Obligație de a face. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5962/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 26
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 874 din 7.07.2006 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată după repunerea pe rol, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise formulate de intimata prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că dosarul în legătură cu care s-a dispus suspendarea prezentei cauze a fost soluționat la Înalta Curte de casație și Justiție B irevocabil.
Recurentul invocă un motiv de ordine publică privind calitatea procesuală a intimatei și a mandatarului acesteia.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul părților asupra excepției invocate de recurent și pe fondul cauzei.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr.11579/13.12.2004 Judecătoria Iași dispune:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul pârât, împotriva pârâtei - reclamante.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă.
Obligă pârâta reclamantă să încheie cu reclamantul pârât contract de închiriere pentru spațiul locativ situat în I,- pentru perioada de timp rămasă până la împlinirea perioadei de timp legale de 5 ani, după scăderea perioadei de timp pentru care contractul de închiriere a fost prelungit de drept, adică perioada de timp cuprinsă între 01.08.2002 și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Obligă pe reclamantul pârât să plătească pârâtei reclamante o chirie lunară în cuantum de 3.600.000 lei, până când vor interveni modificări cu privire la veniturile nete obținute de membrii familiei reclamantului pârât.
Obligă pe reclamantul pârât să-i plătească pârâtei reclamante suma de 57.741.887 lei reprezentând cuantumul chiriei cumulate pentru perioada 01.08.2002 - 30.09.2004.
Obligă pe pârâta reclamantă să-i plătească reclamantului pârât suma de 98.637.820 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile pe care reclamantul pârât le-a efectuat la spațiul locativ închiriat.
Compensează între părți cheltuielile de judecată și în consecință constată că fiecare parte a efectuat cheltuieli de judecată a căror contravaloare este aproximativ egală cu pretențiile admise de instanță.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
Pârâta reclamantă prin mandatarul ei l-a notificat pe reclamantul pârât la data de 30.07.2002, în legătură cu încheierea unui contract de închiriere pentru spațiul locativ deținut, dar nu prin intermediul executorului judecătoresc, așa cum prevede art.10 alin 1 din OUG nr.40/1999, aceasta având ca urmare respingerea acțiunii de evacuare pe care a formulat-o împotriva reclamantului - pârât.
Abia la data de 02.05.2003, reclamantul pârât a notificat corect, prin executorul judecătoresc, iar la data de 21.05.2003 el a răspuns la notificare, în interiorul termenului legal de 60 de zile.
Contractul de închiriere urmează a fi încheiat de părți doar pentru perioada rămasă până la împlinirea termenului de 5 ani, deoarece din iulie 2002 operat de drept prelungirea contractului de închiriere, așa cum prevăd disp. art.15 alin 2 din Legea nr.10/2001, dar numai pentru o perioadă de 5 ani.
Cuantumul chiriei va fi stabilit în funcție de veniturile sale lunare obținute de reclamantul pârât și soția sa, iar chiria datorată pentru perioada 01.08.2002 - 30.09.2004 va fi calculată în funcție de veniturile reclamantului pârât și a soției sale din fiecare lună în parte, conform tabelului aflat la fila 69 dosar, rezultând astfel un debit de 57.741.887 lei și nu de 94.000.000 lei, cum a solicitat pârâta reclamantă prin mandatarul său.
Potrivit contractului de închiriere aflat la fila 76 dosar, reclamantul pârât avea obligația de a efectua lucrări de întreținere și reparații a spațiului locativ închiriat, nefiind necesar acordul proprietarului pentru efectuarea acestora.
Urmează ca pârâta reclamantă să fie obligată la plata către reclamantul pârât a sumei de 98.637.820 lei, rezultată din expertiza efectuată în cauză, reprezentând c/val. îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la spațiul locativ închiriat de către reclamantul pârât, lucrări care profită proprietarului spațiului locativ, respectiv pârâtei - reclamante.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea, dispunând în sensul celor mai sus expuse.
În baza art.276 Cod procedură civilă vor fi compensate cheltuielile de judecată, constatându-se că ambele părți din prezenta cauză au efectuat cheltuieli pentru judecarea cauzei a căror contravaloare este aproximativ egală cu cheltuielile pe care fiecare le-a efectuat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantul cât și pârâta.
Prin decizia civilă nr. 874 din 7.07.2006 a Tribunalului Iași se respinge excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active.
Respinge apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.11579 din 13.12.2004 pronunțată de Judecătoria Iași.
Admite apelul formulat de pârâta reclamantă împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantului pârât având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la încheierea contractului de închiriere.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 86.830.000 ROL cu titlu de chirie aferentă perioadei01.08.2002 - 30.09.2004.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei o chirie lunară în cuantum de 3.600.000 ROL începând cu data de 01.10.2004 și până la data pronunțării prezentei decizii.
Obligă intimatul-apelant să plătească apelantei- intimate suma de 14.746.500 ROL cheltuieli de judecată în apel.
celelalte dispoziții ale sentinței apelate relative la admiterea în parte a acțiunii principale și a cererii reconvenționale, la plata contravalorii îmbunătățirilor în cuantum de 98.637.820 ROL și la compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelurilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul 20594/2003 reclamanta a solicitat instanței să dispună în contradictoriu cu pârâtul pe calea ordonanței președințiale evacuarea acestuia din imobilul situat în I,-. în ședința publică din data de 12.01.2004 instanța a dispus disjungerea și înregistrarea separată a cererii reconvenționale formulate de prin care acesta solicită obligarea reclamantei la încheierea unui nou contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani și să fixeze nivelul chiriei datorate în raport cu veniturile nete lunare pe familie și pe membru de familie, cu suprafața locuibilă închiriată și cu poziționarea acesteia la demisolul imobilului din-precum și obligarea reclamantei la plata despăgubirilor în valoare de 175.000.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare și utile.
Fără a prezenta relevanță în prezentul litigiu și fără ca tribunalul să poată analiza legalitatea măsurii dispuse de Judecătoria Iași prin încheierea pronunțată la data de 12.01.2004 se au în vedere consecințele juridice ale pronunțării acestei încheieri. Este adevărat că în cadrul cererii reconvenționale potrivit art.119 Cod procedură civilă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, însă aceste 2 cereri respectiv cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională își mențin dependența ce rezultă din interpretarea art.119 Cod procedură civilă, atâta vreme cât ele se soluționează în cadrul aceluiași litigiu, fie odată cu cererea principală, fie deosebit atunci când numai cererea principală este în stare de judecată.
În prezentul litigiu Judecătoria Iași așa cum deja s-a arătat a dispus disjungerea cererii reconvenționale de cererea principală. Dincolo de motivele care au determinat pronunțarea acestei încheieri, această cerere intitulată în cadrul dosarului nr.20594/2003 "cerere reconvențională" și-a pierdut caracterul său rezultat din art.119 Cod procedură civilă, de dependentă, de legătură cu cererea reclamantei.
Ca atare la rândul său, pârâta din această cerere înregistrată sub nr.986/2004 pe rolul Judecătoriei Iași poate, în conformitate cu disp. art.119 Cod procedură civilă să formuleze pretenții proprii față de reclamant.
Relativ la pretențiile formulate, tribunalul reține că prin dispoziția nr.902 din data de 30.05.2002 Primarul municipiului Iar estituit în natură pârâtei - reclamante imobilul preluat de stat cu titlu valabil situat în I,- ( fost 32) compus dintr-un apartament situat în corpul de clădire C 2114 împreună cu o cotă indiviză din terenul construit aferent clădirii în suprafață de 94,68. Predarea primirea imobilului s-a făcut prin procesul verbal nr.10591/29.07.2002. În acest proces verbal s-a reținut că la adresa din- figurează în calitate de chiriași familia. Cele reținute prin procesul verbal sunt confirmate de contractul de închiriere nr.3836/23.07.2001 încheiat între Consiliul Local al municipiului I, în calitate de locator și în calitate de locatar pe o durată de 5 ani de zile cu începere de la 1.07.2001 până la data de 1.07.2006.
Această situație de fapt determină incidența în cauză a disp. art.13 alin 1 din Legea nr.10/2001. Potrivit acestora"În cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în OUG nr.40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de locuințe aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.241/2001, cu modificările și completările ulterioare".
Din interpretarea disp. art.13 alin 1 din Legea nr.10/2001 rezultă că proprietarii puși în posesiunea imobilelor în discuție vor respecta dispozițiile din acest act normativ în ce privește prelungirea contractelor de închiriere, reînnoirea acestora, stabilirea și plata chiriei. între cele 2 prorogări legale, reglementate de OUG nr.40/1999 și de Legea nr.10/2001 este dată de faptul că în primul caz prorogarea se produce condiționat de cererea chiriașului pe când în cel de al doilea caz reglementat de art.13 și următoarele din Legea nr.10/2001 prorogarea operează de drept.
Principiul care guvernează aplicarea legii civile în timp respectiv principiul aplicării imediate a legii civile noi, stă la baza determinării datei în raport de care operează prelungirea de drept a contractului de închiriere.
Lipsa unei mențiuni speciale privitoare la data de la care are efect prelungirea face ca orice altă interpretare în afara aceleia că reperul l-ar constitui data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 să fie zădărnicită.
Nici "îndrumarea" cuprinsă în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 nu poate fi primită. Este fără echivoc că intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili ca punct de plecare pentru calcularea termenului de 5 ani data intrării în vigoare a legii. Aceasta rezultă cu atât mai mult cu cât în art.13 din Legea nr.10/2001 se face trimitere la.nr.OG40/1999 ale cărei dispoziții sunt aplicabile. Or, în OUG nr.40/1999 prin care se asigură protecția unor categorii de chiriași, se stipulează expres că termenul de 5 ani cu care contractele de închiriere se prelungesc, se calculează de la data intrării în vigoare a ordonanței. Dincolo de derogările de la dispozițiile OG. nr.40/1999 aduse de art. 15 și următoarele din Legea nr.10/2001, derogări care nu pot fi decât exprese, dispozițiile OG nr.40/1999 în ce privește prelungirea contractelor de închiriere sunt aplicabile. Această "aplicabilitate" prevăzută de art.13 impune, odată în plus interpretarea fondată pe principiul aplicării imediate a legii civile noi.
Totodată prin norma supusă analizei - cea potrivit căreia urmează a se considera că termenul de 5 ani începe să curgă de la data creării unei situații juridice a imobilului notificat - are loc o deturnare de la sensul legii care este clar și fără echivoc în sensul arătat anterior.
Interpretarea oficială dată în cuprinsul Normelor metodologice nu se impune instanței întrucât pentru a fi autentică este necesar să provină de la însuși organul de stat care a edictat actul normativ supus interpretării. Numai în aceste condiții actul normativ interpretativ poate retroactiva în sensul că face parte din actul normativ interpretat de la data intrării lui în vigoare care este anterioară.
În speță regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 este reglementat, prin lege, respectiv Legea nr.10/2001 în timp ce Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 au fost aprobate prin HG nr.498/2003. În primul caz actul normativ emană de la Parlamentul României, în cel de al doilea caz de la Guvernul României. Doar atunci când interpretarea provine de la însuși organul de stat care a edictat actul normativ supus interpretării, interpretarea are caracter general obligatoriu, ca însuși actul normativ interpretat.
Reținând prorogarea de drept a contractului de închiriere încheiat între Consiliul Local al municipiului I și începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 respectiv 14.02.2001 (conform art.78 din Constituția României în redactarea în vigoare la acea dată) termenul de 5 ani prevăzut de art.2 din NR.OG40/1999 s-a împlinit la data de 14.02.2006. Ca atare cererea de obligare a pârâtei reclamante în calitatea de proprietar a spațiului locativ în litigiu la încheierea unui contract de închiriere este neîntemeiată. Trecerea unui interval de timp de 5 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 face ca acele contracte de închiriere încheiate cu proprietarii persoane fizice sau juridice de drept privat să fie în afara unei protecții legale. Mai mult decât atât, prin nr.OUG8/11.03.2004 s-a reglementat în cadrul articolului unic prelungirea de drept pentru o perioadă de 5 ani a duratei contractelor de închiriere doar pentru suprafețele locative cu destinația de locuințe din proprietatea statului sau a unităților administrativ - teritoriale.
Față de cele reținute este oțioasă orice analiză a aspectelor de fapt și de drept aduse în discuție și care privesc respectarea de părți a dispozițiilor nr.OG40/1999 relative la prelungirea contractului de închiriere, stabilirea și plata chiriei.
Este indeniabil că operând prelungirea de drept a contractului de închiriere reclamantul datorează pârâtei chirie începând cu data de la care în patrimoniul acesteia din urmă s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Potrivit art.15 alin 3 din Legea nr.10/2001 nivelul maxim al chiriei pentru chiriașii persoane fizice din imobilele restituite în natură, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează între venitul mediu net lunar pe economie și dublul acestuia, nu poate depăși 25% din venitul net lunar pe familie. La rândul său, art.31 din nr.OG40/1999 reglementează situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește salariul mediu net lunar pe economie. În acest caz, potrivit alin 1 al art.31 nivelul maxim al chiriei nu poate depăși 15% din venitul net lunar pe familie.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul contabil valoarea chiriei aferente perioadei august 2002 - septembrie 2004 este în cuantum de 86.830.000 ROL. S-a avut în vedere la stabilirea acestei sume atât perioada în care venitul net lunar pe membru de familie s-a situat între venitul mediu net lunar pe economie și dublul acestuia (respectiv luna iunie 2003 și luna mai 2004) cât și perioada în care venitul mediu net lunar pe membru de familie nu a depășit salariul mediu net lunar pe economie ( restul perioadei). În raport de fiecare din cele 2 situații, prin raportul de expertiză în mod corect s-a determinat valoarea totală a chiriei, fie prin aplicarea art.31 din G nr.40/1999, fie a art.15 alin 3 din Legea nr.10/2001.
Chiria stabilită de instanța de fond la suma de 3.600.000 ROL este datorată de reclamantul - pârât în continuarea perioadei pentru care valoarea chiriei s-a calculat global, respectiv începând cu data de 1.10.2004. Chiar dacă din raportul de expertiză rezultă că procentului de 15% calculat la venitul net lunar pe familie îi corespunde suma de 3.670.000 ROL tribunalul are în vedere art.296 partea finală a Codului d e procedură civilă. potrivit acestuia apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Acest text de lege își găsește aplicarea întrucât apelanta a criticat acest capăt de cerere doar sub aspectul neindicării în cadrul sentinței civile a datei de la care se datorează suma de 3.600.000 lei cu titlu de chirie. Pe de altă parte criticile apelantului tind spre o diminuare a acestei sume.
În soluționarea apelului formulat de cu privire la cuantumul chiriei se rețin concluziile raportului de expertiză. Potrivit acestuia chiria aferentă spațiului locativ în litigiu calculată prin raportare la zonă suprafața locativă și confortul oferit este net superioară celei calculate în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în nr.OG40/1999 și Legea nr.10/2001.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a prescripției dreptului la acțiune în capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor necesare și utile nu pot fi primite.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. La rândul său dreptul la acțiune al chiriașului se naște din momentul în care pierde posesia și folosința spațiului pentru care s-au făcut cheltuielile necesare și utile, prin încetarea contractului de închiriere.
Potrivit art.48 alin 2 și 3 din Legea nr.10/2001 obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile revine persoanei îndreptățite atunci când imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil respectiv statului sau unității deținătoare, atunci când imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil.
Valabilitatea titlului presupune ca acesta să fie obținut cu respectarea Constituției perioadei respective Constituția de la 1948) as tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării bunurilor de către stat.
În dispoziția de restituire nr.902/2002 s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil. Sintagma "valabilitatea titlului" așa cum este înscrisă în art.6 alin 3 din Legea nr.213/1998 presupune o analiză a unui organ de specialitate și îndrituit de lege, în urma căreia să se aprecieze dacă prevederile legilor perioadei respective au fost aplicate corect, iar acest lucru este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești. Chiar dacă stabilirea valabilității titlului s-a făcut cu transgresarea legii, de către Primarul municipiului I, în cuprinsul dispoziției nr.902, tribunalul dă eficiență juridică acesteia în considerarea disp. art.1199 Cod civil.
Procesul - verbal încheiat la data de 22.11.1950 nu presupune imanent în condițiile în care nu s-a precizat actul sau faptul juridic prin care statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, că preluarea s-a făcut fără titlu valabil. Mai mult, procesul verbal atestă doar faptul predării - primirii care de cele mai multe ori este consecința fier a aplicării unui act normativ, fie a unui act juridic. Nedepunerea la dosar a întregii documentații care a stat la baza emiterii dispoziției nr.902/2002 pune instanța în imposibilitatea de a stabili valabilitatea titlului statului. În aceste condiții mențiunii din dispoziția nr.902 "imobil preluat de stat cu titlu valabil" i se va da eficiență în rol de prezumție.
Față de acestea, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - proprietare urmează a fi respinsă.
În stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul are în vedere disp. art.48 alin 1 și 5 din Legea nr.10/2001. Potrivit alin 1 chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile. Prin îmbunătățiri, potrivit alin 5, în sensul prezentei legi se înțeleg cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași.
În primul rând Legea nr.10/2001 singura aplicabilă raportului juridic devenit litigios și dedus judecății în capătul de cerere privind sporul de valoare nu impune alte condiții de eficiență a textului art.48 decât ca acele cheltuieli să fi fost făcute pentru însăși conservarea bunului (cheltuieli necesare) sau să conducă la sporirea valorii acestuia (cheltuieli utile).
Dispozițiile Legii nr.10/2001 sunt dispoziții imperative de ordine publică și de imediată aplicare. În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să includă în cuprinsul textului și alte condiții - respectiv ca aceste cheltuieli să fi fost efectuate cu aprobările prevăzute de lege, confirmate pe bază de acte justificative așa cum solicită pârâta - ar fi făcut trimitere la disp. art.43 din nr.OG40/1999.
Această concluzie este impusă de interpretarea sistematică a legii civile în care trebuie să se țină seama de raportul dintre legea generală ( regula) și legea specială ( excepția), raport exprimat în adagiile generalia specialibus non derogant și specialia generalibus derogant. Astfel, dacă nr.OG40/1999 este legea generală în cadrul căreia este reglementată protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de locuințe aflate în patrimoniul fie al statului, fie al persoanelor de drept privat, Legea nr.10/2001 este legea specială întrucât reglementând regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989 conține și dispoziții relative la măsurile de protecție a chiriașilor în raporturile acestora cu proprietarii, persoane de drept privat cărora li s-au aplicat măsurile reparatorii prevăzute de lege. Întrucât excepția este de strictă interpretare și aplicare susținerile apelantei nu pot fi primite.
Chiar dacă apelanta critică raportul de expertiză efectuat înaintea instanței de fond de dl. expert aceasta nu a solicitat la termenul de probe din data de 27.01.2006 administrarea probei cu expertiza tehnică în construcții. În lipsa altor criterii obiective în raport de care să se poată stabili cuantumul cheltuielilor necesare și utile precum și în considerarea disp. art.48 alin 4 din Legea nr.10/2001( conform cărora despăgubirile se stabilesc pe bază de expertiză), tribunalul reține concluziile raportului de expertiză conform cărora valoarea îmbunătățirilor este de 98.637.820lei ( fila 93 dosar fond).
Cererea privind cheltuielile de judecată în soluționarea căreia instanța de fond a făcut aplicarea disp. art.276 Cod procedură civilă se impune a fi rezolvată și în raport de soluția pronunțată de Tribunalul Iași în fiecare din capetele de cerere cu care Judecătoria Iașia fost investită și care formând obiect al criticii în cadrul cererilor de apel a determinat o schimbare în parte a hotărârii instanței de fond.
Astfel, ca urmare a apelului formulat de pretențiile reclamantului sunt admise doar în capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor. Taxa de timbru aferentă pretențiilor admise de 98.637.820 lei este de 675,04 RON și timbru judiciar de 1,5 RON. Totodată, onorariul achitat de acesta pentru raportul de expertiză în construcții este de 1.000.000 lei. Rezultă o sumă totală a cheltuielilor pricinuite de judecarea acestui capăt de cerere de 776,54 RON.
Pârâtei i s-au admis pretențiile relative la plata chiriei în cuantum de 86.830.000 lei, cărora le corespund o taxă de timbru de 604,24 RON și un timbru judiciar de 1,5 RON. Pentru cererea privind plata chiriei începând cu data de 1.10.2004 taxa de timbru este de 8 RON și timbru judiciar de 0,3 RON. La aceste cheltuieli se adaugă și cele privind onorariul de avocat care sunt în cuantum de 2.000.000 lei conform înscrisului de la fila 10 dosar fond. Totalul cheltuielilor suportate de pârâta reclamantă se ridică la suma de 814,04 RON, deci mai mare decât suma cheltuielilor suportate de reclamantul.
În aplicarea art.296 Cod procedură civilă apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată - apelul formulat de în cererea privind cheltuielile de judecată nu poate fi primit.
În considerarea celor mai sus expuse, în baza art.296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. 874 din 7.07.2006 a Tribunalului Iașia fost respins apelul formulat de reclamant și a admis apelul formulat de pârâta-reclamantă schimbând în parte sentința instanței de fond în sensul că a respins cererea formulată de recurent, având ca obiect obligarea pârâtei reclamante la încheierea contractului de închiriere, îl obligă să plătească reclamantei suma de 86.830.000 lei cu titlu de chirie aferentă perioadei 1.08.2002-30.09.2004, îl obligă să plătească pârâtei o chirie lunară în cuantum de 3.600.000 lei RON, începând cu data de 1.10.2004 până la data pronunțării deciziei și totodată, îl mai obligă să plătească reclamantei suma de 14.746.500 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a dat o decizie lipsită de temei legal în sensul că a apreciat greșit că reclamanta l-ar fi notificat.
Recurentul a formulat notificare la data de 2.05.2003 prin executorul judecătoresc, iar la data de 21.05.2003 a răspuns în termen legal solicitând stabilirea unei date și loc în care unde să stabilească condițiile de încheiere a contractului.
Ulterior, a fost notificat și a fost invitat la ora 17,00 la CEC fără a arăta la care sediu, deci consideră că nu a fost notificat pentru că notificarea nu este clară, el a fost la sediul CEC-ului de lângă Hala Centrală, însă pârâta-reclamantă-apelantă nu s-a prezentat, condiții în care este clar că notificarea nu poate fi considerată formulată legal, prin executorul judecătoresc, deci apreciază că nu a fost notificat legal.
Instanța a interpretat greșit Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Recurentul a invocat și lipsa calității procesuale active a intimatei, excepție ce va fi respinsă, motivat de împrejurarea că a dovedit că aceasta este titulara dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu iar în cererea reconvențională recurentul a chemat-o în judecată în calitate de pârâtă, iar mandatarul acesteia și-a dovedit calitatea în baza procurii generale aflată la fila 28 dosar 2583/2005.
Pe fond, soluția pronunțată de Tribunalul Iași este corectă.
Astfel, în speță a operat o prorogare de drept a contractului de închiriere încheiat între Consiliul Local al municipiului I și începând cu data intrării în vigoare a Legii 10/2001, termenul de 5 ani prevăzut de art. 2 din nr.OG 40/1999 s-a împlinit la data de 14.02.2006.
Trecerea unui interval de timp de 5 ani de la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 face ca acele contracte de închiriere încheiate cu proprietari persoane fizice sau juridice de drept privat să fie în afara unei proceduri legale.
Ca atare, cererea de obligare a pârâtei reclamante în calitate de proprietară a spațiului locativ la încheierea unui contract de închiriere este neîntemeiată.
Drept urmare reclamantul datorează chirie pârâtei-reclamante, chirie începând cu data de la care în patrimoniul acesteia din urmă s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Drept urmare toate criticile formulate sunt neîntemeiate, iar recursul va fi respins ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de recurent.
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 874 din 7.07.2006 a Tribunalului Iași pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.02.2010
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Valeria Cormanencu Stanciu, Elena
