Obligație de a face. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 131

Ședința publică de la 04 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 227/A din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 2260 din 26 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant G, personal și intimatul pârât, personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Intimatul pârât a depus la dosar note scrise.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant Gas olicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 08.01.2008 a fost înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu S acțiunea prin care reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să execute izolații exterioare pentru a nu mai pătrunde apa în cavou și să restituie o cruce, instalată anterior pe cavou.

Pârâtul a solicitat și i s-a încuviințat proba cu acte și martori, depunând în acest sens în copie notificarea transmisă reclamantului prin intermediul executorului judecătoresc și a fost efectuată o expertiză tehnică în construcții de expert.

Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința civilă nr.2660 din 26.05.2008 a respins acțiunea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, probele administrate în cauză au relevat că în cavou nu există apă de infiltrații cum pretinde reclamantul, iar pe de altă parte acesta nu putea prezenta un proiect de execuție cu detalii tehnice privind modul de realizare rezistenței și siguranței în exploatarea construcțiilor pentru a se putea verifica calitatea lucrărilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză, că în realitate pentru executarea acestei construcții nu era nevoie de un proiect ci pârâtul avea obligația ca înainte de începerea fiecărei operațiuni de lucru să-l cheme pentru a-i da soluții, fiind de specialitate constructor; că, deși martorii au arătat că pe cavou s-a găsit o țeavă cu care s-a scos apa și capacul ridicat,instanța a reținut greșit că nu există infiltrații, iar din cauza tencuielilor interioare și exterioare nu s-a putut observa calitatea proastă a betonului și fierului beton folosit.

Prin decizia nr.227/A din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul cu nr-, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamantul G, împotriva sentinței civile nr. 2260, pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu S la 26.05.2008, intimat fiind.

S-a reținut că din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert, rezultă în mod cert că nu au fost găsite deficiențele pretinse de reclamant prin cererea de chemare în judecată,dar și culpa acestuia constând în faptul că în convenția părților nu sunt reglementate condițiile standard pentru construcția cavoului, condiții ce trebuiau inserate într-un proiect de execuție așa cum prevăd disp.art.21 din.10/1995, privind calitatea în construcții situație în care reclamantul putea sesiza Inspecția de stat în construcții.

Ca urmare, în baza unei probe științifice în mod judicios instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor audiați în cauză, criticile reclamantului sub acest aspect fiind nefondate.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul G, arătând că intimatul nu a respectat contractul încheiat care prevedea ca recurentul să fie chemat înaintea fiecărei operații de lucru; nu a fost turnat beton în cantitățile corespunzătoare, ceea ce a permis inundarea cavoului și infiltrarea de ape; că lucrarea contractată nu s-a realizat în bune condiții și ulterior i-ar fi sustras monumentul funerar.

Expertul nu a observat deficiențele la turnarea betonului care era de proastă calitate întrucât în interior era tencuit, iar exterior era realizată o umplutură, practic neavând ce constata.

Nu s-a ținut seama de declarațiile martorilor audiați.

S-a solicitat admiterea recursului.

S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar, buletin de analiză nr.6722/2002, bilet de ieșire din spital din 15.01.2008, consult radiologic din 1.09.2003, buletin de externare, note scrise.

Recursul este nefondat.

Criticile privind probele nu constituie motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, prevăzute de art.304 pct.11 Cod pr.civilă, în prezent abrogat prin OUG nr.138/2000, și care, ca atare nu mai pot fi supuse examinării pe calea extraordinară a recursului.

Expertiza, ca probă științifică a concluzionat că nu s-au sesizat deficiențe ale betoanelor și nici deficiențe legate de infiltrațiile de apă.

În mod cert,nu au fost găsite deficiențele la care face referire reclamantul în acțiune.

Totodată, părțile în convenția lor nu au reglementat condițiile standard pentru construcția lucrării, condiții ce trebuiau înserate într-un proiect de execuție așa cum prevăd dispozițiile art.21 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, situație în care reclamantul avea posibilitatea de a sesiza Inspecția de Stat în construcții.Oricum remedierile se puteau face numai pe baza de proiecte intocmite de persoane fizice sau juridice autorizate si verificate potrivit legii,proiecte care nu au fost incheiate in prealabil de recurentul reclamant, in dubla calitate pe care o avea,de beneficiar si invetitor.

De asemenea, reclamantul nu a demonstrat în cauză, susținerea sa conform căreia clauzele contractului nu au fost respectate,si nici faptul ca paratul a fost acela care ar fi sustras monumentul funerar,pentru a putea fi angajata raspunderea acestuia conform art.998 si 999 civ.

Cod Penal

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 227/A din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 2260 din 26 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2009

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.-

Tehn. 2 ex/10.02.2009

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Craiova