Obligație de a face. Decizia 1444/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1444
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Tania Țăpurin președinte secție
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 225 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 2221 din 26 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic, reprezentând recurenta pârâtă, și avocat, reprezentând intimații reclamanți, lipsind intimatul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea hotărârilor și respingerea acțiunii în obligație de a face, ca inadmisibilă. A arătat că aceasta nu este posibilă acordarea daunelor cominatorii, în raport de prevederile art. 580/3
Avocat, pentru intimații reclamanți, a arătat că izvorul obligațiilor îl poate reprezentă și faptul juridic, nu numai convenția. A susținut că s-a făcut dovada faptului că reclamanților li se aduc grave prejudicii prin poluare, fiindu-le afectată sănătatea. În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de OUG195/2000 și normele privind poluarea, iar prejudiciul adus reclamanților trebuie reparat. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată la 27 mai 2007 și au chemat în judecată pe pârâții SC Energetic SA și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței să se dispună obligarea pârâților să-i reconstruiască casa de locuit și anexele într-o zonă nepoluată, pe un teren pus la dispoziție de pârâtă, cât și obligarea pârâtelor la plata uzufructului, reprezentând recolta nerealizată pe terenul de 900 mp în perioada 2004-2006.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dețin în proprietate o casă compusă din două camere, sală și bucătărie, construită din cărămidă și acoperită cu țiglă, bucătăria construită din lemn, acoperită cu tablă, toate situate pe un teren de 2005 mp, vecin la răsărit cu, la apus cu teren viran, la sud cu magistrală, la nord cu pădurea, bunuri pe care le-au cumpărat de la, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 25.05.1993.
S-a arătat că prin Decretul 180/1985 s-a dispus exproprierea acestor bunuri și demolarea construcțiilor, urmând să fie reconstruită casa într-o zonă nepoluată, dar această obligație nu a fost executată, iar exproprierea nu a fost efectivă, rămânând în zonă un număr de 12 case care se află la 30 distanță de depozitul de cărbune. S-a arătat că praful de cărbune care se împrăștie poluează aerul și apa potabilă, traficul greu pentru transportul cărbunelui determină avarierea construcțiilor și datorită poluării excesive sunt afectate recoltele agricole, care au fost distruse în fiecare an de praful de cărbune.
Au mai precizat reclamanții că, în urma plângerilor adresate Ministerului Mediului, pârâta SC SA fost amendată cu suma de 1,5 miliarde lei, însă această sancțiune nu a determinat- să procedeze la reconstrucția caselor în alte zone nepoluate.
Pârâta SC Energetic SA a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu privire la terenul aferent gospodăriei, motivat de faptul că prin Decretul 180/1985 s-a dispus exproprierea bunurilor reclamanților.
La termenul din 3.10.2007 reclamanții au depus precizare a acțiunii prin care au solicitat plata de daune cominatorii pe zi de întârziere până la punerea în executare a hotărârii ce se va pronunța în această cauză, cât și copia titlului de proprietate nr.-/2007 și a procesului-verbal de punere în posesie, cu schița terenului.
Prin sentința civilă nr. 1833/12.03.2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J s-a respins acțiunea.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 217/29.05.2008, apelul a fost admis, sentința a fost desființată iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea.
A reținut instanța de control judiciar că pentru soluționarea cauzei se impunea efectuarea unei expertize de mediu și în raport de aceasta să se aprecieze dacă se impune strămutarea imobilelor.
După rejudecare, prin sentința civilă 2221 din 26 martie 2009 Judecătoriei Tg. J s-a admis acțiunea precizată, a fost obligată pârâta SC SA să procedeze la reconstrucția imobilului compus din casă de locuit cu 2 camere și sală, bucătărie, pătul și fânar, într-o zonă nepoluată, pe un teren pus la dispoziție de pârâtă. A fost obligată pârâta la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, începând de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la începerea executării obligației. S-a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a luat act că reclamanții au renunțat la judecarea cererii privind plata uzufructului.
Pentru a se pronunța astfel judecătoria a reținut că reclamanții au cumpărat de la numiții și suprafața de 2005 mp, teren situat în comuna, satul, județul G împreună cu o casă de locuit compusă din 2 camere, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă și bucătărie din lemn acoperită cu tablă, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6217/20.05.1993.
La data de 25.06.1985, înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare, s- emis decretul privind exproprierea unor terenuri precum și exproprierea și demolarea unor construcții în scopul măririi capacității de depozitare a lignitului și a realizării zidului de sprijin la 2 Vest depozitului de cărbune de la centrala termo - electrică.
Potrivit anexei la acest decret, vânzătorul figurează la poziția 27, cu suprafața de 900 mp, suprafața construcției fiind de 153,25 mp.
Din raportul de expertiză agricolă realizat în primul ciclu procesual de către expertul, rezultă că suprafața de 900 mp, ce a făcut obiectul decretului de expropriere, este inclusă în suprafața de 2005 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, cele două suprafețe fiind cuprinse și în titlul de proprietate eliberat reclamantului.
Terenul de 900 mp și casa de locuit au rămas în continuare în posesia reclamanților, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate nr. -/17.09.2007, astfel că excepția invocată de pârâta SC SA cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților a fost considerată neîntemeiată.
Prin raportul de expertiză s-a stabilit o valoare pentru concentrațiile pulberilor sedimentabile de 51,382 grame/mp/ lună, față de 17 grame/mp/ lună cât este limita maximă admisă, depășirile fiind foarte mari, ceea ce impune luarea măsurilor urgente cu privire la strămutarea locuinței reclamanților.
S-a mai concluzionat că degajările de oxizi de sulf și oxizi de carbon, în special monoxid, proveniți din amplul fenomen de autoaprindere, fac aerul irespirabil, având consecințe grave în ceea ce privește sănătatea reclamanților. În perioada 2007-2008 s-au înregistrat depășiri ale limitelor concentrațiilor admise, impunându-se cu atât mai mult strămutarea gospodăriei reclamanților.
Din cele concluzionate în cuprinsul raportului de expertiză în construcții, întocmit în primul ciclu procesual de către expertul, rezultă că locuința reclamanților prezintă fisuri și deplasări la ziduri datorită alunecărilor de teren, în proporție de 75%, iar anexele prezintă un grad de uzură de 75-80 %, gradul de uzură fiind determinant de existența haldei aflată în spatele locuinței reclamanților.
Din cuprinsul raportului de expertiză, specialitatea mediu, precum și din raportul de expertiză specialitatea construcții, a reieșit că în prezent starea acestui imobil este degradată datorită haldei existente în spatele gospodăriei reclamanților, haldă ce aparține societății pârâte, iar pulberile de cărbuni și noxe din volatilele mase carbonifere și oxizi de carbon și sulf în caz autoaprindere, dar și agresiunea produsă de nivelul de zgomot industrial ridicat, al pulberilor silicioase de de termocentrală, a gazelor toxice de la eșapamentul traficului greu și a noxelor emise la coșurile grupurilor termoenergetice rezultate din combustia cărbunilor fac imposibilă locuirea reclamanților în condiții de sănătate și siguranță a vieții în aceste imobile.
S-au considerat incidente dispozițiile art.35 din Lg.33/1994 care prevăd că dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. S-a arătat că exproprierea bunurilor proprietatea reclamanților nu și-a atins scopul pentru care a fost făcută, nefiind o expropriere efectivă, proprietatea nu s-a transmis de la expropriat la expropriator atâta timp cât nu a avut loc o preluare efectivă în vederea demolării și, astfel, reclamanții, în calitatea lor de proprietari ai acestor imobile, au dreptul la respectarea garanțiilor pe care i le conferă dreptul său de proprietate, garanții recunoscute atât de legea fundamentală a statului, respectiv Constituția României, cât și de Convenția Europeană a drepturilor Omului, respectiv art.1 din Primul Protocol Adițional la convenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând pentru nelegalitate și netemeinicie sentința pronunțată în sensul că obiectul cererii îl constituie obligația de a face iar raportul juridic soluționat de instanță trebuie să-și aibă izvorul într-un contract, ori atâta vreme cât nu s-a dovedit că între părți există un contract nu putea fi promovată acțiunea reclamantului.
Se mai susține că, 180/1985 în momentul de față nu mai este în vigoare, procedura de expropriere fiind reglementată de art. 35 din 33/1994.
Prin decizia civilă 225 din 25 iunie 2009 Tribunalului Gorjs -a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză dispus de prima instanță s-a stabilit că imobilele proprietatea reclamanților sunt avariate într-un procent de 75-80%, această situație datorându-se haldei de cărbune proprietatea pârâtei aflată în spatele locuinței reclamanților, că gradul de poluare este de natură a afecta viața și sănătatea reclamanților datorită concentraților pulberilor sedimentabile de 51,382 g/mp față de 17 /mp pe lună care este limita maximă admisibilă.
S-a apreciat că există un raport de cauzalitate între acțiunea pârâtei și consecințele acestor acțiuni, acțiunea pârâtei constând în faptul că la o distanță de 30 de locuința reclamanților se află depozitul de cărbune care a fost de natură să producă alunecări de teren, fisuri la construcții afectându-se imobilele în proporție de 75-80% iar viața și sănătatea reclamanților este pusă în pericol de pulberile de cărbune precum și de monoxidul de carbon rezultat din autoaprinderea cărbunelui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC, motivând că au fost încălcate dispozițiile legii, deoarece acțiunea în obligație de a face nu era admisibilă, cât timp nu își are izvorul într-un raport juridic contractual. Recurenta a arătat că nu există temei legal pentru care să fie obligată la strămutarea locuinței și că solicitarea reclamantului de a se reconstrui locuința presupune o nouă obligație de expropriere.
S-a criticat invocarea de către instanță a dispoz. art. 35 din legea 33/1994, susținându-se că motivarea este contradictorie, deoarece, pe de o parte, se arată de către instanță că exproprierea nu a operat, iar pe de altă parte se invocă decretul de expropriere ca temei al obligației de a face.
Recurenta a arătat că eventuala degradare a bunurilor reclamantului și afectarea stării de sănătate ar fi putut declanșa o acțiune în răspundere delictuală iar reconstruirea locuinței nu intră în categoria acțiunilor de reparare a prejudiciului.
S-a criticat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, precum și cuantumul, motivându-se că acestea se aplică numai când refuzul debitorului de a executa obligația este clar exprimat, ori în speță nu există o dovadă a refuzului de a executa o hotărâre irevocabilă.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Apărarea pârâtei în sensul că nu există un temei juridic al angajării răspunderii sale nu este întemeiată, deoarece potrivit art.129, în manifestarea rolului său activ, instanța este aceea care dă calificarea exactă a cererii, în funcție de conținutul său, nefiind ținută de temeiul juridic dat de reclamant. Art. 84 stabilește că este valabilă cererea de chemare în judecată chiar dacă poartă o denumire greșită.
În speță, reclamanții nu au indicat în mod explicit în cererea de chemare în judecată fundamentul legal al dreptului pe care îl valorifică, solicitând ca pârâtului să i se impună executarea unei obligații de a face, conform art. 1073 și urm. civ. și făcând referire atât la efectele decretului de expropriere nr. 180/1985, cât și la obligațiile ce-i revin pârâtei ca poluator, de a restabili situația anterioară poluării și la încălcarea dreptului său de proprietate.
Instanțele de fond au stabilit că sunt aplicabile dispozițiile din codul civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală, dispozițiile din CEDO privind dreptul de proprietate și au reținut prejudiciul suferit de reclamant prin poluarea mediului de către pârâtă, fără a indica expres actul normativ aplicabil în acest ultim caz.
Chiar dacă instanțele anterioare au făcut referire la normele juridice care reglementează exproprierea, Curtea apreciază că acestea nu au fost indicate drept temei juridic al obligării pârâtului la reconstruirea gospodăriri reclamanților, ci s-au avut în vedere efectele exproprierii în planul dreptului de proprietate al reclamanților. Referirea la aceste norme s-a făcut pentru a răspunde apărării pârâtei de la prima instanță în sensul că reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, ca efect al exproprierii. Pentru acest motiv s-a arătat că nu a avut loc o prealabilă despăgubire a reclamanților, că exproprierea nu și-a atins scopul, astfel că nu a operat transmiterea dreptului de proprietate.
Tribunalul a făcut referire la existența unui prejudiciu suferit de reclamanți, la raportul de cauzalitate dintre acest prejudiciu și acțiunea pârâtei, stabilind temeiul răspunderii ca fiind în planul delictual.
