Obligație de a face. Decizia 1732/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1717/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1732
Ședința publică de la 14.12.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 375 din 6.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ LEGALĂ " MINOVICI" ȘI DIRECTORUL INSTITUTULUI NAȚIONAL DE MEDICINĂ LEGALĂ " MINOVICI".
are ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 7.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 14.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția VIII-a contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" și directorul " Minovici" - dr., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâții să fie obligați să efectueze expertizele medicale solicitate în scris de către reclamant și să suporte costul tratamentelor medicale pentru afecțiunile sale pulmonare și renale căpătate în Penitenciarul Jilava.
Prin sentința civilă nr.128 din 17.01.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei și a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a calificat cererea reclamantului ca fiind o plângere în sensul prevederilor nr.OUG56/2003 aprobată prin Legea nr.403/2003 care se judecă în primă instanță de către judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul unde este deținut reclamantul.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.2201 din 25.04.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a respins recursul ca tardiv declarat.
La Judecătoria Buftea cauza a fost înregistrată în urma declinării sub nr-, iar la data de 09.10.2007, s-a pronunțat sentința civilă nr.5168, prin care s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4
La Judecătoria Sectorului 4 B cauza a fost înregistrată sub nr-, iar prin sentința civilă nr.441 din 24.01.2008, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii privind pretențiile, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți prin întâmpinare și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea reclamantului, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la termenul de judecată din 24.01.2008 reclamantul a declarat că nu poate face o estimare a pretențiilor sale și înțelege să renunțe la judecată cu privire la acest capăt de cerere, situație în care sunt incidente dispozițiile art.246 din Codul d e procedură civilă.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii prin care reclamantul solicita obligarea pârâților la efectuarea unei expertize medicale, invocată de pârâți prin întâmpinare, instanța a reținut că este întemeiată în raport de dispozițiile legale în materie și de situația specială în care reclamantul se află.
S-a reținut în acest sens că reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, iar potrivit Legii nr.275/2006 beneficiază de asistență medicală și examen medical doar în cadrul locului de detenție, examinarea sa de un medic legist sau din afara sistemului penitenciar fiind posibilă doar în situația prevăzută de art.51 alin.3 din Lege, situație în care acesta nu a dovedit însă că s-ar afla.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel a susținut că Judecătoria Sectorului 4 B nu era competentă să soluționeze în primă instanță acțiunea, iar sentința pronunțată de această instanță cuprinde numeroase erori de consemnare.
A susținut că cererea sa era perfect admisibilă, în raport de legile invocate în motivarea în drept a acesteia și reluate în apel.
Prin decizia civilă nr.375 A din 06.03.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că motivul de apel referitor la necompetența materială a primei instanțe este neîntemeiat, în condițiile în care această problemă de drept a fost dezlegată definitiv și irevocabil prin hotărârile pronunțate în cauză, în primul ciclu procesual.
Susținerile apelantului referitoare la existența unor erori materiale de consemnare au fost înlăturate de tribunal, reținându-se că acestea nu pot constitui motiv de nelegalitate a sentinței instanței de fond și pot fi îndreptate de prima instanță în condițiile art.281 din Codul d e procedură civilă.
În final, tribunalul a reținut că nu se verifică nici susținerile apelantului referitoare la denaturarea de către prima instanță a dispozițiilor art.34 din nr.1134/2000, care se găsesc în Secțiunea 5 din acest act normativ.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul reclamant,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a susținut că instanța de apel a greșit atunci când a reținut că excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea cauzei nu ar mai putea fi invocată, iar erorile materiale pot fi îndreptate de instanță doar în condițiile articolului 281 și nu în căile de atac exercitate împotriva hotărârii.
În continuare a susținut că și decizia instanței de apel conține greșeli materiale și fraze din a căror lectură nu se poate trage o concluzie logică. Au fost indicate în acest sens alineatele 4, 6 și penultimul din pg. 3 deciziei recurate.
Cu privire la soluția de inadmisibilitate a acțiunii, pronunțată de instanța de fond și menținută în apel, recurentul a susținut că este greșită, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a OG. nr. 1/2000 privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală și a nr.1134/2000.
În opinia recurentului, aceste acte normative reglementează dreptul oricărei persoane interesate de a solicita institutelor de medicină legală efectuarea unei expertize medicale. În condițiile în care suferă de grave afecțiuni, este evident că are calitatea de persoană interesată prevăzută de lege, iar faptul că este arestat nu-i poate suprima acest drept, astfel cum au apreciat instanțele anterioare.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile articolului 304 Cod Procedură Civilă și de criticile formulate de recurent, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cauza de față a parcurs un prim ciclu procesual în care instanța de judecată a pronunțat sentința civilă nr.128/17.01.2007 și decizia civilă nr. 2201/25.04.2007 prin care a reținut, cu putere de lucru judecat, competența materială a Judecătoriei Buftea pentru soluționarea acțiunii în primă instanță.
În raport de aceste hotărâri, în mod corect instanța de apel a reținut că problema competenței materiale a instanței a fost dezlegată irevocabil de instanțele anterioare și nu mai poate fi analizată din nou în apel.
materiale despre care recurentul apelant a susținut prin motivele de apel că s-ar fi strecurat în sentința instanței de fond, dacă ar fi fost reale, se impuneau a fi soluționate de aceiași instanță, în condițiile articolului 281 Cod Procedură Civilă, dar în nici un caz nu puteau constitui motiv de apel împotriva sentinței fondului, astfel cum se susține de recurent.
Aceiași este soluția și pentru greșelile de dactilografiere strecurate în decizia instanței de apel, astfel cum acestea au fost invocate de recurent.
Decizia instanței de apel, cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de judecată în sensul soluției pronunțate, iar faptul că în considerentele acesteia s-au strecurat unele greșeli de dactilografiere sau există fraze al căror sens nu a fost pe deplin înțeles de recurent, nu poate reprezenta motiv de nelegalitate a deciziei recurate, astfel cum se sugerează de către acesta, prin motivele de recurs inform consemnate în scris.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii formulată de recurentul reclamant, Curtea apreciază că aceasta a fost în mod corect reținută de instanțele anterioare, în raport de dispozițiile legale în materie, inclusiv cele invocate de recurent, dar și de situația specială în care acesta se află în prezent, respectiv în executarea unei pedepse privative de libertate.
OG nr.1/20.01.2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, invocată de recurent, reglementează efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico legale asupra persoanelor, în viață, cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor ori în alte situații prevăzute de lege, precum și în efectuarea de expertize medico legale psihiatrice și de cercetare a filiației.
Astfel de activități de medicină legală se realizează de instituțiile medicale enumerate la articolul 5 din ordonanță (inclusiv de intimatul pârât), la solicitarea organelor de urmărire penală, instanțelor judecătorești, precum și la cererea persoanelor interesate, dar numai în scopul asigurării de probe cu caracter științific necesare în soluționarea cauzelor penale, civile sau de altă natură.
Prin cererea adresată primei instanțe, recurentul reclamant a solicitat obligarea pârâților la efectuarea unei astfel de activități de medicină legală (astfel cum aceasta este definită de articolul 1 din OG nr.1/2000), dar fără a dovedi că aceasta ar reprezenta o probă cu caracter științific necesară în soluționarea unei cauze penale, civile sau de altă natură.
Este adevărat că articolul 17 lit. c din ordonanță prevede obligația serviciilor de medicină legală de a efectua examinări medico legale, la cererea persoanelor interesate, dar aceasta se efectuează numai cu plată și nu în mod gratuit cum s-a solicitat de recurentul reclamant prin acțiune.
Pe de altă parte, recurentul se află în situația executării unei pedepse privative de libertate, caz în care îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr.275/04.07.2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Această lege specială, care se aplică prioritar în concurs cu orice altă lege generală, reglementează în articolul 50 dreptul la asistență medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, iar în articolul 51 dreptul acelorași persoane la examen medical.
Conform acestor texte de lege, recurentul reclamant are dreptul la asistență medicală gratuită, care se realizează în penitenciar, precum și la examinare medicală, care se realizează în același mod, la locul de deținere, de către medicul penitenciarului.
La cerere, persoana aflată în detenție poate fi examinată și de un medic legist sau de un medic din afara penitenciarului, desemnat de către el, dar numai în situația în care, în urma controlului obligatoriu, medicul din penitenciar ar fi constatat că recurentul a fost supus unor rele tratamente și ar fi sesizat procurorul în legătură cu cele constatate.
În condițiile în care recurentul nu a probat nici faptul că s-ar afla într-o asemenea situație, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că cererea acestuia prin care solicita efectuarea unei expertize medicale în afara penitenciarului, de către intimații pârâți, este inadmisibilă.
O astfel de soluție nu încalcă accesul la justiție al recurentului, care, dacă ar suferi de o boală ce nu poate fi tratată în penitenciar, astfel cum a susținut verbal cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, se poate adresa instanței penale de executare cu cerere de întrerupere a executării pedepsei, cerere în cadrul căreia s-ar putea solicita intimatului pârât efectuarea unei expertize medicale, în condițiile articolului 2 din OG nr.1/2000.
În consecință, apreciind că soluția instanței de apel este legală, Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.375 A din 06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ LEGALĂ " MINOVICI ȘI DIRECTORUL INSTITUTULUI NAȚIONAL DE MEDICINĂ LEGALĂ " MINOVICI".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Ex.2/13.01.2009
Trib..- Secția a V-a Civ. -
-
Jud. Sect. 4. -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
