Obligație de a face. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 119
Ședința publică de la 25 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de, și în contradictor cu intimații și împotriva deciziei civile numărul 731 din 5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții asistați de avocat și intimatul, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții au fost citați cu mențiunea de a răspunde la excepția nulității recursului.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurenți. Solicită admiterea probei cu înscrisuri în combaterea excepției.
Instanța, având în vedere excepția invocată privind nulitatea recursului, respinge cererea formulată și acordă cuvântul părților asupra excepției neîncadrării motivelor de recurs în vreunul din punctele 1-9 ale articolului 304 Cod procedură civilă.
Avocat solicită respingerea excepției, înscrisurile depuse la dosar nu au fost corect analizate de instanță, motivele de recurs se încadrează în prevederile articolului 304 punctele 8-9 Cod procedură civilă.
Interpelat, intimatul lasă la aprecierea instanței excepția.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 569/10.03.2008 pronunțată de Judecătoria Pașcani fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâți, și, și au fost obligați pârâți să ridice gardul construit din plasă de sârmă și lemn cu stâlpi din fier beton și țeavă metalică de pe terenul proprietatea reclamanților cuprins între punctele 7-9 și 16-20-4-3 din schița cadastrală depusă ca anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expertul .
Au fost autorizați reclamanții și să demoleze gardul pe cheltuiala pârâților în cazul neîndeplinirii de către aceștia obligației de ridicare. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii până la îndeplinirea obligației de ridicare gardului.
Pentru pronunța această sentință, instanța de fond reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 22.10.2007, sub numărul de dosar -, reclamanții și au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții, și, obligarea acestora la ridicarea (demolarea) gardului construit pe terenul proprietatea reclamanților, delimitat de punctele 3, 4, 20, 16, 17, 14, 11, 10, 9, 7, 8, 12, 13, 15, 18, 19 și 3, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică întocmit de expert, reținut în sentința civilă nr.127 din 01.04.2002 a Judecătoriei Pașcani, sau să autorizeze reclamanții să demoleze gardul, pe cheltuiala pârâților, cu obligarea acestora din urmă la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 250. dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1223 din 03.03.1997. Pârâtul a fost obligat, prin sentința civilă nr.1277/01.04.2002, a Judecătoriei Pașcani, să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 35,76. situată în intravilanul localității, delimitată de punctele menționate mai sus, conform schiței de plan parcelar anexă la raportul întocmit în cauză. S-a stabilit și linia de hotar dintre proprietăți, pe aliniamentul marcat de punctele 8, 12, 13, 15, 18, 19, 3 și 21.
La deplasarea executorului judecătoresc pentru punerea în executare silită a sentinței nr.1277/2002, s-a constatat că pârâtul a edificat un gard din plasă de sârmă și din lemn, cu stâlpii din fier beton și țeavă metalică pe aliniamentul respectiv. Pârâtul s-a obligat să ridice gardul, acordându-i-se și un termen în acest sens, fără a se conforma.
Pârâții și au cumpărat casa și terenul de la pârâtul, cu clauză de întreținere și uzufruct, astfel încât bunurile sunt în continuare stăpânite tot de acesta din urmă.
Având în vedere că acea convenție de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu scopul prejudicierii reclamanților, se impune ca pârâții să ridice gardul edificat, astfel încât reclamanții să poată stăpâni terenul proprietatea lor. În cazul în care aceștia nu se vor conforma, reclamanții au solicitat să fie autorizați să demoleze gardul, pe cheltuiala pârâților, cu daune-interese.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.494 Cod civil.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii, ca netemeinică, pentru următoarele considerente:
Părinții săi au deținut o suprafață de teren intravilan de 1800. în baza contractului de vânzare-cumpărare din 17.06.1931, proprietate ce se învecina cu cea a familiei. Aceștia au mutat linia de hotar dintre proprietăți cu 3. pe lățime și 80. pe lungime, ocupând suprafața de 240. În 1962, numitul și-a construit casă, aflată pe proprietatea pârâtului cu 25. Se învederează instanței că gardul în discuție se află pe proprietatea pârâtului din data de 30.07.1997, dată la care Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei s-a deplasat la fața locului, a făcut măsurători, a verificat actele de proprietate și a stabilit linia de hotar între proprietăți. După aceste operațiuni, pârâtul a construit gardul despărțitor, care se află și în prezent.
Pârâtul mai învederează instanței că nu s-a ținut cont de existența dreptului său de proprietate asupra terenului de 1800. în ceea ce privește realizarea raportului de expertiză întocmit de expert, iar familia i-a ocupat fără drept suprafața de 240. în urma mutării de către expert a liniei de hotar. Ca urmare a expertizei părtinitoare a expertului, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, dar în care nu s-a prevăzut demolarea gardului, nici ridicarea acestuia.
În susținere, au fost atașate înscrisuri, în copie, și anume: contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17.06.1931, încheierea nr.2083 din 29.09.2004, a Judecătoriei Pașcani, documentația cadastrală privind amplasarea și delimitarea bunului imobil, extras din registrul agricol, proces-verbal încheiat la 30.07.1997, de către reprezentanții Comisiei comunale pentru aplicarea Legii nr.18/1991, titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtului, declarația pe proprie răspundere dată de pârât, actul de schimb întocmit la 15.07.1930, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.7070, din 17.11.2006, încheierea nr.4881/22.11.2006, a I, precum și o serie de hotărâri judecătorești și rezoluții ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.
Ceilalți pârâți, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare, nici nu s-au prezentat în instanță.
La termenul de judecată din data de 17.12.2007, și apoi în ședința publică din 11.02.2008, apărătorul reclamanților a precizat că solicită obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere, în caz de neîndeplinire a obligației de ridicare a gardului, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea efectivă.
Prin precizările depuse la dosar în ședința publică din data de 14.01.2008, pârâtul a arătat că reclamanții nu au nici un titlu de proprietate pentru a stabili dreptul acestora, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu prevede că reclamanții au moștenit o suprafață de 250. Pârâtul mai precizează că respectivul gard se află pe proprietatea sa de 1800. pentru care deține titlu de proprietate eliberat în baza registrului agricol aferent perioadei 1956-1962.
Nu în ultimul rând, pârâtul a arătat că se consideră parte vătămată, motiv pentru care a solicitat obligarea reclamanților și a numitului la plata sumei de 70000 RON sau 20000 EURO, cu titlu de daune morale.
Au fost anexate un tabel privind procesele intentate de reclamant pârâtului, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1223 din 31.03.1997, adresa nr.326/2006 din 22.02.2006, a Judecătoriei Pașcani, adresată pârâtului, precum și întâmpinarea formulată de instituția Prefectului județului I în dosarul nr.326/2006.
În ședința publică din data de 10.03.2008, pârâtul a precizat că renunță la cererea formulată, instanța luând act, în conformitate cu dispozițiile art.246 Cod procedură civilă, de manifestarea de voință a acestuia.
Analizând materialul probator administrat instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr.1277, pronunțată la data de 01.04.2002, de către Judecătoria Pașcani, în dosarul nr.2657/2001 (filele 7-9), rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului (prin deciziile nr.727 din 17.04.2003 a Tribunalului Iași și nr.101 din 22.03.2004, a aceleiași instanțe), a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, acesta din urmă fiind obligat să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 35,76. teren situat în intravilanul localității și delimitată de punctele 3, 4, 20, 16, 17, 14, 11, 10, 9, 7, 8, 12, 13, 15, 18, 19 și 3 din schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expert, parte integrantă din hotărâre. De asemenea, a fost admisă cererea de grănițuire a celor două proprietăți și stabilită linia de hotar, pe aliniamentul marcat de punctele 8, 12, 13, 15, 18, 19, 3, 21, conform aceleiași schițe de plan. Instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea paratului privind anularea procesului-verbal încheiat la data de 30.07.1997.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Pașcania reținut că părțile litigante sunt proprietarii unor suprafețe de teren situate pe teritoriul satului și comunei, reclamanta făcând dovada dreptului său de proprietate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1223 din 31.03.1997 (fila 133), iar pârâtul opunând titlul de proprietate eliberat sub nr.38733, din 27.06.1995 (fila 46). Instanța a conchis, pe baza probelor administrate în cauză, că pârâtul ocupă din terenul reclamantei suprafața de 35,76. la care nu este îndreptățit, precum și faptul că există mai multe inadvertențe în ceea ce-l privește pe pârât, aspecte vizând, pe de o parte, defectuoasa procedură de punere în posesie a acestuia, și, pe de altă parte, refuzul pârâtului de a respecta proprietatea reclamantei. Mai mult, s-a reținut că atitudinea nelegală a pârâtului s-a concretizat în construirea unui gard, așa cum a constatat și expertul, împrejurare ce a avut drept consecință ocuparea abuzivă de către acesta a suprafeței menționate. De asemenea, instanța a observat că pârâtul a recunoscut ridicarea gardului în timpul desfășurării procesului.
Prin urmare, instanța care a soluționat cererea înregistrată sub numărul de dosar 2657/2001 a dat prioritate, în urma comparării actelor de proprietate ale părților, contractului de vânzare-cumpărare al reclamantei.
În cauza menționată, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară, de către expert (filele 10-13). În cuprinsul acestuia s-a menționat faptul că pârâtul a ridicat un gard, între punctele 7, 9 și 16, 20, 4, așa cum au fost acestea reprezentate în schița anexă, prin construirea gardului ocupând suprafața de 35,76. din proprietatea reclamantei. Însuși pârâtul a recunoscut, cu ocazia efectuării lucrării la fața locului, că, prin ridicarea acestui gard, a încercat să recupereze diferența de 240. lipsă din suprafața înscrisă pe titlul său de proprietate și că a făcut-o din proprie inițiativă, în timpul procesului (fila 12).
Instanța reține că însuși pârâtul a recunoscut, în cadrul întâmpinării formulate, că a ridicat, la 30.07.1997, un gard, pe proprietatea sa, așa cum a fost aceasta măsurată de Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei, gard care mai există și la momentul soluționării prezentei acțiuni (fila 30).
La data de 18.02.2004, executorul judecătoresc s-a deplasat la domiciliul pârâtului, pentru a pune în executare, la solicitarea creditoarei-reclamante, dispozițiile cuprinse în titlul executoriu sentința civilă nr.1277/2002 (proces-verbal întocmit în dosarul de executare nr.12/2004 -filele 96-97). Cu această ocazie, executorul judecătoresc a constatat că, pe terenul proprietatea reclamantei, se află edificat un gard din plasă de sârmă și din plasă de leațuri, cu stâlpi din fier beton gros și țeavă metalică, fără temelie din beton. I s-a pus în vedere pârâtului-debitor să ridice gardul descris, edificat pe terenul proprietatea reclamantei, până la data de 21.03.2004.
Pârâtul, însă, nu s-a conformat acestei obligații. În primăvara anului 2007, reclamanții au încercat din nou să pună în executare sentința civilă nr.1277/2002, de această dată și cu ajutorul forțelor de ordine. Potrivit celor declarate de martorul (fila 94), organele de poliție au refuzat să ridice gardul amplasat, pe considerentul că în titlul executoriu era trecută doar obligația pârâtului de a elibera terenul, nu și de a ridica gardul. Același martor a confirmat faptul că pârâtul a ocupat, prin edificarea cu mulți ani în urmă a acestui gard (care există și în prezent), o suprafață de teren proprietatea reclamanților, de la colțul casei acestora și până la capătul terenului.
La data de 17.11.2006, a fost autentificat, de către Biroul Notarilor Publici Asociați și, sub nr.7070, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager, încheiat între și -, în calitate de vânzători, și și -, în calitate de cumpărători, privind imobilele situate în intravilanul satului, comuna, compuse dintr-o casă de locuit, un grajd, o anexă, o bucătărie și suprafața totală de 1800.
Prin prezenta acțiune, reclamanții și au înțeles să cheme în judecată pe noii proprietari ai terenului învecinat cu proprietatea lor, precum și pe uzufructuarul, pentru a fi obligați la ridicarea (demolarea) gardului existent pe terenul reclamanților sau la autorizarea acestora din urmă să-l demoleze, cu obligarea pârâților la daune cominatorii.
Din toate aceste probe administrate în cauză, instanța constată că executarea efectivă a sentinței civile nr.1277/2002 este împiedicată de existența gardului edificat de pârâtul pe terenul proprietatea reclamanților, aceștia fiind în imposibilitate de a se bucura pe deplin de atributele posesiei și folosinței cu privire la terenul de 35,76.
Astfel, prin hotărâre irevocabilă s-a statuat că titlul invocat de reclamantă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1223 din 31.03.1997, face dovada dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la terenul în discuție, pe care pârâtul îl ocupă fără drept. Având în vedere că la încheierea respectivei convenții a participat și reclamantul, în calitate de cumpărător, instanța retine că și acesta justifică existența unui drept de proprietate asupra suprafeței de 35,76. Această hotărâre, pronunțată în contradictoriu cu pârâtul din prezenta cauză, produce față de acesta efectele relativității lucrului judecat, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 1201 Cod civil, el nu mai poate solicita reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor deja tranșate în mod irevocabil.
Mai mult, principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești presupune, într-adevăr, ca obligativitatea acestor efecte și autoritatea lucrului judecat să se impună numai părților, dar pârâții și sunt ținuți să respecte, în calitate de terți, realitatea juridică creată prin acea hotărâre. Astfel, actul jurisdicțional (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți. Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă (respectiv, de prezumție).
Dreptul de proprietate reprezintă, în concordanță cu prevederile art.480 Cod civil, acel drept subiectiv, expresie a aproprierii unui bun, care permite titularului să posede, să folosească și să dispună de acel lucru, în putere proprie și în interes propriu, în cadrul și cu respectarea legislației existente. Prin urmare, instanța reține că reclamanții au dreptul de a se bucura și dispune de suprafața de 35,76. în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege și beneficiind de protecția acesteia, conform art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art.44 din Constituția României.
Dreptul real se caracterizează, din punct de vedere al conținutului, prin conferirea către titular a anumitor prerogative, puteri pe care acesta le exercită în mod direct și nemijlocit asupra obiectului dreptului său, toate celelalte persoane având obligația generală negativă de a se abține de a împiedica, sub orice formă, exercițiul prerogativelor respective.
Potrivit art.1076 Cod civil, creditorul poate cere a se distruge ceea ce s-a făcut, cu încălcarea obligației de a nu face, și poate cere a fi autorizat a distruge el însuși, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări.
Având în vedere faptul că gardul edificat de pârâtul pe terenul în suprafață de 35,76. cuprins între punctele 7-9 și 16-20-4-3 din schița cadastrală depusă ca anexa nr.1 la raportul de expertiză întocmit de către expertul tehnic, la data de 17.12.2001 (potrivit precizărilor reclamanților, însoțite de o nouă schiță topografică - fila 177), împiedică exercitarea de către reclamanți a prerogativelor dreptului lor de proprietate, luând în considerare și refuzul pârâtului de a ridica de bunăvoie respectivul gard, instanța, față și de refuzul pârâților de a se prezenta, respectiv de a răspunde la interogatoriu, fără motive temeinice, date fiind dispozițiile art.225 Cod procedură civilă, precum și întregul material probator administrat în cauză, va obliga pârâții să ridice gardul respectiv.
Instanța apreciază că măsura ridicării gardului este mai potrivită decât cea a demolării, astfel încât să producă un prejudiciu cât mai mic pârâților.
Dată fiind identificarea gardului în discuție prin raportare la schița cadastrală anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul tehnic, la data de 17.12.2001, instanța va omologa această expertiză, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
De asemenea, față de prevederile art.1076 Cod civil, va autoriza reclamanții și să demoleze gardul, pe cheltuiala pârâților, în cazul neîndeplinirii de către aceștia a obligației de ridicare.
În ceea ce privește obligarea pârâților la daune cominatorii, instanța reține că acestea reprezintă o sancțiune pecuniară, ce se aplică de instanțele de judecată în vederea asigurării executării unei obligații de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească, iar rațiunea acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației pe care și-a asumat-o, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligației de a face sau de a nu face.
Daunele cominatorii nu își găsesc, însă, aplicarea in situația în care
executarea în natură pe cale silită a obligației este posibilă fie prin intermediul executorului judecătoresc, fie de către creditor, pe contul debitorului (cum ar fi ridicarea unui gard, a unei construcții, demolarea unui zid etc.) Pe cale de consecință, instanța a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, și.
Prin decizia civilă nr.731 din 5.XI.2008 a Tribunalului Iași se constată nulitatea cererii de apel formulată de pârâta.
Respinge apelul formulat de pârâții, împotriva sentinței civile nr.569/10.03.2008 pe care o păstrează.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține următoarele:
La termenul din 5.11.2008 instanța pus în discuție excepția nulității cererii de apel formulată de pe lista semnăturii acesteia. Cererea de apel fost semnată doar de care depus la dosar procură pentru. La termenul din 8.10.2008 au fost citați toți apelanți cu mențiunea prezentării în instanță pentru semnarea cererii de apel sub sancțiunea prevăzută de art. 133 alin.1 Cod procedură civilă.
Având în vedere că apelanta nu s- prezentat în instanță pentru semna cererea de apel, urmează se aplica dispozițiile art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă și se va constata nulitatea cererii de apel.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și conform dispozițiilor art. 294 și urm. Cod procedură civilă, instanța constată apelul neîntemeiat.
Astfel prin sentința civilă 1277/1.04.2002 (rămasă definitivă prin decizia civilă 727/2003 și 101/2004), apelantul fost obligat să lase în deplină proprietate intimatei suprafața de 35,76 teren situat în intravilanul localității, suprafață delimitată potrivit expertizei realizată de expertul. Prin aceeași sentință fost stabilită și linia de hotar între cele două proprietăți.
În cauză de față, instanța de fond obligat pârâții apelanți să ridice gardul construit cu depășirea graniței dintre cele două proprietăți, graniță stabilită conform sentinței amintite. Este o hotărâre cu autoritate de lucru judecat ce se impune fi respectată de părțile la care se referă.
Este adevărat că apelanții și sunt cumpărători de bună credință dar apelantul nu putea vinde mai mult decât avut iar limita proprietăți sale trebuie respectată.
Apelanții și sunt succesorii în drepturi ai lui și sunt obligați să respecte realitatea juridică respectivei hotărâri. Această sentință constituie un mijloc de plată căruia nu i- fost opus un altul în dovedirea unei situați contrare.
Apelanți nu pot emite aprecieri cu privire la valabilitatea actelor de proprietate ale intimaților atât timp cât nu au investit instanța se pronunța în acest sens.
Chiar dacă actele de proprietate ale apelanților sunt intabulate, între părți s- desfășurat acțiune în revendicare și grănițuire astfel încât situația de fapt în acest sens nu mai poate fi rediscutată.
În raport de aceste considerente, se apreciază nefondat apelul care va fi respins cu păstrarea sentinței de fond ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, și pentru următoarele motive:
Prin acțiune s-a solicitat obligarea pârâților la demolarea gardului ce delimitează cele două proprietăți.
În cauză s-au depus copii după titlul de proprietate, din care rezultă suprafața de teren pe care recurenții o dețin.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză, însă instanța a reținut doar o parte din concluziile expertului, neluând în calcul propunerile expertului de a se proceda la o nouă măsurare a terenului.
Mai mult, acel gard a fost ridicat la 30 iulie 1997 pe terenul proprietatea recurenților.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză instanța poate reține că recurenții nu dețin întreaga suprafață de teren și că terenul de 35,76. ar fi al reclamanților.
Prin demolarea acestui gard recurenții ar fi grav prejudiciați.
În aceste condiții s-ar impune o cercetare la fața locului.
Se susține că din aceste motive recursul trebuie admis.
La termenul din 4 martie 2009 s-a invocat nulitatea recursului, excepție ce va fi avută în vedere la soluționarea recursului, urmând a fi constatat nul.
Potrivit art.306 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Potrivit art.303 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs prin arătarea și dezvoltarea fiecărui motiv de recurs, în așa fel încât să facă posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Prin cererea de recurs recurenții formulează critici cu privire la aprecierea probatoriului, ceea ce nu face posibilă încadrarea în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă.
Drept urmare recursul urmează a se constata nul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de, și împotriva deciziei civile nr.731 din 5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
14.IV.2009.-
2 ex.-
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta
