Obligație de a face. Decizia 2132/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2132/R/2009
Ședința publică din: 22.10.2009.
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1649/ din 25.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, privind și pe intimatul reclamant Mun. C N, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă în instanță contestatorul, lipsă fiind reclamantul Municipiul C
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care contestatorul depune la dosar un script intitulat excepție de nulitate prin nemotivarea hotărârii.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de solicitat, instanță acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației.
Contestatorul precizează că excepția de nulitate formulată în scris se referă la decizia civilă nr. 1649/R/2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ prin care a fost respinsă cererea de casare a sentinței civile nr. 198/A/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța a se dispune anularea deciziei civile cu nr. 1649/R/2009, urmând a se stabili un termen pentru judecarea recursului. Potrivit art. 261 alin. 5.pr.civ, referitor la motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În urma judecării cauzei, instanța de recurs a hotărât că trebuie să intre în legalitate cel care a încălcat legea, nicidecum cel care constată încălcarea, sens în care instanța de recurs avea obligația să arate și modalitatea prin care cel care a încălcat legea putea să facă acest lucru precum și prevederile normative care îl autorizau pe acesta să ducă la îndeplinire o procedură pentru care legiuitorul a nominalizat în mod expres ca titular a obligației o autoritate publică. Este obligația autorităților să verifice din oficiu dacă, construcția a fost edificată fără autorizație și dacă aceasta corespunde standardelor pentru eliberarea autorizației. Instanța a precizat doar că trebuie să intre în legalitate cel care a încălcat legea, nearătând care sunt demersurile pe care contravenientul avea obligația să le întreprindă în concret. "Ce trebuia și ce puteam să fac și nu am făcut", pentru a intra în legalitate, instanța nu a motivat în fapt hotărârea pronunțată.
Întrebat fiind de către instanță, contestatorul, arată că nu a solicitat autorizație de construire, construcția nu a fost finalizată, s-a dispus în prezent sistarea lucrărilor și nu a făcu vreo cerere ulterioară de eliberare a autorizației, întrucât legea nu-l obligă în acest sens.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 110 din 07.01.2009 a Judecătoriei Cluj -, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul C-N împotriva pârâtului, fiind obligat pârâtul să desființeze lucrările de construcție executate în mod nelegal la imobilul situat în C-N,-, lucrări descrise în procesul-verbal de contravenție nr. 350 din 28.07.2006 și să aducă imobilul în starea inițială, în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10, 3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului în litigiu, a executat lucrări de mansardare a construcției fără a deține autorizație de construire, fapt ce a fost reținut de organele de constatare în domeniul construcții, fiind sancționat prin Procesul-verbal de contravenție nr. 350 din 28.07.2006.
Prin sentința civilă nr. 1957/2007 a Judecătoriei Cluj -N, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a fost respinsă plângerea formulată de pârât împotriva procesului-verbal de contravenție, instanța constatând legalitatea și temeinicia actului prin care a fost constatată și sancționată contravenția.
Prin procesul-verbal de contravenție s-a dispus și intrarea în legalitate, în caz contrar, contravenientul fiind obligat să desființeze extinderea realizată cu consecința readucerii imobilului în starea inițială, prin procesul-verbal de constatare nr. 13 din 19.01.2007 reținându-se faptul că pârâtul nu a adus la îndeplinire măsurile la care a fost obligat anterior.
Instanța a considerat că nu pot fi primite susținerile pârâtului, conform cărora nu au avut cunoștință despre măsurile ce trebuiau să fie aduse la îndeplinire, în condițiile în care acestea rezultau din procesul-verbal de contravenție.
Prin decizia civilă nr. 198/31.03.2009 Tribunalului Cluj,fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul C-N, fiind respins ca nefondat apelul pârâtului.
În considerentele acestei decizii, se reține faptul că, în ceea ce privește susținerile apelantului privind lipsa calității reclamantului Municipiul C-N, privind posibilitatea de sesizare a instanței în cauza dedusă judecății, tribunalul le-a apreciat ca fiind nefondate, astfel că, excepția lipsei calității procesuale active invocată prin prisma acestui aspect a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1.pr.civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 32 alin.1 lit. b din Legea nr. 50/1991, "în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin Procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune.desființarea construcțiilor realizate nelegal".
Prin urmare, raportat la prevederile legale menționate, tribunalul a constatat că, în realitate, calitatea procesuală activă în cazul litigiilor cum sunt cele ce formează obiectul cauzei, aparține organului care a aplicat sancțiunea, în speță, aceasta fiind aplicată de către organele abilitate din cadrul unei direcții aflată în subordinea Municipiului C-N, ca autoritate administrativă cu atribuții execuționale, și nicidecum în subordinea Consiliului Local, cum a susținut, în mod eronat, apelantul, acesta reprezentând, astfel cum rezultă din economia dispozițiilor Legii nr. 215/2001, autoritate cu caracter deliberativ la nivelul administrației publice locale.
În ceea ce privește fondul cauzei, criticile aduse de apelant nu pot fi primite, acesta având obligația de a se conforma măsurilor dispuse prin procesul-verbal de contravenție, în condițiile în care, printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, a fost respinsă plângerea formulată împotriva acestuia.
Nu se poate imputa organelor administrative lipsa de diligență în vederea constatării corespondenței lucrărilor executate de apelant cu reglementările cuprinse în documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, în condițiile în care apelantul a procedat la realizarea lucrărilor, fără respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, privind obținerea, în prealabil, a autorizației de construire, astfel ca lucrările să fie realizate în condiții de legalitate.
Culpa apelantului pârât nu este înlăturată nici prin pretinsele diligențe ulterioare întreprinse, neprezentând nici o relevanță certificatul de urbanism atașat în dosarul de apel, din moment ce, prin actul sancționator s-a constatat că apelantul a procedat la realizarea lucrărilor, fără a deține autorizație de construire, deci fără a respecta dispozițiile legale și nu s-a conformat obligației ca, în termenul legal, să procedeze la intrarea în legalitate, conform prevederilor Legii nr. 50/1991.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâtul, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, pârâtul învederează că, potrivit disp. art. 56 din Legea nr. 50/1991 privind intrarea în legalitate, organul de control ce aplicat sancțiunea contravențională are obligația să dispună luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau de desființare lucrărilor executate fără autorizație, iar, în realizarea acestei prevederi, autoritatea administrației publice competentă să emită autorizația de construire sau de desființare are obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizație sau cu încălcarea acesteia, iar, în situația în care construcția realizată fără autorizație întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, această autoritate poate emite o autorizație de construire în vederea intrării în legalitate, în baza unui referat de expertiză tehnică.
Din acest text, rezultă că emiterea autorizației de construire în vederea intrării în legalitate este condiționată de îndeplinirea de către construcție condițiilor urbanistice de integrare în cadrul construirii preexistent, or această împrejurare poate fi stabilită numai de autoritatea administrației publice, întrucât, dacă pârâtul contravenient ar fi încercat să îndeplinească în nume propriu intrarea în legalitate, actul ar fi fost considerat nul, el nefiind titularul obligațiilor instituite prin textul de lege citat.
Chiar dacă măsura intrării în legalitate a fost dispusă prin proces verbal de constatare și sancționare contravenției, aceasta nu se referă la persoana contravenientului, întrucât nu acesta are obligația să se conformeze măsurii intrării în legalitate.
Așadar, contravenientul nu are calitate procesuală pasivă, deoarece se află în fața unei obligații care, prin lege, nu îi este opozabilă.
Greșit interpretat instanța actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, atunci când apreciat că pârâtului îi revine obligația de intra în legalitate, astfel că recursul se încadrează în motivul prev. de art. 304 pct. 8. pr. civ.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Prin decizia civilă nr. 1649 din 25 iunie 2009, Curtea de APEL CLUJa respins recursul pârâtului ca nefondat, reținând că, în realitate,acesta se fundamentează pe o singură împrejurare, ce ar viza o eventuală nelegalitate a deciziei pronunțate în apel, respectiv greșita interpretare a legii în ceea ce privește persoana obligată la îndeplinirea obligației de intrare în legalitate, motivul, încadrându-se, astfel, în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. și nu în cele ale art. 304 pct. 8. pr.civ. nefiind vorba de un act juridic civil, pentru a se pune problema interpretării acestuia raportat la disp. art. 977-985. civ.
Referitor la motivul concret de recurs, recurentul susține, de fapt, o greșită interpretare a textului de lege vizând intrarea în legalitate (art. 28 din Legea nr.50/1991, art. 56 din Normele de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 1430/2005 al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului), respectiv că o astfel de obligație incumbă autorității administrației publice și nu lui, în calitate de contravenient, respectiv persoană care a ridicat o construcție fără autorizație.
În realitate, o interpretare logică duce la o concluzie evidentă, respectiv că trebuie să intre în legalitate cel care a încălcat legea, nicidecum cel care constată încălcarea. Recurentul, de fapt, susține posibilitatea ridicării unei construcții fără autorizație și obligația organelor autorității administrației publice locale de a întocmi ulterior, din oficiu, documentația tehnică și de a emite autorizația de construire, fără cerere în acest sens, aserțiune ce, utilizând metoda interpretării prin reducere la absurd, evident, nu poate fi acceptată, pentru că, în fapt, ar înlătura obligația oricui de a mai solicita și de a avea autorizație pentru edificarea vreunei construcții.
Împotriva acestei decizii, a formulat în termen contestație în anulare pârâtul recurent, solicitând anularea acesteia și stabilirea unui termen pentru rejudecarea recursului.
În motivarea contestației, pârâtul învederează că decizia contestată se întemeiază pe o greșeală materială, iar hotărârea nu este nici motivată.
Astfel, eroarea constă în împrejurarea că instanța de recurs a reținut că recurentul ar fi susținut posibilitatea ridicării unei construcții fără autorizație și obligarea organelor autorității administrației publice locale de întocmi ulterior, din oficiu, documentația tehnică și de a emite autorizația de construire, fără cerere în acest sens, aserțiune ce, utilizând metoda interpretării prin reducere la absurd, nu poate fi acceptată, pentru că, în fapt, ar înlătura obligația oricui de mai solicita și de a avea autorizație pentru edificarea vreunei construcții. În realitate, recurentul nu a solicitat niciodată așa ceva, așa cum rezultă din chiar considerentele deciziei contestate, în care se rețin motivele recursului său, de aceea este vorba de o greșeală materială și nu de o eroare de judecată. Recurentul a susținut că intrarea în legalitate trebuie făcută în conformitate cu art. 56 din ordinul nr. 1430/2005 și că este logic, de bun simț și nu poate fi absurdă susținerea ca, mai întâi să se verifice de către autoritatea publică modul în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent și doar dacă acestea nu sunt îndeplinite, să dispună desființarea construcției.
Textul vorbește de depunerea de către contravenient a unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate rezistența mecanică și stabilitate privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și cerința esențială de calitate referitoare la securitatea la incendiu, însă, dacă construcția nu corespunde cu prevederile urbanistice aprobate și se dispune desființarea ei, întocmirea acestor referate ar fi inutilă și absurdă, iar în cazul în care referatele ar fi favorabile și se dispune menținerea construcției, autoritatea publică, în cadrul dispunerii luării măsurilor legale ce se impun, poate inclusiv să oblige contravenientul să depună o cerere și o documentație tehnică, în conformitate cu precizările autorității publice sau orice alte măsuri pe care autoritatea publică le consideră necesare.
Dacă toate condițiile menționate și toate măsurile dispuse de autoritatea publică sunt îndeplinite, aceasta poate să elibereze contravenientului o autorizație de construire în vederea intrării în legalitate.
Obligațiile contravenientului se abia după ce autoritatea publică își îndeplinește obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentația de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună după caz.
Contestatorul și-a precizat ulterior contestația și pe nemotivarea hotărârii, pe motiv că, în măsura în care instanța a spus că trebuie să intre în legalitate cel care încălcat legea, ea trebuia să indice recurentului ce anume trebuia să facă pentru intra în legalitate.
Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 318 Cod proc.civ. ce constituie temeiul ei în drept, curtea apreciază că aceasta nu este fondată, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, decizia contestată nu se fundamentează pe o greșeală materială, fiind vorba de interpretarea legii, acesta fiind motivul pentru care instanța de recurs a arătat că cel care încălcat legea trebuie să intre în legalitate și că nu autoritatea administrativă ce constată încălcarea legii este cea obligată să verifice dacă construcția ridicată fără autorizație se încadrează sau nu în cerințele prevăzute de lege pentru a fi eliberată o astfel de autorizație.
Intrarea în legalitate este prevăzută în chiar procesul verbal de constatare contravenției, plângerea contravenientului împotriva acestuia fiind respinsă în mod irevocabil.
Obligațiile instanței se limitează la cele prev. de art. 129 alin. 2 Cod proc. civ. adică de a pune în vedere părții drepturile și obligațiile ce-i revin în această calitate, nicidecum de a acorda consultații juridice părților, astfel că instanța nu are obligația să-i pună în vedere recurentului obligațiile ce-i revin în baza Legii nr. 50/1991, hotărârea neputând fi considerată nemotivată datorită acestei împrejurări.
În temeiul art. 320 Cod proc.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de pârâtul recurent împotriva deciziei civile nr. 1649 din 25.04.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
4 ex/13.11.2009
Jud. recurs:,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
