Speta Legea 10/2001. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 150/
Ședința publică din 11 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în B, sector 6,-,.1, împotriva sentinței civile nr. 262, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 28 ianuarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-,.2,.D,.4 și intimatul pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 iunie 2008, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea formulată la 5 noiembrie 2007 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, anularea parțială a deciziei de restituire în natură a imobilului situat în T- jud. T, emisă de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară înregistrată sub nr.-/4.10.2007, în ce privește art.3 și art.5 din decizie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia înregistrată sub nr.-/4.10.2007 emisă de s-a dispus, urmare notificării nr.10/N/2002 depusă la Biroul executorului judecătoresc, restituirea în natură a imobilului situat în T-, compus din teren în suprafață de 311 mp. și construcție (8 camere, antreu, pivniță și separat băi și grup sanitar), imobilul ce a aparținut defuncților săi părinți preluat abuziv de stat prin Decretul nr.92/1950.
Arată în continuare reclamantul că, prin aceeași decizie s-a impus în sarcina sa încheierea unui contract de locațiune pe o perioadă de 3 ani începând cu data încheierii protocolului de predare-primire a imobilului (art.3 din decizie).
Prin elaborarea art. 5 din decizie i s-a impus reclamantului obligația despăgubirii Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară T pentru sporul de valoare adus prin îmbunătățirile necesare și utile în perioada în care a fost în administrarea sa, urmând ca valoarea despăgubirilor și modalitatea de plată să se stabilească de cele două părți în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei, cu respectarea prevederilor art.48 din Legea nr.10/2001.
Apreciază reclamantul că, înserând în conținutul deciziei contestate articolele 3 și 5, pârâta Bap ronunțat sub aceste aspecte un act decizional nelegal, solicitând înlăturarea acestor dispoziții din conținutul deciziei.
Prin notificarea nr.10/N/2002/11.02.2002 reclamantul și-a exercitat în termen legal un drept și a stabilit în sarcina notificatei T (sub nr.1048/12.02.2002) o obligație corelativă derivată din lege, aceea de restituire în natură a imobilului prin emiterea deciziei.
Apreciază reclamantul că, potrivit art.25 din Legea nr.10/2001, unitatea deținătoare avea obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură a imobilului și nicidecum să stabilească în sarcina sa obligații ulterioare ce îi revin în temeiul legii, chiar dacă au corespondent în drepturi corelative pentru unitatea deținătoare.
Prin art.3 din decizie, pârâta a obligat reclamantul să încheie cu T un contract de locațiune pe o perioadă de 3 ani, deși legea prevede un termen de "până la 3 ani" oferind posibilitatea negocierii cu unitatea deținătoare asupra termenului pentru care se încheie contractul.
În raport de împrejurarea că de la data notificării - 11.02.2002 și până la emiterea deciziei contestate - 4.10.2007 - au trecut mai mult de 5 ani (termenul prevăzut de lege fiind de 60 zile), termenul propus și acceptat de reclamant pentru păstrarea afectațiunii este de 1 an.
În ce privește art.5 din decizie, susține reclamantul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.48 din Legea nr.10/2001 care reglementează dreptul de despăgubire a chiriașului pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință. Imobilul în litigiu nu a avut pentru pârâtă destinația de locuință și nici pârâta calitatea de chiriaș, aceasta având un drept de administrare directă care i-a conferit folosința gratuită a imobilului.
Totodată, arată reclamantul că imobilul restituit face parte din categoria imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, fiind o preluare abuzivă (decretul nr.92/1950).
În această situație, chiar dacă pârâta ar fi îndeplinit condiția de "chiriaș", devin incidente prevederile art.48 alin.(3) din Legea nr.10/2001 potrivit cu care în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire prevăzută la alineatul 1 revine statului sau unității deținătoare.
La data de 7 decembrie 2007, pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Totodată a înțeles să invoce și excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 apreciind că numai dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, excepție ce a fost respinsă de instanță prin încheierea din data de 10 ianuarie 2008, având în vedere prevederile art.26 alin.(4) din lege, competența aparținând tribunalului potrivit legii.
Pe fondul cauzei, apreciază pârâta că, decizia atacată este legală și temeinică sub aspectul prevederilor art.3 și 5, fiind respectate prevederile art.16 alin.(1) și (3) și respectiv Art.48 din Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr. 262 din 28 ianuarie 2008 Tribunalul Tulceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a anulat în parte decizia emisă de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, de restituire în natură a imobilului situat în T-, jud. T, în ce privește art.3, în sensul că beneficiarul deciziei de restituire are obligația de a încheia cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T un contract de locațiune pe o perioadă de până la 3 ani, și a anulat în totalitate art.5 din aceeași decizie, ca nelegal. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei ca legale și temeinice.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul în cauză, fiind afectat nemijlocit unor activități de interes public, potrivit art. 16 alin.(1) din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005, foștii proprietari sau, după caz, moștenitorii acestora, beneficiază de restituirea imobilul în proprietate, cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani.
Prin decizia atacată, în art.3, a fost obligat reclamantul să încheie cu T un contract de locațiune pe o perioadă de 3 ani, fără a da posibilitatea negocierii cu unitatea deținătoare asupra termenului pentru care se încheie contractul, deși Legea nr.10/2001 prevede în art.16 alin.(1) menținerea afectațiunii pe o perioadă de "până la 3 ani", din acest punct de vedere decizia fiind nelegală.
În ce privește art. 5 din decizie, acesta prevede că beneficiarul deciziei de restituire are obligația de a despăgubi T pentru sporul de valoare prin îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilului în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată, deși imobilul în litigiu nu a avut destinație de locuință și nici pârâta T nu a avut calitatea de chiriaș, aceasta având un drept de administrare asupra imobilului. Art. 5 fiind nelegal, a fost anulat în totalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor de competență materială reglementate prin art.3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, că a respins greșit excepția inadmisibilității contestației și că a pronunțat o hotărâre netemeinică, în sensul că nu a ținut seama că, potrivit pct. 16.1 din Normele metodologice, decizia de restituire în natură trebuie să stabilească și termenul până la care proprietarului îi revine obligația de a menține afectațiunea imobilului, respectiv că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 48 alin. 1 și 2 din legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
Mai susține apelanta că sentința este criticabilă și sub aspectul obligării sale la plata tuturor cheltuielilor de judecată, deși acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, situație în care cheltuielile trebuiau micșorate în raport cu admiterea parțială a acțiunii.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport cu motivele invocate de pârâtă, instanța constată că apelul este în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a contestat decizia de restituire în natură a imobilului pentru care a fost notificată pârâta, depunând contestația la Tribunalul Tulcea.
Prin dispozițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a prevăzut și o procedură judiciară derogatorie sub anumite aspecte de la procedurile judiciare comune.
Astfel, prin actul normativ menționat, cât privește dispozițiile ori deciziile emise de unitățile deținătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv în sensul art.2 din lege, s-a instituit o procedură legală în care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptățite.
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor cuprinse în capitolul 3, "proceduri de restituire", dispozițiile ori deciziile date de unitățile deținătoare asupra notificărilor ce le sunt adresate, pot fi contestate numai în situațiile prevăzute de lege și numai de către persoanele îndreptățite, categorie de persoane care este definită prin art.3 din lege.
Pentru această categorie de litigii a fost stabilită și o competență materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept comun, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.
Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept și al competenței materiale a instanțelor judecătorești de la legea generală (dreptul comun în materie), ea este de strictă interpretare, astfel că, deși dispoziția de restituire în natură este, potrivit pct. 25.6 din Normele metodologice, "un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății", stabilirea prin lege specială a competenței secției civile a tribunalului exclude competența de drept comun în materie administrativă, respectiv competența instanței de contencios administrativ.
În aceste condiții, excepția necompetenței invocată de apelant nu este întemeiată.
Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța reține din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, că persoana care se pretinde îndreptățită poate contesta decizia sau dispoziția motivată la secția civilă a tribunalului.
Chiar dacă, în speță, unitatea deținătoare emisese o dispoziție de restituire în natură, faptul de a se fi stipulat, în aceeași decizie, anumite obligații pentru persoana îndreptățită, care condiționau practic restituirea în natură, dă dreptul persoanei îndreptățite să formuleze contestație împotriva acestor condiționări, contestație care este tot de competența tribunalului, prin asimilare cu refuzul - parțial - de a se restitui imobilul.
Deși textul citat nu prevede în mod expres o asemenea ipoteză și chiar ținând seama de caracterul special al normei instituită prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, se apreciază că interpretarea normei nu se poate face în sensul restrictiv cerut de apelant, mijlocul procedural prevăzut în textul legal citat fiind pus la îndemâna persoanei îndreptățită pentru toate situațiile care s-ar ivi din aplicarea legii speciale în procedura de restituire.
A refuza persoanei îndreptățite să conteste la instanță condițiile impuse de unitatea deținătoare prin actul de restituire, cu motivarea că legea nu prevede calea contestației decât pentru refuzul de restituire, ar echivala cu negarea dreptului persoanei de acces la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Constatând că reclamantul se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale legate de restituirea imobilului, în mod corect a respins instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii.
Critica este întemeiată sub aspectul condițiilor de restituire stabilite prin art. 3 din decizia contestată.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, "în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, -, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la trei ani, pentru cele arătate la pct. 3 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)."
În explicitarea acestei norme legale, prin pct. 16.1 din Normele metodologice s-a stabilit obligația proprietarului de a stipula în mod expres în decizie/dispoziție termenul până la care îi revine această obligație.
Reținând dreptul reclamantului de a stabili menținerea afectațiunii imobilului pentru o perioadă de până la trei ani, instanța de fond a ignorat obligația acestuia rezultată din Norme, respectiv de a stipula termenul până la care îi revine această obligație.
Termenul de până la trei ani pentru imobilele care sunt afectate unei activități de interes public a fost prevăzut de legiuitor în beneficiul deținătorului, instituție care desfășoară astfel de activități, astfel încât, în cazul în care părțile, în urma negocierilor purtate cu privire la acest termen, nu au ajuns la nici o înțelegere, deținătorul are dreptul să păstreze imobilul pe tot intervalul termenului prevăzut în beneficiul său, respectiv pe un termen de trei ani.
Din interpretarea logică și sistematică a art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 rezultă că termenul de 3 ani începe să curgă de la data emiterii deciziei sau dispoziției, acesta fiind momentul când proprietarului i se recunoaște dreptul de proprietate, dispoziția de aprobare a restituirii în natură fiind un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor de drept comun (devine act de proprietate în sensul prevederilor Codului civil) (pct. 25.6 din Norme).
În aceste condiții, cum stipulația referitoare la termenul până la care proprietarul are obligația de a menține afectațiunea imobilului este obligatoriu a fi prevăzută în dispoziție, prin aplicarea art. 16 alin.1 din lege instanța va stabili, prin admiterea apelului, că locațiunea se va încheia între beneficiarul dispoziției de restituire și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T pentru o perioadă de 3 ani începând cu data emiterii deciziei, respectiv de la data de 4 octombrie 2007.
În privința cheltuielilor necesare și utile efectuate de OCPI T la imobilul în litigiu, în mod corect a interpretat și aplicat instanța de fond prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, procedura legii speciale aplicându-se, conform regulii "exceptio est strictisime interpretationis" (excepția este de strictă interpretare și aplicare), numai imobilelor cu destinația de locuință.
Din interpretarea art. 48 rezultă că legiuitorul a avut în vedere destinația de locuință a imobilului la momentul soluționării notificării, iar nu la momentul preluării bunului în proprietatea statului, astfel că preluarea imobilului prin naționalizare conform Decretului nr. 92/1950 nu are relevanță pentru stabilirea obligației de despăgubire a Oficiului de Cadastru.
Textul art. 48 din lege fiind instituit ca o măsură de protecție a chiriașilor din locuințele care fac obiectul legii speciale de reparație, celelalte categorii de deținători ai imobilelor, cărora li se aplică procedurile de restituire prevăzute de această lege, se pot adresa instanțelor pe calea dreptului comun pentru a-și valorifica pretențiile rezultate din creșterea valorii imobilului restituit ca urmare a îmbunătățirilor necesare și utile efectuate.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, judecătorii pot mări sau micșora onorariile avocaților ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.
Din aceste dispoziții rezultă că admiterea în parte a acțiunii nu justifică reducerea cheltuielilor corespunzătoare onorariului plătit, verificarea onorariului raportându-se nu la proporția admiterii acțiunii, ci la prestația avocatului.
Cum complexitatea cauzei și munca avocatului ales al reclamantului justifică cuantumul onorariului, întemeiat a fost obligat pârâtul la plata întregului onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în B, sector 6,-,.1, împotriva sentinței civile nr. 262, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 28 ianuarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-,.2,.D,.4 și intimatul pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în T,-, județul
Schimbă în parte sentinta apelată în sensul că, referitor la art.3 din decizia nr.-/4.10.2007 emisă de Agentia Natională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, contractul de locatiune se va încheia între beneficiarul deciziei de restituire și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data emiterii deciziei, respectiv 4.10.2007.
Mentine restul dispozițiilor sentintei.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2008.
PRESEDINTE Pentru jud. aflată
în se semn.conf.art.261
Al.2 cpc
VICEPREȘEDINTE
Grefier
- -
Jud.fond:
Tehnored.jud.
01.08.2008/ 5 ex.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Irina Bondoc