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 998, 999 civ. care reglementează obligația aceluia ce a produs un prejudiciu de a - l repara, indiferent de forma sa, dacă a fost săvârșită o faptă ilicită, sub orice formă a vinovăției și dacă există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Răspunderea civilă a poluatorului, reglementată prin OUG 195/2005 privind protecția mediului - modificată prin Legea nr.265/2006 de aprobare a ordonanței - este o formă particulară a răspunderii civile delictuale și pornește de la obligația impusă prin art. 94 lit. i tuturor persoanelor fizice și juridice de a proteja mediul, legea specială stabilind că poluatorul suportă costul pentru repararea prejudiciului și înlătură urmările produse, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului. Potrivit art.95 din OUG nr.195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, fiind astfel suficient a se dovedi prejudiciul suferit și raportul de cauzalitate. În materia de față, prejudiciul este definit prin ordonanța modificată ca fiind efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluare, activități dăunătoare ori dezastre.
Așadar, răspunderea pârâtei este o formă particulară a răspunderii civile delictuale, generată de calitatea acesteia de poluator, activitatea pârâtei și efectele asupra mediului fiind stabilite prin rapoarte de expertiză întocmite în primă instanță. Situația de fapt, respectiv consecințele activității pârâtei asupra gospodăriei și vieții reclamanților, a fost reținută de tribunal și judecătorie, pe baza probelor administrate și nu a fost contestată de recurentă, nefăcând obiectul criticilor din recurs.
Este nefondată susținerea recurentei în sensul că prin cererea de chemare în judecată s-au invocat numai prejudicii sănătății reclamanților, nu și cele aduse casei de locuit, deoarece din conținutul acțiunii rezultă că reclamanții au invocat distrugerea recoltelor agricole datorită poluării, afectarea sănătății lor și faptul că pârâta nu a procedat la reconstrucția caselor afectate.
Ca urmare, din aplicarea dispoz art 998, 999 civ. ale OUG 195/2005 rezultă că se stabilește o obligația legală a celui ce desfășoară o activitate legală, dar cu consecințe nocive asupra mediului înconjurător, de a repara prejudiciul, în principal prin restabilirea situației anterioare. Or, în speță, o asemenea restabilire nu se poate obține decât prin reconstituirea gospodăriei persoanelor afectate prin poluare, pe un alt amplasament, într-o zonă nepoluată. Se face astfel aplicarea principiului general al dreptului civil privind repararea integrală a prejudiciului, în natură, o astfel de reparare fiind posibilă în speță.
Curtea constată că stabilirea răspunderii pârâtei este în concordanță cu deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, care afirmat principiul integrării dreptului la un mediu sănătos în domeniul de aplicație al art. 8 din Convenția Europeană, text care protejează dreptul la viața privată și de familie și la care fac trimitere reclamanții prin acțiune.
În cauza Lopez Ostra contra Spaniei (9 dec. 1994) s-a stabilit că atingerile grave aduse mediului înconjurător pot afecta bunăstarea unei persoane și pot să o priveze de dreptul de a se bucura de o locuință care să-i asigure exercițiul dreptului la viață privată, chiar dacă prin aceasta nu îi este pusă în pericol sănătatea.
Curtea considerat ( în cauza Rayner contra Regatului Unit al Marii Britanii din 16 iulie 1986) că atingerile aduse mediului înconjurător prin activități nocive pot afecta calitatea vieții unei persoane și pot afecta viața sa privată.
Printre activitățile care au fost avute în vedere atunci când s-a reținut încălcarea dreptului reglementat de art. 8 din Convenție au fost: amplasarea unei stații de epurare în apropierea locuinței reclamanților, emanațiile sonore puternice, emisiile nocive ale unor instalații chimice. Curtea a reținut că revine statelor obligația de a informa cetățenii asupra consecințelor negative ale unor astfel de activități.
Aceeași obligație a fost reținută și în cauza Tătar contra României nr. 67021/01, hotărârea din 27 ianuarie 2009, prin care România a fost condamnată pe tărâmul art. 8 din Convenția Europeană pentru că dreptul celor doi reclamanți la un mediu sănătos a fost încălcat datorită impactului asupra mediului a unei tehnologii bazate pe cianură, folosită în extracția aurului.
