Obligație de a face. Decizia 175/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.175
Ședința publică din 1 iulie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare în fond, după casare, apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.444/PI/27.02.2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 12183/2005 în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 iunie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 1 iulie 2008.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.12183/2005 la Tribunalul Timiș reclamanții și au chemat în judecată pârâții și solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va da să constate încheierea unei convenții bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 4669/14.10.2005 la. "-" iar sentința ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; să dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în CF 459 cu nr.cad.535, 536, 537.
În motivare au invocat refuzul pârâtei de a-și îndeplini obligațiile contractuale.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat constatarea nulității absolute a convenției, câtă vreme cumpărătorului, fiind avocat îi era interzisă de dispozițiile art.1309 cod civil dobândirea de drepturi litigioase.
Prin sentința civilă nr.444/PI/27.02.2006 a fost respinsă acțiunea principală și admisă în parte cererea reconvențională.
În consecință, instanța a constatat nulitatea absolută a convenției.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Proprietari tabulari asupra terenului înscris în CF 458, 459 sunt pârâții.
La 14.10.2005 s-a încheiat convenția invocată potrivit cu care pârâții se obligă să vândă imobilul cu prețul de 560.000 EURO din care 200.000 EURO au fost achitați cu titlu de avans pârâtei, diferența urmând a fi achitată în rate.
Din conținutul convenției rezultă că, la data încheierii actului, părțile știau că dreptul de proprietate era litigios, cu privire la imobil existând un proces pe rolul Înaltei Curți de casație și Justiție.
Cum reclamantul este avocat înscris în Baroul București și putea reprezenta părți în dosare aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheierea convenției de către acesta s-a făcut ci încălcarea interdicției prev. de art.1309 Cod civil.
În continuare, instanța a avut în vedere că părțile au cunoscut că, în situația în care promitenții vânzători nu îndeplinesc condițiile convenției sau refuză cu rea credință perfectarea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică vor plăti promitenților cumpărători dublul avansului achitat de aceștia la care se adaugă penalități de întârziere de 0,15%/zi.
Această clauză a fost apreciată ca fiind o clauză de dezicere, promitenții vânzători având posibilitatea de a se răzgândi în ceea ce privește încheierea actului autentic.
Chiar dacă părțile au arătat în continuarea clauzei sus-menționate, că nu este afectat dreptul promitentului cumpărător de a se adresa instanței pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare, aceasta nu e de natură a anula clauza de dezicere, câtă vreme dreptul de sesizare a instanței este unul constituțional ce nu poate fi negociat printr-un contract.
Astfel, clauza este una de dezicere și nu una penală. Pârâta a activat această clauză, denunțând unilateral contractul, formulând notificare și consemnând pe numele reclamanților suma datorată conform clauzei.
Cum convenția a fost anulată conform celor mai sus arătate solicitarea formulată în cuprinsul întâmpinării în sensul rezoluțiunii implicite a convenției (ca urmare a activării clauzei de dezicere) a fost apreciată ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate și au solicitat schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivare au invocat lipsa oricărei dovezi din care să rezulte că reclamantul este avocat și că, oricum, dispozițiile art.1309 Cod civil nu pot fi extinse la alte instanțe. Mai mult, pentru celălalt reclamant nici nu s-a pus în discuție.
Au mai invocat că, oricum, în cauză s-a încheiat o promisiune de vânzare - cumpărare, dobândirea dreptului de către promitenții cumpărători, urmând a avea loc după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție B asupra litigiului ce viza imobilul.
Au mai invocat că părțile au prevăzut o clauză penală și nu una de dezicere.
Pe cale de întâmpinare pârâta a solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 411 din 25 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.444/PI/27.02.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.12183/2005 în contradictoriu cu pârâții și.
A schimbat sentința atacată și, în consecință:
A admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta.
A constatat încheierea convenției bilaterale de vânzare cumpărare autentificată sub nr.4669/14.10.2005 la Biroul Notarilor Public " - ", sentința urmând să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare.
A dispus intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanți în CF 459 și CF 458, nr.cad. 535, 536, 537.
A respins cererea formulată împotriva pârâtului.
A respins în tot cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional.
A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 50.000 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1294, 1295 Cod civil, vânzarea - convenția prin care părțile se obligă să transmită proprietatea unui lucru, respectiv să plătească prețul bunului - este perfectă între părți îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și a prețului, deși lucrul nu s-a predat și prețul nu a fost achitat.
Din examinarea înscrisului încheiat între părți și interpretarea sa sistematică rezultă că acestea au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare obligându-se la încheierea în formă autentică a contractului după pronunțarea deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție B urma să soluționeze litigiul ce viza imobilul (11 dosar fond).
În consecință, în momentul încheierii convenției reclamanții nu au devenit proprietari ci au dobândit aptitudinea de a cere executarea, respectiv obligarea pârâților la îndeplinirea obligațiilor asumate prin convenție.
Aceasta rezultă inclusiv din dispozițiile art. 2 alin.1, din Titlul X al Legii 247/2005 potrivit cu care terenurile cu sau fără construcții pot fi dobândite prin acte juridice încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Tribunalul a procedat la constatarea nulității absolute a convenției reținând că reclamantul este avocat în cadrul Baroului B, fără ca această reținere să se întemeieze pe vreun mijloc de probă.
Dimpotrivă, în apel a fost depusă adeverința nr.7552/17.10.2006 (99 dosar) prin care se atestă că reclamantul nu face și nu a făcut niciodată parte din Baroul București.
Instanța de apel apreciază că interdicția prev.de art.1309 Cod civil nu este operantă în cauză chiar și în situația în care reclamantul ar fi fost membru al Baroului B pentru următoarele argumente:
Potrivit art.1309 Cod civil avocații nu pot dobândi drepturi litigioase care sunt de competența tribunalului județean în a cărui rază teritorială își exercită atribuțiile, introducând astfel o incapacitate specială de la regula capacității consacrată de dispozițiile art.1306 Cod civil.
În consecință, cazurile de incapacitate sunt expres și limitativ prevăzute de lege și sunt de strictă interpretare.
Astfel, în primul rând trebuie observat - după cum s-a arătat mai sus - că reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului litigios ci aptitudinea de a cere executarea obligațiilor de către pârâți.
În al doilea rând, extinderea interdicției de a cumpăra de către un avocat (s-a arătat că, în cauză, reclamantul nu este, oricum, avocat) a unui imobil ce face obiectul unui litigiu aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție B cu argumentarea că el este înscris în Baroul București și poate pune concluzii la această instanță este contrară inclusiv spiritului în care a fost adoptată norma sus-menționată și are ca efect îngrădirea în contra legii a capacității de a cumpăra recunoscută de disp.art.1306 Cod civil.
Este adevărat că, de la completarea Codului civil pus în aplicare la 1 decembrie 1865 organizarea instanțelor a suferit numeroase modificări însă acestea nu sunt de natură a extinde interdicția sus-arătată. Inclusiv doctrina mai veche () sau mai nouă () reține că sintagma "competența tribunalului județean" nu poate fi extinsă dincolo de limitele competenței Curții de apel în raza căreia avocatul își exercită profesia și că doar pentru magistrații de la instanța supremă interdicția operează la nivelul întregii țări.
O altă interpretare ar conduce la situația contrară legii ca avocații din Baroul București să fie discriminați în raport cu ceilalți avocați doar pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție B își are sediul în această localitate.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că în cauză nu operează interdicția prevăzută de art.1309 Cod civil și că în mod greșit prima instanță a anulat convenția.
În ceea ce privește interpretarea clauzei de la cap.V alin.3 din convenția (12 dosar fond) instanțe reține următoarele:
Potrivit înțelegerii părților, în situația în care promitenții vânzători nu îndeplinesc cumulativ cu rea credință condițiile expuse în celelalte capitole ori refuză cu rea credință încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică vor plăti dublul avansului primit la care se adaugă penalități, fără ca aceasta să afecteze dreptul promitenților cumpărători de a se adresa instanței pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare.
Prima instanță a calificat această clauză ca fiind una de dezicere, apreciind că, prin restituirea dublului avansului primit, pârâta a activat această clauză și, astfel, nu mai poate fi ținută la executarea obligației de a face asumată.
Potrivit art.970 Cod civil, convențiile trebuie executate cu bună credință, iar art.1073 Cod civil prevede că creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.
În fine, potrivit art. 969 alin.2 Cod procedură civilă,convențiile pot fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
În speță, părțile s-au obligat la încheierea pe viitor a unui contract de vânzare - cumpărare.
Este evident că reclamanții au avut în vedere dobândirea (în baza contractului ce se va încheia) dreptului de proprietate asupra imobilului, pârâții obligându-se în acest sens.
Cum clauza de dezicere are ca efect recunoașterea aptitudinii uneia dintre părți de a denunța unilateral contractul, ea are natura unei derogări de la principiul nerevocabilității contractului doar prin voința uneia dintre părți.
De aceea, clauza de dezicere trebuie stipulată expres și în termeni preciși, ea neputând fi presupusă sau reținută ca fiind operantă în caz de îndoială.
În cauza de față, părțile au stabilit că restituirea dublului avansului către reclamanți nu-i împiedică pe aceștia să solicite pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, referirea la cererea în instanță nu are un caracter superfluu (caracter ce ar rezulta din liberul acces la justiție) ci este de natură a statua că reclamanții urmăresc încheierea contractului și dobândirea dreptului de proprietate, promitenții pârâți fiind atenționați că nu se pot răzgândi, că plata dublului avansului nu-i exonerează de îndeplinirea obligației de a încheia contractul de vânzare - cumpărare și că ar putea fi obligați să plăteascășidaune pentru neexecutarea culpabilă a obligației.
În consecință, părțile au stabilit întinderea prejudiciului cauzat de pârâți prin neîndeplinirea în termenii conveniți a obligațiilor asumate, fără ca stabilirea cuantumului daunelor corespunzătoare întinderii prejudiciului să-i împiedice pe reclamanți să solicite îndeplinirea întocmai a acestor obligații.
Astfel, clauza sus-arătată are natura unei clauze penale în sensul art.1066 și urm. Cod civil.
De aceea, pârâta nu are un drept de opțiune între executarea obligației și plata clauzei, deci ea nu poate refuza executarea.
Susținerile sale referitoare la motivele care (ulterior pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție B) au determinat-o să se răzgândească și să refuze încheierea contractului în formă autentică nu sunt de natură a conduce la concluzia că refuzul său este exprimat cu bună - credință.
Față de considerentele mai-sus reținute, instanța apreciază că pretențiile reclamanților vizând constatarea valabilității convenției de vânzare - cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, conform dispozițiilor art.1073, 1077 Cod civil, art.5 alin.2 din Titlul X al Legii 247/2005, sunt întemeiate.
Referitor la părțile convenției, se constată că aceasta s-a încheiat între reclamanți, pe de o parte și pârâții și, pe de altă parte.
Convenția a fost încheiată la 14.10.2005 (13 dosar fond). Or, potrivit evidențelor de carte funciară, pârâtul nu mai avea calitatea de proprietar al imobilelor ce au făcut obiectul convenției, ele fiind înstrăinate pârâtei încă din anul 2000 (41,50 dosar), deci cu mult anterior încheierii promisiunii.
În consecință, pârâtul nu putea nici să-și asume obligații prin convenție și, pe cale de consecință, nu are calitate procesuală în prezenta cauză.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs pârâta.
Prin decizia civilă nr. 5420 din 03.07.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosarul nr-, a fost admis recursul pârâtei și casată în întregime hotărârea instanței de apel, cu motivarea că, în speță trebuia lămurită situația clauzei penale și a clauzei invocate de către pârâtă pentru a nu se ajunge la situația ca pârâta să transmită imobilul cu titlu gratuit.
Instanța de casare a mai cerut să se lămurească situația sumelor de bani consemnate de pârâtă la CEC, pe numele reclamanților, și să fie avută în vedere la soluționarea cauzei cererea de intervenție a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Reluând judecata în apel, în condițiile stabilite prin decizia instanței de recurs, Curtea va reține următoarele:
Între părți, s-a încheiat o convenție bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată la Biroul Notarilor Publici " - ", cu nr. 4669 din 14.10.2005, al cărui conținut a fost detaliat de instanța de apel în primul ciclu procesual, el rezultând și din exemplarul convenției bilaterale de vânzare-cumpărare depuse la filele 11 - 13 dosar instanță de fond.
La momentul încheierii convenției bilaterale de vânzare-cumpărare menționate mai sus, între și Direcția Regională de Drumuri și Poduri T exista încheiat un contract de închiriere și o promisiune de vânzare-cumpărare, din data de 09.03.2004, având ca obiect aceleași suprafețe de teren ce formează obiectul convenției bilaterale din luna octombrie 2005.
Aceste acte juridice civile din anul 2004, reflectă împrejurarea că terenul în litigiu, s-a aflat și se află și în prezent în folosința intervenientei accesorii din prezenta cauză, respectiv Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri T, asupra bunurilor imobile revendicându-și drepturi reale sau drepturi de folosință, aceste persoane juridice, în virtutea faptului că până la retrocedare către pârâta s-au aflat în patrimoniul acestora, că s-au efectuat investiții specifice activității de drumuri, iar aceste investiții sunt destinate satisfacerii unor interese publice legate de activitatea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale.
Cunoscând obligațiile juridice asumate în anul 2004, pârâta a încheiat totuși la data de 14 octombrie 2005, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare cu reclamanții din prezenta cauză, pe parcursul procesului stabilindu-se că și reclamanții au cunoscut situația litigioasă a obiectului respectivei convenții civile.
În aceste condiții părțile promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și-au asumat toate consecințele juridice ce pot decurge din producerea efectelor juridice ale convențiilor civile anterioare, scopul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare fiind, probabil, acela de a beneficia de un profit din tranzacționarea suprafețelor de teren, fiind de notorietate câștigurile spectaculoase obținute prin speculațiile imobiliare cu suprafețe mari de terenuri, în condițiile unei legislații civile și fiscale lacunare în această materie.
De asemenea, părțile promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2005, au cunoscut că posesia efectivă a suprafețelor de teren este exercitată de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri T, intervenientă în prezenta cauză, persoană juridică care a folosit neîntrerupt imobilele respective, a făcut îmbunătățiri și investiții la aceste imobile, potrivit specificului activității și a purtat litigii anterioare inclusiv cu pârâta, pentru a-și păstra folosința și apoi pentru a reuși să devină proprietară, în condițiile legii, asupra acestor imobile respectiv teren arabil în intravilanul extins al comunei, jud.
Pe rolul instanțelor de judecată se află un proces civil pornit de către intervenienta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri T împotriva părților din prezenta cauză având ca obiect tocmai anularea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2005, acțiune civilă bazată pe convenția anterioară încheiată între persoana juridică menționată și, respectiv convenție și contract de închiriere încheiate la data de 9 martie 2004.
Această cauză civilă a fost suspendată de către Tribunalul Timiș prin încheierea din data de 27 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Examinând din această perspectivă apelul declarat de către reclamanții și, care tind la valorificarea acțiunii civile introduse împotriva pârâților și, acțiune civilă prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, și întabularea, apoi,a hotărârii în cartea funciară, Curtea va reține că cererea reclamanților, în condițiile specifice ale speței nu își poate produce efectele juridice anticipate de către aceștia.
În primul rând dreptul de proprietate pretins a fi valorificat prin efectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, este unul discutabil, el fiind afectat în mod cert de conținutul actelor juridice civile anterioare, care privesc exact aceleași imobile și care tind la transferul proprietății din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul unor altor persoane decât reclamanții din prezenta cauză, respectiv în patrimoniul intervenientei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri
În al doilea rând o condiție esențială în ceea ce privește eficacitatea juridică deplină a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, în sensul solicitat de către reclamanți, este ca bunul ce face obiectul promisiunii bilaterale să fie transmis în folosința promitentului cumpărător, iar acesta să fi achitat prețul stabilit prin convenția respectivă, la momentul în care solicită că și-a executat, cu bună credință, toate obligațiile asumate prin convenție.
Or, în mod cert, în fața instanței s-a stabilit că reclamanții nu au avut și nu au sub nici o formă posesia asupra terenurilor respective iar cu privire la prețul convenit, s-au încercat diferite modalități de plată a acestuia, în condiții devenite deja litigioase, la data pronunțării prezentei hotărâri, neputându-se face dovada că prețul, în totalitate, a fost efectiv achitat și el se află în patrimoniul promitentului vânzător, respectiv pârâta,
Nefiind întrunite cerințele esențiale de validitate ale unei convenții în sensul art. 948 și urm. Cod civil, instanța nu va putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, așa cum solicită reclamanții ținând seama de toate elementele arătate mai sus, și, în special de împrejurarea legată de scopul speculativ al prezentei convenții și intenția părților la momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, de a lipsi de eficiență juridică, actele civile anterioare, care privesc exact aceleași imobile, toate părțile din prezenta cauză cunoscând litigiile anterioare cu privire la imobilele respective.
În aceste condiții aspectele legate de executarea sau nu a anumitor clauze din prezenta promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, eventual diferite sume de bani achitate cu titlu de avans, etc urmează a fi privite de către instanță prin prisma condițiilor generale de validitate a convenției, în situația specifică a speței, aceste clauze producându-și efecte juridice doar în legătură cu desocotirea dintre părți, în legătură cu plăți ce trebuie restituite sau sume încasate care ar putea constitui o îmbogățire fără justă cauză.
Referitor la sumele de bani consemnate de pârâta la CEC pe numele reclamanților, Curtea a administrat probe din care rezultă că aceste sume de bani au fost ridicate de către pârâtă, aceasta urmând a se desocoti cu reclamanții în sensul celor arătate mai sus.
Referitor la cererea reconvențională formulată de către pârâta (la fila 36 dosar instanță de fond), Curtea va reține că aceasta nu este întemeiată deoarece nulitatea absolută invocată, determinată de calitatea de avocat în Baroul Bucureștia reclamantului, nu a fost dovedită însă, este de subliniat poziția constantă a pârâtei în a afirma că a fost determinată să încheie promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, de către persoane care se ocupă cu speculațiile imobiliare de această natură, în timpul derulării unui proces care a durat ani de zile, proces în care pârâta urmărea reconstituirea dreptului de proprietate, în patrimoniul său, în legătură cu imobilele ce fac obiectul prezentei cauze.
De altfel, pârâta a afirmat permanent, inclusiv pe calea recursului introdus la Înalta Curte de Casație și Justiție B, că i-a fost teamă de a trece la executarea obligațiilor asumate prin prezenta promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, tocmai datorită obligațiilor civile asumate anterior cu intervenienta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri T, obligații despre cere și reclamanții au avut cunoștință, dar au încurajat-o să nu le ia în considerare pentru că se poate încheia și o nouă convenție.
Din aceste împrejurări se deduce că pârâta nu s-a aflat într-o poziție "de rea credință", mai mare decât aceea a reclamanților, în speță, fiind dovedit că părțile au urmărit la încheierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din luna octombrie 2005, să tranzacționeze un bun litigios, aflat în posesia unei alte persoane, care îl folosește pentru satisfacerea unui interes public general, respectiv activitatea națională de drumuri.
Cu alte cuvinte, nu se poate reține, în cauză, reaua credință a unei părți în executarea obligațiilor asumate, câtă vreme ambele părți contractante au urmărit, la momentul încheierii promisiunii bilaterale, lipsirea de efecte juridice a unei convenții anterioare, în scopul valorificării unor tranzacții speculative cu terenuri agricole aflate în folosința legitimă a unei alte persoane, respectiv Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri T, folosință subsumată satisfacerii unui interes public major.
Față de cele arătate Curtea va admite apelul reclamanților declarat împotriva hotărârii primei instanțe, va schimba în tot sentința atacată în sensul că va respinge atât acțiunea civilă principală introdusă de către reclamanți cât și cererea reconvențională formulată de către pârâta.
Întrucât, prin prezenta decizie, instanța a apreciat că drepturile și obligațiile asumate de către părți prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată în luna octombrie 2005, nu pot fi valorificate în condițiile pretinse de părțile cauzei, se va proceda și la respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri T, eventualele drepturi reale invocate de către această parte urmând a fi valorificate în cadrul altui proces, la care s-a făcut referire mai sus, și în care intervenienta accesorie din prezenta cauză are calitatea de titular de acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 444/PI/27.02.2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 12183/2005.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că respinge atât acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților și, cât și cererea reconvențională formulată de către pârâta împotriva reclamanților.
Respinge cererea de intervenție accesorie.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
SE CU:
Reclamanții apelanți
- T, str. -, - 24,. 11
- B,-,. 2. a,. B,. 4
Pârâții intimați
- T,-,. 2
- T,-, jud.
Red. /10.07.2008
Tehnored. /11.07.2008
Ex. 6
Primă instanță: C-tin
Instanța de apel:Fl. și
Instanța de recurs:Fl., și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza
