Obligație de a face. Decizia 135/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 135/
Ședința publică din 23 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, cu domiciliul în O S,-, jud. H, împotriva deciziei civile nr. 77 din 27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și este timbrat cu suma de 5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza actelor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin decizia civilă nr.77 din 27 mai 2009 Tribunalului Harghitas -a respins apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.294 din 4 martie 2008 Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că:
Prin sentința civilă 294 din 4 martie 2008 Judecătoriei Odorheiu Secuiesc pârâtul a fost obligat să demoleze garajul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului teren înscris în CF nr.1583 OSs ub nr.top.788/3 și 789/3, pârâtul mai fiind obligat să achite reclamantului daune cominatorii de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligației stabilite.
Prin decizia civilă 89 din 4 septembrie 2008 Tribunalului Harghitas -a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr.294/2008 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc iar prin decizia civilă nr.59/R din 15.01.2009 a Curții de Apel Tg-M s-a casat decizia nr.89/2008 a Tribunalului Harghita și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.
La rejudecarea apelului s-a reținut că instanța de fond pentru a pronunța sentința atacată, a avut în vedere următoarele:
Imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului-lege nr.92/1950 iar apoi în baza Legii nr.10/2001 în baza dispozițiilor primarului mun.O S nr.1982/2004, partea de imobil neînstrăinată de stat a fost restituită în natură moștenitorilor fostului proprietar.
În perioada în care proprietarul a fost deposedat abuziv de proprietatea sa pârâtul a edificat, fără autorizație, un garaj și, deși a fost somat să-și ridice construcția, pârâtul susținând că este constructor de bună-credință, având autorizația de construire din anul 1974, solicită în baza art.494 alin.3, cod civil despăgubii pentru construcția ridicată fără a preciza suma solicitată și fără a formula acțiune reconvențională.
Reținând că pârâtul este constructor de rea-credință care nu a respectat avizul pentru construirea unui garaj provizoriu din 1974 și care nu este de acord să ridice de pe terenul proprietatea reclamantului această construcție, s-a procedat la admiterea acțiunii formulată.
Instanța de apel a reținut că art.494 Cod civil se aplică numai în cazul în care nu este răsturnată prezumția potrivit căreia construcția este a proprietarului terenului instituită de art.492 Cod civil.
S-a reținut de asemenea, că la momentul construirii garajului terenul era în proprietatea statului, și că avizul dat pentru construirea unui garaj era pentru un garaj provizoriu.
Reținând că proprietarul de atunci al terenului a convenit cu pârâtul să-i permită acestuia edificarea unui garaj provizoriu, atrage în sarcina pârâtului obligația de a ridica garajul la cererea proprietarului terenului, în condițiile în care reclamantul a devenit succesorul în drepturi a fostului proprietar Statul Român.
Considerând că art.494 Cod civil nu are aplicabilitate, iar pârâtul are obligația de a respecta obligația de a ridica garajul întrucât reclamantului i s-a transmis odată cu transmiterea proprietății asupra terenului calitatea de contractant pe care a avut-o Statul Român.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și respingerea acțiunii, susținând că decizia recurată este dată cu încălcarea esențială a legii.
Se susține că acțiunea reclamantului este întemeiată pe art.494 Cod civil și solicită demolarea garajului în litigiu, cu toate că art.494 alin.3 partea finală Cod civil prevede că proprietarul terenului devine și proprietar al construcției fără a putea cere demolarea ori desființarea acesteia, având obligația să-l despăgubească pe constructor.
Se susține că recurentul a fost un constructor de bună-credință în momentul construirii, întrucât la vremea respectivă terenul aferent locuinței pârâtului a fost în proprietate de stat, a întocmit documentația tehnică și a obținut autorizația pentru edificarea garajului și a posedat acordul proprietarului de la vremea respectivă, astfel încât solicită respingerea acțiunii formulate, susținând că dacă în 2007 dreptul de proprietate asupra terenului a fost reconstituit pe seama fostului proprietar, recurentul avea constituit un drept de superficie față de proprietarul de atunci al terenului statului.
În întâmpinarea depusă se solicită respingerea recursului declarat arătându-se că autorizația de construire nr.21 din 9 aprilie 1974 și certificatul de aliniere și de regim de construcție nr.82 din 26 martie 1974 s-a eliberat pentru construirea unui garaj provizoriu, precizându-se că prin autorizația de construire nu se dobândește drept de superficie asupra terenului în condițiile în care aceasta se eliberează pentru o construcție provizorie cu specificarea elementului de construcție ușor demontabilă.
Întrucât statul Român corelativ cu transmiterea dreptului de proprietatea asupra terenului a transmis și dreptul obligației de ridicare a construcției de pe teren se solicită respingerea recursului declarat.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a prev.art.304 pct.9 pr.civ. se constată că este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Intimatul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan înscris în CF 1583/AOS nr.top,788/3 și 789/3 cu titlu de donație. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului-lege nr.92/1950 și a fost restituit moștenitorilor fostului proprietar prin efectul Legii 10/2001 în baza dispoziției primarului municipiului O S nr.1982/2004.
Pe acest teren recurentul a ridicat un garaj în perioada în care intimatul a fost deposedat de proprietatea terenului.
Este demn de reținut că la fila 35 dosar fond, există autorizația pentru executare de lucrări nr.21 din 9 aprilie 1974 pentru construirea unui garaj din elemente prefabricate, iar la 26 dosar fond este un certificat de aliniere și regim de construcții cu nr.82 din 26 martie 1974 pentru construirea unui garaj provizoriu.
Avându-se în vedere că în 1974 fostul Consiliul popular al mun.O S i-a permis recurentului să edifice un garaj provizoriu, denotă convenția părților a recurentului de a construii un garaj provizoriu iar în sarcina proprietarului terenului de a permite pe terenul său edificarea unei construcții provizorii.
Termenul provizoriu cuprinde în esența sa, faptul că nu este o construcție permanentă iar recurentul din 1974, de la data la care s-a obligat să ridice o construcție provizorie, a avut cunoștință că această construcție, respectiv garajul în speță, are un caracter provizoriu, fiind de altfel și edificat din elemente de prefabricate.
Așa fiind, invocarea de către recurent a prevederilor art.494 Cod civil, în speța dedusă judecății, se consideră că nu sunt aplicabile întrucât între Statul Român și recurent în 1974 s-a încheiat un acord referitor la o construcție provizorie și ușor demontabilă care nu îi dădea recurentului siguranța unei construcții permanente pe terenul proprietatea statului.
Așa fiind, se consideră că atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat în mod corect starea de fapt și starea de drept, obligând recurentul să-și ridice construcția edificată pe terenul intimatului, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a respectat avizul favorabil pentru construirea unui garaj provizoriu, așa cum l-a obținut în 1974, nu a respectat nici autorizația de construcție din 1974 întrucât nu a construit un garaj provizoriu din elemente prefabricate ci un garaj care a rezistat din anul 1974 până în anul 2008, așa cum rezultă și din planșele foto aflate la filele 42,43 și 44 dosar fond, care confirmă acest aspect.
Având în vedere că Statul Român și-a dat acordul pentru ca recurentul să edifice un garaj provizoriu pe terenul său iar reclamantul nu și-a respectat obligația asumată în anul 1974, se apreciază că nu atrage în sarcina intimatului obligația de a permite ca pe terenul său să continue să existe garajul edificat de către recurent în condițiile în care deși se invocă art.494 alin.3 Cod civil, recurentul nu a precizat cuantumul despăgubirilor, nu a formulat acțiune reconvențională ci doar s-a opus la cererea reclamantului de a ridica construcția aflată pe terenul său.
Așa fiind, considerând că hotărârea atacată este ferită de criticile formulate în recurs, se va proceda la respingerea ca nefondat a recursului declarat și în consecință, se va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimat în baza art.274 pr.civ. în sumă de 357 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în O S,-, județul H, împotriva deciziei civile nr.77 din 27 mai 2009 Tribunalului Harghita.
Obligă recurentul să plătească intimatului, domiciliat în O S,-,.20, județul H suma de 375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
29.03.2010.
Jud.fond:
Jud.apel.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
