Obligație de a face. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.232/
Ședința publică din 19 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.30/7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.19/2008, emisă de Cabinetul individual-Baroul A, pentru recurentul-reclamant și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.62/2008, emisă de Cabinetul individual-Baroul A, pentru intimatul-pârât -, lipsind intimații-pârâți, și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 6,50 lei-timbre judiciare și cu 33,00 lei-taxă judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui, punând în discuția părților admisibilitatea și legalitatea căii de atac în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea deciziei, iar pe fond, admiterea acțiunii și respingerea cererii reconvenționale, întrucât grădinile proprietatea pârâților nu sunt locuri înfundate, existând posibilitatea de trecere pe malul vâlcelului comun, care are o lățime de peste 4 am. Susține că instanța stabilit o variantă de acces mult mai împovărătoare pentru reclamant și, în subsidiar, constituirea unei servituți de trecere în varianta a II-a a raportului de expertiză. De asemenea, critică decizia în sensul că, în mod greșit, tribunalul nu a dispus tăierea arborilor invocând uzucapiunea de 30 ani, întrucât, în realitate, aceștia nu au o vârstă mai mare de 25-26 de ani. Critică decizia și sub aspectul greșitei soluționări a capătului de cerere privind obligația pârâților de a dirija scurgerea apelor pluviale prin șanțul existent pe proprietatea lor și nu pe proprietatea reclamantul așa cum există în prezent. obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, în acest sens depunând la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat.
Cu privire la admisibilitatea căii de atac în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, susține că obiectul cauzei îl constituie obligația de a face, respectiv constituirea unei servituți de trecere, care nu are caracter patrimonial și nu poate fi cuantificat.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-pârât -, consideră obiectul pricinii ca fiind evaluabil și, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă solicită respingerea recursului ca inadmisibil sau casarea deciziei cu trimiterea cauzei la tribunal pentru a se soluționa de un complet în compunere legală.
Asupra recursului, consideră că este nefondat și solicită respingerea lui, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar, pe care le-a susținut oral în ședință. În speță, terenurile sunt înfundate și consideră că instanța a ales o cale de acces mai puțin împovărătoare pentru părți. De asemenea, susține că în mod corect instanța a dispus numai tăierea crengilor copacilor și nu a arborilor care, de fapt, constituie hotarul dintre proprietăți. Tot așa, în mod corect, s-a dispus ca ambele părți să capteze apele pluviale fiecare de pe proprietatea lor. Solicită obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.09.2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Gh.- pentru a fi obligat să taie pomii fructiferi, arbuștii și mărăcinii aflați pe linia de hotar ce desparte proprietățile lor, cât și cei aflați la o distanță mai mică de 2 metri de hotar, totodată să taie crengile pomilor fructiferi care trec pe proprietatea lui, iar în caz de refuz, să fie autorizat să execute lucrările pe cheltuiala pârâtului; să contribuie la cheltuielile de construcție a gardului comun, iar în caz de refuz să fie autorizat să execute lucrările, iar pârâtul să fie obligat la plata a Jd in aceste cheltuieli; să desființeze șanțul care împiedică scurgea ăaa pelor-pe terenul său, în caz de refuz să fie autorizat să facă el aceste lucrări-pe cheltuiala pârâtului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat în comuna, sat, județul A-pe care l-a cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare nr.72.053/11.09.2002.
Reclamantul mai arată că terenul se învecinează cu proprietatea pârâtului, conform planului topografic, iar pe linia de hotar dintre proprietăți, pârâtul a plantat arbuști, sălcii și mărăcini-care au crescut, acoperind această linie și a plantat pomi fructiferi la o distanță mai mică de 2. de linia despărțitoare dintre cele două proprietăți.
Totodată, reclamantul susține că pârâtul refuză refacerea gardului dintre proprietăți, deși acesta este distrus în mare parte din cauza umezelii, astfel că acesta trebuie obligat la J din contravaloarea cheltuielilor de edificare a acestui gard.
Reclamantul a mai arătat că o parte din terenul, proprietatea sa, se află într-un plan inferior față de C al pârâtului, și primește apele ce curg de pe terenul acestuia-pentru că pârâtul refuză să-și facă lucrările necesare de preluare a apelor e, și mai mult decât atât a practicat o lucrare ce a dus la agravarea situației, în sensul că a dirijat ca toate apele să se scurgă pe terenul său.
La 30.11.2006, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este singurul proprietar al terenului situat în " ", teren ce provine de la autorul său, G, care are și alți moștenitori, respectiv pe cei nominalizați în titlul de proprietate nr.49554/02.08.1994.
Pârâtul a susținut, totodată, că pe hotarul despărțitor dintre proprietatea sa și a reclamantului, se află arbori plantați de peste 100 de ani, o parte de peste 30 de ani, reprezentând gard, ceilalți arbori sunt de peste 40 de ani la mai puțin de 2 metri de linia de hotar, neexistând o plantație nouă.
Cu privire la refacerea gardurilor dintre cele două proprietăți susține că nu a fost împotriva acestei lucrări, care nu i-a fost solicitată însă.
În ceea ce privește șanțul de preluare a apelor e, pârâtul a arătat că o parte din terenul proprietatea reclamantului este mlăștinos, vechii proprietari construiseră un șanț de preluarea apelor, pe care reclamantul l-a acoperit, determinând astfel creșterea umidității pe terenul său.
Pe cale reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat să fie obligat reclamantul-pârât să-și refacă șanțul de scurgere a apelor de pe proprietatea sa, așa cum a existat și înainte de cumpărare, să i se constituie o servitute de trecere pe terenul reclamantului-pârât pe drumul pe care l-a folosit de peste 70 de ani, între grădina 1 și 2 și între grădina 2 și 3 și să fie obligat reclamantul-pârât să ridice trunchiul de salcie pe care l-a pus în dreptul porții sale de la drumul de trecere dintre grădina 1 și 2.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că grădinile 2 și 3 sunt terenuri înfundate, neexistând nicio cale de acces către grădina 1 decât prin proprietatea reclamantului-pârât, și că înțelege să facă acest lucru - pe calea de trecere pe care a făcut-o de peste 70 de ani.
La 13.12.2006, ca efect al întâmpinării pârâtului-reclamant, s-a solicitat de către reclamantul-pârât, introducerea în cauză, în calitate de pârâți, al lui, și, arătând reclamantul-pârât că înțelege să se judece și cu aceștia în acțiunea dedusă judecății.
Reclamantul-pârât a depus la 13.12.2006 întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia.
În ședința publică din 30.01.2007 s-a luat act că pârâtul-reclamant nu înțelege să mai susțină excepția lipsei calității procesuale pasive-pe fondul că au fost introduși în cauză și ceilalți moștenitori care-alături de el-sunt proprietarii terenului care se învecinează cu terenul proprietatea reclamantului-pârât.
Urmare probelor administrate, Judecătoria Câmpulung, prin sentința civilă nr.1991/09.10.2007 a admis în parte acțiunea principală și tot astfel cererea reconvențională.
În consecință, au fost obligați pârâții să defrișeze mărăcinișul aflat pe hotarul despărțitor dintre terenul reclamantului și grădina nr.2, proprietatea pârâților și să dirijeze coroanele pomilor aflați pe hotarul dintre proprietățile părților - la o distanță mai mică de 2. prin tăierea crengilor, iar în caz de refuz reclamantul a fost autorizat să facă această lucrare pe cheltuiala pârâților, conform identificării în schița anexă la raportul de expertiză, pe care o omologhează.
Prin aceeași sentință s-a constituit servitute de trecere în favoarea grădinii nr.2, proprietatea pârâților - pe traseul identificat cu culoare roșie în expertiza omologată, pe proprietatea reclamantului și în favoarea grădinii nr.3, proprietatea pârâților, pe traseul identificat cu culoare albastră în expertiza omologată, pe proprietatea reclamantului, pârâții fiind obligați să plătească reclamantului o chirie anuală pentru terenul afectat de servitutea de trecere ce se va calcula cu ocazia executării prezentei sentințe.
Totodată, reclamantul a fost obligat să ridice trunchiul de copac de la poarta grădinii nr.1 așezat pe traseul de culoare roșie al servituții de trecere între grădina nr.1 și nr. 2 pârâților, aceștia din urmă fiind obligați să practice lucrări de drenare a apelor e de suprafață și de subteran, fiecare pe proprietatea lor, astfel ca aceste lucrări să împiedice scurgerea apelor de pe o proprietate pe alta, cheltuielile de judecată fiind compensate în totalitate.
Capătul doi din acțiunea reclamantului a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut de prima instanță că, pârâții sunt proprietarii terenului ce se învecinează cu proprietatea reclamantului din pct." ", conform titlului de proprietate nr.49554/1994, teren provenit de la autorii lor, G și.
În contextul probatoriu administrat, instanța a constatat că proprietățile părților sunt delimitate cu garduri, pe o porțiune sunt dublate de un gard, format din arbori - care au vechime de peste 30 de ani.
Cu proba testimonială administrată în cauză, la solicitarea reclamantului, s-a dovedit că arborii au o vechime de peste 25-30 de ani, din concluziile raportului de expertiză și urmare cercetării locale, instanța a constatat că aceștia au o vechime apreciată la 30 de ani și fac parte din modalitatea de delimitare a proprietăților părților, astfel că pârâții nu pot fi îndatorați, conform art.608 cod civil să desființeze gardul -prin tăierea și scoaterea arborilor, însă proprietarul arborilor poate fi îndatorat la tăierea crăcilor ce se întind pe proprietatea vecinului, conform art.608 alin.2 din același cod.
Din aceleași probe s-a concluzionat că se impune ca pârâții să defrișeze mărăcinișul care a crescut haotic între arborii din gardul despărțitor, precum și să dirijeze coroana arborilor aflați pe hotar la o distanță mai mică de 2 metri, prin tăierea crengilor.
În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea principală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților de a contribui cu J din cheltuielile pentru refacerea gardului dintre proprietățile lor, instanța a constatat că în acest moment există gard despărțitor între proprietăți, iar reclamantul nu a solicitat niciodată pârâților refacerea gardurilor dintre proprietăți, operațiune care să fie refuzată, în condițiile în care nu a fost prezentată autorizația de construire a gardurilor despărțitoare, conform Legii nr.50/1991.
Cu privire la desființarea șanțului care împiedică scurgerea ăaa pelor de pe proprietatea pârâților, instanța a constatat că și pârâtul-reclamant a solicitat, prin cererea sa reconvențională, obligarea reclamantului de a decolmata șanțul ce era practicat pe proprietatea sa, cu rolul de a capta scurgerea apelor e, aflându-ne în acest sens în fața unor cereri corelative.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit faptul că o parte din terenul proprietatea reclamantului-pârât-este teren mlăștinos și că, o parte din terenul proprietatea reclamantului se află în plan superior față de terenul pârâților, iar o parte - în plan inferior.
S-a constatat, totodată, că ambele terenuri în planul lor inferior mențin umiditate excesivă, fiind întemeiată soluția propusă de către expertul, conform căreia fiecare dintre proprietari trebuie să execute lucrări pe proprietățile lor care să asigure drenarea apelor e de suprafață și de subteran, care să împiedice scurgerea apelor de pe o proprietate pe cealaltă.
S-a constatat că cele două imobile - grădina nr.2 și grădina nr.3, proprietatea pârâților - sunt locuri înfundate în accepțiunea dispozițiilor art.616 Cod civil, iar singura posibilitate de a ajunge la aceste grădini - este de a trece pe proprietatea reclamantului-pârât, care însă nu a fost de acord cu traseele solicitate, cu motivarea că acestea sunt înrobitoare fondului.
Prin expertiza efectuată în cauză a fost propusă o variantă de trecere între grădinile 1 și 2 și două variante de trecere între grădinile 2 și 3.
Cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a verificat în prezența părților, traseele indicate de expert, precum și posibilitatea ca pârâții să folosească ca traseu de trecere - vâlcelul, ce reprezintă limită ă între proprietatea pârâților și celelalte proprietăți învecinate.
Din probele administrate instanța a constatat că nu este cu putință trecerea prin vâlcel la cele două grădini, loc înfundat, întrucât este impracticabil, asigurând eventual o trecere cu pasul, când volumul apei nu este crescut.
Între grădina 2 și 3, traseul ce poate fi folosit de către pârâți, prin proprietatea reclamantului-pârât este C stabilit cu culoarea roșie în expertiza.
În ceea ce privește traseul de trecere către grădina nr.3, instanța a apreciat că traseul cu culoare albastră - este C care asigură în mod real posibilitatea de trecere către grădina nr.3.
C de culoare galbenă, care, într-adevăr - are un traseu mai scurt - este impracticabil și nici nu poate fi adus la limitele practicării, întrucât există o diferență mare de între proprietatea reclamantului și situarea proprietății pârâtului, fiind necesară practicarea unui pod pentru îndulcirea înclinației și evitarea vâlcelului. Construcția acestui pod ar fi împovărătoare pârâților, mult mai mult decât ar împovăra traseul de culoare albastră, fondul aservit, respectiv proprietatea reclamantului-pârât.
Pentru aceste considerente, instanța a admis capătul din cererea reconvențională, privind constituirea servituții de trecere.
Din probatoriul administrat în cauză, inclusiv recunoașterea reclamantului cu ocazia cercetării la fața locului, s-a reținut că în dreptul porții de la grădina nr.1 acesta a așezat pe traseul servituții de trecere - un trunchi de copac, cu intenția de a împiedica accesul pârâților la acest drum, motiv pentru care, în conformitate cu art.1075 Cod civil, a fost obligat reclamantul-pârât să ridice acest trunchi de copac.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale și respingerea cererii reconvenționale.
Se susține că în raport de obiectul litigiului, calificarea căii de atac este apel și nu recurs așa cum s-a menționat în dispozitivul sentinței civile nr. 1991/09.10.2007.
Prima critică privește nelegalitatea și netemeinicia sentinței având în vedere că prima instanță a reținut în mod greșit situația de fapt prin interpretarea eronată a probelor administrate și a aplicat greșit legea fără a administra suficiente dovezi pentru stabilirea faptelor încuviințând efectuarea unei expertize în specialitatea topometrie și nu agronomie.
Solicită suplimentarea probelor cu expertiză în specialitatea agronomie pentru a se putea răspunde la toate obiectivele privind obiectul litigiului, întrucât expertul cauzei este specialist agronom.
A doua critică privește modul nelegal în care instanța a analizat cererea privind tăierea arborilor, copacilor, arbuștilor și mărăcinilor aflați pe linia de hotar dintre proprietățile părților, cât și cei aflați la o distanță mai mică de hotarul despărțitor, întrucât din probele administrate a rezultat că pârâții au sădit pe hotar pomi fructiferi și au permis creșterea acestora în înălțime haotic, făcând astfel imposibilă construirea unui gard despărțitor.
Totodată, se susține că instanța de fond nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.607 Cod civil, astfel încât în raport de situația de fapt existentă se impunea admiterea în totalitate a primului capăt al acțiunii.
A treia critică privește soluționarea capătului doi de cerere din acțiunea principală privind obligarea pârâților de a contribui la construirea gardului comun sau, în caz de refuz, autorizarea reclamantului să execute lucrarea și să fie despăgubit de către pârât cu J din cheltuielile efectuate, prin încălcarea dispozițiilor art.1075-1077 Cod civil, cu motivarea că nu pot fi obligați pârâții la cheltuieli care nu s-au făcut sau la contravaloarea unor lucrări care se vor face.
Se susține că prima instanță nu a analizat dispozițiile art.590-598 și 606 Cod civil.
Apelantul pretinde că și C de-al treilea capăt de cerere nu a fost soluționat în mod corect, întrucât nu s-a stabilit destinația șanțului, care nu este comun, pe proprietatea pârâților existând un șanț care începe de la grajdul acestora și este dirijat spre proprietatea sa, astfel încât apele e se scurg pe terenul său, deși există posibilitatea ca șanțul să fie dirijat spre pârâul situat la sud de proprietatea pârâților.
În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut că prima instanță a admis capătul de cerere privind servitutea de trecere și a constituit servitute în favoarea grădinii nr.2, proprietatea pârâților, pe traseul identificat cu culoare roșie pe proprietatea reclamantului și în favoarea grădinii nr.2, pe traseul identificat cu culoare albastră pe proprietatea reclamantului, conform expertizei omologate.
Se susține că din probele administrate în cauză a rezultat că cele două grădini nr.2 și 3 nu sunt locuri înfundate, în accepțiunea dispozițiilor art.616 Cod civil, deoarece se învecinează pe latura de sud cu pârâul și există cale de acces pe malul acestui pârât de C puțin 2 lățime.
Se consideră că pentru a fi loc înfundat terenul trebuie să fie înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra terenului dominant care invocă dreptul de trecere să aibă vreo posibilitate de ieșire la calea publică.
Precizează că pe malul pârâtului, cu care se învecinează proprietatea pârâtului pe două laturi, există un drum aproximativ impracticabil, în prezent, dar care poate deveni practicabil prin efectuarea unor cheltuieli de către pârâți, fără ca să se stabilească o servitute de trecere pe terenul reclamantului, mult prea împovărătoare pentru acesta.
Nici cererea privind ridicarea trunchiului de copac de la poarta grădinii nr.1 nu este așezat pe proprietatea pârâților și nici pe traseul folosit în prezent de pârât ca drum de acces la grădinile 2 și 3, astfel încât în mod greșit instanța a dispus în sensul admiteri cererii.
Ultima critică privește nerespectarea principiului disponibilității în ceea ce privește analiza cererii privind lucrările de drenare a apelor e de suprafață și de subteran.
Intimații-pârâți-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.30 din 07 februarie 2008, respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul-pârât, cu consecința obligării acestuia la plata către intimați a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect prevederile legale incidente în cauză.
Totodată, nu se poate reține că instanța de fond ar fi fost lipsită de rol activ atâta timp cât în primul stadiu procesual s-a administrat un probatoriu complex: probă cu martori, expertiză tehnică judiciară, înscrisuri și cercetare la fața locului.
Din analiza probei cu expertiză tehnică judiciară s-a constatat că nu rezultă vătămarea apelantului de modalitatea în care a fost efectuată expertiza tehnică judiciară în specialitatea topometrie.
Expertul tehnic judiciar a identificat arborii și arbuștii aflați pe hotarul dintre proprietățile părților, a apreciat vârsta acestora, precum și distanța dintre arbori și hotar.
Nulitatea expertizei nu a fost invocată de apelantul-reclamant în termenul prevăzut de dispozițiile art.105 raportat la art.108 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că nu este întemeiată susținerea privind nulitatea raportului de expertiză, având în vedere specialitatea expertului și concluziile pe care le-a fundamentat în lucrarea tehnică de specialitate.
În ceea ce privește critica referitoare la soluționarea cererii privind tăierea arborilor, copacilor și arbuștilor aflați pe linia de hotar, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat atât din interpretarea probei cu expertiză, ce s-a coroborat cu proba testimonială, cât și din cercetarea la fața locului, că proprietățile părților sunt delimitate cu garduri, iar pe o porțiune din acestea, gardurile sunt dublate de delimitarea izvorâtă din existența unor arbori care au o vechime de peste 30 de ani.
Cu privire la conținutul și întinderea atributelor dreptului de proprietate, s-a reținut că acesta nu este neîngrădit, ci, dimpotrivă, însăși legea stabilește că exercițiul dreptului de proprietate este susceptibil de anumite delimitări (îngrădiri, restricții), care nu sunt altceva decât expresia îmbinării interesului individual al titularului dreptului de proprietate cu interesele colective sau generale.
exercițiului dreptului de proprietate, determinate de raporturile de vecinătate, au o accepțiune mai largă decât categoria obligațiilor de vecinătate reglementate în materia servituților.
Astfel de delimitări pot fi și rezultatul stabilirii de către proprietarii vecini a unor drepturi și obligații, fiind deci vorba despre limitări convenționale ori chiar rezultatul unor simple îngăduințe, toleranțe în lipsa oricărei convenții.
Această ultimă situație a fost valorificată de instanța de fond atunci când a constatat incidente dispozițiile art.608 Cod civil și a apreciat că arborii, cu o vechime de peste 25-30 de ani, aflați pe hotarul dintre proprietățile părților nu pot fi tăiați, dar în raport de prevederile art.608 alin.2 Cod procedură civilă, a reținut ca fiind întemeiată cererea privind tăierea acelor crengi ce se întind pe proprietatea vecinului.
S-a reținut că vechimea arborilor a fost dovedită cu expertiza tehnică coroborată cu proba testimonială și cu constatările făcute la fața locului prin cercetarea întreprinsă de instanța de judecată.
Ca neîntemeiată a fost privită și cea de-a treia critică, avându-se în vedere că atât la momentul efectuării expertizei, cât și la data cercetării la fața locului, exista un gard despărțitor între proprietățile părților.
În limitele principiului disponibilității, tribunalul a constatat că în mod corect s-a reținut de prima instanță că reclamantul-pârât nu a solicitat niciodată pârâților să facă o lucrare de desfacere a gardurilor dintre proprietățile lor, iar față de aceste limite ale cadrului procesual obiectiv instanța în mod corect nu putea să oblige pe pârâți la plata unor cheltuieli ce nu s-au făcut.
Față de probele administrate în cauză, și a patra critică a fost privită ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a făcut un alt șanț pe lângă casa pârâților, care le aduce prejudicii, infiltrându-se apele în temelia casei, iar pe latura de sud dintre cele două proprietăți, către gardul de la intrarea dinspre ulicioară, terenul menține umezeală, expertul tehnic judiciar neconstatând existența în teren a unui șanț care să colecteze apele pe terenul reclamantului și care să le dirijeze spre ulița din partea de vest a proprietăților părților.
Critica privitoare la servitutea de trecere a fost privită ca neîntemeiată, întrucât prima instanță în mod corect a analizat dispozițiile art.616 Cod civil și a arătat că cele două loturi (grădinile 2 și 3) sunt locuri înfundate, posibilitatea indicată de apelanți, în sensul amenajării de către intimați a unei căi de acces prin vâlcelul pârâului nu îndeplinește condiția proporționalității cu interesul protejat prin respectarea desmembrămintelor dreptului de proprietate.
Din probele administrate în cauză s-a reținut că servitutea de trecere a fost folosită în mod repetat de pârâți, existând anterior o înțelegere între autorii părților privind accesul la terenul pârâților.
Din actele și lucrările dosarului a rezultat modul în care a fost amplasat trunchiul de copac, pentru a face imposibilă deschiderea porții ce înlesnea accesul pârâților la proprietatea lor.
Critica privind nerespectarea principiului disponibilității nu a fost reținută, întrucât instanța investită cu o acțiune principală și cu o cerere reconvențională a soluționat cadrul obiectiv în limitele fixate de părți.
Chiar din motivele de apel, reclamantul precizează că reclamanții au solicitat refacerea șanțului care împiedică scurgerea ăaa pelor pe terenul său.
Nu este de neglijat că C de-al treilea petit al acțiunii principale a fost explicit formulat, reclamantul solicitând nu numai desființarea, cât și în caz de refuz autorizarea ca lucrarea să o execute pe cheltuiala sa, lucrări de drenare a apelor la care s-a referit și instanța prin hotărârea adoptată.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului statuat de art.301 din același cod, împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, invocând următoarele motive:
Prima critică, încadrată în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizează greșita aplicare a dispozițiile art.616-618 Cod civil, întrucât calea de acces stabilită în favoarea pârâților este păgubitoare, optând pentru a doua variantă propusă de expertul cauzei.
În dezvoltarea motivului de recurs sunt prezentate probele din care rezultă că cele două grădini nu sunt loc înfundat, variantele de servitute de trecere ce au fost propuse, posibilitatea construirii unui pod de lemn între cele două grădini pe malul vâlcelului și se solicită respingerea cererii reconvenționale privind constituirea servituții de trecere pe terenul reclamantului, în subsidiar constituirea în cea de-a doua variantă.
Al doilea motiv de recurs privește greșita aplicare a prevederilor art.607-608 Cod civil, cu privire la obligația pârâților de a tăia copacii amplasați la o distanță mai mică de 2. de linia de hotar, cât și a celor aflați pe linia de hotar.
Se susține că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la tăierea copacilor și a arborilor, precum și a mărăcinișului aflați pe hotar sau la distanță mai mică de 2. de linia de hotar de la grădina nr.1 pe lungimea de 176,68. astfel încât să se poată construi un grad despărțitor între cele două proprietăți.
În ultima critică se susține greșita soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâților de a dirija scurgerea apelor pluviale prin șanțul existent pe proprietatea lor spre pârâul amplasat la sudul proprietății acestora, întrucât apele pluviale îi inundă reclamantului proprietatea și de aceea ce impune desființarea șanțului.
Totodată, se susține că în mod eronat s-a reținut amplasarea unui trunchi de copac cu care a blocat accesul pârâților spre proprietatea lor și a fost obligat să-l ridice.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității primului motiv de recurs, în raport de prevederile art.2821Cod procedură civilă.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Or, litigiul dedus judecății, respectiv cererea reconvențională, are ca obiect și constituirea unei servituți de trecere pe terenul reclamanților în vederea asigurării accesului la grădinile 2 și 3 proprietatea pârâților, acțiune care privește deci un drept real imobiliar, fiind de necontestat caracterul său patrimonial, în condițiile în care se tinde la apărarea acestui drept.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, obiectul cauzei este patrimonial și sub valoarea 100.000 lei, întrucât suprafața afectată de cele două servituți de trecere este de 58m.p., respectiv 58,75m.p. Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, cu referire la constituirea servituții de trecere, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare critica privitoare la constituirea servituții de trecere se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins ca inadmisibil primul motiv de recurs.
Potrivit art.2821alin.1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
În cauza de față obiectul acțiunii principale, cât și al cererii reconvenționale îl constituie și obligația de a face, respectiv de defrișare a mărăcinișului, de dirijare a coroanei pomilor aflați pe hotar, de ridicare a trunchiului de copac, de practicare a lucrărilor de drenare a apelor e, operațiuni care nu au fost evaluate în bani, situație în care instanța nu poate face aplicarea prevederilor textului de lege citat.
Sub acest aspect, hotărârea pronunțată de prima instanță este supusă atât apelului, cât și recursului.
Cu majoritate, motivele de recurs privind obligația de a face se privesc ca nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta:
Referitor la motivul doi de recurs, ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art.607-608 Cod civil, Curtea constată ca fiind neîntemeiată susținerea față de soluția adoptată de prima instanță care a obligat pârâții la defrișarea mărăcinișului de pe hotarul despărțitor și la dirijarea coroanelor pomilor aflați pe hotar sau la o distanță mai mică decât cea legală, prin tăierea crengilor, în caz de refuz autorizând pe reclamant să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților, fără a fi stabilită însă și contravaloarea acestor operațiuni.
Celelalte susțineri din motivarea criticii vizează modul de interpretare și apreciere a materialul probator de la dosar și exced analizei de față, urmare modificărilor aduse Codului d e procedură civilă prin abrogarea pct.10 și 11 ale art.304 din Codul d e procedură civilă.
Cu privire la lucrările necesare scurgerii apelor pluviale, se constată că în mod legal instanța a obligat părțile litigante să practice lucrări de drenare a apelor e de suprafață și de subteran, fiecare pe proprietatea lor, așa încât aceste lucrări să împiedice scurgerea apelor de pe o proprietate pe alta.
Este privită ca neîntemeiată susținerea recurentului conform căreia acestei operațiuni se impunea să fie executată doar de către pârâți, avându-se în vedere natura mlăștinoasă a terenurilor, modul lor de amplasare, umiditatea excesivă și necesitatea drenării apelor, astfel încât să nu fie afectate proprietățile.
De altfel, soluția adoptată de instanțe profită ambelor părți litigante.
Și ultimul motiv de recurs este nefondat, instanțele reținând în mod corect în raport de actele și lucrările dosarului, atât modul de amplasare a trunchiului de copac, cât și efectul produs de această operațiune, prin obturarea posibilității de acces, respectiv de deschidere a porții.
Pentru aceste considerente, cu majoritate recursul privind obligația de a face este privit ca nefondat, instanțele conformându-se dispozițiilor art.607-608 Cod civil și în consecință va fi respins ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurentul a căzut în pretențiuni, va fi obligată la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la filele 71, 72 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul, privind servitutea de trecere și ca nefondat pentru celelalte motive de recurs, împotriva deciziei civile nr.30 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții GH., și .
Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți Gh., și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored. 2 ex./01.07.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
de noi, judecător - ---, asupra recursului declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.30/7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții GH., și, în sensul respingerii acestuia în tot ca inadmisibil, pentru cele ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de un miliard lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită instituirea unui drept de tercere pentru un teren. Potrivit legii, în schimbul unei asemenea folosințe de către proprietarul construcției asupra terenului proprietatea unei alte persoane, se poate institui o despăgubire, ceea ce înseamnă că dreptul ce-l constituie obiectul judecății este unul cuantificabil din punct de vedere patrimonial. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea unei asemenea folosințe este mai mică de un miliard lei, constatăm că în cauză soluția dată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel, în acord cu opinia majoritar.
Pe de altă parte, în cauză s-a solicitat și obligarea pârâtului, prin succesor, la efectuarea unor operațiuni prin care se urmărește restabilirea servituției de distanță a plantaților față de hotarul comun, edificarea gardului între proprietăți și, respectiv, restabilirea servituției de respectare a scurgerii eaa pelor.
Chiar dacă cererile nu au fost formulate în sensul respectării acetor servituții, temeiul jurdidc al solicitării instituiri obligaților de a face îl constituie textele ce le regelementează.
Ca orice alt dezmembrâmânt al dreptului de proprietate precum și operațiunile de restabilire a situației născute de legiutor dintr-o așezare a lucrurilor(respectiv din învecinarea a două proprietăți) și aceste operațiuni sunt evaluabile și ele nu se situează, ca manoperă și materiale peste valoarea de 100 mii lei la care dispozițiile art.2821Cod procedură civilă se raportează.
Pe cale de consecință și aceste capete de judecată sunt tot patrimonial cuantificabile, deci suspuse căilor de atac în condițiile acestui text.
În această situație, hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de disp.art.299 alin.1 Cod pr.civilă, ea nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă, motiv pentru care ea are a fi respinsă. fără ca aceasta să semnifice îngrădirea liberului acces la justiție sau de încălcare a dreptului la un proces echitabil. Aceasta, pentru că pricina s-a bucurat de dublul grad de jurisdicție pe care legiuitorul i l-a prevăzut, apelul fiind, chiar mai permisiv în privința termenelor de motivare, a probelor ce pot fi administrare, decât recursul.
Judecător,
- ---
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan
