Obligație de a face. Decizia 1105/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1105

Ședința publică din data de 22 mai 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, cu domiciliul în comuna Z, județul B, cu domiciliul în comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 279 pronunțată la data de 11 martie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în comuna Z, județul B, cu domiciliul în comuna Poșta, sat., jud. B și, cu domiciliul în B, str. -,.137,.8, jud. B și pârâta SC SA, cu sediul în municipiul P,-, județul

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant G, personal, intimata pârâta SC SA prin avocat din Baroul d e Avocați P, lipsind recurenții reclamanți, și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la data de 14 mai 2009, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare de către intimata pârâtă SC SA P, iar la data de 15 mai 2009, s-a depus de către recurentul reclamant G un set de acte.

Recurentul reclamant G depune la dosar concluzi scrise și adresa nr. 21574/13.03.2009 a Ministerului Justiției și Libertăților.

Părțile declară că nu mai au cereri de formulat.

Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul reclamant G critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, greșit fiind respinsă acțiunea prin care a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în care să fie înscrise sporurile de care a beneficiat în perioada 1.12.1963-21.12.1990.

În cauză s-a efectuat o expertiză, dar nu s-au avut în vedere ștatele de plată, ci doar niște borderouri puse la dispoziție de pârâtă.

Deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză acestea au fost respinse de instanță.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a făcut o justă apreciere a probelor dosarului atunci când a reținut că societatea intimată și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de OUG nr. 4/2005, la eliberarea adeverințelor privind salariile și sporurile încasate de reclamanți în perioadele indicate.

Invocă practică judiciară, respectiv sentința civilă nr.279/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr- într-o cauză similară.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SA P, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să-i elibereze o adeverință în care să fie înscrise sporurile de care a beneficiat ca angajat în perioada 1.12.1963 - 31.12.1990 și anume: sporul de muncă pentru condiții deosebite în baza Legii 57/1974, majorarea retribuției tarifare pentru condiții grele de muncă în baza Legii 57/1974, sporul de șantier conform 1665/1965, Legea 57/1974 și Legea 49/1992, sporul de izolare conform 1308/1965 și Legea 49/1992, sporul de lucru sistematic peste programul de lucru normal conform 2579/1956 și Legea 49/1992, sporul de noapte conform Legii 3/1950, Legii 57/1974 și Legii 49/1992, sporul de vechime, neinclus în salariu, spor de fidelitate, prime anuale, alte sporuri cu caracter permanent.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în perioada menționată a fost angajatul societății pârâte și a beneficiat de sporurile prevăzute de actele normative în vigoare la data respectivă, însă acestea nu i-au fost înscrise în carnetul de muncă.

Deși a încercat obținerea pe cale amiabilă a acestei adeverințe, pârâta a refuzat eliberarea, invocând diferite pretexte.

Reclamantul mai arată că această adeverință îi este necesară în vederea recalculării pensiei conform OUG 4/2005.

Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/pe zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Pârâta SC SA P, în termen legal, în temeiul disp.art. 115 Cod procedură civilă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că cele relatate de reclamant nu sunt reale, întrucât pentru perioada 01.11.1969 - 1.01.1975 i s-a eliberat adeverința nr.758/10.11.2006 din care rezultă că reclamantul a beneficiat de sporul de șantier și sporul de noapte. Pentru perioada 01.07.1979 - 31.12.1990, pârâta a arătat că i s-a eliberat adeverința nr.200/8.09.2008 din care rezultă că a beneficiat de sporul de noapte.

Pentru perioada 2.12.1963 - 10.07.1968, SC SA P ( fosta ) i-a eliberat adeverința cu sporul de noapte și sporul de șantier.

A mai arătat că nu deține alte date din care să rezulte și alte sporuri cu caracter permanent în sensul cererii acestuia.

În susținerea celor menționate în întâmpinare, pârâta a depus la dosar adeverința nr.758/10.11.2006, adeverința nr.200/08.09.2008.

Reclamantul a formulat precizări la acțiune, arătând perioadele în care a fost angajatul societății, respectiv 10.- - 01.01.1975 și 01.07.1979 - 21.12.1990 și că adeverința privind sporurile de care a beneficiat nu este completă.

În ședința publică din 22.10.2008, în temeiul art. 164 Cod pr.civilă, instanța a dispus conexarea dosarelor nr-, nr-, nr-, nr- privind pe reclamanții, și G la dosarul nr- având în vedere că litigiile purtate de reclamanți în contradictoriu cu aceeași pârâtă SA P au același obiect, obligația de a face.

În cauză s-a administrat proba cu expertiză având ca obiect verificarea documentelor pârâtei, dacă, în funcție de perioadele menționate de reclamanți în cererile introductive și precizările ulteriore, precum și din mențiunile din cărțile de muncă dacă au beneficiat de sporurile invocate în cererile introductive.

În urma probelor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 279 pronunțată la data de 11 martie 2009 Tribunalul Buzăua respins acțiunea și cererile conexe formulate de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții nu au beneficiat de alte sporuri decât cele precizate în adeverințele eliberate de SC SA Ca atare, solicitările reclamanților de a fi obligată pârâta să le elibereze adeverințele în care să fie înscrise sporurile de care ar fi beneficiat în temeiul unor acte normative nu au suport, "neregăsindu-se în documentele existente în posesia pârâtei".

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, și G criticând-o ca nelegala.

Asa cum se poate constata din adeverințele depuse la dosar, susțin recurenții, sporurile au fost acordate sporadic deși aceștia au desfășurat aceeași activitate in permanentă.

Pentru lămurirea situației de fapt s-a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate si cu toate ca s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, arătându-se faptul că parata nu a pus la dispoziția expertului toate documentele solicitate de instanța in special statele de plata, instanța in mod neîntemeiat a respins obiecțiunile.

Raportat la faptul că si expertul in lucrarea sa menționează ca nu înțelege de ce unii dintre salariați au beneficiat de anumite sporuri si alții nu.

In combaterea motivelor de recurs, intimata a formulat întâmpinare solicitând prin aceasta respingerea recursului ca fiind nefondat.

In cuprinsul întâmpinării se arata ca societatea nu este culpabila de faptul ca sporurile acordate salariaților nu sunt de natura a-i mulțumi, iar in ceea ce privește obiecțiunile la raportul de expertiza, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de reclamanții recurenți, iar expertul a cercetat toate documentele existente in arhiva societății.

La termenul de judecata din data de 22 mai 2009, recurentul Gad epus la dosarul cauzei in dovedirea motivelor de recurs o serie de înscrisuri, precum si concluzii scrise.

In cuprinsul concluziilor scrise depuse de recurent se arata ca adeverințele eliberate de parata nu erau complete in sensul că nu cuprindeau toate sporurile și toată perioada in care a beneficiat de ele.

Mai arata recurentul ca, așa cum reiese si din adeverințele existente la dosar, aceste sporuri au fost acordate sporadic in condițiile in care recurenții au desfășurat aceeași activitate in permanentă, astfel ca nu se justifica perioade lipsa din adeverințe.

Pentru lămurirea situației de fapt s-a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate, ocazie cu care s-au avut in vedere carnetele de muncă ale reclamanților, adeverințele eliberate reclamanților de către pârâtă, borderourile și fluturașii cu drepturile reclamanților găsite la sediul societății.

Deși s-au formulat obiecțiuni de raportul de expertiză, arătând faptul că pârâta nu a pus la dispoziția expertului toate documentele solicitate de instanța in special statele de plata, instanța de fond a respins obiecțiunile.

Totodată, mai susține recurentul, deși s-a solicitat instanței de judecata sa impună pârâtei obligația de a depune la dosarul cauzei o copie a unui borderou si o copie a unui stat de salariu pentru a se vedea diferența intre cele doua acte, instanța a respins aceasta cerere.

Cu toate ca s-a depus la dosarul cauzei o proba privind o copie a unui stat de salariu emis de o alta unitate in care erau evidențiate clar sporurile de care beneficia salariatul, instanța a înlăturat aceasta proba fara nici o motivare.

Având in vedere ca expertul nu a avut posibilitatea de a verifica toate documentele depuse in instanța si faptul ca adeverințele emise de parata priveau acordarea in mod sporadic a sporurilor, instanța de fond avea posibilitatea amendării societății pârâte, pentru ca aceasta sa pună la dispoziția expertului statele de salarii.

Examinând hotărârea atacata prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs formulate precum si a dispozițiilor legale incidente in cauza, Curtea va retine in temeiul disp.art.3041corob. cu disp.art.312 pr.civ, că recursul este nefondat, avandu-se in vedere următoarele aspecte:

In ceea ce privește critica referitoare la faptul că adeverințele eliberate de parata nu erau complete in sensul că nu cuprindeau toate sporurile și toată perioada in care a beneficiat de ele, se retine că pentru fiecare reclamanți s-au eliberat de către intimata adeverințe din care rezultă perioadele lucrate in societate precum si anumite sporuri de care aceștia au beneficiat, date confirmate in totalitate si de expertul desemnat in cauza.

Așa cum se retine si in sentința atacata societatea intimata si-a îndeplinit atribuțiile in sensul eliberării adeverințelor solicitate, adeverințe care cuprind toate informațiile deținute de societate in arhivă.

In ceea ce privește critica referitoare la faptul că expertiza dispusă în cauză nu a răspuns la obiectivele încuviințate de instanța susținându-se ca societatea parata nu a pus la dispoziția expertului statele de salarii, Curtea va retine ca si aceasta critica este nefondata.

Astfel, așa cum rezultă din răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți, existenta la fila 54 dosar fond, expertul desemnat in cauza face precizarea ca reprezentanții intimatei i-au pus la dispoziție pentru perioada luata in discuție borderourile de salarii si fluturașii, precizând ca alte documente de salarii aferente perioadelor luate in calcul nu dețin.

De asemenea, expertul a mai făcut mențiunea ca a mers împreună cu reprezentanții acesteia intr-o camera alăturata, care era folosita drept arhiva, unde a constatat ca nu erau alte documente de salarizare si de unde a luat borderourile si fluturașii in vederea analizării acestor documente.

Expertul a mai arătat ca in urma analizării documentelor prezentate a ajuns la concluzia ca poate răspunde la obiectivele încuviințate de către instanța deoarece borderourile de salarii erau stampilate si semnate de reprezentanții unității, cele cu salariații secției de la B erau semnate de însuși recurentul G, seful acestora.

De asemenea, așa cum s-a precizat in raportul de expertiză acestea cuprindeau salariul tarifar, salariul realizat, sporurile cuvenite, alte drepturi de care au beneficiat reclamanții, total salariul brut, impozitul, CAS si alte rețineri, rest plata, alocație de stat pentru copii și total de plata.

Sumele precizate in borderourile de salarii coincid in totalitate cele de pe fluturași.

Expertul a răspuns prin raportul de expertiza întocmit in cauza precum si prin raportul suplimentar la toate obiectivele fixate de instanța, concluziile la care a ajuns fiind de natura a lamuri situația si a ajuta instanța sa dea o hotărâre legala si temeinică.

Nici faptul ca recurentul a depus la dosar o copie a unui stat de salariu emis de o alta unitate in care erau evidențiate clar sporurile de care beneficia salariatul, nu constituie un motiv de netemeinicie a sentintei atacate, atat timp cat instanta era datoare sa-si intemeieze hotararea doar pe baza probelor directe care priveau actele emise de intimata.

Este nefondata afirmația ca parata nu a pus la dispoziția expertului toate documentele solicitate de instanța in special statele de plata, in situația in care așa cum rezultă si din răspunsurile existente in raportul de expertiza, expertul a constatat ca la sediul paratei nu erau alte documente de salarizare, astfel ca susținerea recurentului referitoare la refacerea raportului de expertiza pentru acest motiv apare neîntemeiata.

de aceste considerente, având in vedere disp.art.312 pr.civila corob. cu disp.art.3041pr.civila va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul în comuna Z, județul B, cu domiciliul în comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 279 pronunțată la data de 11 martie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în comuna Z, județul B, cu domiciliul în comuna Poșta, sat., jud. B și, cu domiciliul în B, str. -,.137,.8, jud. B și pârâta SC SA, cu sediul în municipiul P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- - - - - -

Fiind in co semneaza

Presedintele instantei

GREFIER,

Fiind in co semneaza

Prim grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red.VD

Tehnored.AV

2 ex/29.06.09

f- Tribunalul Buzău

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1105/2009. Curtea de Apel Ploiesti