Obligație de a face. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 25
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 552 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, lipsă fiind reprezentanții intimaților Consiliul Local I și Primarul Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al treilea termen de judecată, s-a comunicat intimatului Consiliul Local I duplicatul înscrisurilor depuse la termenul de judecată anterior de către recurentă.
Interpelată, recurenta arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Recurenta arată că hotărârea recurată este netemeinică, nelegală, nefondată și insuficient motivată, reprezintă o înșiruire a unor afirmații cu citarea unor articole, fără să fie interpretate de instanță.
Precizează că nu este motivată decizia instanței care i-a dat câștig de cauză, aceasta a fost anulată pur și simplu. Dispozițiile HG nr. 884/2004 în baza cărora se fac concesionările spațiilor, se referă la durata contractului inițial și nu la prelungirea acestuia. A fost solicitată legal prelungirea contractului de concesionare. Instanța de apel a avut în vedere disp. art. 484 al.3 din Legea nr. 95/2006, conform cărora medicii dentiști ce au depășit limita de vârstă pentru pensionare, pot profesa în continuare în unități sanitare private. Nu s-a specificat faptul că adresa Ministerului Sănătății prevede aceleași spații din strada - - pentru care s-a solicitat prelungirea contractului. Tribunalul Iașia schimbat sentința Judecătoriei Iași fără nici o motivare, fiind citat doar art. 5 pct.3 din HG nr. 884/2004 legat de modalitatea de încetare a duratei contractului. Prin acțiunea de față instanța se pronunță asupra legalității prelungirii contractului, fiind exprimat doar argumentul nefondat al Consiliului Local
Arată că la pagina 8 instanța de apel transcrie afirmațiile Consiliului Local I din care rezultă că este adevărat că reclamantul a obținut avizul de liberă practică. Contractul de asigurare nu are legătură cu contractul de concesionare.
Dispozițiile art. 30 din Legea nr. 219/2005 privind regimul concesionărilor prevăd că se poate prelungi contractul prin simplul acord al părților. În cauză nu există nu acord de voință.Această interpretare nu este conformă cu spiritul legii, Consiliul Local I deține spațiile cu destinații medicale pentru populație, a refuzat prelungirea concesionării obstrucționând activitatea cabinetului și deservirea populației. Instanța nu a luat în considerare hotărârea care a anulat definitiv și irevocabil contractul, copia hotărârii a fost depusă la dosar.
Mai arată recurenta că instanța de judecată nu a ținut cont de toate înscrisurile de la dosar.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, păstrarea sentinței Judecătoriei Iași. Solicită, de asemenea, a se avea în vedere dispozițiile art. 488 al.3 din Legea nr. 95/2006, ale art. 12 din HG nr. 884/2004 și nu cele ale art. 5 din HG nr. 884/2004.
Precizează că tatăl său a fost avocat, închis în perioada comunistă, a fost dat afară din școli de nenumărate ori. A depus la dosar certificatul de lucrător al tatălui său din care rezultă că recurenta ar avea dreptul să lucreze în sectorul de stat și în cel privat.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 4208 din 11.04.2006 a Judecătoriei Iași, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu Consiliul Local I și Primarul Municipiului
Au fost obligați pârâții să încheie cu reclamanta contractul de concesiune a spațiului situat în I,-, corp B, parter, cabinet 5. S-a respins totodată capătul de cerere privind obligarea pârâților la vânzarea spațiului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Consiliul Local I, care a fost admis prin decizia civilă nr. 552 din 12 iunie 2009 Tribunalului Iași; s-a constatat prin decizie că judecătoria este competentă material în soluționarea cauzei și admițând apelul a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local I și Primarul Municipiului
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut:
Cu privire la competența în soluționarea în primă instanță a cauzei, tribunalul va constata că aceasta, față de obiectul acțiunii, revine Judecătoriei Iași care a și soluționat-
Prin cererea înregistrată inițial, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului I și Consiliul Local al Municipiului I, solicitând obligarea acestora la încheierea contractului de vânzare a spațiului în care își desfășoară activitatea profesională situat în I, str. -, nr. 54, Corp B, parter - Cabinet nr. 5 dar și prelungirea contractului de concesiune pentru respectivul spațiu.
Instanța de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la vânzarea spațiului în litigiu dar cu privire la acesta niciuna dintre părți nu a declarat apel.
Apelul pârâților vizează doar admiterea capătului de cerere privind obligarea lor la încheierea contractului de concesionare.
Reclamanta deține spațiul respectiv ca și cabinet medical individual, din anul 1999 pentru care, ulterior, în anul 2005 încheiat cu Consiliul Local I, un contract de concesionare în momentul trecerii lui din proprietatea publică Direcției de Sănătate Publică I, în proprietatea privată Consiliului Local
La data formulării cererii inițiale de concesionare spațiului -23.11.2004 - doamna solicitat încheierea acestui contract, până la 31.12.2010 dar Consiliul Local nu fost de acord și i- concesionat spațiul până la împlinirea vârstei sale legale de pensionare - 01.05.2005. Reclamanta avea aprobarea Direcției de Sănătate Publică Județului și Colegiul Medicilor Dentiști din România așa cum rezultă din adresele din 30.03.2005 și 31.03.2005 pentru continuarea activității profesionale după împlinirea vârstei de pensionare inițial până la data de 21.12.2005, și, ulterior, pentru întreg anul 2006, conform adreselor nr. 1844/15.02.2006 și 31/6.02.2006.
Articolul 484, alin. 3 din Legea nr. 95/2006 a Sănătății, prevede că " dentiști care au depășit limita de vârstă pentru pensionare, pot profesa în continuare în unități sanitare private. Desfășurarea activității se face pe baza certificatului de membru și al avizului anual al Colegiului Medicilor din România" dar Hotărârea Guvernului nr. 884/3 iunie 2004 prevede că: "În situația în care concesionarul îndeplinește condițiile în vederea pensionării pentru limita de vârstă la un termen care se înscrie în cadrul duratei minime concesiunii, contractul de concesiune se va încheia pe o perioadă care să nu depășească data limită de pensionare".
Această ultimă dispoziție legală menționată nu obligă concesionarul să își înceteze activitatea medicală dacă dorește să lucreze în continuare și obține avizul de liberă practică de la Colegiul Medicilor, însă nu obligă nici concedentul să îi prelungească contractul de concesiune după data legală de pensionare.
Articolul 5 din HG884/2004 prevede că durata concesiunii se stabilește de către părți, nu poate fi mai mică de 15 ani dar nu poate depăși durata prevăzută de actele normative în vigoare.
Conform art. 5 pct. 3 din HG884/2004 încetarea contractului de concesiune poate avea loc "la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune" iar în contractul de concesiune încheiat de părți se prevede la art. 8 pct. a că "Prezentul contract de concesiune încetează la expirarea duratei stabilite în prezentul contract (respectiv 01.05.2005 - data limită de pensionare d-nei -), dacă părțile nu convin în scris prelungirea acestuia, în condițiile legii".
Este adevărat că reclamanta obținut avizul de liberă practică și încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate dar aceasta nu obligă pârâții la prelungirea contractului de concesionare.
Așa cum arată însăși intimata reclamantă, art. 30 din Legea nr. 219/1998, privind regimul concesiunilor prevede în sensul următor:"Contractul de concesionare poate fi prelungit prin simplul acord de voință al părților" dar în speță nu există un acord de voință al părților în cauză iar legea nu impune pârâților o obligație în acest sens.
Reclamanta - a formulat în termen legal recurs împotriva deciziei civile nr. 552/12.06.2009 a Tribunalului Iași, pe care o consideră netemeinică, nefondată și ilegală, deoarece este insuficient motivată, instanța de apel a interpretat eronat legea, aplicând texte neopozabile speței.
