Obligație de a face. Decizia 1691/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1691/R-CM
Ședința publică din 16 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimații-reclamanți și, în baza împuternicirii avocațiale de substituire fără număr, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Argeș -cabinet individual, lipsind recurenta-pârâtă SC""SA
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimații-reclamanți și, precizează că nu are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, pentru intimații-reclamanți și, solicită respingerea recursul ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțată de Tribunalul Argeș, în ședința publică din data de 10 iunie 2009, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 13.03.2009 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâta B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata celor 4 salarii medii nete la nivelul anului 2006, la plata celor 4 salarii de bază avute la momentul concedierii, la plata contravalorii celor 60 de zile de preaviz ce trebuiau să preceadă concedierii, la plata concediului de odihnă aferent perioadei lucrate în anul 2006, inclusiv perioadei de preaviz, la plata dobânzii legale calculată la suma reprezentând salariile mai sus menționate între momentul în care aceasta trebuia să le acorde și până la data achitării respectivelor sume, cu cheltuieli de judecată.
La data de 06.05.2009 pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, pârâta a susținut că, potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999, conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv Municipiul
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii, pârâta a susținut, în esență, următoarele:
Excepția este admisibilă întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.29 pct.1, 2, 3 din Legea nr.47/1992. În ceea ce privește respectarea dispozițiilor art.29 pct.3 din Legea nr.47/1992, există o strânsă legătură între dispozițiile art.298 teza a 2-a din Codul muncii și soluționarea cauzei, întrucât acestea antamează asupra modalității de soluționare a excepției de necompetență teritorială a cauzei.
Astfel, soluționarea acesteia din urmă presupune analizarea ipotezei în care Legea nr.168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art.298 alin.2 Codul muncii sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "sau alte dispoziții contrare", aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr.16/1967. Prevederile art.62, 63 din acest decret au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art.284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin.2 prevede că cererile referitoare la cauzele menționate la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri este absolută. Pentru a determina legea aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice:
1) principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun, din acest punct de vedere atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 fiind legi organice, Codul muncii fiind, potrivit art.73 din Constituția revizuită, lege organică, reprezentând dreptul comun în materie, iar celălalt act normativ - lege organică specială, având deci forță juridică egală;
2) principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării. Din acest punct de vedere, după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr.16/1967. Prevederile art.62, 63 din Legea nr.24/2000 au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
3) principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/tehnică legislativă.
Având în vedere argumentele expuse la pct.2 sus-menționat, dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea nr.24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art.15 din același act normativ potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față acestea fiind reglementările Legii nr.168/1999.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența și a Curții Constituționale, în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedre al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art.6 din
Art.1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Cum Legea nr.24/2000 face parte din piramida constituțională se impune respectarea ei, iar Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, nu are dreptul să modifice prevederile acestei legi întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă, respectiv în acest caz - prevederilor art.62 și 63 din Legea nr.24/2000, în lumina cărora art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu putea modifica implicit dispozițiile legale cuprinse în Legea nr.168/1999, întrucât aceasta contravine dispozițiilor constituționale.
Reclamanții, deși legal citați, nu au depus la dosarul cauzei punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține oral punctul de vedere.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 10 iunie 2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, precum și excepția de necompetență teritorială, invocate de pârâta "" B, reținând că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Potrivit art.29 alin.1, 2, 3 din Legea nr.47/1992, pentru ca instanța să se poată pronunța dacă se impune sau nu trimiterea excepției de neconstituționalitate în vederea soluționării la Curtea Constituțională trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
1) excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
2) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
3) soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4) dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Instanța a reținut că cerințele art.29 alin.1 și 4 ale Legii nr.47/1992 sunt îndeplinite în cauză, întrucât excepția art.298 alin.2 ultima teză din Codul munciia fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și de asemenea, nu a fost declarată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții. Mai mult, excepția a mai fost invocată în fața curții, dar a fost respinsă (Decizia nr.254/24.02.2009).
În ceea ce privește însă, condițiile prevăzute de alin.2 și 3 ale art.29 din Legea nr.47/1992, instanța a apreciat că deși formal se invocă neconstituționalitatea art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, în raport de dispozițiile art.1 alin.4, 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea nr.188/1999 și art.284 Codul muncii, precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță), or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale. Astfel, prin mai multe decizii (516/11.10.2005, 43/11.01.2007) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile, reținând că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii, însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată, nefiind chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii. Prin alte decizii (nr.520/2205, nr.53/2001), Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se invoca de fapt neconcordanța, contrarietatea dintre legile în vigoare în aceeași materie, aceasta neputând cenzura incompatibilitatea dintre două articole de lege, ci se poate pronunța doar asupra constituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale. Prin prisma acestor considerente, invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei, întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, tribunalul a reținut că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că, pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp, iar pe de altă parte, nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art.284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar ale alin.2 prevăd că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Art.72 din Legea nr.168/1999 prevede că în soluționarea conflictelor de drepturi competentă este instanța de la sediul unității.
Tribunalul a apreciat însă că în cauză se aplică prevederile Codului muncii, întrucât această reglementare este ulterioară Legii nr.168/1999, iar art.298 (2) Codul muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Cum dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 sunt contrare Codului muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
În cauză, s-a constatat că domiciliul reclamantelor se află în județul A, competent în soluționarea cauzei fiind Tribunalul Argeș, prin urmare, instanța de fond a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate astfel:
Soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale este rezultatul erorii săvârșite de instanța de judecată, care nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul muncii - dreptul comun în materie - cu Legea nr.168/1999, la care trimite același cod.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun, principiile aplicării în timp a legilor, cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării, principiile tehnicii legislative.
După apariția Legii nr.24/2000, abrogarea implicită nu a mai fost reglementată, ceea ce înseamnă că nu mai poate produce efecte juridice.
Pe de altă parte, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
Legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că normele trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudență neuniformă.
Potrivit art.1 alin.5 din Constituția României, Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția, cât și legile organice. Legea nr.24/2000 reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Ca autoritate legislativă, poate modifica expres prevederile acestei legi, nu și implicit.
Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă întrucât aceasta ar contraveni dispozițiilor Constituției.
În fine, se susține, nu s-a remarcat faptul potrivit căruia Curtea Constituțională nu s-a pronunțat niciodată în legătură cu fondul unui conflict de constituționalitate între textul art.298 alin.2 teza finală din Codul muncii și prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p) și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită.
Analizând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.(2), teza ultimă din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Textul criticat este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței de fond.
Nu s-a constatat până în prezent neconstituționalitatea acestuia.
Față de aspectele analizate, excepția de neconstituționalitate este admisibilă conform art.29 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările ulterioare.
Deși invocă încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit.p) și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită, partea nu precizează în ce constă această încălcare.
în argumentarea excepției de neconstituționalitate de la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000 și arată că abrogarea implicită - operație legislativă instituită prin textul de lege criticat - nu mai este permisă de aceste norme.
Arată apoi că dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea nr.24/2000.
Susține recurenta-pârâtă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art.72 din Legea nr.168/1999, cât și prin art.284 din Codul muncii constituie un paralelism, a cărui evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr.24/2000.
Pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art.249 din Codul muncii, care trimit la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr.168/1999.
Practic, se pune în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Abrogarea implicită creează, în opinia părții, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi.
Problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, astfel că, în mod corect s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă în privința motivelor pe care se sprijină.
Întrucât nu se regăsesc cu privirea la încheierea atacată motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind reclamantele și, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat -, cu sediul în Pitești, str. - -, -.3,.A, tronson A,.3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./23.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
