Obligație de a face. Decizia 1514/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1514

Ședința publică de la 07 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Daniela Părău

Grefier: - -

************************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta Casa jud. de Pensii B împotriva sentinței civile nr.768 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns la prima strigare recurenta prin consilier juridic și intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se depune de către reprezentanta recurentei înscrisuri la dosar și se lasă dosarul pentru a doua strigare, pentru care intimata să ia cunoștință de acestea.

La a doua strigare a răspuns intimata iar la a treia strigare a răspuns tot intimata lipsă fiind recurenta.

Nefiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

S-au declarat dezbaterile închise.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.768 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A fost anulată decizia, obligată intimata să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a adeverinței nr.4016/30.05.2008.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut urrmătoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5581/110/208 din data de 5.09.2008 reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii pentru a i se recunoaste stagiul de cotizare realizat in gr. II de muncă conform adeverinței eliberate de SC Industriale SA.

In motivarea cererii, scutită de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, s-a aratat că este pensionată, pensia fiindu-i stabilită prin decizia privind acordarea pensiei de invaliditate nr. -/2008, iar la stabilirea pensiei nu s-a luat in calcul avederința sus-menționată.

In drept s-au invocat dispozitiile art. 87 din legea 19/2000.

S-a depus la dosar decizia nr. - din 15 iulie 2008.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii, arătând că reclamanta a avut functia de dactilograf, iar această functie nu se găsește in cuprinsul punctului 3 din. 50/1990.

Analizând actele și lucrările dosarului instanta a reținut urmatoarele:

Reclamanta are calitatea de pensionară, iar prin decizia nr. - din 15 iulie 1994 s-a stabilit dreptul acesteia la pensie de invaliditate începând cu data de 2 iunie 2008 fără a se avea în vedere vreun stagiu de cotizare realizat in gr. Ii a ( fl. 3 dosar).

La dosarul cauzei s-a depus adeverința nr. 4016/30.05.2008 eliberata de Industriale SA potrivit căruia si-a desfăsurat in anumite perioade activitatea in locuri de muncă aflate in mediu cu pulberi metalice, gaze toxice, trepidații, zgomot, încadrându-se potrivit Ordonantei 50/1990, pct. 3 și pct. 160 din Anexa 2 în gr. A II- de muncă.

Instanta a înlăturat apărarea pârâtei că activitatea desfăsurată de reclamantă nu se încadrează în gr. a II- a de muncă având în vedere cele consemnate în adeverința eliberată de unitatea angajatoare.

Potrivit dispozitiilor art. 3 din ordinul 50 /1990 conform căreia " metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea in grupele I si II de muncă este cea prevăzută în Ordinul 50/1990.", art. 15 din acelasi act normativ conform căruia " unitățile au obligatia să analizeze si să precizeze .situatia încadrării persoanelor in grupele I și II de muncă ". Prin urmare, din analiza textelor mai sus mentionate obligatia de a încadra personalul salariat in grupele sau II de muncă revine unității angajatoare.

Potrivit Ordinului 590/2008 " angajatorii sau orice alți deținători de arhivă sunt direct răspunzători de legalitatea,exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor înscrise in adeverințele pe care le întocmesc și le eliberează ".

Față de cele mai sus retinute instanța a apreciat ca întemeiată actiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs intimata Casa județeană de Pensii B, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

În expunerea de motive, în esență, s- aratat că adeverința în discuție nu a putut fi modificată, întrucât prevederile Ordinului nr.50/1990 nu sunt aplicabile reclamantei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă, Ordinului 50/1990, Legea nr.19/2000.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând în esență, respingerea ca nefondat a recursului, cu motivarea că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte situatiei de fapt și de drept.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art.304, 3041, 312 Cod procedură civilă, Curtea constată caracterul său nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Critica recurentei a vizat luarea în considerare a activităților desfășurate în perioadele 13.06.1974-01.11.1974, 20.07.1978-31.12.1992, 01.02.1993-31.01.1994, 01.05.1994-31.1995, 01.05.1995-31.12.1996 ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă.

Potrivit art.82 (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul juridic de pensii și alte drepturi de asigurare " cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea conditiilor prevăzute de prezenta lege se depun la Casa Teritorială de Pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului ".

În ordinul nr.340/2001 -pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul juridic de pensii și alte drepturi de asigurări sociale - Capitolul B - secțiunea VII art.28 prevede -"actele la care se face referire la art.82 alin.2 din Lege sunt pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțial sunt adeverințe privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; adeverințe privind condițiile de muncă speciale și /sau deosebite".

Ori, față de situația de fapt confirmată de actele aflate la dosar, instanța apreciază că intimatul - contestator a dobândit dreptul de a se lua în considerare perioada cât a lucrat în grupa a - II-a de muncă prin plata contribuțiilor pentru pensie, conform legislației în vigoare.

Contribuția la bugetul de asigurări sociale dă naștere, potrivit practicii CEDO unui drept de proprietate la fracțiune din patrimoniul astfel constituit, iar modul de soluționare a cererii de pensionare constituie în acest context o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO.

Pentru considerentele sus - arătate, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta Casa jud. de Pensii B împotriva sentinței civile nr.768 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,7 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.sent.C,

Red.dec.SC/15 2009.

Tehn.red.EG/4 ianuarie 2010.

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1514/2009. Curtea de Apel Bacau