Obligație de a face. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.152/2009-R
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanții domiciliat în O,-,.2, județul B și domiciliată în O,-,.1, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA O-DIRECȚIA IMOBILIARĂ, cu sediul în O, nr.1, județul B și PREFECTUL JUDEȚULUI B cu sediul în O, județul B, împotriva deciziei civile nr. 234/A din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în parte sentința civilă nr. 6414 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurenții reclamanți și - ambii lipsă, reprezentantul lor av., în baza împuternicirii avocațiale nr.75 din 29.10.2008 eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual și pentru intimata pârâtă Primăria O-Direcția Imobiliară, consilier juridic, în baza delegației nr.67421 din 29.01.2009, emisă de intimată, intimat pârât Prefectul Județului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 9 lei taxă judiciară de timbru, achitată prin chitanța nr.- din 30.10.2008 și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, precum și faptul că, intimata pârâtă Primăria Oad epus întâmpinare, după care:
INSTANȚA, comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de către intimata pârâtă de rând 2 cu reprezentantul recurenților reclamanți.
Reprezentantul recurenților reclamanți învederează instanței că nu solicită acordarea unui termen față de întâmpinarea depusă de către intimata pârâtă, însă, în condițiile în care se va considera necesar formularea de concluzii scrise, să se acorde termen de pronunțare, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului, cu precizarea că se pot depune concluzii scrise până la sfârșitul dezbaterilor.
Reprezentantul recurenților reclamanți susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârilor atacate și rejudecând cauza în fond să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. În esență solicită a se constata că, cele două instanțe nu au făcut distincție între indiviziunea în sens material și cea în sens juridic, imobilul găsindu-se în indiviziune în sens material, iar împrejurarea că cele două imobile sunt înscrise în CF-uri distincte nu este de natură a elimina starea de indiviziune în sens material, fiind adevărat că în sens juridic cele 3 apartamente au proprietari distincți, după cum rezultă din cartea funciară, însă indiviziunea în sens material există. Arată totodată că nu se poate califica indiviziunea doar datorită faptului că imobilul este înscris în CF-uri diferite, apreciind că în condiții identice trebuie aplicat același tratament și nu tratamente diferite, respectiv unul pentru cei în care CF-ul se ține pe imobile și altul pentru cei pentru care cartea funciară se ține pe persoane; cele 3 apartamente sunt în indiviziune în condițiile în care imobilul reprezintă o singură unitate locativă, acoperișul, coridorul și terenul sunt comune acestor apartamente, sens în care se confruntă cu o adevărată stare de indiviziune; a solicitat sistarea stării de indiviziune, urmând ca recurentul să devină proprietar asupra întregului imobil, întrucât, apartamentul mamei îl poate dobândi prin moștenire, iar celălalt apartament îl poate dobândi fie prin plata unei sulte, fie prin vânzare directă, astfel, numai în aceste condiții acel imobil poate deveni și în sens material o singură unitate locativă și în proprietatea unei singure persoane. În concluzie, apreciază că s-a alterat conținutul noțiunii de proprietate prin împărțirea unei case de locuit compusă din 5 camere în mai multe apartamente, deși practic este o singură unitate locativă, iar în urma expertizei de evaluare a acestui imobil s-a stabilit prețul acestuia la valoarea de circulație, așa că, Primăria O prin vânzarea corectă a acestui apartament nu ar fi prejudiciată cu nimic.
Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. În esență arată că, cele 3 apartamente din imobil sunt clar individualizate în de carte funciară, distincte, neexistând coproprietate între recurent și Statul Român; de altfel, chiar prin expertiza efectuată s-a stabilit faptul că, construcțiile sunt comod partajabile în natură, apartamentelor corespunzându-le ca și părți comune numai intrarea pe poartă șu curtea comună.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6414/31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a luat act în baza art. 246.Pr.Civ. de renunțarea la judecata primului capăt de cerere din acțiunea formulată, ca fiind rămas fără obiect.
Au fost respinse celelalte capete de cerere din acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților PRIMĂRIA MUN. O și PREFECTUL JUD. B, ca nefondate; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu, casă colectivă cu trei apartamente, a fost înscris inițial în CF nr. 8589 O, nr. top. 2696/2, fiind proprietatea anterioară a numitelor, și, primele având o cotă de fiecare din imobil, iar cea de-a treia, cota de 2/4 părți din imobil.
Între acestea, a avut loc sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, în anul 1977, actul fiind depus în copie la filele 14-15 dos. Cu această ocazie, s-au și vândut apartamentele nr. 1 și 2 din casa colectivă și s-a înființat CF nou 22637
Potrivit copiei CF nr. 22.637 O (fila 7 dos.) conținând imobilul - casă colectivă, compusă din trei apartamente, situat în O,-, în anul 1977, apartamentul nr. 1 fost cumpărat de numitul, iar apartamentul nr. 2, de către reclamantul.
Ulterior, apartamentul nr. 1 fost donat numiților și soției (reclamanta de rd.2), aceștia fiind întabulați sub B 6-7 în CF colectivă.
De asemenea, apartamentul nr. 3 fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Decr. nr. 223/1974, conform înscrierii de sub B 8.
Cu ocazia sistării de indiviziune, s-a stabilit clar fiecare porțiune ce anume cuprinde, creându-se CF-uri separate pentru fiecare apartament, cu terenul aferent, și cu mențiunea că rămâne în indiviziune forțată intrarea prin poartă și curtea comună.
Astfel, potrivit CF nr. 22.638 O (fila 9 dos.), proprietari asupra apartamentului nr. 1 sunt numiții și soția (reclamanta de rd.2), iar potrivit CF nr. 22.639 O (fila 11 dos.), proprietar asupra apartamentului nr. 2 este reclamantul.
De menționat că soțul reclamantei de rd.2, numitul, este decedat în prezent, așa cum s-a învederat în conținutul acțiunii formulate.
Apartamentul nr. 3 înscris în CF nr. 22640 O (fila 13 dos.), compus din două camere, hol, bucătărie, de alimente, baie, antreu, depozit, pod deasupra apartamentului, cu suprafața de teren aferent de 133 mp, este în prezent proprietatea Statului Român.
Referitor la primul capăt de cerere din acțiunea formulată de reclamanți, cel privind obligarea pârâtei Primăria mun. O de a face propuneri către pârâtul de rd.2 și obligarea acestuia, Prefectul jud. B, de a emite ordinul pentru trecerea în proprietatea reclamanților a terenului aferent fiecărui apartament deținut de ei, pe parcursul procesului, pârâta Primăria mun. Oad epus la dosar cele două cereri ale reclamanților în acest sens (filele 28 și 29 dos.), susținând că le-a înaintat cu propunerea de emitere a Ordinului Prefectului.
Acesta a fost emis, astfel că reclamanții au devenit proprietari și asupra fiecărei suprafețe de teren de 66 mp aferentă fiecărui apartament deținut de ei (filele 51, respectiv 52 dosar). Ca urmare a acestei situații, reclamanții au învederat că renunță la primul capăt de cerere din acțiunea formulată, acesta rămânând fără obiect.
În ceea ce privește solicitările reclamanților asupra apartamentului nr. 3, instanța de fond a constatat și a reținut că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în primul rând, cererea de sistare a indiviziunii asupra acestui apartament presupune existența acestei coproprietăți între reclamantul, care a cerut atribuirea lui, pe de o parte, și Primăria mun. O, pe de altă parte. Or, o asemenea coproprietate nu există în cauză.
Proprietar exclusiv al apartamentului nr. 3 este Statul Român, nu și reclamantul. Ceea ce au comun părțile, sunt intrarea pe poartă și curtea comună. Or, reclamantul a solicitat sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului prin atribuirea în natură a acestuia, în favoarea lui, cu obligarea sa la plata sultei în favoarea Statului Român.
Într-adevăr, potrivit art. 728.Civ. nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, însă această dispoziție legală se aplică numai proprietarilor ce stăpânesc în comun un bun, or în speță, Statul Român e proprietar exclusiv al apartamentului.
Față de situația juridică a acestui imobil, sistarea indiviziunii apare ca inadmisibilă.
Referitor la cererea subsidiară a reclamanților de obligare a pârâtei Primăria mun. O să le vândă acest apartament în mod direct, fără licitație, și această cerere a fost apreciată ca nefondată. Astfel, pe lângă faptul că această cerere a reclamanților a fost întemeiată în drept pe art. 1079.Civ. care reglementează procedura de urmat în cazul obligației de a face sau a da, reclamanții nu au mai indicat nici un text legal pe care să întemeieze existența acestei obligații în sarcina pârâtei.
Or, un asemenea text legal nici nu există. Mai mult, prin HCL nr. 441/2005 (fila 27 dos.), s-a dispus darea avizului de principiu pentru vânzarea la licitație publică a apartamentului nr. 3, în litigiu, în baza textelor legale constând în art. 38 alin.2 lit. f și art. 46 alin.2 din 215/2001, privind administrația publică locală.
Reclamantul dacă dorea să cumpere acest apartament, avea posibilitatea să se înscrie la licitația ce urma să se organizeze. În nici un caz, nu poate solicita obligarea pârâtei la vânzarea directă către el a acestui imobil.
Față de toate cele arătate mai sus, instanța de fond, în baza art. 246.Pr.Civ. a luat act de renunțarea la judecata primului capăt de cerere din acțiunea formulată, acesta rămânând fără obiect, apoi, a respins celelalte capete de cerere ale acțiunii ca neîntemeiate.
Cheltuieli de judecată nu s-au acordat în cauză, acestea nefiind solicitate de către pârâți.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal, timbrat cu 9 RON taxă judiciară de timbru și 0,5 RON timbru judiciar reclamanții și solicitând admiterea lui, schimbarea în totalitate a sentinței civile nr. 6414/2007 și în urma rejudecării pe fond a cauzei, a se admite acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv a se dispune sistarea stării de indiviziune între reclamanți și pârâta ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR și a se atribui reclamanților în natură apartamentul nr. 3 și terenul aferent, cu obligarea la sultă în sumă de 53.120 lei RON.
În subsidiar au solicitat să fie obligată pârâta să vândă prin vânzare directă fără licitație apartamentul nr. 3 și terenul aferent înscris în CF 22640 O și a se dispune întabularea reclamanților în CF.
Prin decizia civilă nr.234/A din 10 aprilie 2008, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul și în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA O - DIRECȚIA IMOBILIARĂ și PREFECTUL JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr. 6414/31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în urma partajului voluntar intervenit între antecesorii în drepturi ai părților, prin actul autentificat sub nr. 6597/11 august 1977, fost sistată starea de indiviziune existentă la acea dată cu privire la imobilul în litigiu, înscris inițial în Cf 8589 O cu nr. top. 2696/2, imobilul fiind astfel defalcat în trei apartamente distincte, cu terenul aferent, fiecare apartament clar individualizat, primind număr nou de Carte Funciară, după cum urmează: apartamentul nr. 1 fost înscris în Cf nou 22638, apartamentul nr. 2 fost înscris în CF nou 22639 iar apartamentul nr. 3 în Cf nou 2264.
S-a reținut de tribunal că, reclamantul dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare asupra apartamentului nr.2, reclamanta și soțul acesteia au cumpărat apartamentul cu nr.1, iar asupra apartamentului cu nr. 3 devenit proprietar Statul român în baza Decretului nr. 223/1974, părțile rămânând în indiviziune forțată doar cu privire la intrarea prin poartă și curtea comună.
Or, câtă vreme cele trei apartamente din imobilul - casă colectivă sunt clar individualizate în de carte funciară distincte, fiecare apartament formând o unitate locativă distinctă de sine stătătoare folosit ca atare de proprietari, ca urmare a actului de partaj intervenit în anul 1977, iar apartamentul nr. 3 reprezintă proprietatea exclusivă a Statului Român, s-a reținut de instanța de apel că în speță nu sunt în prezența unei coproprietăți între reclamantul și Statul Român care să justifice sistarea indiviziunii prin atribuirea apartamentului nr. 3 în favoarea reclamantului.
Conform literaturii de specialitate și practicii judiciare în materie, s-a apreciat de instanța de apel că, dispoziția legală privind sistarea stării de indiviziune prev. de art. 728 cod civil se aplică numai proprietarilor ce stăpânesc în comun un bun, ori în speță, cei doi proprietari reclamantul și pârâtul dețin în proprietate proprietăți distincte.
S-a reținut de instanța de apel că este nefondată cererea apelantului de a fi obligată pârâta Primăria Municipiului O să-i vândă apartamentul nr. 3, în mod direct, fără licitație, deoarece Statul Român, în baza atributelor conferite de dreptul său exclusiv de proprietate, în conformitate cu dispozițiile art. 480 cod civil poate să dispună în mod liber cu privire la bunul său, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 9 lei taxă judiciară de timbru, achitată prin chitanța nr.- din 30.10.2008 și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, au declarat recurs apelanții și, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii precizate, fără cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că instanțele nu au făcut distincție între indiviziunea în sens material și cea în sens juridic, imobilul se află în indiviziune în sens material, faptul că cele 2 imobile sunt înscrise în două de carte funciară diferite nu este de natură a elimina indiviziunea. Cele 3 apartamente cu proprietari distincți, însă indiviziunea în sens materiale există, fiind aplicabile dispozițiile art.728 Cod civil.
Cele 3 apartamente se află în indiviziune, imobilul reprezintă o singură unitate locativă, acoperișul, coridorul, terenul sunt comune, în stare de indiviziune ce s-a solicitat a fi sistată, urmând ca să devină proprietarul întregului imobil, întrucât apartamentul mamei îl poate dobândi prin moștenire, iar celălalt prin plata unei sulte sau prin vânzare directă.
Nu are nimic cu starea de indiviziune împărțirea imobilului pe apartamente, iar dacă vânzarea se face la licitație, ar putea cumpăra un terț al treilea apartament și atunci d-ar păstra coproprietatatea. Efectul principal ar fi ca o familie să se simtă bine în acest imobil sau menținerea situației în care 3 familii să se simtă prost. S-a evaluat imobilul la valoarea de circulație, astfel că prin vânzarea corectă nu ar fi prejudiciată Primăria
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă Primăria O, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că în speță nu este o coproprietate între recurent și Statul Român, care să justifice sistarea indiviziunii prin atribuirea apartamentului nr.3 în favoarea recurentului reclamant.
Intimatul pârât Prefectul Județului B, deși legal citat nu și-a comunicat poziția față de recursul formulat în cauză.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit copiei xerox a colii de carte funciară nr.22637 O, imobilul având nr.top.2696/2 reprezintă în natură o casă colectivă compusă din 3 apartamente și 265. teren aferent. Imobilul a fost înscris inițial în coala de Carte funciară nr.8589 O, iar prin actul autentificat sub nr.6597 din 11.08.1977 -filele 14-15 dosar fond, s-a procedat de către foștii proprietari la sistarea stării de indiviziune prin defalcarea în 3 apartamente distincte, fiecare cu cotă parte de terenul aferent.
Recurenții au întabulat în favoarea lor apartamentul nr.1 înscris în coala de Carte Funciară nr.22638 și apartamentul nr.2 înscris în CF nr.22639 O, apartamentul nr.3 fiind înscris în CF nr.22640 O, în proprietatea Statului Român, drept preluat în baza Decretului nr.223/1974 la 6.02.1989 de la fostul proprietar.
Față de considerentele expuse, în mod corect ambele instanțe au concluzionat că părțile au calitatea de coproprietari doar asupra terenului aferent celor 3 apartamente, ce constă în curtea comună și intrarea la imobil, această stare de fapt reprezentând practic o coproprietate forțată, ce nu poate face obiectul unei sistări. Nu este vorba de o stare de indiviziune a celor 3 apartamente, părțile neavând fiecare cotă parte din acestea ci fiecare are în întregime stabilit în favoarea sa un drept exclusiv de proprietate materializate în urma defalcării ce a avut loc în anul 1977.
A accepta ideea exprimată de către recurenți, ar însemna că oricare dintre proprietarii unor apartamente situate în locuri, case colective, ar putea solicita și obține sistarea indiviziunii în sensul de-a li se atribui întregul, ceea ce nu este conform legislației în vigoare -art.728 și următoarele Cod civil și nici practicii, doctrinei în materie, astfel că, nu este vorba de faptul că nu s-a făcut distincție între indiviziune în sens material și cel juridic ci dimpotrivă, criticile fiind nefondate.
Situația ar fi fost altfel dacă, astfel cum s-a arătat mai sus, fiecare parte ar fi deținut doar o cotă din fiecare apartament, ori, în speță fiecare deține în proprietate întregul apartament, iar terenul aferent este în coproprietate forțată, utilă, necesar folosinței.
Faptul că un terț ar putea dobândi în orice mod dreptul de proprietate al Statului Român, nu schimbă cu nimic situația expusă, mai mult, recurenții puteau să se înscrie la licitația organizată de Primăria Municipiului O și să-și adjudece dreptul acestuia, neexistând o dispoziție legală care să ofere posibilitatea atribuirii directe, fără licitație a acestui apartament. A obliga instanța o parte ce are un drept de proprietate la vânzarea dreptului, fără un temei legal, ar constitui nu doar un abuz ci o încălcare a dreptului de proprietate instituit de art.480 Cod civil și garantat de Constituția României de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se că partea intimată nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții și împotriva deciziei civile nr.234/A/2008 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:2.02.2009
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:5.02.2009
2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
