Obligație de a face. Decizia 1075/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1075
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.200 din data de 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă PRIMĂRIA, având ca obiect o0bligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul pârât și consilier juridic pentru intimata reclamantă PRIMĂRIA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință,după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul pârât precizat că a efectuat împrejmuirea terenului la 16 iunie 2007, dată până la care terenul nu era împrejmuit, însă acesta s-a aflat în posesia Cooperativei de Consum de la care a cumpărat magazinul. A solicitat admiterea recursului așa cum este formulat, iar pe fond respingerea acțiunii.
Consilier juridic, pentru intimata reclamantă,a susținut că terenul în litigiu este prins în inventarul Primăriei solicitând respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A la data de 12.07.2007 sub numărul -, reclamanta Primăria a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să ridice gardul amplasat pe domeniul public al comunei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 17.11.1997, pârâtul a cumpărat de la Consum Coop, clădirea fostului magazin din, compusă din patru camere, în suprafață de 216. cu dreptul de a folosi terenul de sub clădire, dar acesta a amplasat un gard construit din ștenapi din lemn și sârmă ghimpată, cu intenția de a împrejmui clădirea, dar gardul a fost amplasat pe domeniul public, fiind închisă calea de acces a cetățenilor comunei la pârâul din spatele magazinului,.
Pentru identificarea terenului în litigiu, s-a dispus efectuarea unei expertize.
Prin expertiza efectuată în cauză, s-a constatat că, suprafața împrejmuită cu gard de către pârât este de 2066. (1914. curți construcții și fânețe plus 152. teren neproductiv inundabil).
Judecătoria Baia de Aa pronunțat sentința civilă nr.81/10.02.2009 prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria și l-a obligat pe pârât să desființeze gardul împrejmuitor de pe laturile de N, V și S ale terenului în suprafață de 2066. situat în, cu vecinii: N - drum comunal, E - 670, S - G, V - râul, lac de acumulare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 17.11.1997, & Co a cumpărat de la, magazinul din, compus din patru camere în suprafață de 216. și ulterior, societatea cumpărătoare a vândut pârâtului, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2163/01.08.2008 același imobil și teren intravilan dar în suprafață de 250. vecinii fiind aceeași ca și în actul încheiat la 17.11.1995.
A mai reținut că identificarea învecinărilor înscrise în actul de vânzare-cumpărare, pentru terenul de 250. cumpărat de pârât, cu vecinătățile întregii suprafețe de 2066. pe care a îngrădit-o, nu-l îndreptățește pe acesta de a deveni proprietar asupra întregului teren. Astfel, îngrădirea acestuia de către pârât s-a făcut în mod abuziv, cu depășirea limitelor proprietății ce-i aparține, situație față de care în conformitate cu dispozițiile art.475 civ.acțiunea promovată de reclamantă privind desființarea gardului, este întemeiată.
Împotriva susmenționatei sentințe, în termen legal au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a critica sentința pentru că nu i-a acordat cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert și taxa de timbru, deși au fost solicitate și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâtul a criticat sentința pentru că instanța nu a avut în vedere că, în cauză operează puterea lucrului judecat a sentinței civile nr.102/A/C/24.03.2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, care consfințește dreptul său de a construi și gardul împrejmuitor din litigiu, pe amplasamentul precizat în documentația înregistrată la Primăria sub nr.18/19.-, anexă la cererea privind autorizarea lucrărilor de construcție înregistrată sub același număr;
Calea de atac promovată de părți a fost recalificată în apel, de către Tribunalul Mehedinți.
Prin decizia civilă nr.200 A din 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedințis -a respins apelul declarat de pârât, s-a admis apelul declarat de reclamantă și s-a schimbat parțial sentința, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 355,1 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanța de apel a constatat că reprezentanta reclamantei, cu ocazia concluziilor pe fond a cerut acordarea cheltuielilor de judecată iar instanța a omis să se pronunțe asupra cererii.
Pe baza înscrisurilor depuse la dosar a reținut că reclamanta a suportat cheltuieli constând în taxă timbru și onorariu expert, cheltuieli ce i se cuvin în raport de dispoz.art.274 pr.civ.
Privitor la apelul pârâtului, instanța a motivat că soluția pronunțată de instanța de fond este întemeiată întrucât pârâtul a edificat gardul pe un teren ce nu-i aparține și care constituie domeniu privat al comunei.
S-a înlăturat puterea de lucru judecat a sentinței nr.102/A/C din 24.03.2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți într-un litigiu anterior, excepție invocată de pârât, instanța reținând că sentința privește o autorizație de demolare a vechiului magazin cumpărat de pârât și nu pentru împrejmuirea terenului.
Referitor la aprecierea de către prima instanță a probatoriului administrat a motivat instanța că a fost corectă întrucât certificatul de urbanism în care s-a consemnat suprafața de 2400 mp. nu constituie titlu de proprietate.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, considerând-o nelegală pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4, 6, 7, 8 și 9 pr.civ.
Pârâtul a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei întrucât nu a făcut dovada că este titulara unui drept real asupra terenului îngrădit de pârât.
A invocat depășirea atributelor puterii judecătorești de către instanța de apel care, a reținut ca nefiind relevantă apartenența terenului la domeniul public ori privat în contradicție cu art.136 din Constituție, în care se face distincția între aceste domenii.
În concret, pârâtul a susținut că instanța identificând domeniul public cu cel privat și acceptând ca dovadă a domeniului public Hotărârea Consiliului Local nr.2/2000 și- arogat atribuții legislative.
A susținut pârâtul că în cauză operează autoritatea de lucru judecat a sentinței nr.102/P/C din 24.03.2004 a Tribunalului Mehedinți - întrucât autorizarea tacită validată de instanță raportată la cererea sa pentru obținerea autorizației și la documentația anexată ar privi și împrejmuirea terenului.
A mai susținut că dispozitivul sentinței conține contradicții și nu poate fi adus la îndeplinire întrucât nu a prevăzut desființarea gardului și pe latura de est.
A invocat nepronunțarea instanței de apel asupra criticilor formulate prin punctele 2, 3 - 1, 3.2 și 3.3.
Recursul este nefondat.
Motivul de casare prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute altor autorități statale.
Instanța săvârșește un exces de putere când îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare, se pronunță pe cale de dispoziții generale.
În speță, recurentul susține că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești pentru că nu a făcut distincția între domeniul public și domeniul privat, considerând nerelevantă apartenența terenului în litigiu la domeniul public ori privat al comunei.
Prin motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale a reclamantei invocată de pârât - cu această argumentare instanța nu s-a substituit puterii legiuitoare - nu a reglementat regimul domeniului public ori privat al unităților administrativ teritoriale.
Conform considerentelor deciziei, atât în situația în care terenul împrejmuit de pârât aparține domeniului public, cât și în situația în care acesta aparține domeniului privat al comunei primăria - ca reprezentantă a unității administrativ teritoriale căreia îi aparține bunul, poate promova o acțiune în desființarea îngrădirii ilegale.
Raționamentul instanței este corect.
Potrivit art.119 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală - constituie patrimoniul al unităților administrativ teritoriale, atât bunurile care aparțin domeniului public, cât și bunurile care aparțin domeniului privat.
Pentru apărarea bunurilor aparținând patrimoniului unității administrativ teritoriale - indiferent că acestea sunt de interes public ori de domeniu privat, unitatea administrativ teritorială locală are legitimare procesuală, deci calitate procesual activă în acțiunile referitoare la aceste bunuri.
Distincția ce se face prin art.136 din Constituție între domeniul public și privat nu este cu nimic încălcată prin decizia recurată iar instanța nu s-a substituit puterii legiuitoare.
Se constată că instanțele au rezolvat corect excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât, reținând în baza probelor administrate,că terenul împrejmuit de pârât aparține domeniului privat al Comunei - unitate administrativ teritorială locală - care potrivit art.21 alin.2 din Lg.215/2001 este reprezentată în justiție - prin primari.
În speță s-a făcut dovada - în condițiile prevăzute de art.3 alin.4 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia, cu Hotărârea Consiliului Local că terenul aparține domeniului privat al comunei.
Din probele administrate a mai rezultat că terenul în discuție nu s-a aflat niciodată în proprietatea Cooperativei de Consum de la care a cumpărat clădirea vechiului magazin & Co care la rândul ei a înstrăinat clădirea pârâtului.
Prin adresa nr.30/1999 - fila 69 dosar fond, de Consum a arătat expres că nu a vândut terenul pentru că nu i-a aparținut.
Din primul contract de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noiembrie 1997 între și & Co reprezentată de pârât în calitate de administrator rezultă cu claritate că s-a vândut doar clădirea vechiului magazin cu o suprafață construită de 216 mp. nu și terenul aferent construcției. Asupra acestui teren i s-a transmis doar dreptul de folosință.
Prin cel de-al doilea contract încheiat între & Co reprezentată prin pârât ca asociat unic și pârâ în calitate de cumpărător s-a prevăzut că se vinde și suprafața de 250 mp.teren - deși vânzătoarea nu cumpărase această suprafață prin contractul anterior indicat ca titlu de proprietate în cea de-a doua convenție.
Societatea vânzătoare nu putea să transmită valabil un drept de proprietate pe care nu-l avea.
Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare nr.2163 din 01.08.2002 nu poate constitui un titlu de proprietate valabil pentru pârât în privința terenului aferent construcției.
Nu se poate reține nici uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății asupra terenului atâta timp cât, de Consum a avut doar folosința terenului și nu a posedat sub nume de proprietar și după cum am arătat deja, a precizat că terenul nu i-a aparținut.
Nu se poate reține nici edificarea împrejmuirii pe baza autorizației de construcție cerută de Lg.50/1991.
Sentința nr.102/A/C din 24 martie 2004 Tribunalului Mehedinți nu are putere de lucru judecat în cauză sub acest aspect, pentru că, așa cum corect au reținut cele două instanțe - din dispozitivul hotărârii rezultă cu claritate obligația Primăriei de a elibera pârâtului din prezenta pricină autorizație de demolare a vechiului imobil și Magazin, nu și autorizație pentru construirea gardului.
Motivul privitor la dispozițiile contrare ale dispozitivului sentinței nu a fost invocat în apel și nu se poate invoca direct în recurs, atâta timp cât nu a făcut obiectul judecății în apel.
De altfel, nici nu poate constitui motiv de recurs, neregăsindu-se în nici una din ipotezele art.304 pct.1-9 pr.civ.
Nici ultimul motiv de recurs invocat de pârât nu se confirmă. Instanța de apel - prin considerentele deciziei a răspuns tuturor criticilor formulate de apelantul pârât. Nu era necesar ca instanța să răspundă punctual fiecărei critici atâta timp cât motivarea deciziei lămurește toate aspectele invocate de pârât.
Față de toate aceste considerente, nu se constată temeiuri de casare și de modificare a deciziei, urmând a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.200 din data de 21 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă PRIMĂRIA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
28.10.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu
