Obligație de a face. Decizia 217/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 217
Ședința publică de la 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 3: Cristina Văleanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 141 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimata,având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul asistat de avocat G și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează că recursul este la primul termen de judecată,declarat în termen,motivat,recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei,nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat G pentru recurentul depune la dosar împuternicire avocațială și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei
Intimata depune la dosar întâmpinare,fără duplicat.
La interpelarea instanței,intimata precizează că nu solicită termen în vederea angajării unui apărător.
Avocat G pentru recurentul nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulată de și depusă la dosar la termenul de astăzi.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat G pentru recurentul având cuvântul,precizează că recursul vizează cheltuielile de judecată și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul susține că la instanța de apel a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei,însă instanța a acordat doar 500 lei cu o motivare pe care nu a înțeles-
La interpelarea instanței,avocat susține că acele cheltuieli de judecată solicitate reprezintă contravaloarea onorariului de avocat și dovada acestora a făcut-o cu două chitanțe,una depusă la dosar în dosarul instanței de fond la începutul judecării cauzei și cea de-a doua depusă la momentul la care a pus concluzii.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și precizează că la instanța de recurs nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata având cuvântul,lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului,arătând că nu are posibilități materiale,cuantumul pensiei sale fiind mic și având de restituit și un împrumut contractat în urma decesului soțului său.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 11.271/15.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție invocata din oficiu de către instanța.
S-a respins acțiunea formulata de către reclamanta, in contradictoriu cu paratul, ca fiind formulata de o persoana fără calitate procesuala activa.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin titlurile de proprietate nr. 25207/1996 si nr. 25206/1996 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de teren de 1,98 ha în favoarea reclamantei, a pârâtului și a numiților, și.
Prin cererea ce a fost înregistrată sub nr- pârâtul a solicitat partajarea acestei suprafețe de teren, cerere ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 13331/15.11.2007 a Judecătoriei Iași, pârâtului fiindu-i atribuită o suprafață totală de 3795.p teren. S-a mai reținut în considerentele acestei hotărâri că suprafața de 500. teren pe care se află edificată construcția ce face obiectul prezentei cauze este proprietatea pârâtului în baza certificatului de moștenitor nr. 166/1991, suprafața nefiind supusă partajului.
Potrivit art. 494 cod civil daca plantațiile, construcțiile si lucrările au fost făcute de către oat reia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoana să le ridice. Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului. Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin afacerea unor asemenea plantații și construcții. Acest text de lege reglementează situația de rea credință care ridică o construcție pe terenul despre care știe că nu este proprietatea sa. Art. 494 Cod civil permite proprietarului terenului să aleagă între două soluții: să invoce accesiunea și să dobândească proprietatea asupra construcției, având obligația de a dezdăuna pe constructor sau să oblige constructorul să desființeze sau să ridice construcțiile executate, pe cheltuiala sa, cu obligația sa-i plătească despăgubiri pentru lipsa de folosința a terenului. In toate cazurile dreptul la acțiune aparține proprietarului terenului pe care a fost edificată construcția.
Or, în cauza de față reclamanta nu este proprietara asupra terenului pe care a fost edificată construcția cu privire la care a fost formulată prezenta acțiune.
In ce privește susținerile reclamantei referitoare la edificarea construcției fără autorizație și la încălcarea dispozițiilor Legii 50/1991 instanța constată c desființarea construcțiilor pe acest motiv poate fi dispusă în condițiile expres prevăzute de acest act normativ. Astfel, ca urmare a constatării săvârșirii contravenției prevăzute de 26 alin. 1 lit. "a" din legea nr. 50/1991 se poate dispune sancționarea contravenientului iar potrivit art. 28 alin 1 odată cu aplicarea amenzii se dispune și oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Art. 32 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 50/1991 prevede că n cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Așadar legea recunoaște calitatea procesuală activă pentru aceste situații organului care a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
In consecință instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe cale de consecință a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
n ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că deși pârâtul a depus la dosar chitanțele privind onorariul de avocat, acesta nu a solicitat până la rămânerea în pronunțare a cauzei, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul susținând că deși reclamanta pierdut procesul nu -au fost acordate cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în calitate de pârât.
Prin decizia civilă nr. 141 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a admis apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 11271/15.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 500 Ron cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate la fond.
Restul dispozițiilor sentinței apelate au fost păstrate.
Tribunalul, analizând motivul de apel invocat raportat la chitanțele cu plata onorariului de avocat, tribunalul constată că apelantul prin apărător le-a depus la dosar, una din ele în chiar ziua pronunțării, insistând în ajungerea lor de urgență la completul de judecată pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Este adevărat că nu există o cerere expresă a acordării acestor cheltuieli, însă intenția solicitărilor rezultă din faptul depunerii chitanțelor în original și din formularea cererii de atașare a acestora, în caz contrar neexistând nici obligația legală și nici interesul depunerii lor.
Ca atare, urmează s-a admis apelul și pe cale de consecință în baza art. 296 Cod procedură civilă s-a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că în temeiul art. 274 Cod procedură civilă s-a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală întrucât în mod nejustificat nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul soluționării litigiului.
Recursul este întemeiat având în vedere următoarele considerente:
Hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă. Acordarea cheltuielilor de judecată se fundamentează pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și reprezintă atât o sancțiune procesuală a părții care se face vinovată de declanșarea activității judiciare, cât și o modalitate de despăgubire a părții care a câștigat procesul. În acest sens, dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă dispune că "persoana care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Deși în mod corect instanța de apel a interpretat și a valorificat intenția pârâtului în solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat, atâta timp cât prin cererea formulată chiar în ziua pronunțării a insistat în ajungerea chitanțelor originale de plată la dosarul cauzei spre a fi avute în vedere la soluționarea apelului, în mod greșit tribunalul prin soluția pronunțată a obligat reclamanta să achite pârâtului-apelant doar suma de 500 lei Ron cu titlul de cheltuieli de judecată.
Obligația pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este încuviințată în măsura dovedirii cuantumului cheltuielilor efectuate cu desfășurarea activităților judiciare pe parcursul fazelor procesuale derulate.
În speță, pârâtul-reclamant a depus la dosarul instanței de fond (filele 21 și 43) două chitanțe în original în cuantum de câte 1.000 lei Ron, reprezentând plata apărătorului ales. Chitanța nr. 16/08 octombrie 2008 aflată la 21 dosar fond (seria -, nr. -) nu poate într-adevăr a fi avută în vedere la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul de față atâta timp cât în cuprinsul acesteia se face mențiunea că onorariul stabilit în valoare de 1.000 lei Ron achitat de către s-a realizat pentru un dosar având ca obiect plângere penală. În schimb, chitanța nr. 24 din 18 iunie 2008 (seria -, nr. -) în valoare de 1.000 lei Ron denotă onorariul de avocat achitat de recurentul-pârât în dosarul de fond având ca obiect obligația de a face.
În concluzie, reținând că în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, fără a se reține în cauză de către instanța de apel eventuala incidență a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, urmează a se constata că recursul pârâtului este întemeiat. Drept consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi admis, astfel încât decizia atacată va fi modificată în parte.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă reclamanta va fi obligată să plătească pârâtului suma de 1.000 lei Ron cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate și dovedite la instanța de fond reprezentând onorariul de avocat achitat cu chitanța nr. 24/18 iunie 2008 ( 43). Restul dispozițiilor deciziei atacate urmând a fi menținute.
Se va lua act că recurentul-pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 141 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1.000 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond reprezentând onorariu de avocat.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Ia act că recurentul nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
05.06.2009
2 ex.-
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu, Cristina Văleanu