Astfel, arată recurenta, instanța de apel citează eronat:
- art. 5 din HG884/2004, în baza cărora se fac concesionările spațiilor pentru cabinete medicale, text ce se referă la durata inițială a contractului de cesionare și nu la prelungirea acestuia. Recurenta relatează pe larg, în considerarea acestui motiv, parcursul litigiului său;
- eronat se citează în hotărârea instanței de apel și dispozițiile art. 5 pct. 3 din HG884/2004, legat de modalitatea de încetare a contractului, încetarea contractului nefiind contestată de ea și nu face obiectul prezentului litigiu;
- deși instanța de apel reține că a obținut avizul de liberă practică și a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate contract pentru continuarea activității profesionale, constată eronat că aceasta nu obligă pârâții la prelungirea sau încheierea contractului de concesiune, ci acesta poate fi prelungit prin acordul de voință al părților. Recurenta susține că această interpretare dată de instanța de apel textelor nu este conformă cu spiritul legii, care vorbind de posibilitatea de prelungire a concesionării doar la simpla exprimare de voință a părților, legiuitorul a înțeles cât de simplă este această procedură, nefiind legată de voințe arbitrare ale proprietarului.
Se arată de recurentă că în lipsa unor motive obiective de prelungire a contractului de concesiune și în prezența tuturor avizelor cerute de legea sănătății, refuzul prelungirii este ilegal.
Recursul nu este fondat.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar se reține că este legală decizia recurată, fiind pronunțată prin aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale în materie raportat la obiectul cauzei.
Astfel, prin acțiunea introductivă de instanță, așa cum a fost modificată pe parcursul judecății în primă instanță, reclamanta-recurentă a solicitat să fie obligați pârâții - Consiliul Local I și Primarul Municipiului I -, să-i vândă spațiul în care-și desfășoară activitatea profesională (medic) și totodată să-i oblige pe pârâți să încheie cu ea, reclamanta contract de concesionare pentru spațiul din I,-, corp B, parter, cabinet 5, deoarece contractul său încetase la 31 decembrie 2005, prin ajungerea la termenul de concesionare prevăzut în contract.
Reclamanta-recurentă, nu a solicitat și instanța de fond nefiind investită, nu s-a pronunțat cu privire la prelungirea contractului de concesiune încheiat în 2005, aspect care nu a fost apelat de aceasta.
Instanța de fond, în limitele investirii s-a pronunțat cu privire la obligarea pârâților (pe obligație de a face) să încheie cu reclamanta-recurentă contract de concesiune pentru spațiul menționat. Acest aspect nu a fost apelat de reclamanta-recurentă.
Prelungirea contractului de concesiune din anul 2005 format obiectul altui dosar (nr. 1208/2006 al Tribunalului Iași ) soluționat definitiv și irevocabil, prin decizia nr. 1684 din 27 noiembrie 2007 Curții de Apel Suceava - secția contencios administrativ și fiscal - prin respingerea recursului formulat de - împotriva sentinței nr. 4684/E din 13 octombrie 2006 Tribunalului Iași - secția contencios administrativ.
Așa fiind motivele de recurs care vizează prelungirea contractului de concesiune din 2005, nefăcând obiectul prezentei cauze, nu se impun a fi analizate.
Faptul că în considerentele hotărârii din apel, tribunalul, alăturat considerentelor ce i-au format convingerea în capătul de cerere privind încheierea contractului de concesiune, face referire și la aspectele privind prelungirea contractului din 2005, nu se sancționează cu nulitatea hotărârii atacate.
Obiect al controlului judiciar în căile de atac sunt numai capetele de cerere asupra cărora s-a pronunțat instanța de fond nu și argumentul și apărările invocate ca motive în apel și în recurs, și asupra cărora nu s-a pronunțat prima instanță, nefiind legal investită.
De altfel, prin declarația de recurs, reclamanta-recurentă a precizat că nu a atacat încetarea contractului de concesiune din 2005, iar pentru prelungire s-a judecat în altă cauză.
Fără a se reține autoritatea de lucru judecat cu privire la prelungirea contractului, Curtea reține că pentru prima dată, în căile de atac nu se pot formula alte cereri și apărări ce nu au format obiectul judecății în primă instanță, potrivit art. 294 cu referire la art. 316 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 552 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
03.02.2010
2 ex.
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Valeria Cormanencu Stanciu, Elena
