Obligație de a face. Decizia 348/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 348/
Ședința publică din 17 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Costea Monica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -ămin,.3,. 308, jud. C, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 451 din 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant prin avocat, conform împuternicirii avocațiale seria - nr.40419/2008 și intimata pârâtă prin avocat.
Procedura este legal îndeplinită, conf. disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Se înmânează reprezentantul intimatei pârâte motivele de recurs formulate de reclamant.
Avocatul recurentului reclamant învederează instanței că acesta a formulat cerere de strămutare dar că la acest moment nu are nicio dovadă pentru a dovedi acest fapt și solicită acordarea unui termen pentru a face dovada sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu cerere de strămutare.
Apărătorul intimatei pârâte se opune cererii de amânare atâta vreme cât nu se face dovada formulării cererii de strămutare.
Instanța respinge cererea formulată de avocatul recurentului reclamant dar fiind faptul că nu există nicio dovadă care să ateste formularea unei cereri de strămutare a judecării dosarului.
Reținând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant, apărătorul acestuia solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.
Pentru intimata pârâtă, avocatul acesteia pune concluzii de respingere a recursului pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Reclamantul a investit instanța,în contradictoriu cu pârâta C, solicitând obligarea acesteia la vânzarea garsonierei situată în Municipiul M,-, -escăruș, etaj 3,.308, județul C și la plata daunelor cominatorii de 500.000 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză și până la încheierea contractului de vânzare cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
A motivat reclamantul ca la începutul anului 2001 pârâta a încheiat în favoarea sa un contract de închiriere denumit " proces verbal de predare primire a suprafeței locative" pentru garsoniera de la adresa sus menționată. Contractul de închiriere a fost încheiat pentru un an, însă la expirarea acestuia a fost încheiat un alt contract, în aceleași condiții. S-a susținut că blocul în care este situată garsoniera a fost dat în folosință la începutul anilor 1970, fiind construit din fondurile statului, iar garsoniera nu este locuință de intervenție, ci locuință de serviciu, astfel că, deși nu este salariatul pârâtei, beneficiază de prevederile art.7 alin.5 din Legea nr. 85/1992 republicată. Pârâta a refuzat în mod constant sa vândă garsoniera. În drept au fost invocate prev. art. 1,7, 19 din Legea nr. 85/1992, Decretul Lege 61/1992, Legea nr. 114/1996 R, art. 1082 Cod civ. art. 274 Cod pr. civ.
Pârâta SA Caf ormulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat lipsa calității procesuale active, raportat la lipsa calității de chiriaș a reclamantei, lipsa calității procesual pasive întrucât obiectul său de activitate este oferirea de servicii de cazare astfel că este inadmisibilă decapitalizarea acesteia, iar acțiunea este inadmisibilă și în raport de ceea ce se cere a se cumpăra din moment ce reclamantul deține în folosința exclusivă doar o cameră și un hol, folosința celorlalte spații (baie, cameră WC și culoar) fiind comună.
Pe cale reconvențională pârâta a solicitat evacuarea reclamantului ca urmare a pierderii dreptului de utilizare a spațiului prin expirarea raporturilor de locațiune, obligarea acestuia la plata lipsei de folosință a spațiului deținut fără titlu și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În același timp, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a APAPS B întrucât activele societății au fost cumpărate de APAPS B, ca reprezentant al statului.
Prin sentința civilă nr. 2184/8.12.2005 Judecătoria Mangaliaa admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea cauzei și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța.
Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr.5598/COM/2006 a admis, la rândul sau excepția de necompetenta materială și a înaintat cauza Curții de Apel Constanta în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr.76/COM/2006 stabilit competenta in favoarea Judecătoriei Mangalia.
Ulterior, Judecătoria Mangaliaa invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în soluționarea cauzei, declinând cauza în favoarea Judecătoriei Constanța.
Prin sentința civila nr.3189/21.02.2008 Judecătoria Constantaa respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei si excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, precum si acțiunea principală. A admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamantului din imobilul situat în M,-, -ămin,.3,.308,jud. Reclamanta a fost obligata la plata sumei de 404,60 lei reprezentând contravaloare chirie. S-a luat act de renunțarea la judecată a pârâtei reconveniente cu privire la cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a APAPS. Reclamantul a fost obligat si la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul este ocupantul imobilului in discuție iar apărările referitoare la deținerea unui contract de închiriere urmează a fi analizate odată cu fondul cauzei, astfel că își justifică calitatea procesuală în prezenta cauza. Deasemeni s-a apreciat că pârâta își justifica la rândul său calitatea procesuală pasivă prin faptul că imobilul pentru care se solicită cumpărarea se găsește în patrimoniul acesteia. Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată nu a fost primită în considerarea faptului că aspectele invocate de pârâtă în susținerea acestei excepții sunt aspecte ce țin de soluționarea fondului litigiului.
Pe fondul acțiunii, instanța a reținut ca reclamantul a locuit în garsoniera situată în M,-, bloc "", etaj 3,.308 municipiul M, județul Imobilul ocupat de către reclamant face parte din blocul, " si a fost construit din fondurile statului așa cum rezultă din decizia nr.357/1975 a Consililului Popular Constanta. Dreptul de a cumpăra si obligația de a vinde se pot materializa printr-un contract numai în considerarea calității de chiriaș în momentul intrării in vigoare a Lg. nr.76/1994, eventuala vânzare intre părți fiind suspusă principiului libertății actelor juridice.
Reclamantul nu a făcut dovada ca pârâta intenționează să vândă imobilul altei persoane și nici nu avea calitatea de chiriaș la momentul intrării în vigoare a legii. In caz contrar s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâtei asupra spațiului în discuție. Cu privire la cererea reconvențională s-a statuat că reclamantul nu mai justifică un titlu locativ în baza căruia să mai poată ocupa apartamentul nr. 308 din căminul și că nu a achitat chiria restantă.S-a luat act de renunțarea la judecata a cererii de chemare în garanție.
Prin decizia civilă nr.451/26.09.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe.
A reținut,în esență,instanța de apel că spațiul în litigiu reprezintă un activ al societății iar contractele de închiriere de natura celui din cauză sunt încheiate în vederea atingerii scopului pentru care pârâta își desfășoară activitatea,acela de a obține profit.
Reclamantul nu are calitatea de angajat al societății pârâte ci este o persoană căreia societatea,în realizarea obiectului său de activitate,i-a oferit servicii de cazare,încheind în acest sens contracte de locațiune care nu cad sub incidența /1992 modificată prin Legea 76/1994.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că instanțele au interpretat greșit prevederile Legii nr. 85/1992 și au încălcat art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susține că instanțele și-au întemeiat motivarea pe considerentele deciziei nr. II din 29.09.1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se explică sensul noțiunii de "locuințe de intervenție", deși din probele administrate rezultă că locuința închiriată recurentei este o locuință de serviciu, întreg blocul Cămin fiind format din astfel de locuințe.
Prin decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prevederile Legii nr. 85/1992 se aplică și contractelor de închiriere care au luat ființă sub imperiul său, astfel că recurenta îndeplinește toate condițiile cerute de art. 7 din lege pentru a putea cumpăra singura sa locuință.
Susține că blocul Cămin a fost construit în perioada 1974-1975 din fondurile statului și este format din garsoniere care sunt locuințe de serviciu, iar nu se intervenție.
a devenit proprietara garsonierelor prin privatizare, fără să cumpere aceste locuințe. Prevederile alin. 7 al art. 7 din Legea nr. 85/1992 exclud de la vânzare numai locuințele achiziționate din fondurile societății sau care au fost construite din fondurile societății proprietare, situație care nu se aplică blocului Cămin.
Instanțele nu au observat că Decretul Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992 sunt legi speciale, care se aplică din momentul adoptării lor. Stabilind că numai chiriașii care dețineau contracte de închiriere la data apariției legii au dreptul să cumpere locuințele închiriate, printr-o interpretare greșită instanța a limitat aplicarea legii în timp, soluția fiind contrară deciziei nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate din prisma criticilor formulate Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul locuiește în blocul din 04.02.2004 în baza "procesului verbal de predare-primire a suprafeței locative închiriate" încheiat cu, în calitate de chiriaș, având în folosință exclusivă, conform convenției menționată, semnată de ambele părți, o cameră și un hol, iar în folosință comună - cameră baie, cameră WC și culoar (fila9dosar 1048/2005 al Jud.M).
Este real faptul că, așa cum susține recurenta, Legea 85/1992 cuprinde dispoziții ce reprezintă norme de justiție socială, impunând unităților deținătoare de locuințe de serviciu, construite din fondul statului, vânzarea acestora către chiriași, fără a distinge după cum contractele de închiriere existau la momentul adoptării Legii 85/1992 sau calitatea de chiriaș a fost dobândită ulterior acestui an însă, în cauză, nu sunt aplicabile aceste prevederi pentru următoarele considerente:
Societatea pârâtă este organizată în forma unei societății comerciale pe acțiuni, în patrimoniul acesteia întrând ca activ și Căminul "", în care se află spațiul a cărui vânzare a fost solicitată de reclamant.
În obiectul de activitate al societății pârâte intră și oferirea de servicii de cazare, iar căminul "" constituie un punct de lucru, utilizat pentru realizarea obiectului său de activitate, închirierea fiind un act de comerț, iar venitul obținut reprezintă profit al societății pentru care se achită impozit pe profitul general, așa cum rezultă din actul constitutiv al societății comerciale, Capitolul II, art. C (3).
Aceste aspecte au fost stabilite cu titlu irevocabil prin Decizia civilă nr.38/COM/08.02.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA, care a confirmat sentința civilă nr. 5950/COM/2006 a Tribunalului Constanța.
Având în vedere că imobilul în litigiu reprezintă un activ al societății, iar contractele de închiriere au natura unor contracte comerciale, concluzia care se impune este aceea că unor asemenea spații nu le sunt aplicabile dispozițiile Decretului Lege nr.61/1990, ale Legii nr.85/1992 sau ale Legii nr. 76/1994, prin care s-a modificat Legea nr.85/1992, actele de dispoziție privind activele societății putând fi încheiate numai în condițiile prevăzute de actele normative care reglementează această materie.
Imobilele nu au fost cumpărate de societatea pârâtă în procesul de privatizare pentru a fi folosite ca locuințe, în sensul dat acestei noțiuni de actele normative mai sus menționate și de Legea nr.114/1996; prin urmare, ele nu sunt locuințe de serviciu sau locuințe de intervenție, ci spații necesare realizării chiar obiectului de activitate al persoanei juridice proprietare, iar în situația vânzării lor, societatea comercială ar fi pusă în situația de nu-și mai putea realiza obiectul de activitate, ceea ce nu se poate admite.
Rezultă, deci, că intimata reclamantă este o persoană căreia societatea pârâtă i-a oferit servicii de cazare, prin derularea de către aceasta a unei activități comerciale, raporturile dintre părți fiind concretizate în perfectarea unor contracte comerciale care nu cad sub incidența Legii nr.85/1992, astfel cum a fost modificată.
Practic, din momentul încheierii contractului de locațiune în scopul obținerii unui profit din această activitate, spațiul și-a pierdut caracterul de "locuință", în sensul prevederilor legii locuinței, și a devenit un "spațiu de cazare" care se exclude din categoria locuințelor și prin configurația sa, compus fiind doar dintr-o cameră și un hol, fără cameră de baie și WC, care sunt în folosința comună a tuturor locatarilor camerelor situate pe un culoar.
Față de considerentele expuse, reținându-se că dispozițiile art. 7 din Legea 85/1992 nu sunt aplicabile în speță, în temeiul art.312 alin.2 și 3 și art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M,-, -ămin,.3,. 308, jud. C, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 451 din 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond
Jud. apel;
Red.dec.jud. /7.01.2009
Tehnored.gref.
2 ex./8.01.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu, Costea Monica
