Obligație de a face. Decizia 1876/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1876
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta -, domiciliată în comuna, sat, nr.827, județ P, împotriva sentinței civile nr.930 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - COM SRL, cu sediul în P, str.G-ral - Complex, nr.8, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că în mod greșit instanța de fond a admis numai în parte cererea recovențională formulată de pârâtă, nereținând că de la data de 26.07.2008 acesta nu a mai venit la serviciu întrucât era însărcinată și medicul curant i-a recomandat repaus total, iar după data de 4.01.2009 ar fi trebuit să intre în concediu de creștere copil.
Mai arată că din luna iulie 2008 și până în ianuarie 2009 efectuat mai multe concedii medicale, pe baza certificatelor medicale depuse la sediul societății-angajatoare și, mai mult, așa cum rezultă și din cuprinsul adeverinței de emisă de societate, depusă la fila 33 doar fond, rezultă că angajatorul a confirmat împrejurarea că din data de 1.07.2008 a fost luată în evidență ca aflându-se în concediu medical, astfel că nu poate fi luată în considerare susținerea societății în sensul că nu i s-a adus la cunoștință de către pârâtă despre această situație.
Susține că instanța de fond nu a luat în considerare nici adresa nr.3022/2008 emisă de ITM P din care rezultă că pârâtei nu i-a fost achitat salariul și nici adresa nr.1638/2009 a P în care se menționează că pârâta figurează pe listele nominale cu persoanele asigurate la categoria salariat.
Mai susține că pârâta, chiar dacă se afla în concediu medical, tot avea calitate de salariat, astfel că era îndreptățită să beneficieze de drepturile salariale solicitate și că, deși societatea nu a emis vreo decizie de încetare a raporturilor de muncă, totuși nu i-a plătit nici un drept salarial.
Solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul obligării societății la plata indemnizației de concediu pentru perioada 25.06.2008 - 1.04.2009. Cu cheltuieli de judecată în această variantă.
În subsidiar, în situația în care se impune calcularea c/val drepturilor salariale pe baza unei expertize de specialitate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanțe de fond în vederea administrării probei cu expertiză.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanta - COM SRL a chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că în perioada 01.04.2008- 01.09.2008 au fost achitate drepturile salariale către pârâtă și să se dispună obligarea acesteia să semneze ștatele de plata care fac dovada că pe perioada sus-menționată au fost încasate aceste drepturi salariale.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta este salariata societății începând cu data de 01.07.2007 conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM P sub nr.-/20.07.2007 pe perioada nedeterminată, ulterior fiind încheiat între părți un act adițional la contract înregistrat la nr. -/20.07.2007 prin care salariul fost micșorat de comun acord cu pârâta de la 2000 lei pe lună la 440 lei pe lună.
Mai arată reclamanta că actul adițional a fost înregistrat la ITM la nr. 40905/20.11.2007 și, deși de la data negocierii salariului de bază pârâta și-a încasat salariul, în mod nejustificat aceasta susține că nu i-a fost achitat pe perioada 10.04.2008-01.09.2008, motiv pentru care a formulat plângere la ITM
În ședința publica din data de 13.03.2009, pârâta a formulat și depus la dosar o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata drepturilor salariale cuvenite aferente perioadei 10.04.2008 - până în prezent, motivând că a prestat muncă angajatorului până la data de 24.06.2008 când rămas în concediu medical prenatal până la 22.10.2008 și postnatal după această dată, când a născut iar reclamanta, invocând faptul că nu a plătit amendă contravențională de 2000 lei ce i-a fost aplicată de Garda Financiară, a refuzat să-i mai achite drepturile salariale din data de 10.04.2008 și până în prezent, fapt constatat și de reprezentanții ITM P în urma unui control efectuat la sediul societății.
Mai arată pârâta că, din răspunsul ITM P și al CAS P, rezultă că reclamanta nu a trecut-o în concediu medical, ci a depus declarații unde ea figurează la categoria "S" salariat, fapt care nu corespunde adevărului.
Ulterior depunerii cererii reconvenționale, reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că drepturile salariale au fost achitate, dar și o precizare prin care arătat că a acordat sprijin material și moral pârâtei, în sensul că i-a acordat un salariu de 2000 lei și plata impozitelor către stat pe o perioada de 4 luni aferente acestui salariu, ceea ce a reprezentat o creditare a pârâtei cu suma de 4600 lei, fapt menționat în înscrisul intitulat "adeverință" încheiat la 01.07.2007, document prin care pârâta se angaja să presteze munca până la compensarea acestei sume.
Însă, aceasta după ce a intrat în concediu medical nu a mai contactat personal societatea pentru a lămuri situația sa financiară, ci a evitat acest lucru, pentru ca apoi să reclame societatea ca nu i s-ar plăti drepturile salariale.
Mai arată reclamanta că motivul pentru care în urma controlului efectuat de către ITM P pârâta a figurat la categoria salariat și nu în concediu medical este acela că certificatele medicale au fost comunicate cu mari întârzieri, respectiv începând cu luna noiembrie 2008 ( după declanșarea litigiului ) și nu imediat după ce au fost emise, astfel că societatea a continuat să îi achite pârâtei contribuția către pentru perioada iunie - decembrie 2008.
Prin sentința civilă nr.930 din 27.04.2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea precizată și a admis cererea reconvenționala, obligând societatea-reclamantă să plătească pârâtei drepturile salariale aferente perioadei 10.04.2008-24.06.2008.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu mențiunile din contractul individual de muncă înregistrat la ITM P sub nr. -/20.07.2007 pârâta a fost angajată pe perioadă nedeterminată la societatea reclamantă în funcția de gestionar.
Mai arată instanța de fond că, potrivit art. 16 alin.1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, obligația de încheiere în formă scrisă, revenind angajatorului.Art.37 Codul muncii prevede că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii prin negociere in cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Astfel, în ceea ce privește pretențiile societății-reclamante referitoare la constatarea faptului că în perioada 01.04.2008 - 01.09.2008 au fost achitate drepturile salariale de către pârâta, sens în care să se dispună obligarea acesteia din urmă să semneze ștatele de plată, instanța de fond reține că, potrivit art. 281 Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod.
Raportat la aceasta împrejurare, se mai reține de către instanță că societatea-reclamantă putea face dovada plății cu ștatele de plată sau orice alte documente justificative care puteau demonstra efectuarea plății către salariatul îndreptățit, în condițiile în care art. 287 din Codul muncii prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, cu atât mai mult cu cât constatarea unei situații de fapt este inadmisibilă în condițiile art.111 Cod pr. civilă.
Ca atare, tribunalul a respins acțiunea precizata ca inadmisibilă.
Referitor la cererea reconvențională formulata de pârâta, potrivit art. 154 alin.1 Codul muncii, instanța de fond precizează că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă.
Aceasta mai reține că, în ceea ce privește plata drepturilor salariale conform prevederilor contractului individual de muncă încheiat între salariat și unitate, pârâta avea obligația de realiza norma de lucru și celelalte sarcini ce decurg din funcția sau postul deținut și de a răspunde de îndeplinirea lor față de angajator, iar acesta la rândul său avea obligația să plătească salariatului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată și să-i acorde celelalte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Din actele și lucrările dosarului, respectiv din adresa nr.3022/02.10.2008 emisa de ITM P, tribunalul constată că unitatea-reclamantă nu a respectat prevederile Codului muncii, în condițiile în care contractul individual de muncă statua în mod expres drepturile și obligațiile corelative ale părților, obligația principală a angajatorului fiind aceea de a achita drepturile salariale și celelalte bonusuri aferente prestațiilor în muncă efectuate de pârâtă corespunzător funcției de lucrător gestionar.
De asemenea, reiese că pretențiile pârâtei privind obligarea societății-reclamante la plata drepturilor salariale aferente perioadei 10.04.2008 și până în prezent nu pot fi reținute în totalitate în condițiile în care aceasta a desfășurat activitate în cadrul unității până la data de 24.06.2008 - dată de la care a rămas în concediu medical prenatal, respectiv postnatal.
Susținerile reclamantei în sensul că în realitate a avut loc o creditare a pârâtei cu suma de 4600 lei sens în care s-a încheiat un înscris prin care pârâta se angaja să i se oprească lunar o cotă din salariu pentru a se acoperi suma de 4600 lei achitată către stat ca impozit, nu au relevanță în cauză, cât timp contractul individual de muncă și actul adițional la acesta prevăd în mod expres drepturile și obligațiile corelative ale părților constând în prestarea unei munci și încasarea salariului aferent, salariu care potrivit probelor administrate nu a fost achitat pârâtei în perioada aprilie - iunie 2008, perioadă în care pârâta a prestat activitate la societatea angajatoare, astfel încât asemenea susțineri exced cadrului procesual.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, în baza art.269 Codul muncii, art. 73 și urm. din Legea nr.168/1999, tribunalul a admis cererea reconvențională în parte și a obligat societatea-reclamantă să plătească pârâtei drepturile salariale aferente perioadei 10.04.2008-24.06.2008.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta, invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Susține recurenta că hotărârea primei instanțe este neîntemeiată în parte, datorită faptului că angajatorul este obligat doar la plata salariilor pentru perioada în care pârâta a desfășurat activitate, motivând că pentru restul perioadei pârâta a intrat în concediu medical prenatal și postnatal.
Se mai susține că într-adevăr pârâta activat până la data de 24.06.2008, dar din acea zi nu și-a încetat raporturile de muncă cu societatea și nici nu a lipsit nejustificat de la locul de muncă, ci fiind însărcinată, a avut anumite probleme de sănătate provocate de menținerea sarcinii, situație față de care medicul specialist i-a recomandat repaus total la pat, beneficiind astfel de concediu medical pentru perioada de internare, concediu medical prenatal și, ulterior nașterii, conform legii, concediu postnatal, perioadă care s-a încheiat la data de 4.01.2009.
În condițiile contractului individual de muncă, ale CCM la nivel național și ale Codului muncii, angajatorul trebuie să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din aceste dispoziții contractuale sau legale, printre acestea numărându-se și salariul care trebuie acordat angajatului pe perioada concediilor de odihnă, concediilor medicale, concediilor medicale prenatale și postnatale.
S-a solicitat în principal admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul obligării reclamantei la plata drepturilor salariale și pentru perioada 25.06.2008 - 04.01.2009, iar în subsidiar, în măsura în care aceste drepturi salariale trebuie calculate prin efectuarea unei expertize în specialitatea salarizare s-a solicitat casarea sentinței, urmând să se dispună efectuarea acestei expertize, cu obiectivul arătat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Pe cale de cerere reconvențională recurenta-pârâtă a solicitat obligarea reclamantei la plata drepturilor salariale cuvenite aferente perioadei 10.04.2008 - până în prezent, motivând că a prestat muncă angajatorului până la data de 24.06.2008 când rămas în concediu medical prenatal până la 22.10.2008 și postnatal după această dată, când a născut iar reclamanta.
Cum prin sentința recurată instanța de fond a admis în parte cererea reconvențională formulată, recurența -pârâtă critică sentința recurată sub aspectul neobligării societății pârâte la plata drepturilor salariale și pentru perioada 25.06.2008 -04.01.2009 când susține ca a fost în concediu medical prenatal și postnatal.
Potrivit dispozițiilor art. 23-25 din OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, siguratele au dreptul la concedii pentru sarcina si lauzie, pe o perioada de 126 de zile calendaristice, perioada in care beneficiaza de indemnizatie de maternitate.
Concediul pentru sarcina se acorda pe o perioada de 63 de zile inainte de nastere, iar concediul pentru lauzie pe o perioada de 63 de zile dupa nastere. Concediile pentru sarcina si lauzie se pot compensa intre ele, în funcție de recomandarea medicului și de opțiunea persoanei beneficiare, în așa fel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie sa fie de 42 de zile calendaristice. Indemnizatia de maternitate se suporta integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sănătate.
În consecință, pentru perioada dedusă judecății în recurs, intimata-reclamantă nu datora drepturi salariale recurentei pârâte ci aceasta avea dreptul la indemnizație de maternitate, din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, în măsura în care îndeplinea condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență mai sus menționată.
După cum se observă reclamanta are pretenții financiare de la intimata-pârâta pentru pentru 4 luni concediu prenatal ( 24 iunie 2008 - 22 octombrie 2008, cand pretinde că a născut) și aproximativ 75 zile concediu postnatal( 22 octombrie 2008- 04.01.2009), cu mult peste dreptul său recunoscut de lege de 126 zile calendaristice și fără a face dovada că a încunoștințat în timp util societatea cu privire la starea sa de graviditate, la intenția de a intra în concediu prenatal, precum și că ar fi depus la sediul acesteia pâna la sfârșitul fiecărei luni calendaristice certificatul de concediu eliberat de medicul de specialitate sau de cel de familie, care o îndreptățea la solicitarea drepturilor de asigurări sociale, pentru ca angajatorul să comunice aceasta situație organelor de asigurări sociale și să solicite la rândul său alocarea sumelor necesare plații indemnizației de maternitate a recurentei-reclamante. Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta -, domiciliată în comuna, sat, nr.827, județ P, împotriva sentinței civile nr.930 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - COM SRL, cu sediul în P, str.G-ral - Complex, nr.8, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
Grefier
Fiind în concediu fără plată
semnează Prim-grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/FA
4 ex. - 20.11.2009
Trib.P nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
