Obligație de a face. Decizia 1323/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1323
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 308 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, reprezentând recurenții pârâți și, și avocat, reprezentând intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții pârâți, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8,9. A arătat că în mod corect instanța de fond a verificat legalitatea înscrisurilor depuse de recurenții pârâți și a constatat că aceștia stăpânesc terenul de peste 50 de ani, fără a face vreun act de a ocupa terenul intimatului, iar gardul nu a fost modificat niciodată.
A arătat că actul de proprietate provine de la autorul recurenților. Aceștia s-au bazat pe o decizie intrată în puterea de lucru judecat, opozabilă și intimatului.
A susținut că în zonă este teren liber, iar intimatul nu a făcut dovada ocupațiunii terenului, dupa eliberarea titlului de proprietate.
Totodată, pretențiile întemeiate pe prevederile art. 480 cod civil nu s-au dovedit.
A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei civile atacate și menținerea sentinței civile, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a considerat că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile pct. 8 din art. 304. A arătat că cei 30. solicitați, au rezultat din expertiza tehnică efectuată în cauză, iar toate probele administrate în cauză au condus la pronunțarea unei decizii legale. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J sub nr. 9985/07.07.2004, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în loc. Tg-J, b-dul - -, precum și obligarea acestora să-și ridice construcțiile și gardul despărțitor ce delimitează suprafața de teren revendicată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 180 mp. situată în loc.Tg-J, B-dul - -, învecinată la cu proprietatea pârâților, iar aceștia ocupă o suprafață de aproximativ 30 mp. pe o lățime de 2,65 cu ieșire în B-dul - - și cu o lungime de 20.
Reclamantul a învederat că dreptul său de proprietate este constituit de titlul de proprietate nr.- din 15.04.2004 iar suprafața de teren revendicată este ocupată de pârâți, fără niciun drept, prin împrejmuire cu un gard.
La data de 24 septembrie 2004, pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamant și invocând în apărare, faptul că dreptul lor de proprietate este recunoscut prin sentința civilă nr. 6569/1996 a Judecătoriei Tg-J, rămasă definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat.
Pârâții au invocat și efectele sentinței civile nr. 2005/2000 a Judecătoriei Tg-J, pronunțată în soluționarea unei cereri de partaj succesoral, arătând că prin această hotărâre judecătorească s-a stabilit irevocabil dreptul lor de proprietate asupra terenului în cauză.
De asemenea, pârâții au menționat că acest drept de proprietate a fost intabulat în cartea funciară, precum și faptul că între ei și reclamant au mai existat litigii privind întinderea dreptului de proprietate.
În final, pârâții au menționat că nu ocupă terenul revendicat de reclamant iar dreptul lor de proprietate a fost dobândit printr-o folosință continuă și neîntreruptă a suprafeței de teren, fiind vorba și de o joncțiune a posesiilor, cu posesia autorilor începută în anul 1960.
Prin sentința civilă nr. 8202/17.12.2004, Judecătoria Tg-J a admis acțiunea civilă în revendicare și obligație de a face formulată de reclamant și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de teren situată în T 72 P 88/1, pe vechiul amplasament cu o lățime de 9,82.la răsărit, în considerentele acestei sentințe reținându-se că pârâții dețin o lățime mai mare decât cea menționată în contractul de vânzare - cumpărare al autorilor lor.
S-a apreciat că susținerile privind existența dreptului de proprietate al pârâților, fundamentate în raport de sentințele civile nr. 6569/1997 și 2005/2000 au fost înlăturate de dovezile administrate în dosarul nr. 20197/2001, din care rezultă că aceștia nu au respectat lățimea terenului menționat în contractul de vânzare-cumpărare.
Prin aceeași sentință civilă a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți și a fost reținută întreruperea termenului de prescripție achizitivă, prin efectul Legilor 58/1974 și 59/1974.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, invocând faptul că prima instanță nu a avut în vedere faptul că pârâții au avut dreptul de proprietate reconstituit, precum și faptul că prin sentința civilă nr.6569/1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J s-a constatat că pârâții sunt proprietarii suprafeței de 270. suprafață pentru care s-a realizat o repunere în drepturi, ca urmare a decretului de expropriere, același drept fiind constatat și prin sentința civilă nr. 2005/2000.
Pârâta a invocat intabularea dreptului de proprietate, efectele autorizațiilor de construire emise pentru o serie de modificări, efectele deciziei civile pronunțate în dosarul nr.3595/2001 al Tribunalului Gorj, privind imposibilitatea compensării diferențelor în dauna parcelelor învecinate și faptul stăpânirii suprafeței de teren pe o perioadă mai mare de 40 de ani.
Totodată, pârâta a criticat activitatea de punere în posesie a reclamantului, realizată prin lezarea dreptului său de proprietate, susținând că întinderea dreptului de proprietate al reclamantului poate fi respectată prin acordarea unei suprafețe de teren echivalentă, în adâncime.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, iar prin decizia civilă nr. 1948/07.09.2005 a fost declinată competența de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Gorj.
Calea de atac a fost calificată ca recurs iar prin decizia civilă nr. 1672/02.12.2007, pronunțată în dosarul nr.3137/2002 al Tribunalului Gorj, a fost admis recursul declarat de recurentă, fiind casată sentința civilă recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că prima instanță a analizat numai titlul de proprietate emis pârâților, în condițiile în care toate părțile au prezentat titluri de proprietate emise anterior anului 1962, situație în care se impunea și verificarea titlurilor de proprietate ale autorilor tuturor părților, dat fiind faptul că s-a invocat de către pârâți existența aceluiași aliniament de peste 40 de ani.
În rejudecarea cauzei, a fost pronunțată sentința civilă nr.1970/06.04.2006, fiind admisă acțiunea civilă în revendicare și obligația de a face și obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de 25,07. să ridice gardul din stâlpi de beton și plasă de sârmă, precum și cele 4 coarde de vie, în boltă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că proprietățile anterioare ale numiților, și aveau inițial suprafețe egale, late de 9,93 spre bulevard și 7,60 spre latura opusă, cu lungimi de cca. 54, având ca și semn exterior de hotar casa cu a familiei și că în prezent terenul pârâților prezintă o lățime la stradă de 12,32, care nu se justifică în raport de actele de proprietate ale acestora.
A fost reținută delimitarea cuprinsă în contractul de vânzare cumpărare din 14 mai 1960, potrivit căreia autorii pârâților au dobândit în proprietate un teren construibil în suprafață de 463,33. cu o lățime în partea de est de numai 9,93. și că ulterior, prin sentința civilă nr.2664/1994 a Curții de APEL CRAIOVA, numitul a fost obligat să lase în posesia pârâților o suprafață de teren lată de 0,68.
S-a mai reținut că reclamantul a făcut dovada existenței și întinderii dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat prin titlul de proprietate nr.1346-4406/15.04.2004, precum și prin procesul verbal depunere în posesie, acte de reconstituire ce au fost emise în urma punerii în executare a nr. 9235/2002, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament asupra terenului situat în T 72,P 88/1, pe o lățime de 9,82 pornind dinspre casa spre nord. S-a menționat că această delimitare apare în urma analizei hărților cadastrale 1955-1986, modului de deținere a terenurilor,precum și a actelor de proprietate aparținând proprietarilor vecini și că efectele hotărârii judecătorești sunt opozabile pârâților, aceștia fiind părți în cauză, în timp ce hotărârile judecătorești invocate în apărare de pârâți nu sunt opozabile reclamantului, acesta neavând calitatea de parte în respectivele litigii.
În ceea ce privește mențiunile inserate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 1960, s-a apreciat că din acestea, rezultă fără echivoc că autorii pârâților au cumpărat un teren lat de 9,93 spre str. 1 - ( în prezent Bd. - -).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 04 mai 2006, recurenții și, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 777/C/2006.
În motivarea recursului, s-a invocat nerespectarea chestiunilor de drept stabilite prin decizia civilă nr. 1672/2005 a Tribunalului Gorj, privind indicația de a compara titlurile de proprietate depuse de părți și faptul că nu a fost efectuată o verificare a neconcordanțelor existente între obiectul titlurilor de proprietate,schițele cadastrale și amplasamentul în fapt al suprafețelor de teren.
Recurenții au învederat faptul că au stăpânit suprafețele de teren, în actuala delimitare și cu aceste dimensiuni pe o perioadă de peste 40 de ani și au invocat existența unei folosințe continue și neîntrerupte, precum și joncțiunea posesiei lor cu cea a autorilor, care au dobândit suprafața de teren în anul 1960.
S-a mai susținut că obligația de respectare a proprietății recurenților a fost constituită prin decizia civilă nr. 7985/2001 a Curții de APEL CRAIOVA, hotărâre judecătorească opozabilă și intimatului.
Prin încheierea nr. 6722 din 07 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 8351/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de strămutare a cauzei, formulată de petenții și, fiind strămutată judecarea cauzei la Tribunalul Dolj și fiind menținute actele de procedură îndeplinite.
Fiind investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dolja înregistrat-o sub nr-, iar prin decizia civilă nr.19/17.01.2007 a admis recursul declarat de recurenții și, a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Filiași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță nu a analizat efectele posesiei asupra suprafeței de teren în litigiu pentru perioada de mai mult de 40 de ani, această excepție de uzucapiune fiind invocată prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe la data de 24 septembrie 2004 și făcând obiectul motivelor în fapt și în drept a cererilor de promovare a căilor de atac superioare.
S-a mai arătat că existența unei cauze interuptive de prescripție, argumentată în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 8202/2004 prezintă anumite deficiențe de raționament juridic, în condițiile în care, prin dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 s-au restrâns modurile de dobândire a proprietății cu privire la anumite categorii de terenuri (respectiv a terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale) numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea lor prin acte juridice.
S-a apreciat că această dispoziție legală nu prezintă caracterul unei norme juridice de scoatere din circuitul civil a suprafețelor de teren cu categoria menționată, ci doar de limitare a dreptului de circulație la un singur mod de dobândire,și anume devoluțiunea legală a succesiunii. De asemenea, s-apreciat că interdicția expresă a înstrăinărilor se referă în mod strict la aplicabilitatea actelor juridice, iar uzucapiunea constituie un fapt juridic.
Ca și cauză de întrerupere a prescripției achizitive, cu toate efectele realizării acestei instituții juridice, s-a menționat că dispozițiile art.1864 pct. 2.pr.civ. reglementează întreruperea normală a uzucapiunii, atunci când lucrul a fost declarat imprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau destinației sale iar în speță, s-a apreciat că în lipsa unei dispoziții legale exprese asupra imprescriptibilității sub aspect achizitiv, dispozițiile Legii 58/1974 nu constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției,urmând a fi interpretate restrictiv numai asupra ipotezei de interdicție reglementată.
Totodată s-a reținut că dovezile privind exercitarea dreptului de folosință în perioada menționată lipsesc în cauză și că prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 129.pr.civ. privind punerea în discuție a stărilor de fapt și de drept invocate, precum și administrarea dovezilor necesare stabilirii circumstanțelor de fapt susținute.
S-a menționat că aceeași este situația și în ceea ce privește condițiile speciale de exercițiu ale acțiunii civile în revendicare promovată de intimat și că acesta, deși avea sarcina probei în ceea ce privește existența și întinderea dreptului de proprietate, cât și în ceea ce privește posesia fără drept a recurenților asupra suprafeței de teren revendicată, dovezile administrate în cauză au acoperit numai primul fapt probatoriu.
În ceea ce privește modificarea liniei de hotar, s-a arătat că prima instanță a preluat un criteriu reținut prin raportul de expertiză judiciară, și anume criteriul lățimii la stradă a suprafețelor de teren aflate în proprietatea părților, criteriu ce pare a fi corect, dar ținând cont de vechimea înscrisurilor, de faptul preluării unor suprafețe de către stat și incidența unor proceduri administrative și judiciare de reconstituire a dreptului de proprietate, s-a apreciat că acest criteriu nu este suficient pentru stabilirea tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și că se impunea administrarea de probatorii asupra modului și datei de preluare a suprafeței de teren revendicate de către recurenți.
Fiind investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Filiașia înregistrat-o sub nr- și a dispus citarea părților.
Prin sentința civilă nr.888/23.09.2008, pronunțată de Judecătoria Filiași, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților și.
fost obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru se pronunța astfel instanța reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin.1 pr.civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării de probe sunt obligatorii, sens în care s-au administrat probele amintite anterior.
Privitor la problemele de drept dezlegate de Tribunalul Dolj, instanța a luat act că întreruperea cursului prescripției achizitive prin dispozițiile Legii nr.58/1974 nu a avut loc, motiv pentru care atât prin proba cu expertiza, cât și prin declarațiile martorilor a verificat starea de fapt privind posesia terenului revendicat.
În urma probatoriului administrat, instanța a constatat că pârâții au în posesie terenul revendicat de mai bine de 40-50 de ani, delimitându-l spre proprietatea reclamantului cu un gard de sârmă, fără ca de atunci acest gard să fie mutat pe un alt amplasament. Această stare de fapt rezultă din declarațiile martorilor și, declarații pe care instanța le- reținut ca fiind obiective întrucât se coroborează cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, unde expertul redă în răspunsul nr.4 din suplimentul la raport ( fila 96 dosar) că "Gardul ce separă proprietățile. prezintă semnalmentele unui gard vechi, stâlpii de susținere ai acestuia sunt foarte vechi, și nu există semne ca acest gard ar fi fost mutat."
Instanța a constatat că a intervenit uzucapiunea prevăzută de dispozițiile art. 1846 și urm. Cod civil, situație în care dreptul pârâților de proprietate apare ca fiind mai bine concretizat, în raport cu dreptul de proprietate al reclamantului, situație în care instanța, va urma să respingă acțiunea acestuia din urmă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că în cază a operat uzucapiunea, în condițiile în care terenurile ambelor părți au expropriate până în 1990, al pârâților în parte, iar pârâții și-au modificat față de actele de proprietate lungimea terenului, a interpretat greșit probele administrate, reținând că gardul are o vechime de 40-50 de ani.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond coroborând corect probele administrate.
La termenul de judecată din 05.02.2009 instanța a calificat calea de atac, ca fiind apelul, având în vedere că al doilea capăt de cerere este obligație de a face, care nu este evaluabilă în bani.
La termenul de judecată din 12.03.2009 instanța a pus în vedere părților, prin apărători, să depună la dosar actele de preluare însoțite de schițele întocmite cu ocazia preluării de către stat a terenurilor
S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr. 35/9 mai 2006 emisă de Regia Autonomia de Local Târgu J din care rezultă suprafața de teren care a fost expropriată,Decretul de expropriere din 25 martie 1928, tabelul anexă la Decretul de expropriere, plan de situație,adeverința nr.2973/12 februarie 1959 eliberată de Direcția Generală de.
Prin decizia civilă nr.308 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr.888 din - pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
S-a schimbat sentința, în sensul că s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, reclamantului, suprafața de teren de 25 mp, identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de exp., în schița anexă, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost obligați pârâții la ridicarea gardului edificat, identificat de expert pe terenul în litigiu, pe distanța de 2,52 ml la B-dul - - și pe distanța de 19,90 ml în partea de sud a proprietății pârâților, începând de la stradă spre vest. precum și la 2420 lei cheltuieli de judecată, către apelant.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului terenul situat în loc. Tg-J, B-dul - -, de aproximativ 30. pe o lățime de 2,65 cu ieșire în B-dul - - și cu o lungime de 20. precum și obligarea acestora să-și ridice construcțiile și gardul despărțitor ce delimitează suprafața de teren revendicată.
Instanța de fond a reținut că pârâții au în posesie terenul revendicat de mai bine de 40-50 de ani, delimitându-l spre proprietatea reclamantului cu un gard de sârmă, fără ca de atunci acest gard să fie mutat pe un alt amplasament și constatat, astfel, că a intervenit uzucapiunea prevăzută de dispozițiile art.1846 și urm. Cod civil, situație în care dreptul pârâților de proprietate apare ca fiind mai bine concretizat, în raport cu dreptul de proprietate al reclamantului.
Criticile apelantului privind interpretarea greșită a probelor sunt întemeiate.
Astfel, reclamantul în dovedirea dreptului său de proprietate a invocat titlul de proprietate nr.nr.1346-4406/15.04.2004, precum și procesul verbal de punere în posesie, acte de reconstituire ce au fost emise în urma punerii în executare a nr. 9235/2002, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament asupra terenului situat în T 72,P 88/1, pe o lățime de 9,82 pornind dinspre casa spre nord.
Pe de altă parte, pârâții au invocat în susținerea dreptului lor de proprietate sentința civilă nr. 6569/1996 a Judecătoriei Tg-J, rămasă definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, precum și efectele sentinței civile nr. 2005/2000 a Judecătoriei Tg-J, pronunțată în soluționarea unei cereri de partaj succesoral, arătând că prin această hotărâre judecătorească s-a stabilit irevocabil dreptul lor de proprietate asupra terenului în cauză.
De asemenea, pârâții au menționat că acest drept de proprietate a fost intabulat în cartea funciară, precum și faptul că între ei și reclamant au mai existat litigii privind întinderea dreptului de proprietate și, de asemenea, că dreptul lor de proprietate a fost dobândit printr-o folosință continuă și neîntreruptă a suprafeței de teren, fiind vorba și de o joncțiune a posesiilor, cu posesia autorilor începută în anul 1960.
Prin decizia civilă nr.19/17.01.2007 a Tribunalului Dolj, de casare și trimitere cauzei spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Filiași, s-a reținut că reclamantul avea sarcina probei în ceea ce privește existența și întinderea dreptului de proprietate, cât și în ceea ce privește posesia fără drept a recurenților, intimați în prezenta fază procesuală, asupra suprafeței de teren revendicată, dovezile administrate în cauză acoperind numai primul fapt probatoriu.
În ceea ce privește modificarea liniei de hotar, s-a arătat că prima instanță a preluat un criteriu reținut prin raportul de expertiză judiciară, și anume criteriul lățimii la stradă a suprafețelor de teren aflate în proprietatea părților, criteriu ce pare a fi corect, dar ținând cont de vechimea înscrisurilor, de faptul preluării unor suprafețe de către stat și incidența unor proceduri administrative și judiciare de reconstituire a dreptului de proprietate, s-a apreciat că acest criteriu nu este suficient pentru stabilirea tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și că se impunea administrarea de probatorii asupra modului și datei de preluare a suprafeței de teren revendicate de către recurenți.
Se constată că, în rejudecare, instanța de fond a administrat probatoriile necesare, probatorii ce au fost completate în faza procesuală a apelului, cu proba cu înscrisuri, reținând că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii conform art 1846 și urm. civ., fără a analiza fiecare condiție prevăzută de lege.
Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză, în raport de dimensiunea frontului la strada 1 - a terenului pârâților așa cum este evidențiat în contractul de vânzare-cumpărare nr-/14.05.1960, respectiv 9,93 ml. pârâții ocupă o suprafață de 25 mp. cu configurația unui triunghi cu înălțimea de 2,52 ml și baza de 19,90 ml. pe latura comună a gardului actual ce desparte cele două terenuri, având următoarele vecinătăți: N- pârâții, E- B-dul - -, S- reclamantul, V- vârful triunghiului.
Din adresa nr.35/1996 rezultă că pârâtului i-a fost expropriată în baza Decretului nr.89/1988 suprafața de 270 mp. 81,40 mp suprafață construită și 40 ml împrejmuire situată în Tg- J, str. 1 -( actual B-dul - -), nr. 41, suprafață pentru care prin sentința civilă nr.4933/1996 a Judecătoriei Tg-J a fost constatat dreptul de proprietate autoarei pârâtului, pârâtului și surorii acestuia, pârâtul și soția acestuia rămânând singurii proprietari al acestui imobil în baza sentinței civile nr.2005/2000 a Judecătoriei Tg-J și contractului de întreținere nr. 2216/1999.
În speță, intimații - pârâți invocă prescripția achizitivă de lungă durată, motivat de faptul, că prin joncțiunea posesiei lor cu cea a autorului lor este împlinit termenul uzucapiunii de lungă durată, aceștia posedând de peste 40 ani suprafața în litigiu.
Potrivit art 1847.civ una dintre condițiile necesare pentru a se constata intervenită uzucapiunea este ca posesia ce se exercită asupra bunului să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, legiuitorul prevăzând în Cap. III Secțiunea I cauzele care întrerup prescripția.
Se constata că instanța de fond a constatat intervenită uzucapiunea, reținând că pârâții au în posesie terenul revendicat de mai bine de 40-50 de ani, delimitându-l spre proprietatea reclamantului cu un gard de sârmă, fără ca de atunci acest gard să fie mutat pe un alt amplasament.
Într-adevăr, această stare de fapt rezultă din probele administrate, respectiv proba testimonială și proba cu expertiza tehnică de specialitate, probe interpretate și analizate corect de către instanța de fond, însă nu a analizat și dacă a intervenit și o altă cauză de întrerupere a prescripției, decât cea care a fost analizată decizia de casare și prin care s-a dat dezlegare de drept.
Astfel, tribunalul constata că reclamantul, apelant în prezenta cauză, a mai formulat, în contradictoriu cu intimații-pârâți, o cerere prin care a solicitat modificarea propriului titlu de proprietate nr.-/2000, în sensul de a se trece la sud proprietatea familiei - pietonală în loc de DS 9, acțiune ce a fost admisă prin decizia civilă nr.255/2003 a Tribunalului Gorj și prin care s-a dispus înlocuirea titlului de proprietate cu privire la suprafața de teren situată în T 72 P 88/1, urmând a se respecta vechiul amplasament pe o lățime de 9,82, pornind dinspre casa spre nord.
În raport de art 16 alin 1 lit a, b din nr. 167/1958, această cerere de chemare în judecată admisă, are efect întreruptiv de prescripție, efect care reprezintă ștergerea prescripției, cu consecința ca, după încetarea acțiunii de întrerupere să curgă o nouă prescripție achizitivă, cu atât mai mult cu cât a fost pusă în executare, prin întocmirea unui alt titlu de proprietate, cel invocat în prezenta cauză de către reclamanți, și a unui proces verbal de punere în posesie nr.1409/2004.
Potrivit art 1841.civ " În materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripția dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc".
Din acest text legal rezultă că uzucapiunea, ca mod de dobândire a drepturilor reale principale, are o structură complexă, în care se reunesc faptul juridic în sens restrâns al posesiei și actul juridic unilateral, reprezentat de manifestarea de voință a celui interesat de a dobândi un anumit drept real principal.
Prin urmare, din faptul juridic care este posesia, se naște un drept potestativ în beneficiul posesorului, drept care poate fi exercitat într-o formă pozitivă sau negativă
În speță, pârâții, deși părți în litigiu în care s-a stabilit că fontul la stradă al reclamantului din prezenta cauză, este de 9,82, nu au înțeles să invoce dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra terenului în litigiu, paralizând astfel acțiunea reclamantului prin care acesta tindea să i se recunoască dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren, prin mărirea lungimii la stradă, fiind aplicabile astfel disp. art.1842 civ, privind prezumția de renunțare la acest beneficiu.
Prin urmare, dat fiind că, de la data pronunțării hotărârii,în modificarea titlului de proprietate al reclamantului, respectiv anul 2003, și până la data cererii de chemare în judecată, ce formează obiectul prezentei cauze, nu s-a împlinit termenul pentru o nouă prescripție achizitivă și, ținând seama că uzucapiunea este sancțiunea ce se aplică pasivității de care dă dovadă proprietarul, în exercitarea atributelor conferite de acest drept, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este intemeiata.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâții și, invocând motivele de nelegalitate prev.de art.304 pct.8 și 9 pr.civ.
În fapt, s-a motivat în esență că, față de întregul material probator administrat în cauză - și în special sentința pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr.-5595/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.7985/2001 Curții de APEL CRAIOVA - soluția este nelegală și netemeinică, instanța de apel făcând o greșită aplicare a legii, cu schimbarea naturii juridice a acestei cauze.
S-a arătat, de asemenea, că situația de fapt reținută de instanța de fond, este corectă, reclamantul având posibilitatea de a-și valorifica suprafața de teren, fără a aduce atingere accesului la blocurile din zonă și proprietății pârâților.
S-a susținut, de asemenea, că instanța de apel trebuia să analizeze mai puțin situația teoretică a uzucapiunii, impunându-se în principal de a se verifica dacă sunt îndeplinite cerințele art.480 civ. privind revendicarea. Sub acest aspect s-a arătat că nu s-a depus nici un act în susținerea titlului de proprietate al reclamantului, care s-a eliberat pentru o zonă unde nu sunt incidente dispozițiile Legii 18/1991, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada ocupațiunii terenului, după emiterea titlului, și, mai ales, posesia fără drept a acestora.
In ceea ce privește modificarea liniei de hotar, recurenții au susținut că nu este esențial criteriul lățimii la stradă a suprafețelor de teren, dată fiind vechimea înscrisurilor, etc. acest criteriu fiind completat cu proba testimonială administrată la instanța de fond, din care rezultă că gardul nu a fost mutat niciodată, configurația terenului nefiind modificată.
Recursul nu este fondat.
Astfel, potrivit art.304 pr.civ. modificarea sau casarea hotărârilor se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de acest text, pct.1-9.
Prin urmare, aspectele ce vizează starea de fapt, rezultată în urma aprecierii și interpretării probelor dosarului, sau alte aprecieri, lăsate de legiuitor la dispoziția judecătorului, acestea constituie, eventual, motive de netemeinicie a hotărârilor și nu pot face obiectul recursului, respectiv al examinării de către instanța de recurs, neîncadrându-se în prev.art.304 pr.civ.
Ca atare, în speță, față de considerentele expuse, urmează a se examina numai cri5ticile ce vizează aspecte de nelegalitate, cu referire la motivele de modificare prev.de art.304 pct.8 și 9 pr.civ.
Potrivit artg.304 pct.8 pr.civ. modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul vizează interpretarea greșită a unui act juridic - cum ar fi interpretarea unui contract, ca fiind de locațiune, deși este vorba de un contract de vânzare-cumpărare, etc.- și nu schimbarea naturii juridice a cauzei (în sens de litigiu) cum susțin recurenții.
În ceea ce privește sentința civilă rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.7985/2001 a Curții de APEL CRAIOVA, este de menționat că aceasta a fost avută în vedere la pronunțarea deciziei civile nr.255/2003 a Tribunalului Gorj - care stă la baza motivării deciziei ce face obiectul prezentului recurs - reținându-se expres, în considerentele acestei decizii, că "în sentințele anterioare, cât și în decizia civilă nr.7985/2001 a Curții de APEL CRAIOVA, nu e individualizată expres suprafața de teren" și, prin urmare, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții, iar pe fond s-a admis acțiunea reclamantului și s-a dispus înlocuirea titlului de proprietate, cu privire la suprafața de teren situată în tarlaua 72, parcela 88/1, urmând a se respecta vechiul amplasament pe o lățime de 9,82. pornind dinspre casa spre Nord.
Ca atare, între cele două hotărâri, în mod corect Tribunalul, prin decizia atacată, a dat eficiență deciziei civile nr.255/2003 a Tribunalului Gorj.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 pr.civ. cu trimitere la greșita aplicare a dispoz.art.480 civ. critica este de asemenea nefondată.
Aceasta deoarece, atât dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, cât și posesia terenului de către pârâți, au fost examinate, concluzionându-se, în mod corect, că sunt îndeplinite cele două cerințe pentru admiterea acțiunii în revendicare.
Existând un titlu de proprietate, care face dovada dreptului, prin el însuși, sunt irelevante susținerile recurenților, cu referire la alte înscrisuri în susținerea acestui titlu. Posesia terenului de către pârâți nu este contestată, iar de când datează această posesie, este irelevant în cazul acțiunii în revendicare - în condițiile în care nu se reține uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, de către pârâți.
Instanța de apel a dat eficiență titlului de proprietate al reclamanților, astfel cum s-a dispus modificarea prin decizia civilă nr.255/2003 - cu referire la lățimea terenului la stradă - și nu altor înscrisuri vechi sau depozițiilor martorilor, dată fiind prezumția absolută de adevăr a unei hotărâri judecătorești irevocabile, comparativ cu alte probe, așa încât, și critica ce vizează modificarea liniei de hotar, este neîntemeiată.
Față de considerentele expuse, constatând că, în raport de criticile formulate de recurenți, în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare a deciziei atacate, în baza art.312 alin.1 pr.civ. se va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art.274 pr.civ. vor fi obligați recurenții, la 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 308 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Obligă recurenții pârâți la 400 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
18.11.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
