Obligație de a face. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/CM
Ședința publică din data de 24 martie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,-,. A,. 2, cam. 7 (cabinet avocat ), județul C, împotriva sentinței civile nr. 2268/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " ", cu sediul în str. -, județul T, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă pentru recurenta reclamantă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 97495/23.02.2009, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.02.2009, depusă la dosar.
Apărătorul intimatei pârâte depune la dosar sentința civilă nr. 127 din 11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța și decizia civilă nr. 596/CM din 7.07.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, având ca obiect reintegrare în funcție și drepturi salariale, litigiu care s-a purtat între aceleași părți.
Instanța, pentru a verifica aceste înscrisuri, lasă cauza la a treia strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a treia strigare, se prezintă pentru recurenta reclamantă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 97495/23.02.2009, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.02.2009, depusă la dosar.
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu mai au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate și obligarea intimatei pârâte la emiterea și comunicarea deciziei de încetare a raporturilor individuale de muncă ale reclamantei. Învederează că prin cererea introductivă a arătat că la data de 3.06.2007 nu a mai fost primită la muncă, fără ca însă să i se comunice o decizie unilaterală de încetare a contractului individual de muncă și fără să i se fi imputat ceva legat de activitatea în societate. Astfel, a solicitat instanței de fond să oblige societatea angajatoare la emiterea și comunicarea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă. Apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a reținut că reclamanta ar fi demisionat. Arată că a invocat art. 16 din Codul muncii, ca temei al obligației angajatorului de a emite și comunica decizia de încetare a raporturilor de muncă, potrivit cu care contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă și astfel în baza principiului similitudinii actelor juridice și încetarea contractului individual de muncă trebuie să aibă tot o formă scrisă.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Arată că prin sentința civilă nr. 127/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor - decizia civilă nr. 596/CM/7.07.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a respins cererea reclamantei de plată a drepturilor salariale corespunzătoare perioadei de o lună lucrată în cadrul societății și cererea de plată a bonusurilor ca fiind rămase fără obiect, s-a respins cererea de plată a orelor suplimentare ca nefondată și s-a dispus reintegrarea reclamantei în postul și funcția deținute în cadrul societății. Având în vedere că litigiul dintre părți a fost soluționat în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, consideră că prezenta cauză în care s-a solicitat obligarea societății la emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă este nefondată, atâta timp cât între părți nu a existat un contract de muncă valabil încheiat. Precizează că dacă reclamanta ar fi fost de bună credință și susținerile acesteia conform cărora nu a mai fost primită la locul de muncă ar fi fost reale, aceasta s-ar fi prezentat la societate în vederea reintegrării, lucru care nu s-a întâmplat.
În replică, apărătorul recurentei reclamante arată că în raport de art. 57 din Codul muncii, constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor. Apreciază că în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, acesta se prezumă încheiat pe durată nedeterminată, conform dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Codul muncii.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
a declarat recurs la 12 decembrie 2008 împotriva sentinței civile nr. 2268/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată nr-, a chemat în judecată " " T, solicitând obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea deciziei de încetare a raporturilor sale individuale de muncă, cât și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost angajată la " " în perioada 4 mai 2007-2 iunie 2007, iar nivelul de salarizare a fost stabilit la cuantumul salariului minim pe economie pentru salariații cu studii superioare conform art. 40 alin. 1 lit. "d" din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
A precizat reclamanta că, la angajare nu i s-a înmânat un exemplar al contractului individual de muncă, dar a considerat că salarizarea a fost conform normei indicate pentru că a primit ca și salariu pentru perioada lucrată suma de 650 lei net, sumă care raportată la brut era de 880 lei.
A menționat că, la data de 3 iunie 2007 nu a mai fost primită la muncă, fără ca însă să i se comunice o decizie unilaterală de încetare a contractului individual de muncă și fără să îi fie imputat ceva legat de activitatea sa în societate.
La data de 17 iunie 2008 formulat cerere reconvențională " " T, prin care a solicitat constatarea nulității contractului individual de muncă încheiat la data de 3 mai 2007 cu pârâta reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că, reclamanta pârâtă s-a prezentat la începutul lunii mai a anului 2007 la societate, prezentând un CV în vederea angajării, pentru funcția de consilier de vânzări, iar la data de 3 mai 2007 societatea a întocmit contractul individual de muncă, care trebuia semnat de angajat și depus în vederea înregistrării la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T, după ce reclamanta pârâtă aducea diplomele de studii din care să rezulte pregătirea acesteia în raport de funcția ocupată, precum și certificatul medical care să ateste faptul că este aptă pentru prestarea muncii.
S-a mai arătat că, reclamanta pârâtă a comunicat verbal că a absolvit Facultatea de Comerț, însă întrucât nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, în contractul de muncă a fost trecut salariul de bază lunar de 530 RON - pentru condiția de pregătire liceală.
Pârâta reclamantă a menționat că reclamanta pârâtă a refuzat semnarea contractului individual de muncă, întrucât salariul nu corespundea pregătirii sale, dar în același timp nu a depus la societate nici diploma de studii superioare, nici certificatul medical prevăzut în mod obligatoriu de art. 27 alin. 1 din Codul muncii.
S-a precizat că reclamanta pârâtă a prestat muncă în cadrul societății timp de o lună, între 3 mai 2007-2 iunie 2007, după care a înțeles să nu se mai prezinte la muncă din motive independente de voința angajatorului, iar drepturile salariale corespunzătoare perioadei de o lună în care reclamanta pârâtă a lucrat în cadrul societății, au fost achitate.
De asemenea, pârâta reclamantă a mai menționat că, în urma unui control efectuat de către, societatea a fost sancționată contravențional pentru faptul că, contractul individual de muncă nu a fost încheiat în mod legal, prin semnare de către ambele părți și nu a fost depus în vederea înregistrării.
A mai precizat pârâta reclamantă că înțelege să invoce nulitatea contractului individual de muncă încheiat la data de 3 mai 2007, în condițiile art. 57 din Codul muncii, având în vedere următoarele considerente:
1. Fiind un act juridic bilateral și consensual, contractul individual de muncă se încheie prin consimțământul părților. Este o cerință prevăzută expres de art. 16 alin. 1 din Codul muncii.
Prin consimțământ se înțelege acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil, care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil, manifestată în exterior.
S-a arătat că, în cazul contractului individual de muncă, consimțământul presupune, în primul rând, că fiecare dintre părți trebuie să-și exprime în mod valabil, neechivoc și în deplină cunoștință de cauză, voința ei de a contracta și, în al doilea rând, să se realizeze acordul de voință al lor, în vederea încheierii valabile a contractului.
De asemenea, s-a arătat că, pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să provină de la o persoană cu discernământ;
b) să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;
c) să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ;
d) să fie exteriorizat.
S-a învederat că, în cauză, consimțământul nu-și îndeplinește această ultimă condiție, în sensul că nu a fost exteriorizat, reclamanta pârâtă neînsușindu-și prin semnătură contractul individual de muncă. În cazul acestui contract, manifestarea de voință trebuie să îmbrace forma scrisă. Reclamanta pârâtă prin răspunsul la interogatoriul formulat în dosarul nr-, recunoaște că nu a semnat contractul individual de muncă. În ceea ce privește adagiul " qui tacit consentire videtur" (cine tace este de acord) practica și doctrina au apreciat că nici în dreptul muncii, ca și în dreptul civil, tăcerea nu are valoarea consimțământului exteriorizat.
Având în vedere faptul că, cerința expresă prevăzută la art. 16 alin. 1 din Codul muncii referitoare la consimțământul valabil și exteriorizat al părților nu a fost îndeplinită, pârâta reclamantă a solicitat instanței constatarea nulității contractului individual de muncă.
De asemenea, s-a menționat că o altă cauză de nulitate a contractului individual de muncă este determinată de încălcarea dispozițiilor imperative ale articolului 27 alin. 1 din Codul muncii, prin neîndeplinirea de către reclamanta pârâtă a obligației de a prezenta și depune la societate un certificat medical care să ateste că este aptă pentru prestarea muncii.
La aceeași dată, " " Tad epus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că solicită respingerea cererii principale.
S-a precizat că, motivele pentru care societate nu poate să emită o decizie de încetare a raporturilor de muncă sunt determinate de faptul că, contractul de muncă nu a fost încheiat în mod legal, astfel cum s-a stabilit și de către, iar începând cu data de 3 iunie 2007, reclamanta pârâtă nu s-a mai prezentat la muncă. Societatea nu poate emite o decizie de încetare a raporturilor de muncă în raport de un contract care nu a fost însușit de către angajat, fiind nesemnat de către acesta, și neînregistrat din acest motiv la.
De asemenea, s-a menționat că, susținerile reclamantei pârâte potrivit cărora nu a mai fost primită la muncă nu sunt dovedite în niciun fel.
În apărare, pârâta reclamantă a depus la dosar copie xerox după următoarele înscrisuri: contract individual de muncă fără număr de înregistrare și dată, sentința civilă nr. 127 din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, o adresă către " " T, transmisă prin fax la data de 19 septembrie 2007.
La data de 4 iulie 2008, reclamanta pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea cererii reconvenționale ca fiind inadmisibilă.
În susținerea excepției inadmisibilității a invocat prevederile art. 57 alin. 2 din Codul muncii, în raport de care constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.
A arătat că a fost angajată la " " în perioada 4 mai-2 iunie 2007 și la angajare nu i s-a înmânat un exemplar al contractului individual de muncă deși, potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă.
A menționat că, de la data de 3 iunie 2007 nu a mai fost primită la muncă fără ca însă să i se comunice o decizie unilaterală de încetare a contractului individual de muncă și fără să îi fie imputat ceva legat de activitatea sa în societate.
S-a menționat că, odată cu refuzul reprezentantului legal al pârâtei de aom ai primi la muncă, raporturile sale de muncă, prezumate în temeiul art. 16 alin. 2 din Codul muncii, au încetat prin voința unilaterală a angajatorului.
Totodată, a menționat că, pârâta reclamantă a solicitat constatarea nulității unui contract individual de muncă pe motiv că aceasta nu ar fi semnat acel act juridic bilateral, act juridic care nu i-a fost niciodată înmânat, nu a făcut decât să dovedească o totală ignorare a legii.
A arătat, de asemenea, că societatea a fost sancționată contravențional de Inspecția T, pentru neîncheierea unui contract individual de muncă și că ulterior societatea a realizat un contract individual de muncă în formă scrisă, însă acestea au fost realizate numai în timpul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr- care la această dată se afla în recurs la Curtea de APEL CONSTANȚA.
În același timp, reclamanta pârâtă a arătat că, la acest moment, contractul său individual de muncă, inițial prezumat de lege și apoi recunoscut de angajator nu mai este în ființă, și tocmai din acest motiv, prin prezenta cerere introductivă a solicitat obligarea la emiterea și comunicarea unei decizii de încetare.
S-a învederat că, la acest moment, contractul individual de muncă a cărei nulitate se invocă nu mai este în ființă și astfel nu se poate constata nulitatea unui act care a existat.
La dosarul cauzei au mai fost depuse copii după adresa nr. 149 din 5.07.2007, certificat de concediu medical seria - - nr. -.
Părțile au formulat în cauză concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 2268/8.10.2008 Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondată, cererea reclamantei, pentru obligarea pârâtei " " T la emiterea și comunicarea deciziei de încetare a raporturilor de muncă.
A fost respinsă, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâtă.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la cererea principală, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea deciziei de încetare a raporturilor individuale de muncă, s-a apreciat că instanța nu poate dispune în acest sens.
În condițiile în care salariatul, în speță, reclamanta dorește încetarea raporturilor de muncă cu societatea pârâtă, aceasta se poate adresa cu o cerere la societate, solicitând încetarea contractului său de muncă, prin demisie, în sensul prevăzut la art. 79 alin. 1 din Codul muncii, conform cu care: "Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz".
În cazul în care societatea ar fi refuzat să dea curs soluționării cererii sale de demisie, reclamanta se poate adresa instanței făcând dovada formulării și înregistrării cererii sale de demisie la pârâtă.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada formulării cererii sale de demisie la societatea pârâtă, astfel că instanța a respins, ca nefondată, cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea "deciziei de încetare a raporturilor de muncă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, formulată de pârâta " " T, s-a apreciat că aceasta și-a exercitat în mod corect și legal, din punct de vedere procedural, dreptul de a formula o astfel de cerere, în calitate de pârâtă, instanța urmând a aprecia în baza probelor administrate în cauză dacă averea este sau nu întemeiată.
Așa fiind, a fost respinsă, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta " "
Cu privire la cererea reconvențională formulată de " " T, prin care a solicitat constatarea nulității contractului individual de muncă încheiat la data de 3 mai 2007 cu pârâta reclamantă, instanța de fond a constatat următoarele:
La dosarul cauzei pârâta reclamantă a depus, în copie, contractul individual de muncă, fără dată și număr de înregistrare (filele 18 și 19) care poartă semnătura și ștampila " " T, dar nu și semnătura salariatului, respectiv a reclamantei pârâte.
Ori, încheierea contractului individual de muncă reprezintă acea operațiune juridică, consecință a negocierii individuale, ce presupune realizarea acordului de voință a celor două părți: salariat și angajator.
Așadar, pentru ca un contract individual de muncă să fie valabil încheiat, trebuie să fie realizat consimțământul ambelor părți.
În cauză, s-a constatat că în ceea ce privește contractul individual de muncă încheiat la data de 3 mai 2007, nu s-a realizat acordul de voință al părților, acesta nefiind semnat și de reclamanta pârâtă.
Pentru contractul individual de muncă, consimțământul reprezintă o condiție esențială, de fond, presupunând, în primul rând că, fiecare dintre părți trebuie să își exprime în mod valabil neechivoc și în deplină cunoștință de cauză, voința ei de a contracta și, în al doilea rând, să se realizeze acordul de voință al celor două părți, în vederea încheierii valabile a contractului.
În cauză nu se poate reține nici culpa reclamantei pârâte cu privire la aceea că nu a semnat respectivul contract de muncă, în condițiile în care pârâta reclamantă nu a făcut dovada că i l-ar fi prezentat și aceasta ar fi refuzat cu rea credință să îl semneze sau din alte motive.
Pe de altă parte, în condițiile în care respectivul contract de muncă nu a fost semnat de ambele părți și nici nu a fost înregistrat la. T, conform legii, în termen de 20 de zile de la momentul încheierii (acesta nepurtând un număr de înregistrare al T), s-a apreciat că, de altfel, contractul individual de muncă a cărui nulitate se solicită a fi constatată în cauză, nu a putut produce efecte juridice niciodată pentru niciuna dintre părți, nici pentru trecut, nici pentru viitor, el nefiind valabil încheiat.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. În conformitate cu art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri pronunțate pe fond se poate cere, când instanța a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii cu petitul acțiunii cu care a fost investită.
2. Potrivit art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri pronunțate pe fond se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
3. Hotărârea este pronunțată fără temei legal fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Tribunalul a soluționat cauza pe fond și a reținut că reclamanta a demisionat din funcție și că i s-ar fi comunicat o decizie în consecință, fără să fi observat că în fapt a solicitat obligarea societății să emită și să comunice o decizie de încetare a raportului de muncă, indiferent de motivul încetării.
A învederat că nu a mai fost primită la muncă din data de 3.06.2007 însă nu a înțeles să își înainteze nicio cerere de demisie.
Ca temei al obligației unui angajator de a emite și comunica o decizie de încetare a raporturilor de muncă a invocat art. 16 din Codul muncii, potrivit cu care contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Tribunalul Tulceaa dezlegat în mod judicios problema supusă judecății, reținând că a fost investit cu o cerere având ca obiect obligarea intimatei la emiterea și comunicarea deciziei de încetare a raporturilor de muncă.
Într-adevăr, instanța nu se poate substitui voinței părților și să dispună obligarea unui angajator la emiterea și comunicarea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă, întrucât o asemenea conduită ar aduce atingere principiului libertății dreptului la muncă.
Părțile din raportul de muncă sunt în măsură să ia hotărâri cu privire la modalitatea de încetare a raporturilor individuale de muncă.
Instanța poate obliga pe angajator să-l primească pe salariat la locul de muncă, în situația refuzului acestuia, dar nu-l poate obliga să emită o decizie de încetare a raporturilor de muncă, atâta timp cât salariatul nu-și manifestă în mod expres această dorință, iar manifestarea neechivocă nu poate să îmbrace decât forma unei demisii.
Este real că în lumina dispozițiilor art. 16 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, astfel, prin analogie și orice act care privește încetarea contractului individual de muncă trebuie să aibă tot o formă scrisă, însă cerința formei scrise nu echivalează cu substituirea voinței părților la încheierea și încetarea contractului.
Oricum, recurenta se află în posesia unei sentințe civile irevocabile anterioare (sentința civilă nr. 127/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus reintegrarea în muncă), sentință căreia nu i-a dat nicio finalitate în sensul punerii ei în executare.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, însușindu-și totodată considerentele avute în vedere de Tribunalul Tulcea în pronunțarea sentinței civile ce face obiectul analizei în prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,-,. A,. 2, camera 7 (cabinet avocat ), județul C, împotriva sentinței civile nr. 2268/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " ", cu sediul în str. -, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 31.03.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