Curtea a constatat că autoritățile române nu au impus unei societății condiții de funcționare apte să evite producerea unor prejudicii mediului și sănătății umane, încălcând principiul precauției care ar fi impus o restricționare a activității atât timp cât existau serioase îndoieli cu privire la siguranța procesului tehnologic.
S-a motivat că articolul 8 din Convenție, urmărind în esență să apere persoana împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, implică obligația statului de a se abține de la astfel de ingerințe, dar și obligații pozitive de natură a asigura respectul efectiv al vieții private și familiale. Statul are obligația de a lua toate măsurile rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, și mai ales, obligația de a de a se dota cu un cadru legislativ și administrativ a preveni în mod eficient atingerile aduse mediului înconjurător și sănătății oamenilor, iar în cazul activităților periculoase, de a avea în vedere riscurile ce pot rezulta. O astfel de obligație se transpune în autorizarea, punerea in funcțiune, exploatarea, securizarea și controlul respectivei activități, dar și în impunerea în sarcina celor ce desfășoară astfel de activități a unor obligații de a adopta toate acele măsuri de natură a asigura protecția efectivă a cetățenilor a căror viață riscă să fie afectată de pericolele inerente domeniului în cauză.
România a fost condamnată la plata de despăgubiri pentru poluarea olfactivă a mediului în cauza Brândușe contra României, prin hotărârea din 7 aprilie 2009. Curtea a considerat că articolul 8 este aplicabil, chiar dacă sănătatea reclamantului nu fusese afectată, având în vedere că reclamantului îi fusese afectată calitatea vieții de o manieră ce adusese atingere vieții sale private.
Deși litigiul de față se poartă între doi particulari, iar obligațiile impuse statului nu intră în discuție, instanța trebuie să respecte dreptul reclamantului de acces la justiție atunci când apreciază că drepturile sale sau interesele legal protejate sunt afectate, drept reglementat prin art. 21 din Constituție. Instanța este chemată să aplice normele dreptului european și să oblige la respectarea principiilor derivate din acesta, iar în speță, reclamantul are un drept la respectarea vieții private și a domiciliului, care a fost afectat prin activitatea pârâtei.
Toate aceste argumente duc la concluzia că prin activitățile de producție ale pârâtei a fost încălcat dreptul reclamantului la un mediu sănătos, parte componentă a dreptului la viață privată, fiind produs un prejudiciu ce se impune a fi reparat, atât potrivit regulilor de drept comun, cât și celor cu caracter special din legea mediului.
Instanțele de fond au ales modalitatea corectă de reparare a prejudiciului, având în vedere că acesta trebuie reparat integral și în natură, iar posibilitatea reparării prin echivalent are caracter subsidiar.
Reclamantul solicitat să fie executată o obligație de a face, nu din prisma unui raport contractual, ci pe principiile răspunderii delictuale, aceasta fiind modalitatea de reparare în natură a prejudiciului suferit, mai cu seamă că potrivit art. 1075 civ. plata unor sume de bani ( dezdăunări) este posibilă în caz de neexecutare în natură a obligației de a face asumată intuitu personae, toate celelalte obligații de a face putând fi executate silit, în condițiile art. 580/2 și urm.
Soluția de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii nu contravine legii, acestea fiind un mijloc de constrângere a debitorului la executarea obligației ce i se impune de către instanță. Prin decizia nr. XX/2005 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că este admisibilă cererea privind obligarea la daune cominatorii și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803din pr.civ. Hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.
Obligarea la daune cominatorii nu este condiționată de existența unui refuz explicit al debitorului de a executa obligația,așa cum susține recurenta, ci se stabilește ca o măsură de preîntâmpinare a unui refuz.
Faptul că pârâta a fost obligată la daune cominatorii într-un anumit cuantum nu înseamnă că reclamanții pot cere plata daunelor însumate, ci, așa cu s-a precizat și prin decizia dată în recursul în interesul legii, transformarea lor în daune interese se face numai după ce se dovedește întinderea prejudiciului suferit de creditor.
Apreciind că nu există motive de nelegalitate, în sensul art. 304, a deciziei atacate, recursul se va respinge ca nefondat.
Potrivit art. 274, recurenta va fi obligată către intimații reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA împotriva deciziei civile nr. 225 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 2221 din 26 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obligă recurenta la plata către intimații reclamanți a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /tehnored. GI
2ex/.10.12.2009
Jud. apel Gh.
fond.
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin
