Obligație de a face. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/
Ședința publică din 11 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamanta "- 2003" SRL, cu sediul în Pitești,--7 județul A, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în comuna județul C și intervenienta PFA, cu sediul în Vama Veche- județul C, împotriva deciziei nr. 613 din 18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- având ca obiectobligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților care au lipsit posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 iunie 2008, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 19.01.2006, reclamanta 2003 a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei și Consiliul Local al comunei, județul C, ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâții să demoleze construcția edificată fără autorizație de construcție în fața hotelului deținut de reclamantă în satul Vama Veche, județul C și la plata de daune cominatorii de 10.000 lei pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii și până la executarea obligației.
În motivare s-a arătat că în fața hotelului reclamantei au fost edificate mai multe construcții de genul celei a cărei demolare se solicită și că acestea sunt inestetice, împiedică accesul pe plajă, creează probleme în legătură cu igiena zonei.
Pentru toate aceste motive, reclamanta a notificat pârâții în scopul demolării construcțiilor realizate fără autorizație, conform art.27 și 33 din Legea nr.50/1991, dar solicitării sale nu i s-a dat răspuns până în prezent.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile și excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că imobilele a căror demolare se solicită au fost autorizate legal.
Prin sentința civilă nr.153/CA/29.05.2006 Tribunalul Argeșa admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată de pârâți, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, iar în motivare a reținut că acțiunea reclamantei nu se încadrează în situațiile prevăzute de Legea nr.554/2004, chiar dacă pârâții sunt autorități publice, pentru că este o acțiune civilă, ce are ca obiect o obligație de a face - demolarea unor construcții - a cărei competență de soluționare revine, potrivit art.5 din Codul d e procedură civilă, judecătoriei d e la sediul pârâților.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr.531/R/C/26.07.2006, în considerentele căreia s-a reținut că în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ, ci demolarea unei construcții, respectiv îndeplinirea unei obligații de a face, astfel că este lipsit de relevanță că pârâții sunt autorități publice, iar competența de soluționare aparține instanței civile.
Pe rolul Judecătoriei Mangalia dosarul a fost înregistrat sub nr.2250/2006, iar la termenul din 27.02.2007 în cauză a formulat cerere de intervenție în interes alăturat pârâților, care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că intervenienta este proprietara construcțiilor a căror demolare se solicită și că acestea au fost avizate și autorizate legal, fiind edificate pe o suprafață totală de 745 mp, asupra căreia deține un drept de folosință.
Referitor la teren s-a arătat că, inițial, a fost închiriat Production, de către Consiliul Local, prin contractul de închiriere nr.856/27.03.1998, astfel cum a fost modificat, în ceea ce privește întinderea suprafeței, prin actele adiționale nr.1 (înregistrat sub nr.1565/14.06.1999) și nr.2.
Între chiriașul menționat și intervenientă a intervenit ulterior un contract de asociere în participațiune, în scopul desfășurării de activități comerciale, conform căruia societatea punea la dispoziție terenul închiriat, iar intervenienta, fostă, urma să edifice construcții provizorii cu destinație de spațiu comercial, cu dotările aferente, pentru realizarea cărora s-a obținut certificatul de urbanism nr.82/27.03.2000, eliberat de Consiliul Județean C, și autorizațiile de construcție nr.66, 68, 69 și 70 din 2001.
A mai susținut intervenienta că la 22.05.2000 Production i-a cesionat beneficiul contractului de închiriere nr. 856/27.03.1998 și al actelor adiționale la acesta, și că la 26.05.2000 a încheiat cu Consilul Local contract de închiriere pentru același teren; deși s-a solicitat anularea în justiție a acestui act, dreptul de folosință a fost legal obținut în temeiul contractului de asociere în participațiune încheiat cu primul chiriaș.
Prin sentința civilă nr.1357/C/29.06.2007 Judecătoria Mangaliaa respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei și a admis în parte cererea de intervenție în interes alăturat pârâților.
La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere următoarele:
- reclamanta are calitate procesuală activă și interes în promovarea acțiunii întrucât și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr.554/2004 și deține hotelul situat în apropierea construcțiilor a căror demolare o solicită;
- plângerea prealabilă reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004 nu era necesară pentru că acțiunea are ca obiect o obligație de a face și s-a soluționat potrivit dreptului comun.
- susținerea reclamantului, conform căreia clădirile au fost edificate fără autorizație de construcție, este infirmată de actele dosarului, din care rezultă că intervenienta a deținut autorizație și că aceasta a fost respectată.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 613/18.12.2007, în considerentele căreia s-a reținut că terenul pe care sunt amplasate construcțiile în litigiu se află în mod cert în domeniul privat al Comunei, nu în domeniul public al statului, cum susține reclamanta, că atâta timp cât intervenienta deține în mod legal un drept de folosință asupra terenului de 745 mp, nu poate fi obligată la demolare, că natura provizorie a construcțiilor nu impune, în mod automat, demolarea lor la sfârșitul fiecărui sezon estival și că dreptul la apărare al reclamantei nu a fost încălcat prin respingerea cererii de amânare formulată la termenul când au avut loc dezbaterile, pentru că instanța a amânat pronunțarea în vederea depunerii concluziilor scrise.
terenului la domeniul privat al localității a fost justificată prin adresa nr.2352/05.04.2001, emisă de Apele Române către Consiliul Județean C, iar dreptul de folosință al intervenientei asupra terenului de 745 mp s-a precizat că există independent de anularea contractului de închiriere încheiat de aceasta cu Consiliul Local.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta 2003 și a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art.304 pct.7,8 și 9 din Codul d e procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- nearătarea argumentelor care au justificat respingerea motivului de apel referitor la încălcarea, de către instanța de fond, a dreptului la apărare al recurentei reclamante.
A susținut recurenta că simpla referirire la prevederile art.156 alin.2 din Codul d e procedură civilă și la faptul că instanța de fond a amânat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise nu satisface cerința legii câtă vreme nu s-au combătut argumentele pe care s-a întemeiat acest motiv de apel, respectiv faptul că s-a apreciat nejustificat că cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei la termenul din 19.06.2007 tinde la tergiversarea cauzei, fără a se ține seama de faptul că părții i se încuviințase, anterior, proba cu acte, care nu a mai putut fi administrată, și că celorlalte părți ale litigiului le fuseseră încuviințate cererile de amânare la termene anterioare.
Nemotivarea hotărârii a fost invocată și în referire la natura construcțiilor ce se cer a fi demolate, aspect în legătură cu care s-a arătat că, deși instanța le-a denumit "construcții provizorii" nu a explicat de ce, dat fiind acest caracter al lor, nu pot fi desființate.
- examinarea unor aspecte străine cauzei, respectiv a calității procesuale active a reclamantei, neinvocată de nici una dintre părți în apel, aspect care, deși nu a întemeiat soluția respingerii căii de atac, trebuie avut în vedere în examinarea gradului de obiectivitate al instanței.
- considerentele deciziei civile nr.803/2004 a Curții de APEL CONSTANȚA au fost greșit interpretate, cu schimbarea înțelesului lor evident, pentru că sintetizând motivarea hotărârii al cărei control judiciar îl exercita, curtea a arătat că instanța inferioară " a reținut că reclamanta a amplasat construcții provizorii numai pe perioada sezonului și care sunt dezafectate la sfârșitul sezonului, terenul fiind liber de construcții în restul perioadei."
- existența dreptului de folosință al intervenientei asupra terenului în suprafață de 745 mp a fost în mod nelegal întemeiată pe actul adițional nr.3 la contractul de închiriere nr.856/1998, încheiat între Consiliul Local și Production deoarece, astfel, instanța a ignorat faptul că anterior datei la care intervenientei i-au fost cesionate drepturile derivate din contractul menționat, aceasta a încheiat cu Consiliul Local, pentru închirierea aceleiași suprafețe de teren, contractul înregistrat sub nr.1726/25.05.2000, prin care au fost revocate efectele înțelegerii anterioare.
- valabilitatea contractului de închiriere din 1998 fost nelegal reținută, cu încălcarea prevederilor Legii nr.213/1998, pentru că obiect al acestuia - conform mențiunilor din cuprinsul său - este un teren ce aparține domeniului public al statului, nu proprietății private a unității administrativ teritoriale, respectiv parte din plaja Mării Negre; pe de altă parte, nulitatea derivă și din faptul că închirierea terenului nu putea fi decât rezultatul unei licitații publice, condiție legală neîndeplinită în cauză.
- legalitatea actului adițional nr.3/20.09.2007, prin care s-a prelungit durata locațiunii stabilită prin contractul de închiriere nr.856/1998, nu a fost examinată și prin prisma apărării invocată în concluzii, referitoare la nulitatea hotărârii de Consiliu Local pe care el se întemeiază, nulitate derivată din aceea că această prelungire nu a fost înscrisă pe ordinea de zi a ședinței, iar hotărârea nu a fost semnată de președintele ședinței respective.
Intimata a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin concluzii scrise, aceeași parte a precizat că durata locațiunii a fost prelungită, conform contractului de închiriere nr.856/1998 și actelor adiționale la acesta, până la 14.06.2009.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, instanța reține următoarele:
Nu este întemeiată susținerea care vizează nesocotirea prevederilor art.261 alin.5 din Codul d e procedură civilă pentru că tribunalul a arătat motivele care au condus la respingerea motivului de apel prin care s-a invocat încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art.156 alin.1 din Codul d e procedură civilă și a dreptului la apărare al reclamantei, ca și pe cele care au justificat respingerea cererii de demolare a construcțiilor în litigiu, indiferent că acestea au sau nu caracter provizoriu.
De altfel, critica din apel este și neîntemeiată pentru că amânarea judecății constituie o simplă facultate prevăzută de lege, instanța nefiind obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată. Ea este îndreptățită să refuze admiterea cererii atunci când consideră că se urmărește doar tergiversarea judecății, iar această apreciere a fost în mod corect făcută în speță câtă vreme în ședința din 05.06.2007 s-a acordat termen de 2 săptămâni numai pentru ca reclamanta să ia cunoștință de actele depuse de intervenientă la acea dată, iar la termenul astfel acordat în prezența părților, apărătorul acesteia nu s-a prezentat, fiind plecat într-o excursie în străinătate.
Totodată, respingerea cererii de amânare nu a împiedicat reclamanta să depună la dosar înscrisurile solicitate și încuviințate la termenul de judecată din 22.05.2007 pentru că, pe de o parte, termenul acordat pentru administrarea probei a fost acela din 05.06.2007, când numai intervenienta a dat curs acestei obligații procedurale, iar pe de altă parte, pentru că lipsa apărătorului ales nu crea imposibilitatea depunerii înscrisurilor de către parte.
În ceea ce privește caracterul construcțiilor edificate de intervenientă, tribunalul a constatat în mod corect că au fost edificate pe bază de autorizații legal eliberate, pe o suprafață de teren deținută cu titlu legal de constructorul lor și că, pe cale de consecință, măsura demolării pentru încălcarea prevederilor Legii nr.50/1991 nu se justifică.
Considerentele referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei nu examinează aspecte străine cauzei, cum în mod nefondat susține recurenta, pentru că excepția a făcut obiect al analizei instanței de fond și putea fi invocată chiar și din oficiu de către instanță, iar câtă vreme soluția de respingere a apelului nu a fost întemeiată pe acest aspect, drepturile procesuale ale reclamantei nu au fost încălcate, chiar dacă discuțiile asupra excepției nu au fost reluate în apel.
Nefondată este și critica referitoare la greșita interpretare a considerentelor deciziei civile nr.803/C/2004 a Curții de APEL CONSTANȚA pentru că tribunalul a stabilit corect că litigiul soluționat prin această hotărâre judecătorească a avut ca obiect obligarea Consiliului Local și a Primăriei comunei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru terenul pe care sunt edificate construcțiile a căror demolare se solicită în cauză și că instanța de recurs nu a examinat problema caracterului acestor construcții, ci efectele revocării Hotărârii nr.15/2001 a Consiliului Local cu privire la cererea de cumpărare a terenului, formulată de.
În mod corect a fost reținută și existența dreptului de folosință al intervenientei asupra terenului în suprafață de 745 - prin raportare la prevederile contractului de închiriere încheiat în 1998 de Consiliul Local cu Production și ale actelor adiționale la acesta, inclusiv cele ale actului adițional nr. 3/2007 - pentru că această convenție de locațiune nu a fost revocată prin contractul de închiriere stabilit între intervenientă și Consiliul Local la 25.05.2000; în nici o clauză a acestui din urmă contract nu se face referire la raporturile anterioare de locațiune, iar în absența unei înțelegeri exprese a părților contractante în acest sens, concluzia revocării convenției de locațiune din 1998 nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât părțile au recunoscut ulterior efectele sale prin actul adițional nr.3/20.09.2007, prin care au hotărât schimbarea titularului ei, în sensul preluării acestei calități de către intervenienta din prezenta cauză.
Criticile referitoare la nevalabilitatea contractului de închiriere din 1998 sau a actului adițional încheiat în 2007 depășesc obiectul investirii instanței de fond - unde s-a solicitat doar obligarea pârâților la îndeplinirea unei obligații de a face, respectiv aceea de demolare a unor construcții - și, pe cale de consecință, nu pot fi legal analizate de instanță în prezentul cadru procesual.
De altfel, susținerile recurentei sunt și neîntemeiate pentru că terenul care face obiectul contractului de închiriere din 1998 nu aparține domeniului public al statului, ci domeniului privat al Comunei, astfel cum rezultă din adresa nr.2352/05.04.2001 a Direcției Apelor D, iar adoptarea hotărârii de consiliul local care a stat la baza actului adițional din 2007 cu încălcarea procedurii instituită de legea specială pentru existența sa valabilă - critica invocată pentru prima dată în concluziile scrise depuse la tribunal - nu este confirmată probator de înscrisurile cauzei.
Considerentele ce preced conduc la concluzia că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor de drept material și procesual incidente cauzei astfel că, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recurenta va fi obligată la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamanta "- 2003" SRL, cu sediul în Pitești,--7 județul A, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în comuna județul C și intervenienta PFA, cu sediul în Vama Veche- județul C, împotriva deciziei nr. 613 din 18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Obligă recurenta-reclamantă la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 11.06.2008.
Pentru președinte de complet jud. Pentru jud. și
aflată în se semn. jud. aflate în se semn.
Conf.art.261 al.2 cpc conf.art.261 al.2 cpc
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Tehnored.jud./05.08.2008
2 ex.
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
