Obligație de a face. Decizia 1158/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1158/R
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la av., în B, sector 5, str. -, nr.13,.3, împotriva sentinței civile nr.121 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 7 mai 2009, apoi pentru data de 14 mai 2009.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2008 la Tribunalul Harghita, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC" "SA O S, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 136.850 lei cu titlu de indemnizație de neconcurență pentru perioada 01.10.2007 - 30.04.2008, conform clauzei de neconcurență din contractul individual de muncă.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost angajatul unității pârâte până la data de 30 septembrie 2007 când a demisionat din funcția pe care o deținea. Prin actul adițional la contractul de muncă din 27 decembrie 2006, părțile au negociat și cuprins în contract o cauză de neconcurență, prin care reclamantul era obligat ca după încetarea contractului de muncă să nu presteze în interes propriu sau a unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată de pârâtă, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare care trebuia plătită timp de doi ani după încetarea relațiilor de muncă. Reclamantul a mai relevat că și-a îndeplinit obligația contractuală menționată însă societatea pârâtă nu i-a achitat indemnizația cuvenită pe timp de doi ani, în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr.121 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Harghitaa respins acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtei.
Pentru a statua astfel prima instanță a reținut că actul adițional care cuprinde clauza de neconcurență nu a fost redactat în limba română, s-a depus la sediul societății neștampilat și nu s-a înregistrat la ITM De asemenea, în carnetul de muncă al reclamantului este înregistrat contractul de muncă al acestuia, însă nu se face nicio referire la actul adițional din 27 decembrie 2006, astfel că societatea pârâtă nu are nicio culpă în respectarea condițiilor de formă și neînregistrarea actului la organele competente, din momentul ce reclamantul îndeplinea funcția de director general și avea atare competențe. În fine, instanța de fond a reținut că relațiile dintre părți nu au fost reziliate, reclamantul prezentându-și demisia la 30 septembrie 2007, după care a devenit consultantul unei companii germane care a deschis o filială în municipiul B, filială care desfășoară o activitate concurentă cu cea a societății pârâte.
Împotriva sentinței civile menționate, reclamantul a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și admiterea cererii de chemare în judecată având petitele sus indicate. În drept recurentul a invocat motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ, coroborat cu art.304 ind.1 din același cod, relevând că hotărârea atacată este lipsită, de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.
În cuprinsul memoriului de recurs reclamantul a relevat că prin actul adițional din 27 decembrie 2006 i-a fost impusă o clauză de neconcurență, în schimbul unei indemnizați lunare pe timp de 2 ani de la încetarea raporturilor de muncă, eveniment care a avut loc la data de 30 septembrie 2007 prin demisie. Creanța solicitată prin cererea de chemare în judecată rezultă indiscutabil din raporturile juridice stabilite cu pârâta, având un cuantum bine determinat și raportat la o perioadă de doi ani după data de 30 septembrie 2007.
În opinia recurentului actul adițional care prevede clauza de neconcurență nu trebuia înregistrat la ITM, lipsa ștampilei pe exemplarul rămas la societate nu are nicio relevanță juridică iar redactarea actului în limba engleză s-a făcut întrucât membrii Consiliului de administrație sunt de naționalitate islandeză și nu cunosc limba română. În cuprinsul clauzei de neconcurență sunt prevăzute în mod detaliat activitățile comerciale pe care reclamantul nu trebuie să le desfășoare la noua societate comercială la care este încadrat și prin convenția părților nu i-a fost interzis să participe ca asociat la o societate comercială pur și simplu, ci numai la vreuna care furnizează sau desfășoară o activitate similară cu cea a angajatorului.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Raporturile de muncă dintre părți s-au încheiat la data de 18.04.1990 conform contractului de muncă de la fila 6 dosar fond, până la data de 30 septembrie 2007 când reclamantul și-a prezentat demisia din funcția de director general al societății pârâte. Ulterior încheierii contractului de muncă a intervenit actul adițional nr.920 din 5 ianuarie 2007 prin care salariul reclamantului a fost stabilit la suma de 39.100 lei, reclamantul recunoscând că a semnat acest act în dublă calitate, respectiv cea de angajat și de reprezentant al unității pârâte.
Potrivit art.16 pct.1 din Codul uncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă și în limba română. Din cuprinsul art.1 al Legii nr.130 din 20 iunie 1999, rep. reiese că toate contractele individuale de muncă încheiate de diferite categorii de angajator, printre care se regăsește și unitatea pârâtă, se înregistrată în termen de 20 de zile la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
De asemenea, în art.41 pct.1 din Codul muncii se prevede că "contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților" și orice modificare implică încheierea unui act adițional la contract, care desigur trebuie înregistrat la ITM.
Reclamantul s-a prevalat în cauză de actul adițional din 27 decembrie 2006 prin care părțile au negociat și cuprins în contract o clauză de neconcurență, pe timp de doi ani de la rezilierea contractului de muncă, act redactat în limba engleză, neînregistrat la ITM iar exemplarul depus la unitatea pârâtă nu poartă ștampila acesteia.
Potrivit art.21 din Codul muncii clauza de neconcurență obligă salariatul să nu presteze, în interesul propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată de către angajatorul său. Clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului. Indemnizația datorată salariatului se negociază și este de cel puțin 25% din salariu; indemnizația trebuie plătită întocmai și la timp.
Acrul adițional de care se prevalează reclamantul se află la dosarul de fond al cauzei și la pct.3 (fila 18) este menționată clauza de neconcurență, activitățile pe care reclamantul nu trebuie să le desfășoare după încetarea contractului de muncă, perioada de valabilitate a clauzei de neconcurență și indemnizația ce-i revine reclamantului.
Așa cum s-a relevat anterior, actul adițional a fost redactat în limba engleză și depus la sediul societății pârâte neștampilat și fără a fi înregistrat la ITM.
Ca atare, prima instanță în mod legal și temeinic a statuat că acest înscris este lipsit de forță juridică, raportat la disp.art.16 pct.1 și 17 pct.4, care impun forma scrisă a limbii române în redactarea contractelor individuale de muncă și obligația ca orice modificare a contractului prin act adițional să fie înregistrat la ITM.
De altfel, reclamantul recunoaște faptul că înscrisul depus la dosar este de fapt un act adițional la contractul individual de muncă, însă nu oferă nicio explicație logică pentru care respectivul document nu a înlocuit într-u totul vechiul contract, așa cum era logic juridic.
Dispozițiile art.21 alin.2 din Codul muncii impune în mod imperativ a se preciza în mod concret activitățile care sunt interzise salariatului după rezilierea contractului de muncă, însă din examinarea pct.3 din actul adițional din speță reiese că se face o enumerare generică a activităților "interzise" reclamantului, dar care în fapt reiterează atribuțiile din fișa postului.
Mai mult, în cazul clauzei de neconcurență nu sunt determinați nici terții în favoarea cărora salariatului îi este interzis să presteze activități concurente, nefiind identificați nominal.
Prezintă relevanță și faptul că potrivit contractului individual de muncă dintre părți clauza de neconcurență va intra în vigoare la data rezilierii contractului de muncă și va o perioadă de doi ani calculată de la data respectivă, însă în cauză raporturile de muncă dintre părți au încetat în mod unilateral, prin demisia formulată de către reclamant.
În fine, pe parcursul perioadei de doi ani, după încetarea raporturilor de muncă dintre părți reclamantul împreună cu alți asociați a înființat o societate comercială SC" Media "SRL, ce are un obiect de activitate similar cu al societății pârâte din prezenta cauză. Deci, reclamantul s-a angajat în activități care se află în concurență cu cea prestată anterior la unitatea pârâtă, fapt ce exclude aplicațiunea art.21 din Codul muncii.
Față de cele ce preced, nefiind incident motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în O S,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.121 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
09.06.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
