Obligație de a face. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 116/2008
Ședința publică din 25 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - TICO ROMANIA SRL, împotriva sentinței civile nr.1153/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru pârâta recurentă,lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mandatara pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare constată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba în dosar nr- reclamanta - Grup România SRL A I și au solicitat să se dispună pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă A să opereze în cartea de muncă a reclamantei, decizia nr. 106/01.03.2006 înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă în data de 01.03.2006 sub nr. 2382/01.03.2006.
În motivarea cererii reclamantele au arătat că la data de 18.01.2006 reclamanta a depus la - România SRL A cererea de demisie, înregistrată la poziția 95 din registrul de intrări - ieșiri.
La data de 30.01.2006 societatea a emis decizia nr. 99 de încetare a contractului de muncă în temeiul art. 55 din Codul muncii apoi sesizând eroarea, a emis decizia nr. 106/01.03.2006 prin care a revocat decizia 99 însă pârâta a refuzat să opereze această decizie, motivând refuzul pe sentința civilă nr. 598/2006 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 2017/2006.
Întrucât acțiunea reclamantelor a fost respinsă pe excepția tardivității, consideră că instanța nu s-a pronunțat cu privire la temeiul legal al încetării contractului de muncă iar refuzul pârâtei de operare a deciziei de revocare este neîntemeiat.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și neîntemeiată, invocând pe cale de excepție autoritatea de lucru judecat și tardivitatea formulării cererii.
Prin sentința civilă nr. 194/CA/01.03.2007 Tribunalul Alba - Secția comercială și contencios administrativ a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că refuzul pârâtului de a opera în carnetul de muncă al reclamantei decizia nr. - este întemeiat față de faptul că încetarea contractului de muncă al reclamantei a avut loc prin acordul părților în condițiile art. 55 lit. b din Codul muncii, angajatul achiesând la această formă de încetare prin neatacarea deciziei -.
Această decizie a fost casată de Curtea de APEL ALBA IULIA prin decizia civilă 175/CA/10.09.2007 și cauza trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Alba - secția civilă - complet specializat în litigii de muncă, urmare admiterii recursului declarat de reclamante.
S-a reținut că prima instanță a calificat greșit acțiunea reclamantelor ca o acțiune în contencios administrativ și nu ca un conflict de muncă dat în competența unui complet specializat compus din 2 judecători și 2 asistenți judiciari, încălcare ce afectează legalitatea judecății la fond.
Prin sentința civilă nr. 1153 din 07.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă - în dosar nr-, unde cauza a fost înregistrată după casare, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă că în cauză nu este realizată tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 Cod civil.
Pe fondul cauzei a reținut că din scriptele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamanta a realizat cerințele legale cuprinse în art. 73 alin 1 din Legea 53/2003, nefiind făcută nici dovada aplicării dispozițiilor art. 79 alin. 7 alin. 8 din acest act normativ.
Decizia de concediere, ca act de dispoziție, este în mod evident un înscris care determină consecințe juridice și pecuniare, în speța data decizia de concediere nr. 99/2006 fiind actul juridic prin care părțile au înțeles prin acord să pună capăt raporturilor de muncă, fiind manifestarea acordurilor părților semnatare.
Acest fapt și consimțământ, înlătură încercarea de negare și implicit de înlocuire a temeiului de drept, în condițiile în care decizia de concediere mai sus menționată a intrat în circuitul civil, cu consecințe juridice și de dispoziție corespondente, sens în care au fost avute în vedere și prevederile art. 75 și 77 din Legea 53/2003, astfel că decizia de concediere își produce efecte de la data comunicării acesteia iar în caz de conflict nu poate fi invocat în fața instanței de judecată alte motive de fapt și de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere.
Atitudinea pârâtului a fost apreciată ca justă și temeinică și raportat la prevederile Decretului nr. 92/1976 modificat, a Legii 168/1999 și a Ordinului 747/1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele - Grup România SRL A I și solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală a susținut că în mod eronat instanța a respins acțiunea formulată pe considerentul că a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie întrucât nu are cunoștințe juridice de specialitate pentru a fi în măsură să facă distincția între a solicita demisia și a-și da demisia. La acel moment a considerat suficient faptul că în cererea formulată a menționat noțiunea " demisie" pentru a-și arăta intențiile cu privire la încetarea contractului de muncă.
Pe de altă parte, în mod greșit s-a reținut că nu ar fi fost îndeplinite cerințele cuprinse în art. 73 alin. 1 din Codul muncii și nu s-a făcut dovada aplicabilității art. 79 alin. 7 și 8 din același act normativ în condițiile în care preavizul a fost efectuat în perioada 18 - 30.01.2006 și termenul de 15 zile nu este imperativ, angajatorul putând chiar renunța la el.
A mai arătat că potrivit doctrinei și practicii în domeniul dreptului muncii decizia de desfacere a contractului de muncă poate fi revocată de angajator având în vedere că nu constituie un act jurisdicțional și nu există text legal prohibitiv. Această revocare poate interveni până la producerea efectelor juridice și pentru validitatea ei este necesară întrunirea cumulativă a trei condiții, respectiv să provină de la organul competent, să îmbrace forma scrisă și să se întemeieze pe motive de netemeinicie și nelegalitate.
A precizat că termenul în care se poate face revocarea este același cu termenul prevăzut de legiuitor pentru contestarea deciziei, respectiv 30 zile de la momentul luării la cunoștință, în interiorul căruia a fost emisă decizia nr. 106 prin care a fost revocată decizia 99 de organul competent, revocarea a îmbrăcat forma scrisă iar motivul revocării l-a constituie temeiul juridic greșit - art.55 lit. b în loc de 79 alin. 1 din Codul muncii.
Sub ultim aspect a susținut că nu se poate afirma că decizia 99 produs efecte juridice pentru simplul motiv că ITM Aac onsemnat-o în carnetul de muncă, întrucât consemnarea a fost făcută în virtutea prevederilor art. 3 pct. b lit. f din Anexa nr. 1 HG 767/1999.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.79 din Codul muncii - (1) Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
(7) Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv.
(8) Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Contrar celor susținute de recurente, contractului de muncă poate înceta și înăuntrul termenului de preaviz prin alte modalități. Astfel, dacă anterior expirării termenului de preaviz angajatorul se declară în favoarea încetării contractului de muncă, iar salariatul este la rândul lui de acord, împrejurări ce în speță rezultă din decizia nr. 99/30.01.2006, contractul individual de muncă va înceta prin acordul părților, la data convenită de acestea, conform dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii nu prin demisie, cum în mod corect a reținut prima instanță.
Conform art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege ( civ. 970 și urm.).
Revocarea nu poate avea loc însă dacă se urmărește o cauză ilicită.
În speță suntem intr-o astfel de situație întrucât reclamanta recurentă - TICO ROMANIA SRL a beneficiat de subvenție de la bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj, în baza art. 80 din Legea nr. 76/2002 conform convenției nr. 1063/17.02.2005 în perioada 17.02.2005 - 30.01.2006, fapt ce rezultă din adresa nr. 1214/03.05.2006 emisă de AJOFM A - fila 23 iar desfacerea contractului de muncă al reclamantei în baza art. 79 din Codul muncii cum se solicită prin acțiune ar duce la exonerarea societății recurente de restituirea sumelor primite subvenție.
Chiar dacă societatea nu a cunoscut efectele pe care le produce aplicarea dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii când și-a manifestat acordul pentru desfacerea contractului de muncă al reclamantei, acest fapt nu poate constitui temei pentru admiterea cererii întrucât necunoașterea legii nu poate fi invocată pentru revocarea unei decizii.
În aceste condiții, precizarea recurentelor privind termenul în care se poate face revocarea deciziei este lipsită de relevanță juridică în cazul de față.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea reținând ca neîntemeiate criticile formulate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - Grup România SRL AIî mpotriva sentinței civile nr.1153/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
Pronunțată în ședința publică din 25 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani - - | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica - - | JUDECĂTOR 3: Maria Trifan - - |
Grefier, - - |
Red.AP
Tehnored.TM/ 25 martie 2008
Jud.
Președinte:Adriana Petrașcu Ana DorianiJudecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica, Maria Trifan
