Obligație de a face. Decizia 234/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 234/
Ședința publică din 20 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorii, și, domiciliați în B,-, sector 2, împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenții-contestatori, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/19.06.2008 emisă de Baroul B - Cabinet individual, lipsă fiind intimații Orașul prin Primar, Consiliul local și Primăria orașului.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.-/22.05.2008 aflată la fila 176 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurenților-contestatori depune la dosar delegație de reprezentare și completare a motivelor de recurs.
Curtea, din oficiu, pune în discuție tardivitatea motivelor recursului depuse la acest termen de judecată.
Apărătorul recurenților-contestatori precizează că recursul vizează o încheiere care nu se comunică și pentru care nu s-a prevăzut un termen pentru depunerea recursului, deci și completarea motivelor de recurs este depusă în termen. Precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurenților-contestatori solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, schimbarea în tot a încheierii de ședință din data de 11 martie 2008 și continuarea judecății, arătând că instanța de apel s-a aflat într-o gravă eroare, deoarece dosarul nr- al Tribunalului Vâlceaa fost suspendat în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă și nu în temeiul art.242 pct.1 Cod procedură civilă, așa cum greșit s-a consemnat în încheierea de ședință; se mai arată că, instanța, fără temei legal a suspendat prezenta cauză până la data soluționării irevocabile a altui dosar care, este deja suspendat până la data soluționării irevocabile a dosarului de față, creându-se astfel un blocaj juridic. Față de această situație, recurenții sunt împiedicați să-și exercite dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, încălcându-se astfel art.21 din Constituție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
CURTEA:
Constată că la data de 27.12.2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Orașul prin Primar, Consiliul Local și Primăria Orașului pentru ca pe baza hotărârii ce se va pronunța în cauză să se dispună în temeiul dispozițiilor art.494 din Codul civil, obligarea pârâților să desființeze construcția edificată pe terenul situat în, Șoseaua E 81, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată de către reclamanți că sunt proprietarii terenului în litigiu, iar acesta nu a fost nici cooperativizat și nici trecut în proprietatea statului în temeiul vreunui act normativ sau administrativ.
Deși încă din anul 1992 reclamanții au formulat mai multe cereri de reconstituire, retrocedare, notificări, întemeiate atât pe legile fondului funciar, cât și în baza Legii nr.10/2001, până în prezent nu li-a răspuns reclamanților în nici un fel.
Cu toate că nu aveau nici un titlu de proprietate pe teren, pârâții au început construcția unui imobil pe teren în cadrul Programului ANL, motiv pentru care atitudinea pârâții nu poate fi calificată decât aceea privind situația juridică a de rea-credință.
Tribunalul Vâlcea, prin încheierea din 11 martie 2008 a dispus suspendarea din oficiu a cauzei în baza dispozițiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă până la data soluționării irevocabile a dosarului nr- al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a precizat că prin acțiunea de față reclamanții au solicitat desființarea unei construcții ANL de pe terenul pentru care aceștia au pornit o acțiune în baza Legii nr.10/2001, ce face obiectul dosarului nr- și atâta vreme cât până în prezent nu se află în posesia unui titlu de proprietate cauza de față nu se poate soluționa.
Împotriva încheierii pronunțate de tribunal, în termen legal au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă după cum urmează:
- Instanța fondului s-a aflat într-o gravă eroare, deoarece dosarul nr- al Tribunalului Vâlceaa fost suspendat în temeiul dispozițiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a cauzei de față și nu în temeiul dispozițiilor art.242 pct.1 Cod procedură civilă, cum greșit s-a consemnat în încheierea de ședință. De altfel, apărătorul recurenților s-a opus în mod vehement acestei suspendări, deoarece ambele dosare fiind suspendate se ajunge la un veritabil blocaj al celor două litigii.
- Suspendarea a fost pusă în discuție din oficiu, însă instanța a fost lipsită de rol activ deoarece nu a dispus atașarea dosarului nr- al Tribunalului Vâlcea pentru a se face verificările de rigoare.
- În mod nelegal s-a dispus suspendarea dosarului de față cu motivarea că trebuie obținut titlu de proprietate în sensul dispozițiilor Legii nr.10/2001, deoarece este imposibilă restituirea în natură a terenului atâta vreme cât acesta este ocupat de construcția ANL, situație în care în mod normal trebuia să se judece dosarul de față în sensul demolării construcției edificate de rea-credință și numai după aceea să soluționeze dosarul privind restituirea în natură a terenului.
Examinând actele și lucrările dosarului și încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-reclamanți, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată, deoarece în mod legal s-a dispus de către prima instanță suspendarea soluționării cauzei de față în baza dispozițiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă.
Este adevărat că în considerentele acestei încheieri se precizează că dosarul nr- al Tribunalului Vâlceaa fost suspendat în condițiile art.242 pct.1 Cod procedură civilă și examinând încheierea din dosarul respectiv se constată că acesta a fost suspendat tot în temeiul dispozițiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului de față.
Însă, Curtea din oficiu, la fila 179 din dosar, a atașat la dosarul de față încheierea din 7 februarie 2008 din dosarul nr-.
Din conținutul acestei încheieri, rezultă în mod clar că părțile au obținut această suspendare prin simplul acord și în mod eronat instanța în loc să facă aplicațiunea dispozițiilor art.242 pct.1 Cod procedură civilă a suspendat judecata cauzei conform prevederilor art.244 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv până la soluționarea dosarului nr-, absolut fără nici o motivare în sensul existenței obligatorii a legăturii de cauzalitate dintre cele două cauze.
Cu alte cuvinte, prin simplul acord de voință s-a procedat la suspendarea respectivei cauze.
În ceea ce privește cea de-a doua critică și anume aceea prin care se invocă lipsa de rol activ a primei instanțe în sensul că nu a dispus atașarea dosarului nr- pentru a se face verificări privind temeiul legal al suspendării, așa cum s-a precizat mai sus, suspendarea îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art.244 alin.1 Cod procedură civilă, iar prin verificările făcute din oficiu de către C se impune menținerea acestei încheieri.
În fine, nici ultima critică nu este fondată și anume aceea prin care practic se invocă faptul că nu erau îndeplinite dispozițiile art.244 pct.1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor textului de lege special, instanța poate dispune suspendarea judecății atunci când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Astfel, în cauza de față reclamanții au solicitat desființarea construcției edificată de către intimații-pârâți cu motivarea că terenul le aparține în proprietate, iar pârâții au situația juridică a de rea-credință și pe cale de consecință au solicitat demolarea acestei construcții.
Pentru a se putea dispune vreo măsură legală cu privire la construcțiile edificate pe un teren, recurenții-reclamanți trebuie să facă, obligatoriu, dovada dreptului de proprietate pe terenul respectiv.
Așa după cum se recunoaște și este evident, recurenții nu dețin până în prezent un titlu de proprietate și aceștia au formulat în baza Legii nr.10/2001 o acțiune privind restituirea în natură a terenului pentru care pretind că sunt proprietari, acțiune ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Vâlcea.
Este evident că numai după soluționarea dosarului privind restituirea în natură a terenului aceștia vor putea finaliza prezenta acțiune, pentru că nici o instanță nu poate să dispună măsuri de demolare a construcțiilor atâta vreme cât recurenții-reclamanți nu justifică calitatea procesuală activă și interesul evident, legitimându-se în cazul unei acțiuni în revendicare și care poate fi calificată și cea în temeiul legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001.
Motivarea recurenților că nu s-ar putea dispune restituirea în natură a terenului întrucât pe teren se află construcții efectuate în mod neautorizat de către intimații-pârâți, este pur gratuită deoarece Legea nr.10/2001 cuprinde numeroase prevederi care au în vedere și situația de față și anume aceea a construcțiilor edificate de terți în mod abuziv după intrarea în vigoare a acesteia și după formularea notificărilor de către proprietarii îndreptățiți.
Reținând deci că în mod legal s-a dispus suspendarea prezentului dosar până la clarificarea situației juridice a terenului în litigiu și că în mod legal s-a făcut aplicațiunea prevederilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și 316 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, cu domiciliul ales în B,-, sector 2, împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți ORAȘUL - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL și PRIMARIA ORAȘULUI, cu sediul în Râmnicu V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/03.07.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache