Obligație de a face. Decizia 1156/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1156/R/2008
Ședința publică din 21 august 2008
PREȘEDINTE: Cigan Dana JUDECĂTOR 2: Roman Florica
JUDECĂTOR 3: Lazăr Ioan R -
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de pârâta Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B în reprezentarea Unității Fitosanitare B O--26 în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată O- - 77. 8 împotriva deciziei civile nr. 215/A din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1266 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă intimata reclamantă personal și reprezentanta sa avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 115/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că recurenta pârâtă a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei cu motivarea că reprezentanta lor consilier juridic se află în concediu medical depunând în acest sens și copia certificatului medical, după care:
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea cererii de amânare, arătând că solicită doar tergiversarea soluționării cauzei.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei cu motivarea că se află la al doilea termen de judecată în recurs, nefiind alte probe sau excepții de invocat închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei asupra recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea ca fiind temeinică și legală a deciziei civile atacate, motivele de recurs invocate încadrându-se în afara cadrului legal prevăzute de art. 304 pct. 1-10 cod pr. civilă, solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1266 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiușa fost admisă acțiunea formulată și precizată de împotriva pârâtei Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în reprezentarea Unității Fitosanitare B, în consecință a dispus obligarea pârâtei la ridicarea construcțiilor de pe terenul proprietatea reclamantei identificat cu nr. top. 1187/2 din 3086, iar în caz contrar autorizează reclamanta să ridice aceste construcții pe cheltuiala pârâtei.
Pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor cauzate de lipsirea de folosință a reclamantei asupra terenului din litigiu începând cu data de 10.09.1997 până în septembrie 2007 la zi în sumă de 19.650 EURO conform expertizei întocmită de expert, ce face parte din hotărâre.
Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4084,15 RON către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt terenul în litigiu,așa cum rezultă din extrasul de 3086 imobilul cu nr. top. 1187/2 constituie proprietatea reclamantei dobândit cu titlu de moștenire. Pe terenul în litigiu există construcțiile pârâtei,respectiv magazie, birouri, laborator, baie, grajd, valoarea acestora de inventar fiind de -,27 lei conform precizărilor formulate de către pârâtă și aflate la fila 30 din dosarul 4310/2005 a Tribunalului Bihor O. În prezent nu se mai desfășoară nici o activitate în aceste construcții, fiind într-un grad foarte avansat de uzură de peste 70%.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de ing., instanța a reținut că suprafața totală de teren ocupată de construcțiile pârâtei este 3930 mp iar media despăgubirilor pentru folosința unui teren de această categorie este de 12,5 EURO /mp și având în vedere ca valoarea terenului să se amortizeze pe cei 25 ani rezultă o valoare folosinței de 0,5 EURO/mp/an și în consecință pentru cei 3930 mp rezultă o despăgubire anuală de 1965 EURO.
Instanța de fond a mai constatat că pârâta a trecut prin mai multe forme de organizare și reorganizare respectiv Direcția Fitosanitară B trecut în subordinea Direcției Agricole a Județului B, iar prin Hotărârea nr. 39/31.august 2004 a Consiliului Județean B s-a înființat Serviciul Public de Protecție al B, unitate cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Județean Potrivit art. 2 din Hotărârea mai sus amintită patrimoniul fostelor centre de protecție a plantelor trec în proprietatea privată a județului și în administrarea Serviciului Public Județean de Protecție
Din adresa nr. 9574/5.09.2007 Consiliului Județean B, instanța a reținut că acesta nu deține în proprietate publică sau privată imobile construcții sau teren situate în Municipiul B, care au aparținut fostei Direcții Fitosanitare a Județului B, în concluzie patrimoniul fostelor centre de protecție al plantelor nu a trecut în proprietatea Consiliului Județean B, deci nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora.
Analizând întregul material probator administrat în cauză instanța a constat că terenul în litigiu constituie proprietatea reclamantei pe care pârâta și-a edificat o serie de construcții,care în prezent se află în stare de degradare. Între părți nu există nici un act cu privire la folosința terenului de către pârâtă, deși reclamanta a făcut o serie de demersuri în vederea rezolvării situației juridice a terenului. La data de 3.06.1999 a fost încheiat un proces verbal între reclamantă și pârâtă, care a avut ca obiect predarea terenului în litigiu și în care a fost menționat " că terenul a fost câștigat prin sentință judecătorească de doamna ".
Instanța, având în vedere faptul că între părți nu a existat nici un act cu privire la modul de folosință al terenului, pârâta folosind terenul fără nici un titlu, fapt ce a creat prejudiciu reclamantei care nu și-a putut exercita dreptul de proprietate asupra terenului lipsindu- un atribut important al acestuia, respectiv folosința, a obligat-o pe pârâtă la suma de 19.650 EURO reprezentând lipsirea de folosință începând cu data de 10.09.1997 și până în septembrie 2007 conform raportului de expertiză întocmit de expert și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având în vedere disp. art. 494 cod civil, instanța a obligat pârâta să-și ridice construcțiile de pe terenul proprietatea reclamantei, iar în caz contrar a autorizat reclamanta să le ridice pe cheltuiala pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 215/A din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ cu sediul în O,--26, județul B în contradictoriu cu intimata domiciliată în O,-, -.77,.8, județul B împotriva sentinței civile nr. 1266 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a păstrat-o în totalitate.
A fost obligată apelanta la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei, în favoarea intimatului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că,conform înscrierilor din CF 3086 B, asupra terenului cu nr. topo 1187/2 are calitatea de proprietar reclamanta intimată, dobândind acest teren ca urmare a reconstituirii dreptului său de proprietate în temeiul Legii 18/1991.
Potrivit art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege. Conținutul juridic al dreptului de proprietate presupune așadar exercitarea nestingherită de către proprietar a atributelor dreptului său, și anume folosința, posesia și dispoziția. Toate aceste atribute trebuie să poată fi exercitate în mod efectiv, altfel dreptul de proprietate este golit de conținut, devenind dintr-un drept efectiv un drept iluzoriu, ceea ce echivalează cu încălcarea sa.
În cauza de față, prin ocuparea terenului din litigiu de către construcțiile apelantei, reclamanta este lipsita de atributele folosinței și posesie, fără ca între cele două părți să existe o convenție în acest sens sau ca reclamanta să fi fost dezdăunată în vreun fel pentru aceasta.
Urmează a se verifica dacă, odată constată încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei intimate, aceste este justificat raportat la dispozițiile legale incidente.
Apelanta a invocat în motivarea apelului faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii 213/1998 potrivit cărora terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea organele de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice subordonate acestora alcătuiesc domeniul public al statului și sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.
Pentru ca acest text de lege să fie incident în speță, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții imperative și cumulative: Prima ca persoana juridică să fie organ de specialitate al administrației publice centrale sau instituție publică subordonate acestora și, cea de a doua, ca aceasta să își desfășoare activitatea în acest imobil. Analizând atent această din urma condiție se reține că lege vorbește în mod ferm de " desfășurarea activității", ceea ce presupune o activitate actuală, constantă și efectivă în acest spațiu a instituției publice, ceea ce înseamnă că simpla destinație a imobilului în acest sens nu este suficientă pentru ca imobilul să fie considerat domeniu public.
Or, dacă apelanta are calitatea de serviciu public deconcertat în subordinea Ministerului Agriculturii - conform Hotărârii 385 din 25 aprilie 2007 - prima condiție fiind așadar îndeplinită, nu aceiași concluzie poate fi trasă și cu privire la cea de a doua condiție. Astfel, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că construcțiile în litigiu au grad de uzură de peste 70%, ceea ce face practic imposibilă folosirea lor în scopul arătat mai sus. Ca atare, ne se poate reține că în prezent reclamanta desfășoară activitate în mod constant în acest sediu, nefiind îndeplinită așadar cea de a doua condiție impusă de textul legal amintit mai sus, pentru ca imobilul să fie considerat domeniu public.
Aceiași concluzie se desprinde și din cuprinsul adresei 9574/2007 a Consiliului Județean B, din care rezultă că acesta nu deține în proprietate publică sau privată construcțiile în cauză. Motivarea de către apelantă a acestui fapt prin aceea că nu a fost încheiat încă protocolul de predare primire între cele două instituții nu poate fi acceptată, în condițiile în care începând cu anul 2004 apelanta pârâtă invocă în mod constant încheierea în scurt timp a acestui act, act ce nu există însă nici măcar în prezent, deci după patru ani.
În ceea ce privește calitatea de constructor de bună credință, apelanta invocă în sprijinul acestei apărări faptul că, în perioada construirii acestora, terenul era proprietatea Statului Român. Această concluzie este însă fundamental greșită, Statul Român apărând ca întabulat asupra imobilelor cu nr. topo 1181/1,1182/1, 1187/3, 1188/3, 1192/3 sub 21 din CF 44 Or, terenul în litigiu are nr. topo 1187/2, iar asupra acestuia nu a fost întabulat ca proprietar Statul Român, astfel încât instanța urmează a respinge și această apărare.
În ceea ce privește obligarea apelante pârâte la plata de dezdăunări, în mod corect a procedat în acest sens instanța de fond, cu atât mai mult cu cât, ocuparea de către o instituție publică a unui teren proprietate privată fără a avea un titlu just pentru aceasta ar echivala cu o expropriere practică, fără despăgubiri, ceea ce echivalează cu o încălcare inadmisibilă a dreptului de proprietate.
Nu poate fi reținută nici prescripția dreptului de creanță, judecătoria fiind sesizată cu judecarea prezentei cauze la data de 1o.09.2000, iar prejudiciul a fost calculat începând cu data de 10.09.2997, deci cu trei ani anterior introducerii acțiunii.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B solicitând modificarea în întregime a deciziei în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea cererii sale, recurenta apreciază că instanțele nu au ținut cont până în prezent de caracterul public al domeniului în care imobilul din litigiu se circumscrie și nici de importanța activității pe care unitatea Fitosanitară Bod esfășoară, fiind imposibil să elibereze acest imobil.
Prin întâmpinarea depusă intimata reclamantă a solicitat respingerea acțiunii și menținerea hotărârii instanței de apel.
Se impune a se preciza faptul că la termenul din 10 iulie 2008, recurenta a depus o cerere de amânare, deoarece consilierul juridic este în concediu de odihnă, cerere care a fost admisă, cauza fiind amânată pentru 21 august 2008. La acest termen s-a depus o nouă cerere de amânare deoarece singurul consilier juridic al unității se află în incapacitate temporară de muncă.
Instanța nu a mai încuviințat o nouă amânare dat fiind faptul că dosarul este pe rolul instanțelor din anul 2000, recurenta având posibilitatea să asigure reprezentarea în instanță pentru susținerea recursului și printr-o altă persoană, dat fiind specificul acestei faze procesuale în care se analizează criticile de legalitate, formulate oricum în termenul legal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta intimată este proprietară tabulară a imobilului înscris în 3086 B, parcela având nr. top. 1187/2, titlul dobândirii reprezentându-l moștenirea.
Pe această parcelă au fost edificate construcții ce au intrat în patrimoniul pârâtei reprezentând magazie, birouri, laborator, baie și grajd a căror grad de uzură este de peste 70%, motiv pentru care nu se mai desfășoară nici o activitate în aceste încăperi.
Recurenta nu deține nici un titlul opozabil reclamantei pârâte care să justifice posesia și folosința imobilului din litigiu. Faptul că activitatea pe care o desfășoară recurenta este de interes public nu aduce în sfera domeniului public decât imobile ce au fost dobândite cu titlul legal, și nu imobile ce au intrat în mod abuziv în patrimoniul persoanelor juridice care au desfășurat diverse activități în imobilele respective, și care au transferat drepturi pretins reale dintr-un patrimoniu într-altul în urma unor reorganizări succesive.
Practic, dreptul de proprietate al reclamantei nu poate fi paralizat prin nici o modalitate eficientă de către recurentă, simpla invocare a dispozițiilor Legii 213/1938 nefiind suficientă în lipsa unei înscrieri corespunzătoare în coala funciară.
De altfel, poziția recurentei este cu atât mai forțată în sensul invocării caracterului public al domeniului căruia imobilul i-ar aparține cu cât datorită stadiului avansat de degradare recurenta nici nu mai folosește acel imobil, ori exclusiv desfășurarea unei activități de interes public ar determina apartenența imobilului la domeniul public, nu orice imobil având automat trăsăturile caracteristice domeniului public doar pentru că este deținut de o instituție care desfășoară o astfel de activitate, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege.
Acest aspect a fost reținut și de instanța de apel ca un argument pentru respingerea cererii formulate de pârâta recurentă.
Patrimoniul recurentei nu va suporta un prejudiciu, deoarece s-a dispus ridicarea construcțiilor, astfel încât în măsura în care apreciază că poate recupera materialele acestea vor fi la dispoziția direcției, iar în ceea ce privește despăgubirile de asemenea acestea au fost corect acordate, deoarece ele sunt în strânsă legătură cu dreptul de proprietate al intimatei care-i conferă posibilitatea de a obține despăgubiri în cazul în care a fost împiedicată să exercite prerogativele ce îi revin asupra imobilului.
Faptul că imobilul a fost între timp înstrăinat este irelevant în cauză, deoarece litigiul este pe rol de 8 ani ori trebuie soluționat respectându-se cadrul procesual stabilit în momentul introducerii acțiunii, cumpărătorii preluând situația juridică a bunului de la vânzător.
Față de cele arătate recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, iar în baza art. 274 cod pr. civilă recurenta va fi obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de pârâta Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B în reprezentarea Unității Fitosanitare B O--26 în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată O- - 77. 8 împotriva deciziei civile nr. 215/A din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 august 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - R - - - - -
Red.dec.CD
28.08.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./28.08.2008.
Președinte:Cigan DanaJudecători:Cigan Dana, Roman Florica, Lazăr Ioan
