Obligație de a face. Decizia 157/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 157/
Ședința publică din 19 februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, domiciliat în S, str. - -, - 6,.10, județul H, domiciliată în S,-, județul H, domiciliat în O-S,-,.5, județul H, și de intervenientul, domiciliat în Târgu-M, str. -,. 52,.13, județul M, împotriva deciziei civile nr. 84 din 23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților, acestea nefiind citate.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 12 februarie 2008 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 19 februarie 2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1273/26 iunie 2006, Judecătoria Odorheiu -S a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta "" M C, precum și cererea de intervenție formulată de, a respins acțiunea reconvențională a pârâtei și, drept consecință:
- a obligat pârâta-reclamantă reconvențională "" M C să ridice construcțiile sere solare și construcții anexe amplasate pe terenul extravilan situat în S, "" identificată cu nr. top. 5351 și 5350/2/2/3 din nr.1766 și nr.2348 S nr. cadastral 456, 457, 458, 459 și 46 în suprafață de 18.549 mp respectiv nr. 5315 S nr. top. 5352/1, 5352/2, 5352/3, 5353/2 în suprafață de 6919 mp proprietatea reclamanților și a intervenientului, în baza titlurilor de proprietate eliberate de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sub nr. 54716, 54717, 54718 respectiv 54719 din 14 octombrie 2002;
- a obligat pârâta-reclamantă reconvențională să plătească în favoarea reclamanților și a intervenientului suma de câte 2.983,8 lei (29.838.000 lei ROL) respectiv 1000 lei (10.000.000 lei ROL) reprezentând despăgubiri civile calculată în raport cu fructele pe care le datorează pentru folosința terenului, calculat până la data introducerii acțiunii;
- a obligat pârâta-reclamantă reconvențională să plătească în favoarea reclamanților și a intervenientului daune cominatorii în sumă de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere calculate de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea obligației de ridicare a construcțiilor;
- a obligat pârâta-reclamantă reconvențională să plătească în favoarea reclamanților și a intervenientului suma de câte 1.037.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții și intervenientul au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în litigiu prin titlurile de proprietate emise de Comisia Județeană H pentru aplicarea Legii fondului funciar, iar pârâta-reclamantă reconvențională este doar proprietara construcțiilor cumpărate prin licitație publică, la 6 aprilie 1998, în cadrul executării silite declanșate de creditorii MC( 38 bucăți solarii, de la intrarea în fermă, pe partea dreaptă, clădirea administrativă, șopron, sistem de alimentare cu apă și energie electrică ).
Din prevederile art. 41din nr.OUG 102/2001, pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2000, rezultă că restituirea terenurilor nu este posibilă pe amplasamentele ocupate de sere, iar nu și de solarii - precum cele din litigiu, (conform expertizei tehnice întocmite de expert ) considerate construcții provizorii, astfel că acțiunea reconvențională a pârâtei,având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în favoarea reclamanților și intervenientului a fost apreciată ca nefondată.
Cu referire la același aspect au fost avute în vedere și constatările instanței, cu ocazia efectuării unei cercetări la fața locului, reținându-se că din cele 22 de construcții amplasate pe terenul în litigiu sunt utilizate doar 16 (dintre care încălzirea centrală este instalată în două), iar acestea au structuri ușoare, demontabile, specifice solariilor și se află într-o stare de uzură de aproximativ 50%.
Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată, pârâta folosind terenurile proprietatea acestora fără plata vreunei despăgubiri din anul 2002, iar prevederile art. 494 alin. 3 din Codul civil nu își găsesc aplicare în speță, întrucât reclamanții și intervenientul nu și-au exprimat opțiunea de a menține construcțiile pentru ei. În plus, chiar dacă, în momentul cumpărării, pârâta a fost de bună credință, aceasta a avut cunoștință despre formularea cererilor de reconstituire, iar prin introducerea unei acțiuni nefondate în justiție a întârziat chiar eliberarea titlurilor de proprietate, ulterior neoferind nicio alternativă pentru soluționarea diferendelor, deși Legea nr. 247/2005 conține prevederi legale și pentru această ipoteză, dispozițiile art. 4 alin. 3 din Titlul VI făcând posibilă plata către proprietari a unei despăgubiri, însă nu mai mică decât valoarea de piață a terenului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta-reclamantă reconvențională "", iar prin decizia civilă nr. 84/23 mai 2007, Tribunalul Harghitaa admis calea de atac și a schimbat în tot sentința civilă nr. 1273/26 iunie 2006 Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, în sensul respingerii acțiunii principale, admiterii acțiunii reconvenționale și anulării titlurilor de proprietate emise în favoarea reclamanților și intervenientului, corelativ cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată în fond și apel, în cuantum de 6080,30 lei.
În adoptarea soluției menționate, instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.40 din nr.HG1172/2001, privind aprobarea Regulamentului privind procedura pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, act normativ care modifică și completează și Legea nr. 1/2001, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 169/1997, și anume: pentru terenurile foștilor proprietari, persoane fizice, pe care se afla bazine piscicolepentru terenurile pe care sunt amenajate sererestituirea se face pe alt amplasament, dacă exista suprafețe suficiente, sau se acorda despăgubiri, în condițiile legii. Aceste persoane se înscriu în anexa nr. 29.
Deși la data eliberării titlurilor de proprietate pe seama reclamanților și a intervenientului respectiv 14 octombrie 2002erau în vigoare aceste prevederi legale, cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate și a punerii în posesie, ele nu au fost respectate de pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, făcându-se aplicarea greșită a Legii nr. 18/1991 republicată și a Legii nr. 1/2000 cu modificările ulterioare.
Astfel, nerespectând și încălcând dispozițiile imperative ale legii fondului funciar, titlurile de proprietate eliberate în acest mod sunt lovite de nulitate absolută.
Această ultimă soluție a fost atacată cu recurs de către reclamanți și intervenient, solicitându-se modificarea ei integrală, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă și menținerii hotărârii primei instanțe.
În drept a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se încălcarea și aplicarea greșită a legislației din domeniul fondului funciar, respectiv a dispozițiilor modificatoare ale Legii nr. 247/2005 privind Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 169/1997.
Prin memoriul de recurs, decizia instanței de apel a fost criticată sub următoarele aspecte:
- construcțiile edificate pe terenul retrocedat în baza Titlurilor de proprietate anulate, sunt solarii și nu sere, acest fapt fiind dovedit prin probele administrate de prima instanță, respectiv actul de adjudecare, factura emisă cu prilejul cumpărării, expertizele tehnice efectuate în cauză, constatările instanței cu ocazia cercetării la fața locului;
- la data pronunțării sentinței de către Judecătoria Odorheiu S, Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, deci dispozițiile la care se referă instanța de apel sunt abrogate nu numai la data când s- pronunțat instanța de apel, dar și la data pronunțării hotărârii primei instanțe, respectiv 26 iunie 2006;
- cazurile de nulitate absolută a actelor de reconstituire sunt prevăzute limitativ de dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, iar printre acestea nu se regăsește motivul de nulitate reținut de instanța de apel;
- potrivit art. III pct.2 din Legea nr. 169/1997"Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de altă persoană care justifică un interes legitim ",or, pârâta - reclamantă reconvențională "" L nu justifică interes, deoarece a cumpărat prin licitație un număr de 38 bucăți solarii, nu și terenul aferent.
- potrivit dispozițiilor art.4 alin.13 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, "Pentru terenurile preluate de stat de pe care investițiile au fost vândute cu respectarea legii, foștii proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat de aceștia, sau pentru despăgubiri plătite fie de către investito."Din textul citat, rezultă indubitabil, că intimata pârâtă - reclamantă reconvențională nu este îndreptățită să solicite anularea titlurilor emise pe seama recurenților, cu atât mai mult cu cât nu a făcut ofertă reală pentru dobândirea dreptului de proprietate, iar legislația în vigoare nu oferă nicio altă alternativă pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate solariile cumpărate.
Pârâta a formulat întâmpinare față de recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea acestora ca nefondate, pe considerentul legalității soluției instanței de apel, care a reținut în mod corect natura construcțiilor aflate în litigiu - respectiv sere, iar nu solarii, aspect confirmat prin expertizele efectuate în cauză de experții și, care au constatat că acestea au fost edificate conform autorizației de construcție nr. 329/20.08.1979 și a documentației nr. 14.038/1979.
Prin urmare, pârâta a apreciat că instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 40 din nr.HG 1172/2001, care erau în vigoare la data emiterii titlurilor de proprietate aflate în litigiu, respectiv 14 octombrie 2002.
În ceea ce privește critica vizând lipsa de interes a pârâtei în invocarea nulității absolute a respectivelor titluri, s-a arătat că aceasta este nefondată, din moment ce legea prevede că nulitatea absolută poate fi invocată de către orice persoană interesată.
Prefectul județului H, în calitate de președinte al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a comunicat instanței de recurs că își menține poziția exprimată în fața instanței de fond, prin întâmpinarea formulată și adresa nr. 5697/2005, înscrisuri prin care a susținut legalitatea titlurilor de proprietate contestate.
Aceeași poziție procesuală a adoptat și Comisia locală S, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, astfel că vor fi admise, pentru considerentele relevate în continuare:
La data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, terenurile din litigiu se aflau în administrarea M-C -succesoare a fostei unități agricole de stat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 36 din lege ( art. 37, după republicare ), reclamanții și intervenientul au dobândit calitatea de acționari la respectiva societate comercială. Ulterior, prin adoptarea Legii nr. 1/2000, s-a creat cadrul legislativ pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și în favoarea persoanelor fizice față de care se stabilise anterior calitatea de acționar la societățile comerciale înființate, conform Legii nr.15/1990, din fostele întreprinderi agricole de stat. ( art. 8 din Legea nr. 1/2000 ).
În acest context, prin Hotărârea nr.17/10 octombrie 2002, Comisia județeană Hav alidat propunerile Comisiei locale S, înaintate sub nr.3839/23 septembrie 2002, vizând restituirea în natură către reclamanți și intervenient a suprafețelor de teren în privința cărora aceștia deținuseră calitatea de acționar, terenuri situate în perimetrul M-
Procedând în acest fel, cele două comisii au respectat prevederile art.8 din Legea nr.1/2000, în vigoare la data respectivă, astfel că în privința titlurilor de proprietate emise ulterior nu operează niciuna dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute expres și limitativ de art. III din Legea nr. 169/1997.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 40 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin nr.HG 1172/2001, Curtea observă că acest text impunea restituirea pe un alt amplasament sau acordarea de despăgubiri doar în cazul în care pe terenurile revendicate sunt amplasate "sere sau plantații de hamei, viticole și pomicole în funcțiune".
Or, din cuprinsul încheierii de adjudecare nr. 1/21 aprilie 1998 Judecătoriei Miercurea Ciuc, ca și din cel al facturii fiscale nr. -/10 august 1998, prin care pârâta a achitat debitoarei urmărite suma de 70.000.00 lei (ROL), cu titlu de preț pentru construcțiile cumpărate la licitația publică desfășurată la data de 6 aprilie 1998, rezultă că obiectul vânzării îl reprezintă un număr de 38 bucăți solarii. Prin urmare, însăși pârâta - cumpărătoare a acceptat ideea achiziționării unor "solarii", iar susținerea ulterioară, conform căreia ar fi cumpărat în realitate "sere", nu este susținută prin nicio dovadă concomitentă ori ulterioară vânzării la licitație.
În plus, nu s-a făcut dovada că respectivele construcții întruneau, la data cumpărării sau a emiterii titlurilor de proprietate, caracteristicile funcționale ale unei sere, sub aspectul deținerii unui sistem propriu de încălzire, în stare de funcționare normală, care să permită pe tot parcursul anului crearea și menținerea unui microclimat favorabil adăpostirii și cultivării plantelor care nu suportă frigul - caracteristică ce distinge ( conform literaturii de specialitate citate de experții tehnici și ) serele de solarii. Acestea din urmă, neavând sistem propriu de încălzire, sunt destinate adăpostirii plantelor (, legume, răsaduri ) doar primăvara sau toamna târziu, nefăcând posibilă întreținerea acestora pe perioada anotimpului, precum serele.
Față de aceste aspecte, nu prezintă relevanță invocarea autorizației de construire din anul 1979, care face referire la "amenajarea unui complex de 10 ha sere", mai ales în contextul în care probele administrate în fața primei instanțe (expertize tehnice și cercetare la fața locului )au confirmat o stare de degradare avansată ( uzură de 50 % ) a respectivelor edificii, precum și structura ușoară, demontabilă a acestora. În plus, din aceleași probe a reieșit că dintre cele 22 de construcții aflate pe terenul din litigiu, numai două sunt dotate cu instalație de încălzire centrală pe gaz metan, restul fiind utilizate pentru diverse culturi agricole începând de primăvara și până toamna târziu, prin urmare, ca și solarii, iar nu sere.
În ceea ce privește cele două "sere", constatate de către expertul tehnic ca fiind dotate cu sistem propriu de încălzire, Curtea subliniază faptul că nici în privința acestora nu s-a făcut dovada că se aflau în stare de funcționare, cu o astfel de utilitate, ( seră ), la data achiziționării lor de către pârâtă ori la data emiterii titlurilor de proprietate aflate în litigiu, și nici că făceau parte integrantă dintr-un sistem funcțional de încălzire, care să fi deservit cele 38 de construcții cumpărate la licitație (solarii).
Pentru considerentele expuse, constatând ca fiind conformă cu probele administrate în cauză, reținerea de către expertul tehnic a împrejurării că, potrivit utilității conferite de proprietar construcțiilor din litigiu, acestea întrunesc caracteristicile funcționale ale unor solarii, Curtea conchide că titlurile de proprietate contestate de către pârâtă au fost emise cu respectarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 1/2000 și ale art. 40 din Regulamentul aprobat prin nr.HG 1172/2001.
Prin urmare, observând că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale menționate, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, să se admită recursurile declarate în cauză și să se modifice integral decizia tribunalului, în sensul respingerii apelului promovat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe și eliminării dispoziției privitoare la obligarea reclamanților și intervenientului la cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei, în apel și fond.
De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților în apel și recurs ( câte 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial ).
În ceea ce privește solicitarea formulată în subsidiar de către pârâtă, prin acțiunea reconvențională supusă dezbaterii - respectiv obligarea reclamanților la plata contravalorii investițiilor, conform prevederilor art. 494 Cod civil, prima instanță reținut în mod corect că o atare pretenție nu poate fi primită, deoarece dispozițiile legale invocate nu obligă proprietarul terenului să păstreze pentru dânsul plantațiile sau clădirile făcute de un terț pe terenul său. Pe de altă parte, situația pârâtei din prezenta cauză nu este similară cu cea a terțului de bună-credință,la care face referire art. 494 alin. 3 Cod civil, întrucât la data dobândirii construcțiilor din litigiu aceasta avea cunoștință de faptul că vânzătoarea nu era proprietara terenului pe care acestea erau amplasate. Or, prevederile legale menționate vizează situația celui care, necunoscând că terenul aparține altcuiva și având convingerea că îi aparține lui, construiește sau face alte lucrări pe acest teren.
În plus, reclamanții și intervenientul neexprimându-și opțiunea pentru păstrarea construcțiilor, iar ridicarea acestora fiind posibilă, datorită structurii lor demontabile, operațiunea urmează a fi efectuată de către pârâtă pe cheltuiala sa, conform prevederilor art. 494 alin.1 Cod civil, astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță.
În același context, nu poate fi ignorat nici demersul juridic inițiat de către pârâtă la data de 13 noiembrie 2002 ( în dosarul nr. 3553/2002 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc ), prin care a solicitat a se constata că terenul pe care se află construcțiile din litigiu nu poate forma obiectul reconstituirii în natură a dreptului de proprietate, conform prevederilor legii fondului funciar, manifestându-și chiar disponibilitatea pentru despăgubirea persoanelor îndreptățite. Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 286/25 februarie 2003 Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1284/R/18 noiembrie 2003 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, iar pârâta a renunțat la ideea despăgubirii proprietarilor terenului, deși actualele prevederi ale Legii nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin art. I, pct.4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, oferă soluții de rezolvare unor situații similare celei din speță, prin plata unei despăgubiri către proprietarii terenurilor de pe care investițiile efectuate după preluarea lor de către stat au fost vândute cu respectarea legii, prețul terenului neputând fi mai mic decât valoarea sa de piață (art. 4 alin. 13- 18din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005 ).
Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei deduse judecății, Curtea va admite - astfel cum s-a relevat în cuprinsul considerentelor prezentei decizii - recursurile deduse judecății, modificând în tot decizia atacată, cu consecința respingerii apelului declarat de pârâtă și obligării acesteia la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții, și și de intervenientul, domiciliat în Târgu-M, str. -,. 52,.13, județul M, împotriva deciziei civile nr. 84/23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică integral decizia atacată și, drept consecință, respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta "", cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1273/26 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Odorheiu -S în dosarul nr. 2383/2004.
dispoziția privitoare la obligarea reclamanților și intervenientului la cheltuieli de judecată în apel și fond.
Obligă pârâta "" la plata în favoarea reclamanților, și a sumei de câte 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs și apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
27.03.2008
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
