Obligație de a face. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 290/

Ședința publică din data de 1 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Costea Monica

- -

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -escăruș,. A,. 1,. 119, județul C, împotriva deciziei civile nr. 224/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în-, județul C, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 16479 din 1.10.2008, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă, avocat fără delegație la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen, motivat și timbrat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot atât a deciziei cât și a sentinței, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei să-i vândă locuința, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanța de apel și cea de fond nu au judecat temeinic și legal cauza dedusă judecății, încălcând prevederile art. 21 alin. 3 din Constituția României și ale art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și ale Libertăților Fundamentale. Mai arată că deși a probat că garsoniera este locuință de serviciu, instanțele au soluționat și motivat cauza, considerând că aceasta este locuință de intervenție. Se mai arată că recurentul beneficiază de prevederile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 85/1992, republicată, în vederea cumpărării garsonierei, însă conducerea societății pârâte a refuzat să o vândă. Blocul Cămin a fost construit în anii 1974-1975 din fondurile statului, iar intimata pârâtă a devenit proprietara acestui bloc ca urmare a procesului de privatizare. În susținerea recursului, depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.

Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La 23 iunie 2005 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta "" C solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la vinderea garsonierei pe care o ocupă, obligarea acesteia la plata unor daune cominatorii până la executarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în anul 2003 încheiat cu pârâta un contract de închiriere pentru garsoniera din M,-, -ămin, scara A, etaj 1,. 119 în care locuiește în prezent, în baza unui contract de închiriere valabil, blocul a fost construit și dat în folosință la începutul anilor 1970, din fondurile statului și este locuință de serviciu.

Mai arată reclamantul că de nenumărate ori a încercat să cumpere garsoniera însă, de fiecare dată, răspunsul a fost că garsonierele din căminul "" nu se vând.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1, 7 și 19 din Legea nr. 85/1992, Decretul Lege nr. 61/1992, Legea nr. 114/1996, art. 1082 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar copii ale procesului verbal de primire a suprafeței locative încheiat și fișă de calcul.

Pârâta "" Caf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangalia.

Prin aceeași întâmpinare, pârâta a mai invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, acesta nefiind persoana îndreptățită la cumpărare, având în vedere dispozițiile legale și contractul la care a consimțit liber.

Totodată, a fost invocată și excepția inadmisibilității acțiunii, față de componența fizică a spațiului de locuit și a blocului în care este situat. Astfel, spațiul denumit impropriu garsonieră este în realitate o cameră, fără bucătărie și grup sanitar. A susținut și că la 01.09.2005 a expirat contractul de închiriere pe care reclamantul își întemeiază cererea, acest contract nefiind prelungit în condițiile în care reclamantul a contestat în instanță cuantumul chiriei.

Prin cerere reconvențională pârâta a solicitat evacuarea reclamantului din spațiul locativ întrucât raporturile locative au încetat la 01.09.2005 și nu au mai fost prelungite prin acordul părților, reclamantul denunțând unilateral contractul odată cu contestarea cuantumului chiriei.

Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor și a B, arătând că activele societății au fot cumpărate de B ca reprezentant al statului care, transferând prin vânzare cota de 70% asupra activelor societății, a exclus accesul chiriașilor la cumpărarea locuințelor intrate în proprietatea privată a societăților comerciale.

Prin sentința civila nr. 13557/08.11.2007 Judecătoria Mangaliaa respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei "" și a respins acțiunea ca nefondată.

Prin aceeași hotărâre a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta "" și s-a dispus evacuarea reclamantului din spațiul locativ situat în M, Cămin.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul nu a avut calitatea de chiriaș al locuinței în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, dobândind această calitate doar în anul 2003, astfel încât nu beneficiază de prevederile art. 7 alin. 1 din lege, iar pârâta nu poate fi obligată a-i vinde această locuință.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 224 din 17 aprilie 2008 Tribunalului Constanța.

În apel, tribunalul a reținut că deși calitatea de chiriaș dobândită în anul 2004 i-ar fi permis reclamantului să cumpere locuința închiriată, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 85/1992, republicată, ale cărei dispoziții au fost interpretate prin Decizia nr. 5/21.01.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, spațiul locativ litigios trebuia să îndeplinească condiția destinației de locuință în sensul prevăzut de Legea nr. 114/1996. Ori, s-a reținut, spațiul litigios aflat în Căminul este folosit de către "" pentru prestarea de servicii de cazare pentru terți și aduce societății venituri în cadrul obiectului său de activitate, perspectivă din care spațiului locativ folosit de către reclamant nu îi sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Legea nr. 85/1992.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se susține că instanțele au interpretat greșit prevederile Legii nr. 85/1992 și au încălcat art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susține că instanțele și-au întemeiat motivarea pe considerentele deciziei nr. II din 29.09.1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se explică sensul noțiunii de "locuințe de intervenție", deși din probele administrate rezultă că locuința închiriată recurentei este o locuință de serviciu, întreg blocul Cămin fiind format din astfel de locuințe.

Prin decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prevederile Legii nr. 85/1992 se aplică și contractelor de închiriere care au luat ființă sub imperiul său, astfel că recurenta îndeplinește toate condițiile cerute de art. 7 din lege pentru a putea cumpăra singura sa locuință.

Susține că blocul Cămin a fost construit în perioada 1974-1975 din fondurile statului și este format din garsoniere care sunt locuințe de serviciu, iar nu de intervenție.

"" a devenit proprietara garsonierelor prin privatizare, fără să cumpere aceste locuințe. Prevederile alin. 7 al art. 7 din Legea nr. 85/1992 exclud de la vânzare numai locuințele achiziționate din fondurile societății sau care au fost construite din fondurile societății proprietare, situație care nu se aplică blocului Cămin.

Instanțele nu au observat că Decretul Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992 sunt legi speciale, care se aplică din momentul adoptării lor. Stabilind că numai chiriașii care dețineau contracte de închiriere la data apariției legii au dreptul să cumpere locuințele închiriate, printr-o interpretare greșită instanța a limitat aplicarea legii în timp, soluția fiind contrară deciziei nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Recursul nu este întemeiat.

Este real faptul că, Legea nr. 85/1992 cuprinde dispoziții ce reprezintă norme de justiție socială, impunând unităților deținătoare de locuințe de serviciu, construite din fondul statului, vânzarea acestor locuințe chiriașilor - fără deosebire - după cum aceștia dețineau contractele de închiriere la momentul adoptării Legii nr. 85/1992, sau au dobândit această calitate ulterior anului 1992.

În cauză însă dispozițiile Legii nr. 85/1992 nu sunt aplicabile pentru următoarele considerente:

Societatea pârâtă este organizată în forma unei societății comerciale pe acțiuni, în patrimoniul acesteia întrând ca activ și Căminul "", în care se află spațiul a cărui vânzare a fost solicitată de către reclamant.

Reținem că, societatea pârâtă are ca obiect de activitate și oferirea de servicii de cazare, căminul "" constituind un punct de lucru, fiind utilizat pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia, închirierea fiind un act de comerț, venitul obținut reprezintă profit al societății și pentru care se achită impozit pe profitul general al societății, așa cum rezultă din actul constitutiv al societății comerciale, Capitolul II, art. C (3).

Aceste aspecte au fost stabilite cu titlu irevocabil prin Decizia civilă nr. 38/COM/08.02.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA, care a confirmat sentința civilă nr. 5950/COM/2006 a Tribunalului Constanța (fila 53 fond).

Având în vedere că, spațiul în litigiu reprezintă un activ al societății iar contractele de închiriere au natura unor contracte comerciale, concluzia care se impune este aceea că unor asemenea spații nu le sunt aplicabile dispozițiile Decretului Lege nr. 61/1990, ale Legii nr. 85/1992 sau ale Legii nr. 76/1994 prin care s-a modificat Legea nr. 85/1992, actele de dispoziție privind activele societății putând fi încheiate numai în condițiile prevăzute de actele normative care reglementează această materie.

Aceste spații nu au fost cumpărate de societatea pârâtă, în procesul de privatizare, pentru a fi folosite ca locuințe, în sensul dat acestei noțiuni de actele normative mai sus menționate și de Legea nr. 114/1996, nefiind locuințe de serviciu sau locuințe de intervenție ci spații necesare realizării a însuși obiectului de activitate al acesteia.

În situația vânzări spațiilor în litigiu, societatea comercială ar fi pusă în situația de nu-și mai putea realiza obiectul de activitate, ceea ce nu se poate admite.

Intimatul reclamant este o persoană căreia societatea pârâtă i-a oferit servicii de cazare, prin derularea de către aceasta a unei activități comerciale, raporturi concretizate în perfectarea unor contracte comerciale, care nu cad sub incidența Legii nr. 85/1992 astfel cum a fost modificată.

Față de considerentele expuse, reținându-se că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu sunt aplicabile în speță, urmează a se respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -escăruș,. A,. 1,. 119, județul C, împotriva deciziei civile nr. 224/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă Costea Monica

Judecător,

Grefier,

- -

Jud.fond. A

Jud.apel. /

Red.dec.jud.

2 ex./ 12.11.2008.

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Costea Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Constanta