Obligație de a face. Decizia 1878/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1878
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în P,-,.15,.C,.46, județ P, împotriva sentinței civile nr.1444 din 23.07.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții - SA - Rafinare, cu sediul în comuna,-, județ P și - ROMANIA SA, cu sediul în P,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă personal și intimata-pârâtă - ROMÂNIA SA reprezentată de din Baroul Prahova, lipsind intimata-pârâtă - SA - Rafinare.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-pârâtă - ROMÂNIA SA depus la dosar întâmpinare pentru termenul anterior și că, pentru termenul de azi a formulat întâmpinare și intimata-pârâtă - SA ().
De asemenea, se mai învederează că recurenta-reclamantă a formulat o completare a motivelor de recurs, depusă la dosar la data de 4.09.2009, așa cum rezultă din viza de primire, fila 20, precum și concluzii scrise.
Avocat având cuvântul înmânează recurentei-reclamante o copie de pe întâmpinare.
Curtea înmânează recurentei-reclamante o copie de pe întâmpinarea depusă la dosar la acest termen de judecată de către intimata-pârâtă - SA-Sucursala ), iar apărătorului intimatei-pârâte - ROMÂNIA SA o copie de pe completarea motivelor de recurs, formulată de reclamantă.
Avocat având cuvântul față de cererea de completare a motivelor de recurs arată că, în situația în care nu cuprinde motive noi de ordine publică, invocă excepția de tardivitate a formulării cererii având în vedere termenul legal de 10 zile în care se poate motiva recursul și data vizei de primire. Față de concluziile scrise formulate de recurenta-reclamantă arată că a luat cunoștință de conținutul acestora și nu are de făcut alte cereri.
Recurenta-reclamantă având cuvântul arată că această completare a motivelor de recurs a fost impusă de susținerile intimaților-pârâți făcute în apărare prin întâmpinările depuse la dosar.
Părțile, prezente personal sau prin apărător, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurenta-reclamantă având cuvântul susține, în esență, că de la data angajării-16.09.1965 și până la data de 1 noiembrie 1987 lucrat continuu la același loc de muncă, adică 17 ani și 11 luni în grupa I de muncă.
Mai arată că, la stabilirea cuantumului pensiei, casa de pensii a înmulțit anii lucrați cu 75% și a rezultat vechime de 13 ani și 5 luni în grupa I de muncă, restul de 4 ani și 6 luni, fiind considerați ca efectuați în grupa a III-a de muncă, deși toți ceilalți salariați aflați în situație similară au fost încadrați în grupele I și II de muncă, ceea ce a determinat-o să formuleze și contestație împotriva deciziei casei de pensii.
Recurenta susține în continuare că prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă - SA () se fac afirmații false, în sensul că ar fi lucrat 25% din timp în birou, mențiuni corecte fiind făcute în cuprinsul adeverinței nr.23245/1999 din care rezultă că tuturor salariaților care au lucrat 50% din timp în grupa I de muncă li se consideră grupa I de muncă pentru toată perioada lucrată.
În fine, mai susține că secția în care a lucrat a fost o subunitate a -, societate de la care a solicitat adeverință cu grupă I de muncă pentru perioada 16.09.1965-1.12.1969, însă unitatea a refuzat să o elibereze.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond în principal rejudecarea acțiunii în sensul admiterii acesteia precum și obligarea intimatei-pârâte - ROMÂNIA SA să-i elibereze adeverința solicitată.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă - ROMÂNIA SA solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
Susține, în esență, că în anul 1999 i s-a eliberat recurentei adeverință cu grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea începând cu data de 18.03.1969 nu și anterior acestei date, conform Ordinului nr.50/1990, cu respectarea prevederilor legislației aplicabile în materia încadrării în grupă de muncă a locurilor de muncă.
Față de cererea completatoare a motivelor de recurs ce i-au fost înmânate în ședința publică de azi, invocă excepția tardivității acestei completări depuse peste termenul legal.
C URTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții A Rafinare și - România SA P să se stabilească dacă datele înscrise în adeverința nr. 23245/11.10.1999 și fișa anexa la pensie nr. 95273/20.10.1987, la pct.3, emise de în anul 1999 sunt corecte în sensul că a desfășurat activitatea în grupa I de muncă 17 ani și 11 luni și dacă este de acord cu calculul efectuat de Casa Județeană de Pensii P, și anume: a lucrat în grupa 1 de muncă 75 % din activitate, adică 13 ani, 5 luni, iar 25 % din activitate și-a desfășurat în grupa III de muncă, adică 4 ani si 6 luni cu toate că toți angajații din au fost încadrați în grupele I și II de muncă.
A mai solicitat reclamanta să fie obligată conducerea pârâtei - Romania SA să-i elibereze o adeverință în care să se precizeze grupa superioară de muncă în care a lucrat în perioada 16 septembrie 1965- 01 decembrie 1969. când a fost salariata Fabricii și i s-a acordat sporul de toxicitate
În motivarea cererii în ceea ce o privește pe prima pârâtă, reclamanta a arătat că a fost salariată la Combinatul în perioada 01 decembrie 1969-01 noiembrie 1987 și și-a desfășurat activitatea ca șef al Laboratorului, iar conform Ordinului nr.50/1990 emis în baza Legii nr. 3/1977 și în conformitate cu Decretul-lege nr. 68/1990, în anexa 1, pct. 69, locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea a fost încadrat în grupa 1 de muncă.
A arătat reclamanta că la solicitarea sa, în conformitate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.87/01.06.1999, i-a eliberat adeverința nr.23245/11.10.1999 și anexa la fișa de pensie nr. 95273/20.10.1987, în care se menționează că în perioada 01.12.1969- 01.11.1987 a deținut funcția de șef laborator la locul de muncă care se încadrează în grupa I de muncă în procent 75% conform Ordinului nr.50/1990 publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20.03.1990 poziția 69, anexa 1, aceleași date fiind înregistrate și în carnetul său de muncă.
A mai precizat reclamanta că din Decizia de pensie nr. 95273/26 noiembrie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii P, în grupa I de muncă i s-au considerat 13 ani, 5 luni și 11 zile, fiindu-i astfel redusă perioada lucrată în grupa I de muncă în mod abuziv și nejustificat.
În ceea ce privește cererea formulată față de pârâta - Romania SA, reclamanta a arătat că a fost salariata Fabricii, Secția în perioada 16 septembrie 1965-01 decembrie 1969, care după privatizare a devenit - Romania SA, obținând de la aceasta adeverința nr. 308 din 14.02.2006 în care s-au menționat salariile primite în perioada 16.09.1965-01.11.1969, și care reprezintă o dovadă certa că a fost salariata întreprinderii respective.
A mai arătat reclamanta că a obținut și adeverința nr.1752 din 05.09.2008 în care s-a înscris sporul de toxicitate ce i s-a atribuit în perioada septembrie 1965- noiembrie 1969, dovadă că a lucrat într-un loc de muncă ce se încadrează în grupele I sau II de muncă.
Prin scrisoarea recomandată nr. - din 29 ianuarie 2009, reclamanta a arătat că a adresat o cerere conducerii - Romania SA, prin care a solicitat sa i se elibereze o adeverință în care să se precizeze grupa superioară de muncă, I și II în care a lucrat în perioada 16 septembrie 1965-01 decembrie 1969, iar prin adresa nr. 69 din 13.01.2009, pârâta i-a răspuns ca nu dispune de documente justificative pentru a confirma perioada și grupa de muncă.
A mai precizat reclamanta că nu se poate invoca lipsa de documente justificative pentru a i se elibera o adeverință în care să se precizeze dacă și-a desfășurat activitatea în grupele I sau II de muncă având în vedere că a fost salariata Fabricii și i s-a acordat spor de toxicitate, care s-a acordat numai pentru grupele I și II, deci locul său de muncă se încadrează în grupa I de muncă conform Ordinului nr.50/1990, anexa 1, pct. 69, în perioada 18.03.1969-01.12.1969( 8 luni) iar restul perioadei se încadrează în una din grupele I sau II de muncă conform prevederilor legale pentru care i s-a acordat spor de toxicitate.
Reclamanta a depus în dovedirea susținerilor sale înscrisuri (filele 6-19).
Pârâta România, a formulat întâmpinare (filele 20-23) la care a atașat înscrisuri (filele 24-52) prin care a cerut respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că n perioada 16.09.1965- 01.12.1969, reclamanta a fost angajata fostei Fabrici, în funcția de inginer, laboratorul, la data de 1.12.1969 laboratorul în cadrul cărei aceasta își desfășura activitatea a fost preluat de Combinatul.
A arătat pârâta că e p. întreaga perioadă în care reclamanta a fost angajata Fabricii, aceasta a beneficiat de sporul de toxicitate în sumă fixă, așa cum acesta este menționat în mod detaliat în adresele eliberate la cererea reclamantei.
A mai precizat pârâta că a răspuns de fiecare dată solicitărilor reclamantei, fiindu-i eliberate mai multe adeverințe din care rezultă încadrarea reclamantei în perioada 18.03.1969-1.12.1969 în funcția de Sef laborator, departamentul Tehnic, cu un procent de 100%, loc de muncă ce se încadrează în grupa II de muncă, conform dispozițiilor HG 559/1990, Ordinul 969/1990, precum și cu procesul verbal al Consiliului de administrație al societății nr. 16 din data de 29.06.1990 iar la nivelul întregii unități, o singura instalație a beneficiat de încadrarea în grupa I de muncă, respectiv instalația " ", și aceasta după data de 18.03.1969.
Pentru a fi formulate răspunsurile, societatea a arătat că a avut în vedere statele de plată aferente Secției, personal tehnic-administrativ, aflate în arhive unde au fost identificate numele reclamantei și sporurile de toxicitate acordate lunar așa cum au fost acestea menționate în adresele 842/24.05.2005 și respectiv 1752/05.09.2008
A mai susținut pârâta că în alin. 2 al art.15 din Ordinul nr.50/1990 se prevede obligația unităților de a-și analiza și preciza, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă, începând cu data de 18.03.1969.
Și pârâta Rafinare a formulat întâmpinare(filele 78-80)la care s-au anexat înscrisuri (filele 81-122) prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că reclamanta a fost angajata sa în perioada 01.02.1969-01.11.1987, pentru această perioadă fiindu-i eliberată adeverința nr.23245/11.10.1999 care atestă activitatea desfășurată în grupa I de muncă în procent de 75% potrivit art.7 și 8 din Ordinul nr.50/1990 adică proporțional cu timpul efectiv lucrat.
A mai precizat pârâta că potrivit dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr.87/1990, încadrarea în grupa I și II de muncă a personalului care la data de 01.02.1990 avea calitatea de pensionar, situație în care se afla și reclamanta, se va face numai în baza Ordinului nr.50/1990.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, referitoare la cuantumul procentului și modul de stabilire a pensiei, pârâta a arătat că aceste aspecte privesc activitatea Casei Județene de Pensii P, fiind atributul exclusiv al acesteia, așa încât trebuie respinse, neavând legătură cu cauza.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1444 din 23 iulie 2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a indicat în calitate de pârâte două persoane juridice și anume - Rafinare și România astfel că pretențiile reclamantei fiind diferite în raport de fiecare pârâtă, acestea au fost analizate separat, după cum urmează:
Astfel, în ceea ce o privește pe pârâta Rafinare, așa cum rezultă din chiar susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse în dosar, inițial, printr-o adeverință, aflată în copie la fila 6 dosar, respectiva persoană juridică a confirmat că reclamanta a lucrat în unitate, în perioada 01.12.1969-07.11.1987, într-o funcție care se încadra în grupa I de muncă în procent 75 %, conform Ordinului nr.50/1990, poz.69, anexa
În urma unei corespondențe ulterioare, prin adresa nr.5341/13.01.2009, aceasta pârâtă a comunicat reclamantei că înscrierile din carnetul de muncă referitoare la grupa de muncă sunt corecte, iar la întocmirea adeverinței anterioare, prin care s-a atestat desfășurarea activității în grupa superioară de muncă, în procent de 75 % s-au avut în vedere funcțiile ocupate.
Dintr-o analiză coroborată a celor două înscrisuri, tribunalul a reținut că, prin cea de a doua adeverință, în fapt, pârâta și-a menținut punctul inițial de vedere, susținerile reclamantei că astfel pârâta a încercat să favorizeze Casa de Pensii negăsindu-și suport probator.
Pe de altă parte, faptul că la stabilirea pensiei, Casa de Pensii a luat în calcul grupa superioară de muncă numai pentru o parte din timpul lucrat, nu deschide reclamantei calea de a se adresa instanței cu cerere în contra fostului angajator, care așa cum s-a menționat i-a eliberat adeverințe pe baza mențiunilor din carnetul său de muncă, ci calea unei eventuale contestații împotriva deciziei de pensionare.
De altfel, chiar reclamanta recunoaște în cuprinsul acțiunii că în opinia sa,pretinsa ilegalitate s-a săvârșit la Casa de Pensii.
Mai mult decât atât, pretenția reclamantei de a obliga Casa Județeană de Pensii să îi considere perioada de 17 ani și 11 luni ca fiind lucrată în grupa I de muncă nu poate fi avută în vedere, atâta vreme cât respectiva instituție nu a fost chemată în judecată pentru a-și putea formula eventualele apărări, iar un astfel de petit poate face obiectul unei contestații împotriva modului de calculare și stabilire a pensiei pe care reclamanta este îndreptățită să o exercite în termenul legal.
Pentru toate motivele arătate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei față de pârâta Rafinare, este neîntemeiată.
În ceea ce o privește pe cealaltă pârâtă, obiectul demersului judiciar al reclamantei îl constituie obligarea conducerii acesteia să îi elibereze o adeverință în care să se precizeze grupa superioară de muncă în care a lucrat în perioada 16.09.1965-01.12.1969, la fundamentarea solicitării sale stând dispozițiile Ordinului nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării.
Potrivit pct.6 din actul normativ menționat, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).
Pe de altă parte, pct.15 al aceluiași ordin dispune că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare stabilită de ministrul de resort.
Totodată, ținându-se seama de prevederile art.2 și 3 din Decretul-lege nr.68/1990, unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă, începând cu data de 18.03.1969 și în continuare.
Din dispozițiile citate care au caracter normativ, se reține că obligația unităților de a stabili încadrarea în una din grupele superioare de muncă a persoanelor sau locurilor de muncă pe baza documentelor existente începe de la data de 18.03.1969 ori, pârâta ROMÂNIA s-a conformat acestei dispoziții legale și a eliberat reclamantei adeverința nr.184/29.09.1999 prin care a atestat că între18.03.1969 și 01.12.1969, reclamanta a desfășurat activități ce se încadrează în grupa II de muncă în procent de 100 %.
Solicitarea reclamantei de a i se elibera o adeverință cu conținut similar și pe perioada 16.09.1965-01.12.1969 excede pentru intervalul cuprins până la 18.03.1969, obligației instituite de Ordin pentru pârâta ROMÂNIA
Într-o atare situație, revenea reclamantei, potrivit regimului general de probațiune, care guvernează procesul civil, pe deplin aplicabil și în materia litigiilor de muncă, obligația de a proba că și în perioada exclusă din adeverință, activitatea prestată cădea sub incidența Ordinului nr.50/1990.
A mai constatat prima instanță că deși i s-a pus în vedere necesitatea efectuării în cauză a unei expertize de specialitate, reclamanta nu a înțeles să administreze o astfel de probă iar susținerea potrivit căreia încadrarea în grupa superioară de muncă ar avea la bază acordarea sporului de toxicitate nu poate fi reținută de tribunal de vreme ce, așa cum s-a menționat, nominalizarea persoanelor ce se încadrau în respectivele grupe de muncă se face pe baza unui cumul de criterii, iar nu a unuia singular, astfel că și față de cea de a doua pârâtă, acțiunea a fost considerată neîntemeiată și respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 29 iulie 2009 reclamanta (fila 4)criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără însă a invoca vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de lege.
La data de 11 august 2009 (filele 5-7) recurenta, motivând recursul, a susținut în esență sub un prim aspect că lipsa semnăturilor celor doi asistenți judiciari de pe sentință se datorează dezacordului lor față de soluția adoptată în baza "unor falsuri foarte grave" și a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca soluția ce se va pronunța să fie semnată și de cei doi asistenți judiciari.
Sub un al doilea aspect, recurenta a reluat apărările pe care cele două pârâte le-au opus la instanța de fond prin întâmpinări despre care a susținut că conțin"numai falsuri" câtă vreme pârâtele au aplicat eronat dispozițiile Precizărilor nr.11860/1969 ale Ministerului Muncii și cel al Sănătății în temeiul cărora toată perioada celor 17 ani și 11 luni trebuia considerată ca fiind lucrată la în grupa I de muncă.
În mod similar și cealaltă societate pârâtă a interpretat într-o "formă falsificată" Ordinul nr.50/1990 refuzând să justifice încadrarea personalului Laboratorului fostei Fabrici în grupa a II a de muncă.
În final acuzând "simulacrul de proces"de la instanța de fond, recurenta a susținut că și Decizia Curții Constituționale nr.87/1999 a fost aplicată în aceeași formă falsificată, ceea ce a determinat pe cei doi asistenți judiciari să refuze semnarea sentinței civile nr.1444/23 iulie 2009.
La data de 3 septembrie 2009 recurenta a formulat o nouă motivare a recursului (filele 20-28) solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași primă instanță.
Recurenta a formulat și depus concluzii scrise (filele 52-57) iar intimatele-pârâte - - și - România SA P au cerut prin întâmpinare (filele 47-48 și 58) respingerea recursului ca nefondat.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată și reține următoarele:
Primind comunicarea sentinței la data de 7 august 2009 (fila 152 dosar fond) reclamanta avea îndreptățirea de aoa taca cu recurs în termen de 10 zile, motivarea cererii de recurs urmând a fi făcută înăuntrul aceluiași termen, astfel cum prevede imperativ art.301 rap.la art.303 cod pr.civ.și art.80 din Legea nr.168/1999. sub sancțiunea decăderii din acest drept.
În aceste circumstanțe, Curtea va analiza sentința recurată sub aspectul legalității și temeiniciei numai prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de recurs înregistrate la 11 august 2009, adică în termenul legal de recurs, iar nu și pe cele depuse la 3 septembrie 2009, cu nerespectarea termenului de 10 zile de la comunicarea sentinței și care nu cuprind excepții sau motive de recurs de ordine publică ce pot fi examinate chiar și din oficiu.
Astfel, se constată pe de o parte că sentința a fost contestată în privința nesemnării ei de cei doi asistenți judiciari care au participat la judecată.
Această primă critică este nejustificată.
Potrivit art.258 cod pr.civ. dispozitivul pe scurt al hotărârii(minuta) trebuie semnată, sub sancțiunea nulității, de judecătorii care au participat la judecată.
Minuta în acest dosar a fost scrisă la 23 iulie 2009, de unul din membri completului de judecată și a fost semnată de ambii judecători și de ambii asistenți judiciari, aflând-se la fila 123 verso dosar fond.
La data tehnoredactării sentinței, adică motivarea de fapt și de drept a acesteia, făcută ulterior la 3 august 2009(fila 150) cei doi asistenți judiciari se aflau în concediu legal de odihnă, astfel că în locul lor, sentința a fost semnată de președintele instanței, așa cum prevede art.261(2) cod pr.civ. ceea ce nu înseamnă, cum a susținut recurenta, că asistenții judiciari nu au fost de acord cu soluția pronunțată, fiindcă ei au participat efectiv la deliberare și la luarea hotărârii la momentul pronunțării respectiv 23 iulie 2009, când s-a stabilit în unanimitate că acțiunea reclamantei trebuie respinsă.
Nici celelalte critici invocate de recurentă nu sunt întemeiate, în condițiile în care acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare sau de modificare a hotărârii, la controlul de legalitate și temeinicie al Curții.
Se constată pe de o parte că acțiunea intentată la prima instanță nu a fost formulată în termenii și cerințele art.112 cod pr.civ. obiectul acesteia nefiind precizat cu claritate, astfel că în mod corect, tribunalul a stabilit natura juridică a cererii pe care a dezlegat-o, ca fiind o obligație de face reclamată în sarcina celor două pârâte chemate în judecată.
Procedând similar și în recurs, reclamanta nu a invocat motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței, susținând că cele două întâmpinări depuse în cauză conțin apărări false sau interpretări eronate ale dispozițiilor unor acte normative.
controlul judiciar în conformitate cu art.3041cod pr.civ. Curtea constată că instanța de fond a calificat corect din punct de vedere juridic acțiunea reclamantei și pentru aos oluționa, a evocat și interpretat în mod just actele normative incidente în cauză.
Din acest punct de vedere Curtea reține că după ce pârâta-intimată - SA- de Rafinare în numele și pentru Combinatul ca angajator, i-a eliberat adeverința nr.23245/1999 privind activitatea desfășurată în grupa I de muncă în procent de 75% în perioada 1 dec.1969-1.nov.1987 când a fost salariată în funcția de șef laborator etilmercaptan-metiletilacetonă (fila 6) reclamanta a solicitat o nouă adeverință care să ateste pentru aceeași perioadă munca în grupa I în procent de 100% (fila 9) iar în raport de refuzul societății pârâte, a acționat-o pe aceasta în judecată.
În mod corect tribunalul a stabilit că această solicitare a reclamantei este neîntemeiată, fiindcă potrivit art.15 din Ordinul 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, unitățile având obligația să analizeze și precizeze, potrivit art.2 și 3 din Decretul-lege nr.68/1990, în termen de 30 zile de la data ordinului și pe baza documentelor existente, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă de la 18 martie 1969 în prezent.
Același act normativ, invocat de părți, stabilește prin art.5, 8 și 9 că atât nominalizarea persoanelor care se încadrează în cele două grupe de muncă cât și a perioadei de timp lucrate integral sau parțial în astfel de locuri de muncă se stabilesc de conducerea unităților, fiind proporțională cu timpul lucrat în atare condiții așa cum a fost stabilit prin Precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr.11860/1969 (filele 86-90).
În raport de atribuțiile de serviciu efectiv exercitate de reclamantă (filele 90-92) de funcția deținută și locul său de muncă, prima instanță a stabilit că în mod corect s-a reținut în favoarea acesteia activitatea desfășurată în gupa I în procent de 75%, care s-a menționat și în carnetul său de muncă și este justificată de încadrarea în prevederile Ordinului nr.50/1990 și ale Precizărilor Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr.11860/1969.
Recurenta-reclamantă a susținut că din acest ultim act normativ în mod eronat s-a făcut în privința sa, aplicarea pct.2 alin.2 care se referă la sectorul minier deși incident era pct.3 alin.2 care o îndreptățește la procentul de 100% timp lucrat în grupa
Critica nu este justificată.
Precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr.11860/1969 sunt aplicabile în legătură cu art.14 din Ordinul 50/1990, care le nominalizează expres pentru determinarea perioadei de activitate în grupele I și II de muncă între 18.03.1969 și 31.12.1975 proporțional cu timpul lucrat și conțin,cu titlu de exemplu, referiri la diferite sectoare de activitate sau profesii ori locuri de muncă cu condiții deosebite astfel ca stabilirea acestora și apoi înscrierile în carnetele de muncă ale salariaților aflați în aceste situații să corespundă realității muncii desfășurate și timpului efectiv lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite.
În privința celeilalte societăți pârâte - România SA care a preluat prin privatizare activitatea Combinatului și anterior Fabrica a cărei angajată a fost reclamanta în perioada 16 sept.1965-1 dec.1969, Curtea constată că înainte de a fi chemată în judecată, societatea a eliberat, urmare celor 5 cereri ale reclamantei, adresele de răspuns: nr.184/29.09.1999, nr.842/24.05.2005, nr.1752/5.09.2008, nr. 2203/11.12.2008 și nr.69/13.01.2009 (filele 31,33-34, 37,40 și 43) prin care s-a atestat că locul de muncă al reclamantei se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100%, începând cu data de 18 martie 1969, astfel cum se prevede în Ordinul nr.50/1990 ale cărui dispoziții au fost corect interpretate și aplicate de prima instanță și față de această pârâtă.
Recurenta-reclamantă a susținut că poziția 69 din anexa Ia O rdinului o îndreptățește la încadrarea locului său de muncă în grupa I-fabricarea etilmercaptanului, metilmercaptanului și dimetilsulfurii (fila 73 dosar fond) iar nu în grupa II cum a procedat pârâta, însă din lista-anexă cu locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale din unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și e aprobată prin 559/1990 (filele 50-52) rezultă că nici locul de muncă, nici activitatea nici funcția reclamantei nu sunt menționate între cele 18 puncte expres și limitativ prevăzute de acest act normativ, pentru a putea fi încadrată în grupa I de muncă.
Laboratorul din fosta Întreprindere este nominalizat în procesul verbal nr.16/29 iunie 1990 al Comisiei constituite pentru aplicarea Ordinului nr.50/1990 și a.559/1990, ca fiind încadrat ca loc de muncă în grupa II (filele 44-49) și pe baza acestor documente, în mod corect recurentei-reclamante i s-a atestat desfășurarea activității în grupa II de muncă de la 18 martie 1969 până la 1 dec.1969 când a încetat raporturile de muncă cu acest angajator, fiind menționată ca atare și în carnetul său de muncă.
Pentru perioada cuprinsă între 16 septembrie 1965-18 martie 1969 nu este aplicabil Ordinul nr.50/1990 ci un alt act normativ, respectiv Instrucțiunile nr.1040/1967 de aplicare a Legii nr.27/1966 care în anexele I și II cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă, astfel că societatea pârâtă - România SA nu are obligația de a emite adeverință de încadrare în grupă de muncă salariatei fiindcă procedura instituită de actele normative de mai sus nu prevede această posibilitate.
Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta avea dreptul, pe care nu l-a exercitat de a solicita și administra orice probe utile, concludente și pertinente pentru a face dovada că și anterior perioadei la care se referă Ordinul 50/1990, a desfășurat activitate în grupa de muncă I sau II după caz, în măsura în care în carnetul său de muncă nu sunt operate asemenea mențiuni.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea constatând că recursul exercitat nu este fondat, îl va respinge ca atare în temeiul art.312 cod pr.civ. menținând ca legală și temeinică în totalitate sentința civilă nr.1444 din 23 iulie 2009 Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă, domiciliată în P,-,.15,.C,.46, județ P, împotriva sentinței civile nr.1444 din 23.07.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții - SA - Rafinare, cu sediul în comuna,-, județ P și - ROMANIA SA, cu sediul în P,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120SPB/VS
5 ex
20.nov.2009
Trib.P nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
