Obligație de a face. Decizia 2577/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2082/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2577/
Ședința din ședința publică de la 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ELECTRICITATE "" împotriva încheierii din data de 05.01.2008 și împotriva sentinței civile nr.172/12.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.43109/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-pârâtă - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă prin consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare juridică la dosarul de fond, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-pârâtă a formulat cerere de amânare pentru lipsă de apărare, înregistrată la dosar la data de 17.04.2009, după care,
Reprezentantul convențional al recurentei-reclamante solicită cauza la a doua strigare întrucât recurenta-reclamantă este reprezentantă de avocat.
Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a răspuns recurenta-reclamantă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuție cererea de amânare formulată de intimata-pârâtă.
Reprezentantul avocat al recurentei-reclamante nu se opune admiterii cererii.
Curtea respinge cererea de amânare, nefiind îndeplinite dispozițiile art.156 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 05.01.2009.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate ca nelegală. Aduce critici măsurii de disjungere. Arată că Sindicatul are sediul în B și nu ar trebui introduși salariații în cauză întrucât Sindicatul are calitate procesuală activă proprie. Competența aparține Tribunalului București.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs împotriva sentinței civile nr.172/12.01.2009.
Reprezentantul avocat al recurentei-reclamante solicită admiterea recursului și obligarea intimatei-pârâte la actualizarea sumelor datorate de - - și a cheltuielilor de judecată. Arată că intimata-pârâtă datorează sumele solicitate de recurenta-reclamantă din anul 2007, respectiv dobânda legală și actualizarea sumelor cu indicele de inflație. Face referire la doctrină și susține că cele două obligații sunt compatibile, dobânda reprezentând beneficiul pierdut și rata inflației, erodarea puterii de cumpărare. În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, arată că acțiunea a fost introdusă de Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate. Plata cheltuielilor de judecată nu a fost făcută de toți reclamanții, având în vedere că cererea s-a disjuns.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin recursul înregistrat la data de 26.03.2009 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, recurenta Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate "" a criticat soluția instanței de fond exprimată în măsurile dispuse prin încheierea din ședința publică de la data de 05.01.2008 și prin sentința civilă nr.172/12.01 2008 pronunțată în dosarul nr- de Secția a VIII-a a Tribunalului București în ceea ce privește neacordarea actualizării sumelor stabilite în sarcina de plată pentru pârâta-intimată - -, precum și neacordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului formulat, s-a arătat că instanța de fond a luat în mod eronat hotărârea de a disjunge cauza cu privire la unii dintre reclamanți în numele cărora a acționat recurenta. Aceasta din urmă a susținut că are calitate procesuală proprie în promovarea acțiunii și pe cale de consecință introducerea în cauză a membrilor de sindicat a fost inutilă și a condus la declinarea de competență în favoarea altor instanțe, deși, în realitate, singura instanță competentă ă judece acțiunea este Tribunalul București - Secția a VIII-
Tot legat de fondul cauzei, recurenta a criticat soluția instanței de fond cu privire la neacordarea reactualizării cu indicele de inflație a sumelor datorate, susținând că reactualizarea și acordarea beneficiului dobânzii legale are finalități diferite care nu se exclud reciproc și nu pot conduce la o îmbogățire fără justă cauză.
În drept recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, OG nr.5/2001, art.1084 Cod civil, art.164 alin.4 Codul muncii, Legea nr.-, art.28 alin.2 și art.284 din Codul muncii.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând încheierea din 05.01.2009 și sentința civilă nr.172/12.01.2009 pronunțate în dosarul nr.43109/3/LM/2007 de Tribunalul București prin prisma criticilor aduse, Curtea reține următoarele:
Măsura disjungerii nu este prevăzută expres de dispozițiile Codului d e procedură civilă în situația în care există într-o cauză un număr mai mare de reclamanți. Cu toate acestea, apreciind în legătură cu bunul mers al pricinii, judecătorul are posibilitatea, în temeiul dispozițiilor art.129 Cod pr.civilă de a dispune această măsură fără ca ea să poată constitui obiectul controlului judiciar, decât în măsura în care o asemenea măsură este ilegală față de natura specifică a cauzei (spre exemplu: într-o acțiune de partaj măsura disjungerii cererii reconvenționale de cererea principală vizând aceleași pretenții ar fi vădit ilegală).
Natura specifică a cauzei în litigiile de dreptul muncii nu împiedică măsura disjungerii, printre altele și pentru faptul că într-o cauză cu mai mulți reclamanți există mai multe raporturi juridice independente pentru fiecare dintre reclamanți, respectiv mai multe acțiuni civile cuprinse într-un singur suport material reprezentat de cerere. Pe cale de consecință, câtă vreme există o asemenea independență procesuală între reclamanți, nimic nu împiedică instanța să dispună formarea mai multor dosare, ca efect al disjungerii în scopul unei mai bune administrări a actului de justiție.
Este de reținut că prin încheierea atacată, dată la data de 05.01.2009, instanța a dispus doar măsura disjungerii, măsură pe care Curtea nu o apreciază ca ilegală din motivele mai sus expuse.
Celelalte critici pe care recurenta le aduce încheierii din 05.01.2009 vizează ilegalitatea unor măsuri care au fost dispuse prin încheierea recurată, prin urmare nu pot face obiectul controlului judiciar în prezentul recurs. Astfel, legalitatea declinării competenței poate face obiectul controlului judiciar doar ca efect al recurării sentințelor de declinare pronunțate în dosarele nou formate ca efect al disjungerii, Aceeași este soluția și pentru critica vizând calitatea procesuală activă proprie a sindicatului, critică de care recurenta leagă competența teritorială a Tribunalului București pe fondul pretențiilor deduse judecății.
Curtea subliniază că a realizat controlul încheierii din 05.01.2009 în limitele măsurilor dispuse prin această încheiere.
În privința criticilor ce vizează soluționarea pe fond a cauzei, Curtea apreciază recursul ca fiind întemeiat în considerarea următoarelor argumente:
Instanța de fond și-a motivat soluția neacordării reactualizării cu indicele de inflație pentru sumele datorate invocând dispozițiile art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1088 Cod civil, susținând că acoperirea prejudiciului nu se poate realiza decât prin încasarea dobânzii legale.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr.9/2000, dobânda reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații iar nu o sancțiune împotriva fenomenului de devalorizare a puterii de cumpărare a monedei în care este plătit salariatul.
Deși instanța de fond face o legătură exhaustivă între acordarea dobânzii legale și acoperirea daunelor-interese despre care fac vorbire dispozițiile art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, Curtea remarcă faptul că acest din urmă text legal nu face nici o referire expresă și limitativă la modalitatea în care se poate realiza acordarea daunelor interese.
Prin urmare, nici o dispoziție legală expresă nu limitează modalitatea acordării daunelor-interese doar sub forma dobânzii legale.
Concluzia instanței de fond este eronată din perspectiva finalității diferite pe care le au cele două pretenții. Pe de o parte, reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, chiar dacă sub raport nominal aceeași valoare poate însemna mai multe bancnote. În realitate este vorba despre aceeași valoare față de faptul că salariul se raportează și la puterea de cumpărare a salariatului, iar nu numai la valoarea nominală a sumelor primite cu titlu de salariu.
Un argument în sprijinul acestei aprecieri se regăsește în politica bugetară a Guvernului României.
Astfel, pentru unitățile bugetare, periodic, Guvernul dispune prin ordonanțe indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului, care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoare lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării.
Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, cum e cazul dobânzii, ci păstrarea aceleeași valori economice a banilor primiți cu mult timp după data scadentă. Practic, dacă s-ar admite că indexarea nu este datorată de angajator, ci doar dobânda, s-ar ajunge la situația în care, doar aparent, salariatul își primește retroactiv partea datorată din salariu câtă vreme acesta din urmă este oricum diminuat ca valoare economică din cauza procesului inflaționist. Chiar dacă se aplică nivelul dobânzii legale, salariatul, prin refuzarea reactualizării cu indicele de inflație, primește dobândă calculată la un salariu mai mic, deși prin nicio dispoziție legală sau contractuală nu i-au fost diminuate drepturile salariale.
Ca efect al refuzării reactualizării, instanța de judecată, în fapt și în drept, consimte implicit la micșorarea salariului neachitat, datorat salariaților, preferând o abordare nominalistă a conceptului de salariu,ignorând semnificația cea mai importantă a acestuia și anume faptul că salariul este reflectarea puterii de cumpărare a salariatului.
Concluzionând, Curtea consideră că salariul nu reprezintă doar o sumă de bani primită periodic, ci este, înainte de orice, o valoare economică ce trebuie să rămână neschimbată câtă vreme nu au fost inițiate și finalizate negocieri cu privire la eventuale diminuări salariale.
În privința cumulului cu dobânda legală, Curtea arată că acordarea dobânzii a urmărit acoperirea prejudiciului suferit de salariați prin neachitarea la scadență a drepturilor salariale, respectiv imposibilitatea salariaților de a economisi sau folosi banii datorați pentru achiziționarea unor bunuri și produse. Pentru că nu există o altă metodă mai eficientă în cuantificarea prejudiciului material suferit de salariați prin neacordarea la timp a drepturilor salariale, instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.1088 cod civil în coroborare cu dispozițiile art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, singura eroare vizând imposibilitatea cumulării reactualizării cu dobânda legală.
Față de ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat împotriva încheierii din 01.05.2009 și va admite recursul împotriva sentinței civile atacate, în sensul includerii în drepturile ce urmează a fi plătite de angajat a reactualizării sumelor potrivit indicelui de inflație, cu menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale instanței de fond.
În privința criticii legate de neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată, instanța reține că soluția acordării în parte a acestora, indiferent de numele plătitorului onorariului, este întemeiată, suma fiind suficientă față de nivelul de complexitate al pricinii și de munca depusă de apărător în contextul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ELECTRICITATE "" împotriva încheierii din data de 05.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.43109/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-pârâtă - -.
Admite recursul declarat împotriva sentinței civilenr.172/12.01.2009.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamanți a diferențelor rezultate din actualizarea sumelor datorate de la data scadenței până la plata efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./13.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
