reclamantei de valorificare a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a celorlalte sporuri enumerate în petitul acțiunii au fost apreciate de către pârâtă ca fiind neîntemeiate, pârâta J, Sibiu apreciind că a procedat la recalcularea pensiei de serviciu, conform art.20 din nr.HG1275/2005 și pe baza actelor depuse la dosarul de pensionare, fără să se constate erori.

Prin urmare, procedura de modificare periodică a drepturilor de pensie pentru magistrați permite actualizarea pensiei ori de câte ori se majorează indemnizați brută lunară a unui judecător sau procuror în activitate, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu precum și a sporului de vechime, conform art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004.

Pârâtul Tribunalul Sibiua solicitat de asemenea respingerea contestației arătând că pensia de serviciu a reclamantei a fost stabilită potrivit art.82 din Legea nr.303/2004 și că sporurile pe care aceasta le pretinde a fi scrise în adeverință nu sunt prevăzute de lege ci au fost recunoscute doar unor judecători, prin hotărâri judecătorești definitive.

Ori, decizia invocată de către contestator nu constituie un act normativ, opozabil "erga omnes", astfel încât în lipsa unei hotărâri judecătorești contestatorul nu poate beneficia la pensie de aceste sporuri.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr.357/16.04.2009 pronunțată în dosar nr-, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Sibiu.

Pe fond, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Sibiu și Tribunalul Sibiu și pe cale de consecință:

- pârâtul Tribunalul Sibiua fost obligat să elibereze reclamantei adeverință de venituri în care să fie evidențiate indemnizația brută lunară, și sporurile cu caracter permanent avute la data pensionării, respectiv sporul de vechime, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de toxicitate de 15% și sporul de periculozitate de 15% iar în caz de refuz a fost obligat la plata de daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere.

- s-au respins celelalte cereri;

- s-a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Sibiu.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că cererea reclamantei de a i se lua în calcul toate aceste drepturi de natură salarială este fondată, câtă vreme pârâtul Tribunalul Sibiui -a eliberat adeverințe cuprinzând numai majorările indemnizației brute lunare nu și sporurile cuvenite, avute la pensionare.

În ce privește cererile formulate în contradictoriu cu pârâta Sibiu a reținut că sunt premature întrucât recalcularea pensiei se poate face conform art.20 din nr.HG1275/2005 doar în baza adeverințelor eliberate de angajator, adeverințe pe care reclamanta nu le avea la data formulării acțiunii introductive de instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod proc.civ. pârâtul Tribunalul Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția este nelegală întemeindu-se pe o interpretare și aplicare eronată a prevederilor art.82 și art.85 din Legea nr.303/2004, cu modificările ulterioare.

Astfel, a susținut că la data pensionării reclamantei, 1.09.2000, baza de calcul a pensiei de serviciu cuvenită magistraților era alcătuită din indemnizația de bază brută, sporul de vechime și sporul de stabilitate, conform art.103 din Legea nr.92/1992 modificată prin Legea nr.142/1997, în vigoare la acea dată.

Ulterior, prin art.85 din Legea nr.303/2004, modificată și completată prin nr.OUG100/2007, s-a prevăzut că pensiile de serviciu ale magistraților se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul a pensiei, precum și a sporului de vechime.

Modificarea adusă art.82 alin.1 din Legea nr.303/2004, prin nr.OUG100/2007, nu este reclamantei deoarece s-a pensionat anterior, iar aceste modificări nu retroactivează.

Intimata Sibiu a depus întâmpinare solicitând admiterea recursului formulat de pârâtul Tribunalul Sibiu arătând că a procedat corect atunci când a actualizat pensia de serviciu a contestatorului, realizând această operațiune, cu respectarea prevederilorart.20 din nr.HG1275/2005 și ale art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004, în forma avută până la modificarea prin nr.OUG100/2007, precum și adeverințele depuse de reclamant și emise de Tribunalul Sibiu.

De abia odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG100/2007 de modificare și completare a Legii nr.303/2004 s-a prevăzut actualizarea pensiilor de serviciu în funcție de sporurile avute la data pensionării și de sporurile câștigate ulterior pensionării prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele stabilite de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs, este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta s-a pensionat în anul 2000, conform prevederilor art.103 din Legea nr.92/1992 astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OUG113/29.06.2000 privind modificarea alin. 1 al art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992

Potrivit acestui text de lege, " Magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din câștigulsalarial net lunar rezultat din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru stabilitate, precum și din alte sporuri și indemnizații cu caracter permanent avute la data pensionării,din care s-au dedus sumele prevăzute de reglementările legale privind impozitul pe salarii".

Ulterior, actualizarea pensiei de serviciu s-a făcut în temeiul art.23 din nr.HG263/2005 și art.18 din nr.HG1275/2005, ultima fiind cea din anul 2008, în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv cu prevederile art. 85 alin.2 din Legea nr.303/2004,în forma în vigoare până la modificareaprin nr.OUG100/2007, potrivit cărora pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.

Ori, din moment ce la data acordării pensiei de serviciu în baza de calcul nu erau incluse nici sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, nici sporul de condiții periculoase de 15% și nici cel de toxicitate de 15%, acestea nu puteau fi luate în calcul la actualizarea pensiei.

În plus, sporurile invocate de către reclamantă au fost recunoscute și valorificate doar judecătorilor care au hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste drepturi le-au fost stabilite, nu și celor care nu au astfel de titluri executorii.

Decizia nr. XXI/2008 pronunțată de - Secțiile Unite, și invocată de reclamantă nu poate fi interpretată ca fiind un act normativ, care să creeze drepturi persoanelor care nu dețin hotărâri judecătorești, chiar dacă acestea se află în situații identice.

În raport de cele ce preced, Curtea constată că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. va dispune admiterea ca fondat a recursului declarat de pârâtul Tribunalul Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Tribunalul Sibiu împotriva sentinței civile nr.357din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:

Modifică sentința atacată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta împotriva pârâtului Tribunalul Sibiu.

Menține dispozițiile sentinței în privința respingerii acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 26.10. 2009.

Președinte, Judecător, Judecător

- - - - -

Grefier

Red.SM

Tehnored.SM/TM/ 2 ex

Jud.

Președinte:Stoica Manuela
Judecători:Stoica Manuela, Petrașcu Adriana Preșdintele Doriani

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1069/2009. Curtea de Apel Alba Iulia