Obligație de a face. Decizia 1571/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1571/R/2008
Ședința publică din 1 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 73/A din 13.03.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat, lipsă fiind reclamantul recurent și pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 iunie 2008 și 20 iunie 2008, prin registratura instanței, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, se constată că la data de 4 august 2008, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar chitanța prin care atestă achitarea unei taxe judiciare de timbru în valoare de 4 lei.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că și-a însușit un exemplar al întâmpinării depusă la dosar de către pârâtul intimat, în cursul acestei dimineți când a studiat dosarul.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată în scris, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată în valoare de 1092, reprezentând taxele de timbru și onorariile avocațiale în toate instanțele.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2904/13.XII.2007 pronunțată în Dosarul cu număr unic, - al Judecătoriei M, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului împotriva pârâtului, având ca obiect obligație de a face, respectiv demolare construcții.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 2851/2006, s-a admis acțiunea vizând stabilirea masei succesorale și partajul acesteia și au fost stabilite loturile pentru moștenitorii defuncților a lui și.
Părțile din prezentul litigiu sunt moștenitorii acestora și au primit în urma partajului construcții și terenuri printre care pârâtul a primit grajdul, bucătăria de vară și un cuptor.
Este adevărat că nici una dintre părți nu este proprietar tabular asupra terenurilor atribuite, succesiunea dezbătându-se extratabular.
Reclamantul și-a pus în executare hotărârea amintită prin executorul judecătoresc, dosar ex. 185/2007, iar cu ocazia acestei executări s-a constatat de către executorul judecătoresc că, construcțiile atribuite în natură pârâtului, ar fi pe terenul reclamantului.
Analizând hotărârea pe care reclamantul își întemeiază acțiunea introductivă, prima instanță a constatat că atât reclamantul cât și pârâtul au primit teren în locul numit, iar pârâtul a primit și construcțiile a căror desființare se cere.
Având în vederea faptul că prin hotărârea arătată, au fost doar nominalizate terenurile, fără a fi identificate din punct de vedere tabular, precum și datorită faptului că ambele părți au primit terenuri în aceeași zonă, iar construcțiile a căror desființare se cere existau pe teren la data pronunțării hotărârii, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantului.
Atât terenurile cât și construcțiile în cauză existând faptic la data pronunțării hotărârii, s-a concluzionat că nu este logic ca instanța să fi atribuit terenul unuia dintre moștenitori, iar construcțiile altuia, ci a ținut cont de folosința acestora.
Apelul reclamantului a fost respins prin Decizia civilă nr. 73/13.III.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, păstrându-se în întregime sentința atacată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că la data promovării acțiunii introductive, reclamantul nu a făcut dovada că este, în condițiile legii, proprietar al terenului pe care se află construcțiile ce aparțin pârâtului.
Față de incidența prevederilor art. 494 Cod civ. în situația că reclamantul face dovada proprietății terenului aferent construcțiilor, opțiunea sa pentru desființarea lor este condiționată de obținerea autorizației de desființare, potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 50/1991, republicată.
Cum reclamantul nu făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului și nici nu a depus autorizația necesară demolării, Tribunalul a apreciat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, motiv pentru care a procedat la respingerea apelului promovat de reclamant, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, rezumate mai sus, reclamantul a declarat recurs în termenul legal, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ.
În motivare se arată că prin sentința civilă nr. 2851/29.XI.2006 a Judecătoriei M, s-a dispus partajarea masei succesorale rămase după defuncții și, conform variantei IV întomite de expert și dispozițiilor testamentare lăsate de părinți, intrând în lotul reclamantului terenul ocupat de construcții, în suprafață de 3000 mp, situată în " ".
Prin ambele testamente lăsate de părinți, construcțiile revenindu-le în cote egale, părților din prezentul proces, reclamantului i-au fost atribuite casa și magazia, iar pârâtului restul anexelor gospodărești, reclamantul fiind pus în posesie de executorul judecătoresc, ocazie cu care pârâtul a declarat că își va ridica construcțiile de pe terenul reclamantului.
Considerând că hotărârea judecătorească de partaj, este titlul său legal, care îi conferă dreptul să solicite desființarea construcțiilor aflate pe terenul atribuit, reclamantul concluzionează că autorizația de demolare, este necesară doar în momentul punerii în executare a hotărârii prin care s-a dispus demolarea.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele ce de vor arăta în continuare.
Conform sentinței de partaj succesoral nr. 2851/29.XI.2006 a Judecătoriei M, au fost incluse în lotul reclamantului, fiindu-i atribuite în locul numit " " trei terenuri, dintre care două în suprafață de câte 3000. fiecare, identificate doar prin plantația de pruni, sau construcțiile la modul generic, existente pe ele, iar ultimul de 2800. neidentificat prin nici un reper existent la fața locului.
Pârâtului, prin aceeași sentință i-au fost atribuite grădina situată în aceeași Va D. precum și construcțiile constând în grajd, bucătărie de vară și cuptor.
Rezultă așadar din considerentele și dispozitivul sentinței menționate mai sus, că partajul masei succesorale între moștenitori, s-a realizat fără identificarea terenurilor cu date de carte funciară.
Prevalându-se de această sentință, reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță, obligarea pârâtului să-și ridice construcțiile atribuite prin hotărârea de partaj succesoral, de pe terenul proprietatea sa, singurul argument adus în sprijinul obligații de a face, fiind acela că prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc, a fost pus în posesia terenului pe care se află construcțiile.
Or simpla posesie a reclamantului, asupra terenului ocupat de construcții, nu este suficientă pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 494 Cod civil, text normativ care impune exigența dreptului de proprietate, referindu-se în mod expres la " proprietarul pământului ".
În condițiile în care prin sentința de partaj succesoral, nu s-a făcut identificarea terenurilor ce compun masa succesorală, cu date de carte funciară și în contradictoriu cu proprietarii tabulari, nedispunându-se intabularea reclamantului la CF asupra terenurilor atribuite în mod exclusiv, apare cu evidență faptul că sentința în discuție nu poate constitui titlu de proprietate în favoarea reclamantului, astfel că incidența dispozițiilor art. 494 cod civil este exclusă.
În acest context, chestiunea existenței sau inexistenței autorizației de demolare, la data intentării acțiunii introductive sau la momentul pretins de recurent, acela al punerii în executare, a hotărârii prin care s-a dispus măsura demolării, nu mai prezintă nici o relevanță în pricina dedusă judecății.
Pe cale de consecință, Curtea față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantului, menținând în întregime decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 73/A/ din 13.03.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT.
2 EX. /05.09.2008
JUD. FOND..
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
