Obligație de a face. Decizia 194/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVIL, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNC ȘI
ASIGURRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL NR. 194/
Ședința public din 11 iunie 2008
Completul de judecat constituit din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -escruș, parter,.1B, județul C, împotriva deciziei civile nr. 212, pronunțat de Tribunalul Constanța la data de 15 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiectobligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința public din data de 04 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședinț din acea dat, încheiere ce face parte integrant din prezenta hotrâre, iar completul de judecat, întrucât nu a putut hotrî de îndat, în temeiul art. 260(1) Cod procedur civil, a amânat pronunțarea la data de 11 iunie 2008, pentru când a pronunțat urmtoarea hotrâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de faț;
La 10 octombrie 2006 reclamanta a chemat în judecat pe pârâta SC SA C solicitând ca prin hotrârea ce se va pronunța s fie obligat pârâta la vinderea garsonierei pe care o ocup, obligarea acesteia la plata unor daune cominatorii pân la executarea hotrârii, cu cheltuieli de judecat.
În motivarea cererii reclamanta a artat c în anul 2006 încheiat cu pârâta un contract de închiriere pentru garsoniera din M,-, -min, scara A, etaj 3,.311 în care locuiește în prezent, în baza unui contract de închiriere valabil, blocul a fost construit și dat în folosinț la începutul anilor 1970, din fondurile statului și este locuinț de serviciu.
Mai arat reclamanta c de nenumrate ori a încercat s cumpere garsoniera îns, de fiecare dat, rspunsul a fost c garsonierele din cminul "" nu se vând.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1,7 și 19 din Legea nr. 85/1992, Decretul Lege nr. 61/1992, Legea nr. 114/1996, art. 1082 Cod civil, art. 274 Cod procedur civil.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copii ale procesului verbal de primire a suprafeței locative încheiat și fiș de calcul.
Pârâta SA Caf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiat și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judec toriei Mangalia.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a mai invocat excepția lipsei calitții procesual active a reclamantului, acesta nefiind persoana îndreptțit la cumprare, având în vedere dispozițiile legale și contractul la care a consimțit liber.
Totodat, a fost invocat și excepția inadmisibilitții acțiunii, faț de componența fizic a spațiului de locuit și a blocului în care este situat. Astfel, spațiul denumit impropriu garsonier este în realitate o camer, fr buctrie și grup sanitar.
Prin sentința civila nr.13989/2007 Judec toria Constanțaa respins excepția lipsei calitții procesuale active și a respins acțiunea ca nefondat.
Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanț a reținut c locuința închiriat reclamantei nu este dotat cu grup sanitar propriu și cu buctrie și nu constituie o unitate locativ distinct. În plus, reclamanta nu a avut calitatea de chiriaș al locuinței în litigiu la data intrrii în vigoare a Legii nr. 85/1992, dobândind aceast calitate doar în anul 2006, astfel încât nu beneficiaz de prevederile art. 7 alin.1 din lege, iar pârâta nu poate fi obligat a-i vinde aceast locuinț.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta a fost respins ca nefondat prin decizia civil nr. 212 din 15 aprilie 2008 Tribunalului Constanța.
În apel, tribunalul a reținut c deși calitatea de chiriaș dobândit în anul 2006 i-ar fi permis reclamantei s cumpere locuința închiriat, conform deciziei 5/2008 pronunțat de Înalta Curte de casație și Justiție, din interpretarea teleologic a textului art. 7 din legea nr. 85/1992 rezult c statul a înțeles s stabileasc msuri de protecție social numai pân la momentul la care și-a vândut participațiile la diferite societți comerciale, astfel încât aceste msuri de protecție social mai pot fi valabile numai pentru societțile comerciale, regiile autonome și instituțiile care gestioneaz în continuare bunuri din domeniul privat al statului. Or, în cauz, a reținut instanța, societatea pârât este o societate cu capital integral privat, dobândit prin cumprarea acțiunilor societții, acționarii cumprând întreg patrimoniul societții.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele de nelegalitate prevzute de art. 404 pct. 9 Cod procedur civil.
În motivarea recursului se susține c instanțele au interpretat greșit prevederile Legii nr. 85/1992 și au înclcat art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția European a Drepturilor Omului.
Susține c instanțele și-au întemeiat motivarea pe considerentele deciziei nr. II din 29.09.1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se explic sensul noțiunii de "locuințe de intervenție", deși din probele administrate rezult c locuința închiriat recurentei este o locuinț de serviciu, întreg blocul Cmin fiind format din astfel de locuințe.
Prin decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțat în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit c prevederile Legii nr. 85/1992 se aplic și contractelor de închiriere care au luat ființ sub imperiul su, astfel c recurenta îndeplinește toate condițiile cerute de art. 7 din lege pentru a putea cumpra singura sa locuinț.
Susține c blocul Cmin a fost construit în perioada 1974-1975 din fondurile statului și este format din garsoniere care sunt locuințe de serviciu, iar nu se intervenție.
SC a devenit proprietara garsonierelor prin privatizare, fr s cumpere aceste locuințe. Prevederile alin. 7 al art. 7 din Legea nr. 85/1992 exclud de la vânzare numai locuințele achiziționate din fondurile societții sau care au fost construite din fondurile societții proprietare, situație care nu se aplic blocului Cmin.
Instanțele nu au observat c Decretul Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992 sunt legi speciale, care se aplic din momentul adoptrii lor. Stabilind c numai chiriașii care dețineau contracte de închiriere la data apariției legii au dreptul s cumpere locuințele închiriate, printr-o interpretare greșit instanța a limitat aplicarea legii în timp, soluția fiind contrar deciziei nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Recursul nu este întemeiat.
Reclamanta locuiește în blocul din 11 iulie 2006 în baza contractului de locațiune încheiat cu SC SA, în calitate de chiriaș, având în folosinț exclusiv, conform contractului nr. 6672, o camer și un hol, iar în folosinț comun camer baie, camer WC și culoar.
Din preambulul contractului de locațiune rezult c scopul imediat al contractului pentru locatorul proprietar a fost acela de a "realiza obiectul su de activitate privind realizarea de venituri din închirierea de spații de cazare", iar art. 3 din contract (convenția prților) stipuleaz expres c locuința "nu are caracter de locuinț de serviciu și nu poate fi cumprat de chiriaș fiind parte a activelor societții".
Faț de aceste stipulații ale contractului și de împrejurarea c reclamanta nu și-a declinat calitatea de salariat al pârâtei, rmâne fr relevanț distincția pe care o face recurenta între locuințele de serviciu și cele de intervenție. Oricum, instanțele nu și-au întemeiat soluția pe o astfel de distincție, astfel încât critica aceasta nu poate fi primit din perspectiva interpretrii greșite a legii, cum a susținut recurenta.
Este real faptul c, așa cum susține recurenta, Legea 85/1992 cuprinde dispoziții ce reprezint norme de justiție social, impunând unitților dețintoare de locuințe de serviciu, construite din fondurile statului, vânzarea acestor locuințe chiriașilor - fr deosebire - dup cum aceștia dețineau contractele de închiriere la momentul adoptrii Legii 85/1992 sau au dobândit aceast calitate ulterior anului 1992.
În cauz îns, dispozițiile Legii 85/1992 nu sunt aplicabile pentru urmtoarele considerente:
Societatea pârât este organizat în forma unei societții comerciale pe acțiuni, în patrimoniul acesteia întrând ca activ și Cminul "", în care se afl spațiul a crui vânzare a fost solicitat de ctre reclamant.
Se constat c societatea pârât are ca obiect de activitate și oferirea de servicii de cazare, cminul " " constituind un punct de lucru, fiind utilizat pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia, închirierea fiind un act de comerț, venitul obținut reprezint profit al societții și pentru care se achit impozit pe profitul general al societții, așa cum rezult din actul constitutiv al societții comerciale, Capitolul II, art. C (3).
Aceste aspecte au fost stabilite cu titlu irevocabil prin Decizia civil nr.38/COM/08.02.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA, care a confirmat sentința civil nr. 5950/COM/2006 a Tribunalului Constanța.
Având în vedere c spațiul în litigiu reprezint un activ al societții iar contractele de închiriere au natura unor contracte comerciale, concluzia care se impune este aceea c unor asemenea spații nu le sunt aplicabile dispozițiile Decretului Lege nr.61/1990, ale Legii nr.85/1992 sau ale Legii nr. 76/1994 prin care s-a modificat Legea nr.85/1992, actele de dispoziție privind activele societții putând fi încheiate numai în condițiile prevzute de actele normative care reglementeaz aceast materie.
Aceste spații nu au fost cumprate de societatea pârât, în procesul de privatizare, pentru a fi folosite ca locuințe, în sensul dat acestei noțiuni de actele normative mai sus menționate și de Legea nr.114/1996, nefiind locuințe de serviciu sau locuințe de intervenție ci spații necesare realizrii a însuși obiectului de activitate al acesteia.
În situația vânzri spațiilor în litigiu, societatea comercial ar fi pus în situația de nu-și mai putea realiza obiectul de activitate, ceea ce nu se poate admite.
Recurenta este o persoan creia societatea pârât i-a oferit servicii de cazare, prin derularea de ctre aceasta a unei activitți comerciale, raporturi concretizate în perfectarea unor contracte comerciale, care nu cad sub incidența Legii nr.85/1992 astfel cum a fost modificat.
Practic, din momentul încheierii contractului de locațiune în scopul obținerii unui profit din aceast activitate, spațiul și-a pierdut caracterul de "locuinț", în sensul prevederilor legii locuinței, devenind, așa cum de altfel a fost stabilit și prin contractul de locațiune, un "spațiu de cazare".
Excluderea acestui spațiu din categoria "locuințelor" poate avea ca argument și configurația spațiului, respectiv faptul c spațiul este compus doar dintr-o camer și un hol, fr camer de baie și WC, care sunt în folosința comun a tuturor locatarilor camerelor situate pe un culoar.
Faț de considerentele expuse, reținându-se c dispozițiile art. 7 din Legea 85/1992 nu sunt aplicabile în speț, urmeaz a se respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -escruș, parter,.1B, județul C, împotriva deciziei civile nr. 212, pronunțat de Tribunalul Constanța la data de 15 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât, cu sediul în C,-, județul C,
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public,azi 11.06.2008.
Pentru președinte complet jud. JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
aflat în se semn.
Conf.art.261 al.2 cpc
VICEPREȘEDINTE: Irina Bondoc
Pentru jud. aflat în
Se semn.conf.art.261 al.2 cpc
VICEPREȘEDINTE: Irina Bondoc
Grefier
- -
Jud.fond,
Jud.apel:;
Tehnored.jud.
01.08.2008/ 2 ex.
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
