Obligație de a face. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 162/
Ședința publică din 24 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul V, împotriva deciziei civilă nr.45/A, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.26/2008, eliberată de Baroul V, lipsă fiind intimatul-pârât.HG
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 24 aprilie 2008, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat solicită desființarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în apel, și trimiterea recursului, spre competentă soluționare, aceleiași instanțe. Lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției inadmisibilității recursului. F
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2006, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul ca HG prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat să-și demoleze construcția pe cheltuiala sa sau să fie autorizat reclamantul să o demoleze pe cheltuiala pârâtului, iar în subsidiar să-și modifice imobilul astfel încât picăturile streșinii să se scurgă pe proprietatea sa, pentru a nu-i afecta imobilul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului situat în- din, iar pârâtul este vecinul său care, fără respecta dispozițiile legale privind distanța între proprietăți și fără a avea autorizație de construcție, a ridicat un garaj și ulterior o anexă-magazie la distanța de 0,5. Pentru aceasta a fost sancționat atât de Primăria, cât și de Inspectoratul Teritorial în Construcții.
În ceea ce-l privește, prin executarea acestor lucrări este grav prejudiciat prin faptul că ridicarea garajului a fost sistată, acesta nu are acoperiș și toate apele pluviale cad pe zidul casei sale, ce a ajuns într-o stare avansată de degradare. Tot așa stau lucrurile și cu Anexa aflată în prelungirea garajului care, de asemenea, nu are învelitoare, iar apa provenită din ploi și topirea zăpezii cade tot pe zidul casei sale. Așadar, solicită instanței să instituie un drept de servitute privind apele pluviale și să-l oblige pe pârât să-și demoleze aceste construcții.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, susținând că aceasta are scop șicanatoriu, fiind făcută cu rea-credință, constituind un abuz de drept procesual.
Pârâtul mai susține că este proprietarul unui teren în suprafață de 600.p în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.8610/24 iulie 1995, precum și a construcțiilor existente pe acesta, învecinându-se cu reclamantul pe latura de est, acesta având casa pusă direct pe hotar, conform procesului-verbal nr.2938/27 octombrie 1969 încheiat de reprezentanții Consiliului Popular al orașului. În anii 2001-2002 reclamantul a modificat configurația imobilului, extinzându-se pe verticală și orientând streașina imobilului deasupra proprietății sale, astfel încât apele pluviale și cele rezultate din topirea zăpezii cădeau pe proprietatea sa. Prin sentința civilă nr.3386/30 iunie 2003 s-a stabilit linia de hotar între proprietățile acestora, ce coincide cu peretele exterior al imobilului reclamantului, expertul desemnat în cauză a constatat că reclamantul nu a respectat proiectul tehnic vizat de Primăria orașului, iar zăpada care cade de pe casa reclamantului poate să-i producă pagube și chiar accidente, având în vedere că streașina acestuia depășește cu 0,70. linia de hotar. În ceea ce privește imobilul ridicat de pârât în anul 2002, cu destinația de garaj și magazie, arată că acesta a fost autorizat de Primăria orașului și se află în stadiul fizic de placă peste parter, compartimentarea, tâmplăria și finisajele nefiind executate, având în vedere litigiul civil pentru grănițuire. Prin urmare, imobilul său nu are acoperiș și streașină, iar lucrurile stau de fapt invers, reclamantul fiind cel care îi afectează proprietatea, având zidul casei chiar pe hotar, iar apa se colectează pe terenul său.
În cauză s-a atașat dosarul nr.10803/2002 în care s- pronunțat sentința civilă nr.3386/30 iunie 2003, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului declarat de reclamant și prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților.
De asemenea, s-a dispus efectuarea în cauză a unui raport de expertiză de către expert ce a avut ca obiective verificarea dacă pârâtul, la edificarea celor două construcții, a respectat autorizația de construcție, stabilirea dacă picătura streșinii de la garajul și magazia pârâtului se scurge pe proprietatea sa sau a reclamantului, urmând a avea în vedere pentru aceasta hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților și să se stabilească manopera de demolare a acestor imobile.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.5928 din 13 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins cererea formulată de reclamantul, acesta fiind obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, din raportul de expertiză întocmit în cauză, că pârâtul nu a respectat autorizația de construire nr.38/24 septembrie 2001, că magazia și garajul se află la stagiul fizic de planșeu peste parter, fără acoperiș finisaje și tâmplărie, lucrările fiind sistate conform dispoziției Primăriei. Pe planșeu sunt așezate plăci de azbociment ondulat care dirijează apele pluviale, chiar pe proprietatea pârâtului. Expertul a mai arătat că cele două construcții sunt amplasate pe terenul pârâtului, iar valoarea lucrărilor de demolare se estimează la suma de 4000-5000 lei.
S-a mai reținut că pârâtul nu a respectat autorizația de construcție la edificarea magaziei și garajului, lucrările la acestea fiind sistate, însă, simpla existență a celor două imobile în acest stadiu nu-i provoacă reclamantului nici un prejudiciu. A rezultat, din constatările expertului, că apa de pe plăcile ondulate amplasate pe construcții se scurge chiar pe proprietatea pârâtului și nu pe aceea a reclamantului și prin urmare acesta nu realizează vreun prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel eclamantul, criticând-o sub următoarele aspecte:
- Deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în ceea ce privește delimitarea liniei de hotar, instanța le-a respins nejustificat, în condițiile în care a făcut dovada că pe rolul instanței penale se află spre soluționare dosarul penal privind falsul schiței ce a stat la baza pronunțării hotărârii cu privire la delimitarea hotarului;
- În mod greșit instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, față de faptul că stabilirea corectă a liniei de hotar este determinantă în soluționarea prezentei cauze;
- Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă cerut, respectiv proba cu martori care a fost prorogată după efectuarea expertizei de specialitate.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.45/A din 26 februarie 2008, a respins ca nefondat apelul și a obligat pe reclamant la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.
HGÎn adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că în raporturile de vecinătate, proprietarii unor imobile limitrofe care au sau urmează a avea încorporate lucrări de construcții, sunt beneficiarii unor servituți legale, continue și aparente, configurate juridic în dubla ipoteză, cu caracter reciproc, a unor drepturi reale imobiliare și a unor obligații civile propriu-zise.
S-a reținut că în speță este vorba de așa numita servitute privind picătura streșinii reglementată de art.615 Cod civil, care, în materialitatea ei "obligă proprietarul unui fond de a face streașina casei sale în așa fel încât apele meteoritice - ploi, zăpezi - să se scurgă pe terenul său și nu pe al vecinului", de natură a nu-l prejudicia pe proprietarul fondului vecin.
Astfel, condiția este aceea de a nu se aduce prejudicii proprietății limitrofe, ceea ce în speță a fost dovedit prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care conchide faptul că picătura streșinii cade pe proprietatea intimatului, iar simpla existență a celor două imobile nu-i provoacă reclamantului nici un prejudiciu. Mai mult, în condițiile în care apele pluviale de pe acoperișul celor două construcții se scurg pe proprietatea intimatului-pârât, conform aliniamentului hotarului stabilit în mod irevocabil prin sentința civilă nr.3386/30.06.2003, nu pot fi reținute criticile aduse prin memoriul de apel d e către reclamant.
În situația în care, în urma unor cercetări penale, se va dispune modificarea hotarului despărțitor dintre proprietăți, apelantul-reclamant va avea la îndemână alte căi legale de a-și valorifica dreptul subiectiv cu privire la servitutea privind picătura streșinii, însă, în această fază, nu poate fi obligat pârâtul să demoleze construcții amplasate pe proprietate sa, care nu afectează în nici un mod proprietatea reclamantului.
În ceea ce privește solicitarea de a se suspenda pricina, față de cercetările penale aflate în curs de desfășurare, pe de o parte, s-a reținut că nu s-a formulat o astfel de cerere, iar pe de altă parte, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 pct.2 Cod procedură civilă, pentru suspendarea cauzei.
Cu privire la proba testimonială, din lucrările dosarului a rezultat că apelantul-reclamant nu a mai solicitat audierea unor martori, proba cu expertiză fiind de altfel determinantă în soluționarea cauzelor privind stabilirea unor servituți legale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, invocând următoarele motive:
Într-o primă critică se susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit ori vădit neîndoielnic a acestuia, cu motivarea că intimatul a HG construit lângă proprietatea sa un garaj și o anexă magazie fără autorizație de construcție, iar organele îndreptățite au dispus sistarea lucrărilor și pentru faptul că nu a respectat amplasamentul, ca urmare a obținerii autorizației de construcție.
Recurentul a formulat o acțiune întemeiată pe obligația de a face acele lucrări necesare care să nu îi afecteze proprietatea și să respecte dispozițiile art.610 alin.3 Cod civil, care statuează că "e îndatorat să lase depărtarea prescrisă de regulamente și obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte sau să facă lucrările prescrise de aceleași legi și regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului".
Cum intimatul nu a respectat prevederile legale privind edificarea construcțiilor lângă proprietatea sa, recurentul a făcut dovada acestor împrejurări cu actul prin care s-au sistat lucrările la garaj - anexa și bucătăria, întrucât nu au fost amplasate conform autorizației de construcție.
O altă critică vizează faptul că instanța a motivat greșit cererea, fără să observe că a avut în aceeași cerere două capete de cerere, s-a mărginit să motiveze conform art.615 Cod civil, când, în realitate, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.610 Cod civil.
Un ultim motiv vizează greșita apreciere a împrejurării că bucătăria și garajul anexă, care sunt situate lângă proprietatea recurentului și nu sunt terminate, și, în aceste condiții, nu îl vatămă.
În dezvoltarea acestui motiv se arată că tocmai pentru că nu sunt terminate, apele din ploi băltesc lângă fundația casei sale, întrucât nu are drenată pentru scurgerea apelor rezultate din ploi. Din această cauză, la eliberarea autorizațiilor de construcție, se dă un timp determinat pentru ridicarea și finalizarea unei construcții, tocmai pentru a nu se vătăma construcțiile existente.
Se mai susține că intimatul nu a respectat nici amplasamentul stabilit de organele îndreptățite, prin această situație proprietatea recurentului este umbrită de construcția edificată parțial, fiind și prejudiciat.
În concluzie, consideră că nu este suficient să se respecte numai distanța dintre clădiri, este obligatoriu să se respecte toate regulile și obiceiurile locului.
Se solicită admiterea recursului, cu consecința casării spre rejudecare.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acestei căi de atac, invocată din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a recursului, excepție privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON) inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON) și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei (RON), inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
În cauza de față se solicită demolarea construcției. Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei (RON), constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
Față de dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.45/A, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.05.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu
