Obligație de a face. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 217/
Ședința publică din 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în Târgu-M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 317 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru reclamanta recurentă lipsă, av., lipsă pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, netimbrat cu suma de 67 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 66 lei, 5 lei timbre judiciar precum și un memoriu și declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, potrivit prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 coroborat cu art. 312 alin 3 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 2332/2 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr-, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, reclamanta fiind obligată să-i plătească pârâtului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată la 13 martie 2006, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul obligarea acestuia să-i predea în bună stare de funcționare autoturismul marca OLTCIT, cu număr de înmatriculare - și să-i plătească suma de 17.528.000 lei vechi, despăgubiri civile, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 998 Cod civil, însă în condițiile în care între părți s-a încheiat o convenție cu obligații stabilite pentru fiecare dintre ele, temeiul răspunderii pârâtului nu putea fi delictual, ci numai contractual. Întrucât nu se poate determina o faptă ilicită a pârâtului în afara aceleia de a nu-și fi îndeplinit obligațiile contractuale pe care și le-a asumat, numai în condițiile convenite de părți poate fi analizată îndeplinirea condițiilor răspunderii civile, deci exclusiv contractuale.
Pentru aceste considerente s-a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea introductivă.
Prin decizia civilă nr. 317 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile pronunțată de judecătorie, reținându-se că prima instanță a interpretat bine probele administrate în cauză și a stabilit în mod corect că între reclamantă și pârât a intervenit un contract de prestări servicii privind efectuarea unor reparații la autoturismul reclamantei și în aceste condiții, în mod întemeiat s-a apreciat că temeiul răspunderii pârâtului poate fi doar cel contractual. S-a mai reținut că reclamanta ar putea obține angajarea răspunderii delictuale a pârâtului pentru neexecutarea unei obligații contractuale doar în situația în care neexecutarea contractului constituie infracțiune.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta și a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință admiterea cererii introductive.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel, deși a reținut că reclamanta își putea formula pretențiile doar în temeiul răspunderi civile contractuale, trebuia să aibă în vedere că trebuie îndeplinit scopul unui proces civil și a se repara prejudiciul suferit de reclamantă. În condițiile în care trebuia îndeplinită o obligație de rezultat (autoturismul să fie adus în stare de funcționare), neatingerea acestui rezultat face să se prezume culpa debitorului, scopul înțelegerii părților fiind clar, acela de reparare a autoturismului.
S-a mai susținut că, a acredita ideea potrivit căreia fapta de neonorare a unei obligații contractuale din partea pârâtului trebuie să constituie infracțiune pentru a se face aplicarea art. 998 Cod civil, ar însemna să se transforme culpa civilă în vinovăție.
Reclamanta nu avea datoria să probeze vinovăția pârâtului, ea fiind deja prezumată prin prejudiciul suferit, iar în dreptul european tendința este de a face o confluență între cele două tipuri de răspundere - contractuală și delictuală. În caz contrar ar însemna să se nege capacitatea pârâtului de a avea aptitudinea să conștientizeze caracterul licit sau ilicit al faptelor sale.
În orice tip de răspundere, instanțele trebuie să aibă în vedere faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu. Pe de altă parte, în cazul unei răspunderi contractuale ar fi trebuit să se încheie un proces-verbal de preluare predare de lucrări, fapt ce a fost ignorat de părți.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs și, în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă și, având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 13 martie 2006, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul obligarea acestuia să-i predea în bună stare de funcționare autoturismul marca OLTCIT, cu număr de înmatriculare -, proprietatea reclamantei și să-i plătească despăgubiri în sumă de 17.528.000 lei vechi.
În motivarea cererii reclamanta arătat că la data de 26 aprilie 2004 convenit cu pârâtul să-i facă reparații la autoturismul proprietatea sa, la prețul de 12.000.000 lei vechi, care i-a fost achitat acestuia. Reclamanta a invocat faptul că reparațiile nu au fost efectuate corespunzător și în scurt timp au apărut defecțiuni grave, pe care pârâtul a refuzat să le remedieze, refuzând să-i predea autoturismul în bună stare de folosință. În ceea ce privește despăgubirile solicitate s-a precizat să acestea constau în contravaloarea impozitului, a notificărilor trimise pârâtului, asigurarea obligatorie și prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a autoturismului.
Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 998 Cod civil, însă în condițiile în care între reclamantă și pârât a intervenit o convenție referitoare la efectuarea unor reparații la autoturism în mod justificat au reținut, atât prima instanță, cât și instanța de apel că temeiul răspunderii pârâtului poate fi doar contractual și nu delictual.
Atâta timp cât ambele părți și-au dat consimțământul la încheierea contractului, chiar dacă acesta nu a îmbrăcat forma scrisă, eventuala răspundere a pârâtului nu poate fi decât contractuală, putând fi angajată numai în condițiile și în limitele convenției intervenită între părți. Reclamanta a invocat în susținerea cererii introductive faptul că pârâtul nu și-a executat corespunzător obligațiile asumate, ceea ce presupune determinarea limitelor obligațiilor contractuale ale părților, respectiv dacă se poate determina o faptă ilicită a pârâtului și dacă există legătură de cauzalitate între această faptă și prejudiciul pretind, însă toate aceste aspecte pot fi analizate doar pe temei exclusiv contractual.
Este adevărat că atât în cazul răspunderii civile delictuale, cât și în cazul răspunderii civile contractuale, finalitatea constă în repararea prejudiciului cauzat unei alte persoane printr-o faptă ilicită, însă în practica judiciară s-a statuat că atâta timp cât între autorul pretinsului prejudiciu și persoana păgubită există un contract valabil încheiat, iar prejudiciul a fost cauzat ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor contractuale, cel prejudiciat nu are un drept de opțiune între acțiunea pe temei contractual și acțiunea pe temei delictual, repararea prejudiciului putând fi pretinsă doar pe calea acțiunii contractuale.
Instanța de apel a reținut că reclamanta ar putea obține angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru neexecutarea unei obligații contractuale doar în situația când neexecutarea contractului constituie infracțiune, luând în considerare prevederile art.14 și 19 Cod procedură penală, situație în care despăgubirea poate fi cerută fie instanței penale, fie instanței civile, ceea ce nu înseamnă însă transformarea culpei civile în vinovăție penală.
Răspunderea civilă contractuală intervine între persoane care au calitatea de părți contractante, prin încălcarea unei obligații concrete și determinată în contract. Având în vedere că în speță între reclamantă și pârât a intervenit o convenție, răspunderea pârâtului se poate angaja numai în limitele răspunderii contractuale, astfel cum a reținut și instanța de apel. În contextul în care reclamanta nu are un drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și cea contractuală, iar acțiunea introductivă a fost întemeiată pe prevederile art. 998 Cod civil, nu se impune a fi analizate împrejurările comiterii faptei ilicite ce i se impută pârâtului și nici îndeplinirea celorlalte condiții care determină angajarea răspunderii contractuale și care au fost invocate prin motivele de recurs.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, recursul declarat de reclamantă se apreciază a fi nefondat și, în consecință, în temeiul art. 312 alin.1, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Târgu-M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 317/15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2008.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.
Tehnored.
2 exemplare
15.04.2008
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
