Obligație de a face. Decizia 1076/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1076
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de către pârâta SC SA împotriva deciziei civile nr.315 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă SC SA și intimatul reclamant personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat, completarea la întâmpinare depusă de intimatul reclamant, după care:
Avocat, pentru intimata reclamantă, a învederat instanței că recursul nu a fost formulat în termenul legal, potrivit art. 301 cod. proc. civ. ultima zi de declarare a recursului fiind 08 iunie 2009, iar acesta a fost depus, potrivit actelor de la dosar, la data de 09 iunie 2009.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a solicitat a se respinge excepția invocată, considerând că recursul a fost declarat în termenul legal, având în vedere că ziua de 8 iunie 2009 fost o zi nelucrătoare, fiind o zi de legală, respectiv.
Instanța, a respins excepția invocată de intimata reclamantă, prin apărător, față de susținerile apărătorului recurentei pârâte, apreciind că recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.301 cod. proc. civ.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă a susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel au soluționat greșit acțiunea și calea de atac cu motivarea că unul dintre cele trei elemente ale triplei identități - respectiv cauza - nu este același în cele două acțiuni promovate, întrucât prima acțiune nu a avut ca temei existența unui contract de închiriere, iar doua acțiune s-a bazat pe existența acestui contract de închiriere.
Față de motivele scrise și susținute oral, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă, consideră că cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt legale și temeinice solicitând respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 9867/215/06.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta C C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să încheie contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect locuința situată în C,- B, cămin IML, camera 219, județul
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deține din anul 1998, camera mai sus menționată, pentru care a încheiat cu pârâta contract de închiriere, dar aceasta a refuzat să încheie contract de vânzare-cumpărare.
S-a mai menționat că, deși a dobândit calitatea de chiriaș după apariția Legii 85/1992, în conformitate cu decizia nr.5/21.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, beneficiază de dreptul conferit de art.7 din Legea 85/1992.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.7 din Lg. nr. 85/1992.
La data de 04.09.2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea cererii, a arătat că în speță există autoritate de lucru judecat în sensul că pe rolul Judecătoriei Craiovaa mai existat o acțiune între același părți, având același obiect și aceeași cauză, acțiune soluționată definitiv și irevocabil.
S-a mai arătat că, ulterior, reclamantul a mai formulat o cerere de revizuire a hotărârii menționate, care a fost respinsă definitiv și irevocabil.
În cauză, la cererea reclamantului, a fost audiată martora --, a cărei declarație s-a consemnat și s-a atașat la dosar.
Prin sentința civilă nr.18398 din 27 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să vândă acestuia, în condițiile prevăzute de Legea 85/1992 și Decretul 61/1990, locuința situată în căminul IML, camera 219, situat în C,- B, care face obiectul contractului de închiriere nr. 604/04.10.2005 și la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând excepția autorității de lucru judecat, instanța a constatat că prin sentința civilă nr.2297/06.03.2003, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 30969/2002, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a soluționat o primă acțiune promovată de, acțiune având ca obiect obligarea aceleiași pârâte să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru camera nr.219 și că între prezenta acțiune și cea soluționată prin sentința civilă mai sus menționată există identitate de părți și de obiect.
Analizând cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, respectiv cauza, instanța de fond a reținut că la data promovării acțiunii soluționată prin sentința susmenționată aspect reținut în considerentele acesteia, fiind argumentul de respingere al acțiunii, însă în prezenta cauză reclamantul a invocat contractul de închiriere nr.604/04.10.2005, astfel că nu este îndeplinită condiția identității de cauză între cele două acțiuni.
Instanța a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate de elemente între prezenta acțiune și cea soluționată prin sentința civilă nr.2297/06.03.2003, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.30969/2002 și în consecință a respins excepția ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 05.02.2003 între reclamant, în calitate de chiriaș și pârâtă, în calitate de locator, a fost încheiat contractul de închiriere nr.291, privind închirierea camerei nr.219, situată în căminul proprietatea SC, durata contractului fiind de 1 an începând cu data de 04.02.2003.
La data de 04.10.2005, între reclamant și pârâtă a fost încheiat un nou contract de închiriere înreg. sub nr.604, privind închirierea camerei 219, situată la adresa mai sus menționată, contractul fiind perfectat pe o durată de 1 an.
Din declarația martorei -, coroborată și cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanțele de plată a chiriei, instanța a constatat că reclamantul locuiește și în prezent în camera în litigiu pentru care a achitat chirie.
Faptul că nu există un contract de închiriere este irelevant, deoarece forma scrisă a contractului de închiriere este cerută ad probationem și nu ad validitatem, existența acestuia fiind atestată de faptul plății, pe de o parte și a primirii de către pârâtă a chiriei. Faptul că în prezent nu s-a mai putut plăti chiria nu se poate imputa reclamantului, martora audiată declarând că acesta a încercat să o achite însă nu a avut această posibilitate, întrucât casiera i-a comunicat că nu mai știe nimic de existența chitanțierului.
În consecință, instanța a constatat că reclamantul are calitatea de chiriaș începând din anul 2003 și până în prezent.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art.7 din Legea nr. 85/1992 și faptul că, entru p. a beneficia de dispozițiile Legii nr.85/1992, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș în momentul realizării acordului de voință (data înaintării cererii de cumpărare), și nu la data intrării în vigoare a legii.
Instanța a avut în vedere și decizia nr. din 21 ianuarie 2008, privind recursul în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie a cărei aplicare este obligatorie de către instanță de la data publicării în Monitorul Oficial.
Cum reclamantul a făcut dovada calității de chiriaș din 2003 și până în prezent, iar locuința este construită din fondurile unităților economice și bugetare până la data intrării în vigoare a Legii 85/1992, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată și a obligat pârâta să vândă reclamantului în condițiile prevăzute de Legea 85/1992 și Decretul 61/1990, locuința situată în C,- B, care face obiectul contractului de închiriere nr. 604/04.10.2005.
În baza art. 274. instanța a obligat pârâta la plata către reclamant la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SA C, solicitând admiterea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată prin admiterea excepției autorității de lucru judecat.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, reținând că nu există identitate de cauză întrucât reclamantul nu avea încheiat contract de închiriere cu pârâta și că, în speța de față, invocă contractul de închiriere nr.604/04.10.2005, pentru ca apoi instanța să rețină că "faptul că nu avea contract de închiriere este irelevant".
Apelanta a susținut că pentru același motiv, existența unui contract de închiriere, reclamantul a promovat o revizuire, respinsă definitiv și irevocabil.
Apelanta a mai susținut că existența triplei identități cerute a opera autoritatea lucrului judecat, cauza nu poate fi interpretată în sensul pe care a făcut-o instanța de fond, ci, ceea ce constituie cauza unei acțiuni în justiție este faptul material care îi servește ca fundament, care nu s-a schimbat cu prilejul noii cereri.
La data de 27.04.2009 intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, intimatul reclamant a arătat că instanța de fond a soluționat corect excepția autorității de lucru judecat, neexistând identitate de cauză cu cererea ce a făcut obiectul dosarului cu nr. 30969/2002 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2297/2003 a Judecătoriei Craiova.
Prin decizia civilă nr.315 din 18 mai 2009, pronunțată în dosarul nr,-, Tribunalul Dolja respins apelul și a obligat apelanta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că nu este întemeiată critica apelantei pârâte cu privire la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i vândă camera în care locuiește cu chirie, invocând existența contractului de închiriere nr.604/04.10.2005, dispozițiile art.7 din Legea nr.85/1992 și decizia nr. 5/21.01.2008 a
Prin sentința civilă nr.2297/06.03.2003 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.30696/2002, definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a respins acțiunea formulată de reclamant prin care a solicitat ca pârâta să-i vândă camera nr.219, cu motivarea că acesta ocupă imobilul fără a deține un contract de închiriere.
Reclamantul a formulat cerere de revizuire a acestei hotărâri, invocând dispozițiile art.322 pct.5 proc.civ. un înscris nou, contractul de închiriere, însă cererea de revizuire a fost respinsă prin sentința civilă nr.8412/07.06.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă.
În cauză, instanța de fond a reținut corect existența contractului de închiriere nr.604/04.10.2005, precum și faptul că forma scrisă a contractului de închiriere este cerută ad probationem și nu ad validitatem, existența acestuia fiind atestată de faptul plății, pe de o parte și a primirii de către pârâtă a chiriei.
Prima acțiune a avut drept cauză ocuparea locuinței de către reclamant fără a avea un contract de închiriere încheiat cu pârâta, iar în prezentul dosar s-a făcut dovada dreptului locativ al reclamantului cu contractul de închiriere, indiferent de durata închirierii.
Faptul că reclamantul a promovat o cerere de revizuire a sentinței civile, respinsă definitiv și irevocabil, nu justifică neintroducerea prezentei acțiuni întemeiată pe o altă cauză, argument reținut și în considerentele deciziei nr. 265 din 19 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
Potrivit art. 1201 din Codul civil, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Puterea lucrului judecat este reglementată prin art. 1201.civ. ca o prezumție legală irefragabilă, iar prin art. 166. proc. civ. ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, ceea ce face inadmisibilă oad oua acțiune identică, prin obiect, părți și cauză, unei prime acțiuni rezolvată definitiv și irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească.
În prima cerere soluționată prin sentința civilă nr.2297/06.03.2003 pronunțată de Judecătoria Craiova, cauza cererii de chemare în judecată nu a fost contractul de închiriere, ori în prezentul litigiu, cererea de chemare în judecată are drept cauză contractul de închiriere încheiat cu pârâta.
Instanța de fond a reținut corect identitatea de obiect și părți între prima cerere și prezenta acțiune, precum și faptul că identitatea de cauză nu se regăsește între cele două cereri de chemare în judecată.
Ceea ce interesează pentru autoritatea de lucru judecat este cauza cererii de chemare în judecată, care nu se confundă cu cauza acțiunii civile în totalitatea ei.
Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică ori de principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în speță.
Cauza reprezintă justificarea pretenției promovată în justiție, iar în determinarea conceptului de cauză trebuie avute în vedere și acele împrejurări noi care nu au fost luate în considerare cu prilejul primei judecăți.
Prezenta acțiune s-a întemeiat pe existența contractului de închiriere, care nu a fost avut în vedere la soluționarea primei acțiuni și care este în măsură să conducă la înlocuirea vechii cauze cu o cauză nouă.
Nu se pune în speță problema întrunirii triplei identități, de obiect, cauză și de părți, cu privire la cele două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea din al doilea dosar să fi adus atingere puterii de lucru judecat din primul dosar.
Existența primei hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni în justiție și nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, atât timp cât prin prima acțiune s-a solicitat obligarea pârâtei la vânzarea locuinței în condițiile în care reclamantul nu a deținut un contract de închiriere, iar în cea de-a doua acțiune, ca rezultat al deținerii contractului de închiriere, întrucât cauza celor două acțiuni nu este identică.
Ambele cereri au fost întemeiate în drept pe aceleași dispoziții legale, însă a doua acțiune a avut ca temei tocmai existența contractului de închiriere, astfel că apare evident că ambele cereri nu au avut aceeași cauză, reclamantul dorind să-și valorifice dreptul prevăzut de lege de a cumpăra locuința, astfel încât critica vizând greșita interpretarea a instanței de fond cu privire la cauza acțiunii în justiție este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, apreciind că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 1201 din Codul civil, tribunalul, în baza art. 296 din Codul d e procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă.
În temeiul art. 274.proc.civ. fiind în culpă procesuală, apelanta pârâtă a fost obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanțele depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SA C, susținând că în mod greșit în cauză nu s-a reținut incidența excepției autorității de lucru judecat.
Se mai invocă de recurentă și împrejurarea că instanțele nu au verificat dacă intimatul reclamant se încadra în categoria persoanelor ce pot beneficia de dispozițiile legii speciale.
Recurdul este nefondat.
Astfel, răspunzând primei critici invocată de recurenta pârâtă se constată că este nefondată, autoritatea de lucru judecat constituind un principiu de interes general al procesului civil, în conformitate cu care ceea ce s-a hotărât în mod irevocabil se consideră că exprimă adevărul, iar judecata nu mai poate fi reluată.
autorității de lucru judecat, rezultată din dispozițiile art.1201 Cod civil, înseamnă că un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză nu mai este posibil.
Din punct de vedere procesual autoritatea de lucru judecat îndeplinește două funcții: una de excepție și una de prezumție.
Excepția are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată (, non bis in idem), impunând condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, astfel că interzice judecata repetată a aceleiași pricini și deci are efect peremptoriu, îndeplinind funcția extinctivă.
Prezumția se întemeiază pe regula că o constatare ( nu neapărat în sens de soluție privind raporturile litigioase dintre părți), făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, așadar spre deosebire de excepție, reclamă diversitate de acțiuni și identitate de chestiuni.
În pricina de față, în mod corect instanțele de fond și respectiv de apel au reținut că în speță nu operează excepția autorității de lucru judecat, neexitând identitate de cauză, întrucât prin prima acțiune s-a solicitat obligarea pârâtei la vânzarea locuinței în condițiile în care reclamantul nu a deținut un contract de închiriere, iar în a doua acțiune, ca rezultat al deținerii contractului de închiriere, întrucât cauza celor două acțiuni nu este identică.
Cât privește a doua critică invocată de recurentă se constată că este inadmisibilă, nefiind formulată în apel și ca atare dispozițiile privind acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat.
Tribunalul a soluționat apelul cu respectarea art.295 alin.1 cod proc. civilă, verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță,
Pentru considerentele arătate, se constată că recursul este nefondat și potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 cod proc. civilă va fi respins.
Întrucât prin promovarea prezentului recurs recurenta pârâtă se află în culpă procesuală, urmează ca potrivit art.274 cod proc. civilă să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate în această cale de atac de intimatul reclamant, dovedite cu acte justificative, reprezentând c/v onorariului de avocat în sumă de 1200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SA împotriva deciziei civile nr.315 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Obligă pe recurenta pârâtă SC SA la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
26.10.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu
