Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 231/
Ședința publică din 19 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
Judecător - ---
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta AUTOMOBILE RENAULT, cu sediul în,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.50 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, în baza împuternicirii nr.2194/18.06.2008, pentru recurenta-pârâtă AUTOMOBILE RENAULT, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 0,15 lei-timbru judiciar și cu 4,00 lei-taxă judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui și pune în discuție natura cauzei, dacă poate fi evaluabilă, în raport de prevederile art.2821Cod procedură civilă.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, casarea deciziei tribunalului și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță, ca fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește problema pusă în discuție de instanță, susține că speța de față are ca obiect o prestație periodică, respectiv aparatură specială pentru deplasarea persoanelor cu dizabilități, care consideră că nu poate fi cuantificat.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta "Automobile -Renault", solicitând actualizarea contravalorii și a perioadelor de timp în ceea ce privește acordarea facilităților stabilite de către instanțele judecătorești cu titlu de "prestație periodică", ca urmare a situației actuale a sănătății reclamantului și a costurilor vieții sociale, anume proteza să fie acordată la doi ani, iar perechea de pantofi speciali, la fiecare 6 luni.
În motivare, reclamantul a arătat că, fiind angajat al pârâtei, a suferit un accident de muncă, în urma căruia a devenit infirm, iar ca urmare a procesului penal a beneficiat de prestație periodică, care nu mai este conformă cu costurile actuale ale vieții social-economice, starea de sănătate și vârsta reclamantului.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.2360/12.06.2003 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1151/R/19.11.2003 pronunțată de Tribunalul Argeș.
La data de 25.09.2006, reclamantul a completat acțiunea principală, solicitând pe lângă cele deja arătate și următoarele: o proteză de picior de rezervă, un vehicul adaptat pentru persoane cu dizabilități, un autoturism special pentru deplasări autonome și independente, un de sprijin, o orteză și sume de bani care să acopere reparațiile, întreținerea, combustibilul pentru mijloacele de locomoție solicitate, prejudiciul de agrement și costurile asigurării sănătății.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.3927 din 02 iulie 2007, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că, fiind angajat al pârâtei, reclamantul a suferit un accident de muncă, în urma căruia a devenit infirm, iar ca urmare a procesului penal a beneficiat de prestație periodică actualizată conform sentinței civile nr.2360/12.06.2003 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1151/R/19.11.2003 pronunțată de Tribunalul Argeș la suma de 185.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unei proteze de fabricație germană la fiecare trei ani și contravaloarea unei perechi de pantofi ortopedici anual.
Cu același prilej, a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a unei prestații periodice bănești, ca urmare a renunțării acestuia la acest drept în cursul procesului penal aflat în recurs (a se vedea în acest sens decizia civilă nr.1621/02.12.1982).
Problema juridică privind obiectul renunțării reclamantului - la acțiune sau la însuși dreptul de a mai pretinde despăgubiri bănești - a fost discutată și soluționată irevocabil în cursul procesului civil ce a format obiectul dosarului nr.1185/2004, aflat pe rolul Judecătoriei Pitești (dosar civil nr.1724/Cv/2004 al Tribunalului Argeș ), în care asupra cererii având ca obiect plata unei noi prestații periodice actualizate în condițiile de inflație, instanța s-a pronunțat prin respingerea ei, reținând că în cauză își găsește aplicabilitatea excepția autorității de lucru judecat.
Astfel, prin sentința civilă nr.2603/08.06.2004, irevocabilă prin decizia civilă nr.274/R/22.02.2005, s-a stabilit că în cauza respectivă excepția autorității de lucru judecat își produce efectele, întrucât între aceea și cea care a fost soluționată prin sentința civilă nr.2360/12.06.2003 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1151/R/19.11.2003 pronunțată de Tribunalul Argeș, există identitate de obiect, cauză și părți.
Mai mult, în prezenta cauză s- solicitat actualizarea contravalorii și a perioadelor de timp în ceea ce privește acordarea facilităților stabilite de către instanțele judecătorești cu titlu de "prestația periodică", ca urmare a situației actuale a sănătății reclamantului și a costurilor vieții sociale. Mai exact, s-a cerut ca proteza să fie acordată la doi ani, iar perechea de pantofi speciali, la fiecare 6 luni.
În cauza soluționată prin sentința civilă nr.2360/12.06.2003 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1151/R/19.11.2003 pronunțată de Tribunalul Argeș - în raport de care s-a invocat autoritatea lucrului judecat în dosarul nr.1185/2004 - s-a solicitat majorarea prestației periodice lunare stabilite, la 2 ani odată în ceea ce privește proteza de coapsă modulară și anual în ceea ce privește contravaloarea a două perechi de pantofi ortopedici.
Prin urmare, s- observat că în cauzele de mai sus se formulează aceleași cereri, s-au invocat aceleași motive de fapt și de drept, figurând în principal aceleași părți, urmărindu-se același scop (prestație periodică lunară care să corespundă condițiilor de viață personale ale reclamantului, prețurilor și inflației actuale).
S-a reținut că tripla identitate prevăzută de art.1201 cod civil este întrunită în prezenta cauză atât în ceea ce privește fondul litigiului, în raport de sentința civilă nr.2360/12.06.2003 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în dosarul nr.10799/2002, irevocabilă prin decizia civilă nr.1151/R/19.11.2003 pronunțată de Tribunalul Argeș, cât și în ceea ce privește abordarea excepției autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr.2603/08.06.2004, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.1185/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr.274/R/22.02.2005.
Sentința sus menționată a fost apelată de reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, în mod eronat prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, în cauză neexistând tripla identitate prevăzută de art.1201 Cod civil.
În susținerea motivului de apel, apelantul a arătat că actuala cerere de acordare a prestației periodice nu se raportează la salariul menționat, ci reprezintă o compensare la o nevoie nou apărută după producerea accidentului.
Mai mult, a solicitat oad oua proteză de rezervă, dată fiind necesitatea de a-și desfășura activitatea profesională la locul de muncă fără întreruperi și absențe.
La data de 10.10.2007, "Automobile " a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial, care prin decizia nr.131/A-C/25.10.2007 a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Argeș - secția civilă, avându-se în vedere că, deși pârâta este societate comercială, operează excepția de la regula comercialității înscrisă în dispozițiile art.4 Codul comercial, potrivit cărora "se socotesc afară de acestea (prevăzute în art.3 - ) ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul".
De asemenea, la data de 18.01.2008 s- stabilit de către tribunal că, în prezenta cauză calea de atac este apelul, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.50 din 29 februarie 2008, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Pitești.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr.2360/12.06.2003, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a dispus obligarea pârâtei, în solidar cu intervenientul, să plătească reclamantului suma de 38.880 lei actualizată succesiv pe măsura scadenței, să plătească reclamantului 3.000.000 lei ROL lunar cu titlu de prestație periodică majorată și să plătească la 3 ani o dată contravaloarea unei proteze modulare de coapsă cu vacuum; anual contravaloarea unei perechi de pantofi ortopedici. Totodată, s-a respins acțiunea față de intervenientul.
Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.1151/R/2003 a Tribunalului Argeș, prin care s-a admis recursul declarat de pârâtul, s-a modificat în parte sentința în sensul că s-a respins acțiunea față de acesta și a fost obligată pârâta "Automobile " să plătească reclamantului suma de 185.000.000 lei ROL reprezentând contravaloarea unei proteze de fabricație germană la fiecare 3 ani și anual contravaloarea unei perechi de pantofi ortopedici, a fost respinsă cererea privind prestația periodică bănească, menținându-se în rest sentința.
Prin sentința civilă nr.2603/08.06.2004, pronunțată de Judecătoria Pitești și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.274/R/22.02.2005 a Tribunalului Argeșs -a admis excepția autorității de lucru judecat formulată de către pârâta "Automobile ", s-a respins cererea reclamantului și s-a respins recursul declarat de acesta (22-26, dosar fond).
S-a reținut că în prezenta cerere formulată de către reclamantul se solicită să se dispună actualizarea contravalorii și a perioadelor de timp conform modificărilor situației actuale legate de sănătatea acestuia. Astfel, proteza să fie acordată o dată la 2 ani, perechea de pantofi speciali o dată la 6 luni și la tarifele actuale, totul cu titlu de situație conformă cu starea actuală de sănătate.
Cererea inițială reclamantului a fost precizată și completată la termenul din 25.09.2006 (39, dosar fond) în sensul că se solicită obligarea pârâtei la încă o proteză de picior identică cu cea inițială și cuvenită deja de rezervă determinată de condițiile actuale de muncă și de vârsta acestuia, iar această proteză o solicită nu o dată la 2 ani, ci odată la 4 ani; un cărucior pentru persoane cu dizabilități, astfel cum este descris, un autoturism special adaptat, un de sprijin și orteză special adaptată, prestație periodică lunară nouă, astfel cum este arătată în această cerere.
S-a mai reținut că în cauza de față nu există autoritate de lucru judecat, deși litigiul se desfășoară între aceleași părți și aparent cu privire la același obiect, având aceeași cauză.
Instanța a reținut că solicitările reclamantului în prezenta cauză sunt altele decât cele asupra cărora s-a stabilit prin sentințele anterioare, cu toate că izvorăsc din aceeași faptă ilicită, respectiv accidentul produs în anul 1978 și prejudiciul creat, respectiv infirmitatea produsă reclamantului.
În acțiunea de față, reclamantul a arătat o situație de fapt nouă determinată de fapta ilicită a pârâtei, astfel că, în mod eronat prima instanță a soluționat procesul pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art.297 pct.1 Cod procedură civilă, apelul a fost admis, desființată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta "Automobile ", invocând următoarele motive:
Se susține că decizia este nelegală întrucât instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății iar hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din codul d e procedură civilă.
În cauză exista autoritate de lucru judecat, întrucât, asupra cererii având ca obiect plata unei noi prestații periodice actualizate la inflație, aceeași instanță s-a pronunțat prin sentința civilă nr.2603/08.05.2004, irevocabilă prin decizia civilă nr.274/R/22.02.2005, prin care s-a statuat că autoritatea de lucru judecat își produce efectele, întrucât între aceea și cea soluționată prin sentința civilă nr.2360/12.06.2003 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1151/R/19.11.2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, există identitate de obiect, cauză și părți.
Astfel, s-au formulat aceleași cereri, s-au invocat aceleași motive de fapt și de drept, au figurat aceleași părți, a fost urmărit același scop (prestație periodică adecvată condițiilor de viață personală ale reclamantului, prețurilor și "nivelului de trai din A" și nicidecum stării de nevoie a acestuia.
Ulterior comunicării întâmpinării, reclamantul a completat cererea sa, solicitând în plus fața de cererea introductivă o proteză de rezervă, odată la 4 ani, un cărucior de persoane cu dizabilități, odată la 2 ani, un autoturism special adaptat odată la 5 ani, un de sprijin și orteză special adaptată, la o perioadă de 6 luni, toate fiind solicitate cu același titlu și anume prestație periodică.
Prin sentința civilă nr.3927/02.07.2007, Judecătoria Piteștia stabilit că sunt întrunite cerințele art.1201 Cod civil, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea reclamantului însă, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că, în speță, nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece " solicitările reclamantului sunt altele decât cele asupra cărora s-a stabilit prin sentințele anterioare, cu toate că izvorăsc din aceeași faptă ilicită, respectiv accidentul produs în 1978 și prejudiciul creat, respectiv infirmitatea reclamantului".
În realitate, obiectul cererii de chemare în judecată, constă în obligația de plată a unor despăgubiri periodice pentru consecințele unui accident de muncă produs în anul 1978, respectiv pretenții izvorâte din răspunderea civilă delictuală (art.998-999 Cod civil).
Prin cele trei cereri de chemare în judecată (dosarele nr.10799/2002, nr.1185/2004 și nr- ale Judecătoriei Pitești ) s-au invocat aceleași motive de fapt și de drept, urmărindu-se obținerea aceluiași scop și anume prestații periodice în bani, care să corespundă mai mult "nivelului de trai din SUA" decât stării de nevoie a reclamantului.
Mai mult, prin cererea introductivă, reclamantul-intimat a solicitat "ca pornindu-se de la sentința civilă nr.2360/12.06.2003, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1151/R/2003, dată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.10799/2002. pârâta a fost obligată la contravaloarea unei proteze de coapsă (la 3 ani) și a unei perechi de pantofi ortopedici (anual) să se dispună actualizarea contravalorii și a perioadei de timp.. ca proteza să fie acordată la 2 ani și perechea de pantofi speciali odată la 6 luni".
Astfel formulată, cererea de chemare în judecată are și semnificația unei căi de atac împotriva unei hotărâri irevocabile (decizia civilă nr.1151/R/19.11.2003), ceea ce nu se poate admite.
Instanța de apel nu a analizat sentința apelată, raportat și cu privire la acest aspect de natură să ducă la respingerea cererii ca inadmisibilă dacă nu la menținerea acesteia având în vedere autoritatea de lucru judecat.
Recursul este nefondat.
Prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1201 cod civil.
Potrivit art.1201 Cod civil, pentru a exista lucru judecat, dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un litigiu anterior, trebuie să existe identitate de părți, de obiect și de cauză.
Instanța de apel a apreciat corect ca nefiind îndeplinite aceste cerințe legale, deoarece, solicitările reclamantului în speța dedusă judecății au o altă cauză, respectiv deteriorarea stării sănătății ivită ulterior accidentului reclamantului, care impune adaptarea prestației periodice la noile nevoi.
Răspunderea delictuală este obligația celui care a cauzat altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită care îi este imputabilă, de a repara astfel paguba pricinuită.
Prin repararea integrală a prejudiciului se înțelege înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară (restitutio in integrum).
O altă caracterizare a acestui principiu o găsim în literatura de specialitate unde se arată că prin repararea integrală a prejudiciului se înțelege înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, adică repararea în întregime a prejudiciului în scopul restabilirii pe cât posibil a situației anterioare producerii acestuia.
Principiul este consacrat legislativ înart. 998-999 civ.cât și înart. 1073 civ.șiart. 1084 civ.aceste din urmă două articole consacrând obligația generală de reparare a prejudiciului, valabilă atât pentru raporturile civile extracontractuale cât și pentru cele contractuale.
Prin urmare, repararea integrală a prejudiciului este principiul fundamental al răspunderii civile, deoarece răspunderea civilă se realizează prin reparare, iar repararea nu poate fi decât integrală, stabilirea întinderii reparației având în vedere atât paguba suferită, cât și beneficiul nerealizat, principiu aplicat in mod corect de către instanța de apel.
Față de cele ce preced, este privită ca neîntemeiată susținerea conform căreia cererea de chemare în judecată are și semnificația unei căi de atac împotriva unei hotărâri irevocabile.
Pentru aceste considerente soluția adoptata de instanța de apel este legală motiv pentru care recursul este privit ca nefondat și va fi respins ca atare in temeiul art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta "AUTOMOBILE RENAULT", cu sediul în,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.50 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./03.07.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan