Obligație de a face. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 199/R/2009
Ședința publică din data de 4 februarie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O str. - nr. 2 Bîn calitate de reprezentantal MINISTERULUI ECONOMIE ȘI FINANȚELOR, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales în O- și intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI O și, cu sediul în O str. P-ța - nr. 18 împotriva deciziei civile nr. 445 /A din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care au fost respinse ce nefondate apelurile declarate împotriva sentinței civile nr 457 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea; având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintăconsilier juridic,în reprezentarea apelantului Primarul municipiului O,av.,în reprezentarea intimatei reclamante, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta apelantului Primarul municipiului O solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reprezentarea intimatei reclamante solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr 457 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis cererea modificată formulată de reclamanta împotriva pârâților Primarul mun. O, Comisia Locală pentru aplicarea Legii 10/2001, Mecord și Direcția Generală a Finanțelor Publice B în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor și Economiei cu sediul în O str. - nr. 2
Au fost obligați pârâții de rândul 1-2 să facă demersurile administrative în vederea acordării de despăgubiri reclamantei în cuantum de 470.000 lei.
Din considerentele sentinței se reține, în fapt, că mama reclamantei - defuncta - a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilele cu nr.top 3193 și 3191/2/I înscrise în CF 836 și 377 O în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin referatul întocmit în dosarul nr. 536/11.09.2000 Comisia Locală pentru aplicarea acestei legi a recunoscut îndreptățirea defunctei la primirea de despăgubiri ( fila7 ). Din acel moment și până în prezent însă nu a fost plătită reclamantei sau antecesoarei ei vreo sumă de bani cu titlu de despăgubiri pentru imobilele naționalizate de Statul Român.
Potrivit art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi privat de proprietatea sa decât din cauza unei utilități publice și cu în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.
Acest articol conține trei norme distincte: prima care este exprimată în prima frază a primului aliniat și are un caracter general enunță principiul respectării proprietății; a doua, figurând în a doua frază a aceluiași aliniat vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; în privința celei de-a treia consemnată în al doilea aliniat ea recunoaște statelor puterea, între altele, de a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general. Nefiind vorba de reguli lipsite de legătură între ele, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima (cauzaRadovici și Stănescu versus România).
Incidența acestei prevederi legale presupune, așadar, ca și condiție primordială existența unui bun în patrimoniul persoanei respective. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe în baza cărora reclamanta poate pretinde să aibă cel puțin o speranță legitimă pentru obține utilizarea efectivă a unui drept de proprietate. Esențial este însă să nu fie vorba de de a i se vedea recunoscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate, pentru care este de multă vreme în posibilitatea de a-l exercita efectiv (cauza Moșteanu versus România).
Din această perspectivă instanța a reținut că prin referatul întocmit în dosarul 536/11.09.2000 autoritatea publică împuternicită cu aplicarea 112/1995 a recunoscut antecesoarei reclamantei vocația la plata unor despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv de la aceasta. O asemenea statuare, nerevocată până în prezent, este de natură să facă actuală acesteia la redobândirea valorii bunurilor preluate de Statul Român. Tocmai de aceea, instanța consideră că în patrimoniul antecesoarei reclamantei s-a aflat un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Ghițescu versus România).
Întârzierea în plata valorii despăgubirilor recunoscute acesteia este incompatibilă însă cu prevederile Convenției întrucât ea apără drepturi efective, nu iluzorii. Astfel, prin Legea nr. 10/2001 modificată succesiv și republicată au fost stabilite o serie de modalități de despăgubire a foștilor proprietari, între care și acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea. În sarcina statului există obligația pozitivă de a respecta dreptul de proprietate, simpla adoptare a unor măsuri reparatorii în concordanță cu normele internaționale nefiind suficientă dacă nu este urmată de măsuri concrete de aplicare într-un termen rezonabil astfel încât posibilitatea acordării de măsuri reparatorii să nu fie o simplă iluzie.
Statului Român la o problemă de ordin general ( restituirea proprietăților confiscate în perioada 1945-1989 și reglementarea raporturilor cu foștii proprietari ) a fost însă în mod excesiv întârziată. În aceste condiții, raportat la faptul că Fondul Proprietatea nu este funcțional instanța consideră că plata către reclamanți a unor despăgubiri corespunde exigențelor din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului ( cauzaRadu versus România). Pe cale de consecință, ținând seama de valoarea stabilită de experta desemnat în cauză, a admis cererea modificată și a obligat pârâții de rândul 1-2 să facă demersurile administrative în vederea acordării de despăgubiri reclamantei în cuantum de 470.000 lei.
Împotriva sentinței au declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Primarul municipiului O, invocându-se necompetenta Judecătoriei Oradea față de normele speciale ale Legii nr10/2001, lipsa calității procesuale pasive a Primarului municipiului O în condițiile în care Comisia Locală de aplicare a Legii nr 112/1995 și-a încetat activitatea - mai ales în condițiile în care competența materială a judecătoriei a fost confirmată prin indicarea expresă a faptului că temeiul juridic al acțiunii nu îl reprezintă prevederile Legii nr 10/2001-, iar pe fondul cauzei netemeinicia pretențiilor reclamantei care a urmat procedurii administrative, situație în care nu mai are deschisă calea dreptului comun
Prin decizia civilă nr. 445 /A din 22 septembrie 2008, Tribunalul Bihora respins ca nefondate apelurile declarate, reținând că reclamanta a făcut demersuri imediat după aplicarea Legii nr 112/1995 pentru a obține măsuri reparatorii și nu a primit încă nici un fel de despăgubire, cu toate că nu îi sunt contestate nici calitatea de moștenitoare a proprietarei tabulare și nici îndreptățirea la a încasa astfel de despăgubiri.
Împotrivahotărârilor pronunțate, cele două apelante au declara recurs, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIE ȘI FINANȚELOR solicitând respingerea acțiunii față de recurent cu motivarea lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar PRIMARUL MUNICIPIULUI O care a invocat din nou inadmisibilitatea acțiunii.
Criticile formulate de recurente nu sunt întemeiate.
Reclamanta este fiica defunctei, decedată la 28 iunie 2004, care a făcut demersuri imediat după apariția Legii nr. 112/1995 pentru a obține despăgubiri în schimbul imobilelor preluate în mod abuziv, cerere care i-a și fost admisă, după cum rezultă din conținutul referatului Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Afirmația, potrivit căreia Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 112/1995 și-a încetat activitatea și, că procedura administrativă urmată în temeiul acestei legi nu mai produce nici un fel de efecte în lipsa notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001, este nelegală. Procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 a fost prevăzuta de lege și, odată începută ea trebuie finalizată și cu atât mai mult în cazul în care comisia a ajuns la concluzia că cererea trebuia admisă, hotărârea reclamantei este admisibilă.
Legea nr. 10/2001 a stabilit un cadru mult mai larg a persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii și în nici un caz legiuitorul nu a avut în vedere să oblige persoanele îndreptățite care au urmat procedura Legii nr.112/1995 să pornească din nou procedura administrativă impusă de legea specială.
Din momentul întocmirii referatului care cuprinde propunerea de acordare a despăgubirilor în favoarea mamei reclamantei, aceasta a dobândit în patrimoniul un bun în înțelesul art. 1 Protocol 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, bun ce poate fi protejat pe calea acțiunii în justiție, aspect corect sesizat de instanța de fond.
Nici criticile Ministerului Economiei și Finanțelor nu sunt întemeiate, deoarece în mod corect a fost sesizat dreptul reclamantei de a se adresa instanței de drept comun, câtă vreme procedura administrativă a fost urmată și, reprezintă o gravă încălcare a dreptului de proprietate faptul că deși s-a recunoscut îndreptățirea antecesoarei reclamantei la încasarea unor despăgubiri această creanță nu a fost stinsă la 14 ani de la data demarării procedurii.
Instanța de fond nu a făcut nimic altceva decât să stabilească cuantumul despăgubirilor și să oblige pârâții să facă toate demersurile administrative pentru a asigura executarea creanței, în aceste limite soluția fiind legală și temeinică.
Față de cele reținute, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art 312 alin 1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondate ambele recursuri.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O str. - nr. 2 Bîn calitate de reprezentantal MINISTERULUI ECONOMIE ȘI FINANȚELOR, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales în O- și intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI O și, cu sediul în O str. P-ța - nr. 18 împotriva deciziei civile nr. 445 /A din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz
12.02.2009
Jud fond
Jud apel,
Dact IC
2ex/13.02.2009
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța
