Obligație de a face. Decizia 1258/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1258/
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta în contradictoriu cu intimata pârâtă SC INVESTIȚII, având ca obiect: "obligație de a face", împotriva deciziei numărul 1094 din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 13 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 20 octombrie 2009, apoi la data de 27 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 1094/24.06.2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul INVESTIȚII, și în consecință: a obligat pârâta INVESTIȚII, să-i elibereze reclamantei o adeverință care să ateste că în perioada 01.05.1991 - 30.04.1995 a lucrat în grupa I de muncă, cu 100% din timpul lucrat, iar în perioada 01.04.2001 - 01.09.2003 a lucrat în condiții deosebite, grupa I de muncă cu 100% din timpul lucrat. A obligat pârâta INVESTIȚII, la plata sumei de 245 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta.
Prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajată în cadrul SC SA din anul 1981 și până în anul 2003, ocupând funcția de inginer, în cadrul secției - respectiv de fonte speciale.
Astfel cum rezultă din conținutul raportului de expertiză, precum și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, potrivit Ordinului 50/1990, personalul secției a fost încadrat în grupe de muncă prin nota de serviciu nr. 204/28.03.1990, iar reclamanta are menționate următoarele încadrări:
01.04.1981 - 28.10.1981- grupa I procent 75%;
22.02.1982 - 30.04.1991- grupa I procent 75%;
01.05.1991 - 30.04.1995 - grupa I procent 100%;
01.05.1995 - 31.03.2001- grupa I procent 75%;
01.04.2001 - 01.09.2003.- condiții deosebite procent 100%;
Potrivit concluziilor formulate de către expertul desemnat în cauză, în perioada 01.05.1991- 30.04.1995 reclamanta a lucrat în grupa I de muncă, procent 100% iar în perioada 01.04.2001 - 01.09.2003 a lucrat în condiții deosebite procent 100% din timpul lucrat.
Pentru restul perioadei verificate reclamanta figurează în grupa I procent 75%.
Coroborând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză cu prevederile ordinului nr. 50/05.03.1990- care prevede la punctul 25 din anexă că "personalul din turnătoriile de fontă, sau neferoase - în categoria căruia se încadrează și reclamanta - beneficiază în încadrarea în grupa I de muncă"- instanța a constatat că acțiunea formulată și precizată de reclamanta este întemeiată fiind admisă ca atare.
Față de dispozițiile art. 274 CPC a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 245 lei către reclamantă, reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul.
Reclamanta,în motivarea recursului critică sentința sub aspectul neinserării în dispozitiv a faptului că adeverința solicitată trebuie emisă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 226/2006 și a Ordinului nr. 572/2006 a.
Recurentul pârât critică sentința sub aspectul obligării sale la emiterea acestei adeverințe, având în vedere că ea este numai depozitara arhivei fostului angajator, neputând interveni în carnetele de muncă și neputând atesta alte date decât cele acolo înscrise.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantă acesta este fondat. Prezenta acțiune a fost promovată tocmai pentru a obliga pârâta să îi emită adeverința în forma și conținutul prevăzut în anexa 3 Ordinului nr. 572/2006 a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și familie, act normativ emis în vederea punerii în aplicare a Legii nr. 226/2006 și care este singura formă recunoscută și solicitată de Casa Județeană de Pensii B pentru acordarea drepturilor ce i se cuvin.
Prima instanță a admis acțiunea formulată de recurentă, dar a omis să dispună ca această adeverință să fie emisă în condițiile de formă impuse de actul normativ, ceea ce face ca solicitarea de modificare a sentinței, făcută de reclamantă, să fie admisibilă, motiv pentru care recursul acesteia va fi admis.
În ceea ce privește recursul pârâtei acesta este nefondat.
Este reală susținerea sa că nu este decât depozitara arhivei angajatorului reclamantei și nu poate emite alte acte decât cele care conțin mențiunile din carnetul de muncă, însă, în urma expertizei efectuate în cauză s-a constatat că cele susținute de către reclamantă, cu privire la condițiile de muncă sunt reale, așa încât adeverința pe care o va elibera nu este un fals, așa cum susține, ci este un înscris care atestă cele stabilite prin hotărârea judecătorească, hotărâre care la rândul său se bazează pe expertiza efectuată în cauză.
Pentru aceste considerente recursul pârâtei va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1094/24.06.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să elibereze adeverința sus menționată în condițiile Legii nr. 226/2006 și a Ordinului nr. 572/2006 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, anexa 3.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de pârâta SC " Investiții" SRL împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red.-/13.11.2009
Dact. /23.11.2009
Jud. fond: -
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina