Obligație de a face. Decizia 1174/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1174
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR: Dr.- -
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.428/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect obligație a face.
dezbaterilor asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de al acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.428 din 5.05.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamanta apelantă împotriva sentinței civile nr. 10912/15.09.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată.
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 10912/15.09.2008 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa respins excepția autorității de lucru judecat și a prescripției extinctive a dreptului material la acțiunea și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ( fostă ) în contradictoriu cu pârâta; fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că, sub aspectul excepției autorității de lucru judecat, în baza art. 166.proc.civ. raportat la art. 1201.civ. nu există identitate de obiect întrucât primul demers judiciar a avut ca obiect hotărâre care să țină loc de contract, iar, ulterior, în prezentul dosar s-a solicitat obligația de a face a pârâtei, în consecință, nefiind întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.
Sub aspectul excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, în baza art. 137 alin. 2.proc.civ, întrucât pârâta nu a contestat întreruperea posesiei, iar în privința acestei excepții s-a hotărât cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 6181/2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 17227/2004, sentință rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 708/R/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8640/C/2005, instanța de fond a dispus respingerea ei.
Între părți a intervenit la data de 21.03.1994 înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare - cumpărare" prin care pârâta a convenit vânzarea unui 1 ha teren arabil reclamantei ( fostă ) cu suma de 380.000 lei.
S-a reținut că din coroborarea conținutului declarațiilor de martori, instanța de fond a constatat faptul că aceste mijloace de probă nu sunt directe, martorii neluând la cunoștință în mod nemijlocit și personal de încheierea contractului și de predarea banilor, dar și caracterul subiectiv al acestora, datorat faptului că martorii au lucrat pentru reclamantă, considerente pentru care, s-a apreciat neconcludența lor, și nu au fost considerate ca relevante în cauză, iar din cercetarea conținutului înscrisului sub semnătură privată încheiat între părți, s-a constatat faptul că obiectul convenției nu este nici determinat, nici determinabil întrucât nu există înserate în cuprinsul actului criterii de individualizare a terenului, menționat doar în termeni generici "l ha teren arabil", fără a fi indicate vecinătățile sau orice alte puncte de reperare a acestuia; totodată, plata prețului convenției nu a fost dovedită în speță de către reclamantă, aceasta nedovedind nici achitarea taxelor și impozitelor locale asupra terenului în perioada folosirii sale.
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr.10912 din 15.09.2008 reclamanta a declarat recurs, recalificat de instanță ca și apel prin care a solicitat modificarea hotărârii apelate cu consecința admiterii acțiunii.
În motivare a arătat că prima instanță a apreciat greșit probatoriul existent la dosar și a înlăturat declarațiile martorilor propuși de către recurentă ca neconcludente, întrucât nu sunt probe directe. Înscrisul sub semnătură privată a fost înfățișat și în original, nu a fost contestat de către pârâtă, fiind deci un mijloc de probă direct, concludent, cu o forță probantă deosebită care putea fi coroborat cu probe indirecte, iar actul atestă prin denumirea sa în mod direct plata integrală a prețului.
A reținut că din conținutul Titlului de proprietate nr. 5776/35, eliberat la data de 10.09.1993 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul Prefecturii Județului T (fila 15 dosar recurs), a rezultat că dreptul de proprietate al promitentei vânzătoare a fost dobândit prin constituire, in baza Legii nr. 18 /1991, in varianta sa republicată.
În opinia instanței de control judiciar "înscrierea proprietății" nu poate fi asociată momentului emiterii titlului de proprietate in favoarea beneficiarului pentru că in acest caz legiuitorul ar fi folosit exprimarea de "dobândirea proprietății", cunoscut fiind faptul că numai la eliberarea titlului persoana îndreptățită își poate valorifica dreptul și se poate intabula in cartea funciară.
Instanța de apel a avut în vedere că înscrierea semnifică operațiunea la care se referă art. 26 alin 4 din Legea nr. 7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, mai precis evidențierea imobilului și a drepturilor reale ce poartă asupra sa in sistemul actual de publicitate, pentru a le face opozabile terților.
Tribunalul a concluzionat că dreptul respectiv al reclamantei de a pretinde perfectarea vânzării care ar fi fost promisă in anul 1994 nu se poate valorifica decât după expirarea termenului suspensiv de 10 ani, care începe să curgă din anul imediat următor celui in care proprietatea vânzătorului a fost intabulată in cartea funciară. Înainte de acest moment dreptul invocat de titularul acțiunii nu este actual, împrejurare care conduce la respingerea ca prematur a demersului său judiciar.
În termen împotriva deciziei civile nr.428 din 5.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs reclamanta care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În motivare a arătat că în mod greșit instanța de apel a substituit motivarea prime instanței și necercetând fondul cauzei a invocat și admis excepția prematurității, întrucât interdicția înstrăinării timp de 10 ani a fost introdusă prin Legea 18/1991. În acest context nu se poate susține că aceasta începe să curgă de la momentul înscrierii în CF în baza Legii 7/1996, pentru simplul motiv că această lege nu exista la momentul legiferării interdicției și legiuitorul la acel moment nu putea să prevadă apariția acestei legi.
Arată că dacă această interdicție ar opera de la înscrierea în CF iar proprietarul vânzător ar refuza să se înscrie în CF în dauna intereselor promitentului cumpărător care a achitat prețul vânzării, acesta din urmă nu ar avea nicio posibilitate legală de a-și vedea satisfăcute pretențiile, și nu ar putea niciodată să obțină de la vânzătorul de rea-credință îndeplinirea întocmai a obligaților asumate prin contractul de vânzare-cumpărare.
Susține că la dosarul cauzei a depus înscrisul sub semnătură privată care atestă promisiunea de vânzare-cumpărare incidentă între părți, iar acest înscris nu a fost contestat de către pârâtă și deci, este un mijloc de probă direct, concludent și care nu putea fi omis de către instanță.
Arată că actul sub semnătură privată încheiat între părți și intitulat contract de vânzare-cumpărare atestă în mod direct plata integrală a prețului.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate de dispozițiile art.32 din Legea 18/1991, ale art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, de art.312 (3) Cod procedură civilă raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Astfel, conform înscrisului sub semnătură privată depus de reclamantă la instanța de fond (fila 7 dosar fond) între reclamanta și pârâta s-a încheiat o convenție în baza căreia pârâta în calitate de promitent vânzător vindea reclamantei terenul în suprafață de 1 ha teren arabil în schimbul sumei de 380.000 lei.
Așa cum rezultă din titlul de proprietate nr.5776/35 din 10.09.1993 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pârâtei i s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1 ha situat în teritoriul satului.
Dispozițiile art.32 al.1 din Legea 18/1991 prevăd că terenurile dobândite prin constituirea dreptului de proprietate (categorie din care face parte și terenul din litigiu) nu pot fi înstrăinate prin acte între vii timp de 10 ani, socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății, sub sancțiunea nulități absolute a actului de înstrăinare.
De menționat că prin expresia "înstrăinarea proprietății" făcută de legiuitor acesta a avut în vedere înscrierea proprietății în evidența comisiilor pentru aplicarea Legii 18/1991 care s-a făcut în anul 1991 când s-au eliberat și adeverințele de proprietate și nicidecum în regim de publicitate imobiliară.
Această susținere se întemeiază pe faptul că la data adoptării Legii nr.18/1991 erau în vigoare 3 sisteme de publicitate imobiliară - sistemul cărților funciare, reglementat de 115/1938, sistemul de transcripțiuni și inscripțiuni reglementat de Codul civil și sistemul intermediar al cărților de publicitate funciară reglementat de Decretul 242/1947 și de unele dispoziții din 115/1938.
Considerăm că în cazul dobândirii dreptului de proprietate prin constituire terenul nu se înstrăinează timp de 10 ani socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății în evidența comisiilor pentru aplicarea Legii 18/1991.
În acest sens sunt și dispozițiile art.2 dalin.2 din Legea 1/2000 potrivit cărora "drepturile dobândite cu respectarea legii fondului funciar nr.18/1991 pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlul de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare".
Or, terenurile dobândite prin constituirea dreptului de proprietate trebuiau să fie înscrise în 1991 în evidențele comisiilor pentru aplicarea Legii 18/1991.
Chiar dacă la ora actuală activitatea de publicitate imobiliară este reglementată de Lege 7/1996 care folosește expresia de înscriere, această lege nu putea retroactiva cu privire la terenurile ce au făcut obiectul Legi 18/1991.
De altfel, din coroborarea dispozițiilor legii nr.7/1996 - nu rezultă că persoanele cărora li s-a constituit dreptul de proprietate au obligația de a-și înscrie proprietatea în cartea funciară.
Față de considerentele arătate, Curtea constatând că în mod greșit s-a soluționat cauza pe excepția prematurității, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
În rejudecare, tribunalul va încuviința și administra și alte probe pe care le va aprecia ca utile și concludente în vederea soluționării pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DEDIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.428/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat Dr.- -
GREFIER
- -
Red.ML/3.12.2009
Dact./8.12.2009
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Lucian Lăpădat
