Obligație de a face. Decizia 1890/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR 1890/R/2009
Ședința publică din data de 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL O- ADMINISTRATIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, P-ța - nr. 1 în contradictoriu cu intimatul reclamant ,domiciliat în O,-,.1, județul B și intimatul pârât B, cu sediul în O, str. B-dul - nr.108, - 6, împotriva deciziei civile nr. 76/A din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 6890 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
-av.,în reprezentarea intimatului reclamant, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale din 14 octombrie 2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual;
-consilier juridic,în reprezentarea intimatului pârât B, în baza delegației emisă de intimată;
lipsă. recurentul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentantul intimatului reclamant depune copia adresei nr. 62130 din 14 decembrie 2009 eliberată de Consiliul Local al municipiului O la cererea reclamantului.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului, în principal ca rămas fără obiect, în subsidiar ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului pârât B solicită respingerea ca nefondat a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6890 din 30 Octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtii B, CONSILIUL LOCAL al mun O și ADMINISTRATIA IMOBILIARA O, au fost obligați pârâții de rd 2 și 3 să-și dea acordul în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în favoarea reclamantului, având ca obiect imobilul situat în O,- 1, fost obligată pârâta de rd 1 să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în O,- 1, înscris în cf nr.3491 O nr.top 2236/2 și 2237/2, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 18.12.2006,prin contractul de închiriere nr.506 încheiat cu Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului O, reclamantul a dobândit folosința imobilului situat în localitatea O,-,.1, județul B, înscris în CF 3491 O, nr.topo.2236/2 si 2237/2.
Referitor la situația juridică a imobilului în litigiu, astfel cum rezultă din înscrierile de sub din coala CF 3491 O (filele 7-13), acesta a intrat în patrimoniul Statului Român cu titlu dedonatiune, fiind intabulat prin înscrierea nr.1803 din 22.10.1962.
Prin cererea înregistrată la pârâtul Consiliul Local al Municipiului O - Administrația Imobiliară O, reclamantul a solicitat acestuia eliberarea unei adeverințe care să cuprindă acordul pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, însă a fost refuzat prin adresa nr.52875 din 14.03.2008 (fila 22), motivat de împrejurarea că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1 pct.6 din nr.HG11/1997, respectiv la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995 (26 ianuarie 1996) nu deținea un contract de închiriere valabil încheiat.
Cu privire la acest apartament nu s-a depus notificare în temeiul Legii nr.10/2001 și nu există cerere de revendicare în natură, aspect confirmat de Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 O prin adresa nr.-/28.01.2008 (fila 20 dosar).
Din coroborarea probelor administrate în cauză în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța a considerat că acțiunea este întemeiată, în cauză fiind incidente dispozițiile art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Astfel, prin dispozițiile art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001 este reglementată situația imobilelor având destinația de locuințe și care nu se restituie proprietarilor îndreptățiți, stabilind că acestea pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Această reglementare nu numai că stabilește chiriașilor un drept de preemțiune, dar introduce o noutate semnificativă în raport de dispozițiile Legii nr.112/1995, la care fac trimitere expresă prevederile legale cuprinse în Normele metodologice (anterior citate), întrucât face posibilă concluzia potrivit căreia asemenea imobile ar putea fi vândute și altor persoane nu numai chiriașilor.
Prin urmare, dacă oricare altă persoană - pentru care nu sunt stabilite condiții ce trebuie îndeplinite, poate cumpăra o locuință nerestituită persoanei îndreptățite, cu atât mai mult chiriașii - care au stabilit un drept de preemțiune prin lege, nu trebuie să îndeplinească alte condiții pentru a cumpăra și a-și exercita prioritatea la cumpărare, decât aceea de a fi chiriași.
Soluția se impune și datorită faptului că textul de lege se referă la chiriași, fără a face distincție între aceștia în funcție de momentul când au devenit chiriași, iar unde legiuitorul nu distinge, nici cel care interpretează și aplică legea nu poate distinge, potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos dintinguere debemus".
Pe de altă parte, ar fi în afara logicii juridice ca legiuitorul să fi dorit a crea o situație favorabilă oricărui terț - care ar putea cumpăra locuința, iar cel care locuiește efectiv în aceasta, respectiv chiriașul, să nu o poată cumpăra, întrucât contractul său de închiriere nu a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr.112/1995.
Față de aspectele reținute, este neîndoielnic că motivele de refuz invocate prin întâmpinările formulate de pârâți, constând în împrejurarea că reclamantul nu deținea calitatea de chiriaș al imobilului în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995 (29 ianuarie 1996), nu pot fi împărtășite, nefiind întemeiate, dispozițiile legale incidente în materie (art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001 coroborate cu art.9 alin.1 din Legea nr.112/1995) trebuind a fi interpretate unitar.
Prin urmare, instanța a retinut că reclamantul este chiriaș al unei locuințe care nu a fost restituită persoanelor îndreptățite, astfel încât dreptul său de a cumpăra locuința este actual și exercitat în condițiile art.42 din Legea nr.10/2001.
În acest context, refuzul pârâtului Consiliul Local al Municipiului O - Administrația Imobiliară O de a-și da acordul în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, precum și al pârâtei SC B de a încheia contractul de vânzare cumpărare sunt nelegale, acestea neavându-și temeiul în lege.
Dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995 trebuie aplicate în sensul că, pentru locuințele ce nu se restituie foștilor proprietari deposedați de stat, chiriașul are "opțiunea" cumpărării acelei locuințe, iar nu în sensul că unitatea deținătoare poate opta în a nu vinde locuința.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 11.12.2008, în termen legal, a declarat apel pârâtul CONSILIUL LOCAL al mun O - ADMINISTRATIA IMOBILIARA O, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
Prin decizia civilă nr 76/A din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul Consiliul Local O- Administratia Imobiliară O în contradictoriu cu intimații și B împotriva sentinței civile nr. 6890 din 30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
Din considerentele deciziei se reține că în mod corect prima instanță a făcut interpretarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Potrivit art.42 alin. 3 din 10/2001, imobilele cu destinația de locuință care nu se restituie persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Această trimitere se referă la dispozițiile Legii nr.112/1995, care a creat în favoarea chiriașilor posibilitatea achiziționării apartamentelor pe care le ocupă.
Legea nr.10/2001 a recunoscut și altor persoane decât chiriașii posibilitatea de a achiziționa imobile cu destinația de locuință ce nu se restituie foștilor proprietari, în favoarea chiriașilor fiind instituit un drept de preemțiune.
Reclamantul îndeplinește condițiile cerute cumulativ de Legea nr.112/1995, Legea nr.10/2001 neprevăzând obligativitatea persoanei de a avea calitatea de chiriaș la momentul publicării acestei legi, această calitate putând fi dobândită și ulterior apariției acestei legi. Este fără fundament legal interpretarea în sensul că în temeiul art. 42 alin. 3 din Lg 10/2001 pot cumpăra doar chiriașii cu contract de închiriere la momentul intrării în vigoare a Lg. 112/1995, câtă vreme aceste imobile pot fi vândute chiar și unor persoane care nu au avut niciodată calitatea de chiriaș.
De asemenea, interpretarea în sensul că dispozițiile Legii 10/2001 conferă proprietarului opțiunea de a vinde imobilul sau nu și deci dreptul chiriașului este unul virtual, încă nenăscut atâta timp cât deținătorul imobilului nu s-a hotărât să îl înstrăineze nu își are un temei în lege, refuzul apelantei de a încheia contractul de vânzare cumpărare nefiind legal.
În același sens a interpretat și Înalta Curte de Casație și Justiție Secția civilă și de proprietate intelectuală prin Decizia nr. 6129 din 7.07.2005.
Împotrivahotărârilor pronunțate în cauză a declarat recurs Administrația Imobiliară O, ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale, solicitând modificarea acestora în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea cererii sale, recurenta apreciază că instanțele, prin soluțiile lor, au determinat o expropriere forțată a imobilului din patrimoniul persoanei juridice, nici un bun din sfera privată neputând fi înstrăinat împotriva voinței deținătorului dreptului real absolut, orice lege care ar conține o astfel de prevedere sau care ar putea fi interpretată astfel fiind neconstituțională și neconformă normelor cuprinse de Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a omis să mai analizeze criticile formulate, în condițiile în care la terenul din 16 decembrie 2006 intimatul reclamant a făcut dovada că recurenta a demarat la 14 decembrie 2009 procedura de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare, asupra căruia instanța a dispus prin hotărârile atacate, fapt din care rezultă intenția recurentei de a încheia convenția avută în vedere de reclamant vizând imobilul situat în O,-,. 1, înscris în nr. 3491
Așa fiind, recursul va fi respins ca neîntemeiat în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, constatându-se că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL O- ADMINISTRATIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, P-ța - nr. 1 în contradictoriu cu intimatul reclamant ,domiciliat în O,-,.1, județul B și intimatul pârât B, cu sediul în O, str. B-dul - nr.108, - 6, împotriva deciziei civile nr. 76/A din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată ședință publică din 16 decembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red dcz
11.01.2010
Jud fond
Jud apel,
Dact CC
6 ex/15.01.2010
4 com/
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța
