Obligație de a face. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 29/R/2009

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte

JUDECĂTOR 2: Adrian Repede

JUDECĂTOR 3: Marta Carmen

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1856 din 13.10.2008 pronunțată în dosarul civil nr- al Tribunalului Cluj privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă - obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal și asistată de avocat și reprezentantul pârâtului recurent - secretarul comunei,.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care

Instanța pune în discuția părților calificarea litigiului ca fiind de muncă.

Reprezentanții părților arată că litigiul este de asigurări sociale.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței pronunțate de tribunal în sensul respingerii acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de tribunal ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în vederea pronunțării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1856 din 13.10.2008 pronunțată în dosarul civil nr- al Tribunalului Cluj s-a admis cererea formulata de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL al com si, in consecință:

S- constatat ca in perioada 1965-1989 reclamanta a lucrat in cadrul CAP POPESTI.

A fost obligat pârâtul să elibereze reclamantei o adeverință referitoare la perioada lucrată în cadrul CAP POPESTI.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecata in cuantum de 400 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:

Tribunalul a constatat din adresa emisa de Primaria că arhiva CAP Popești a fost distrusă in totalitate. Cu cei doi martori audiați nemijlocit, reclamanta a făcut dovada ca a lucrat la CAP de la înființarea acestuia si până la sfârșitul anului 1989.

Întrucât pârâta nu a răspuns prin întâmpinare și nu si-a formulat nicio poziție procesuală, a suportat cheltuielile de judecată conform art 274.proc.civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul, solicitând casarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civ. respectiv faptul că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în raport de prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001 și art.160 alin.4 din Legea nr. 19/2000.

Consiliul Local al com. nu preluat arhiva Popești, nu deține acte care să ateste activitatea desfășurată de intimată, neputând îndeplini obligația stabilită de instanță.

În ce privește cheltuielile de judecată, acordarea acestora nu este justificată, recurentul nefiind în culpă procesuală.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii reclamantei îl constituie reconstituirea vechimii sale în muncă pentru perioada 1965-1989, în care aceasta prestat activitate în cadrul Popești, în condițiile în care în anul 1989 arhiva Popești și a Primăriei au ars.

Conform prev. art.14 din Decretul nr. 92/1976, în cazul în care se dovedește că arhivele au fost distruse, se va putea reconstitui activitatea care s-a depus pe baza contractului de muncă.

Competența de a face această reconstituire revine comisiei care funcționează pe lângă Consiliul Județean C, conform art.15 din același act normativ.

Această competență a fost păstrată și prin modificările aduse art.296 din Codul muncii prin art.I pct.32 din OUG nr. 55/2006 și art.1 din OUG nr.148/2008.

Reiese din cele arătate că recurentul Consiliul Local al comunei nu are competența de reconstituire vechimii în muncă, aceasta revenind Comisiei pentru reconstituirea vechimii în muncă de pe lângă Consiliul județean C, reclamanta urmând să se adreseze cu cerere acestei instituții.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent fiind întemeiată, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art.304 pct.9 Cod proc.civ. recursul va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul recurent CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1856 din 13.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red. MV dact. GC

3 ex/22.01.2009

Jud.primă instanță:,

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Cluj